Anul C
Naşterea Domnului (Crăciunul)

Is 52, 7-10; Ps 97; Evr 1,1-6; In 1,1-18

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Astăzi întreaga Biserică este în sărbătoare, celebrând naşterea Domnului nostru Isus Cristos, eveniment unic în istoria omenirii, eveniment care a împărţit istoria omenirii în două: înainte de Cristos şi după Cristos. Este sărbătoarea iubirii divine faţă de neamul omenesc.

Liturghia din dimineaţa primei zile de Crăciun, se numeşte Liturghia păstorilor, pentru că după Maria şi Iosif, ei sunt primii martori ai fascinantului eveniment şi primii care s-au încheiat pruncului Isus.

Aşa după cum aţi auzit la sfânta evanghelie, în apropiere de peştera unde s-a născut Isus, pe pajiştile de lângă Betleem, nişte păstori vegheau în jurul focului, păzindu-şi turmele, în timp de noapte.

Deodată cerul s-a aprins de lumină şi glasuri îngereşti s-au auzit din cer cântând: "Mărire în cer lui Dumnezeu, şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă!".

Păstorii au rămas înspăimântaţi, dar un înger le-a apărut şi le-a spus "Nu vă temeţi, bucurie mare vă vestesc, vi s-a născut în oraşul lui David, Cristos Domnul. Iată semnul după care îl veţi cunoaşte, veţi găsi un copil îmbrăcat în scutece sărace şi culcat pe un braţ de paie".

Îndată ce îngerul a plecat, păstorii au privit unii către alţii şi au zis: "Să mergem şi noi la Betleem şi să vedem ce s-a întâmplat". Au mers şi l-au găsit pe pruncul Isus, aşa după cum le-a spus îngerul şi i s-au închinat lui.

Dragi creştini, împreună cu păstorii, să mergem şi noi la Betleem, cu ochii credinţei, astăzi în prima zi de Crăciun, să-l adorăm pe pruncul Isus şi să-l recunoaştem drept Domnul şi stăpânul nostru, şi să-l întrebăm:

De ce Isus, tu cel necuprins de spaţii şi de timpuri, stai acum într-un grajd, culcat pe un braţ de paie într-o iesle?

Pentru ce Isuse, tu care dai putere pământului de a produce pâinea, suferi de foame?

De ce Isuse, tu care încălzeşti pământul cu razele soarelui, mânuţele îţi sunt înroşite de gerul nopţii?

La toate aceste întrebări Isus ne va răspunde: Pentru că vă iubesc.

Da, iubirea l-a făcut pe Isus să coboare pe pământ în sărăcie şi umilinţă. Da, iubirea l-a făcut să ia trup omenesc, ceea ce pentru evreii care nu l-au recunoscut pe Cristos, cum se exprimă apostolul neamurilor, a însemnat un scandal, iar pentru păgâni o nebunie.

Se spune că Alexandru cel Mare, când cucerea o ţară, îmbrăca hainele pe care le purtau locuitorii acelei ţări, ca să le arate că-i iubeşte. Isus, pentru a ne arăta că ne iubeşte, nu a îmbrăcat doar nişte haine ca ale noastre, dar a luat însăşi natura noastră omenească, s-a făcut întru toate, asemenea nouă, afară de păcat. Mai mult, Isus, făcându-se om, a sfinţit natura noastră şi aşa cum se exprimă atât de îndrăzneţ sfântul Grigore de Nazians, Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu. Iată şi pentru ce şi sfântul papă Leon cel Mare spunea într-o predică de Crăciun: "Agosce o christiane dignitatem tuam", "Recunoaşte o creştinule demnitatea ta".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Şi acum cred că este cazul să ne întrebăm ce vrea Isus de la noi?

Citim în viaţa sfântului Anton pe când era copilaş, şi alerga pe o pajişte, a întâlnit un copil de vârsta lui, dar care plângea şi avea în mâinile sale o traistă. Anton l-a întrebat: "Cine eşti tu?". Iar el a răspuns: "Numele meu este scris cu litere de foc pe peştera din Betleem, cu litere de sânge pe crucea de pe Calvar şi cu litere de aur pe toate tabernacolele din lume". Anton l-a recunoscut, era copilul Isus! Atunci cu vocea blândă Anton l-a întrebat: "Dar de la mine ce vrei?" "Antoane, i-a spus Isus, dă-mi inima ta".

Iată ce vrea şi de la noi Isus! Copilule, dă-mi inima ta nevinovată, căci eu am zis: "Lăsaţi copiii să vină la mine căci a lor este împărăţia cerurilor, tânără, tinere, dă-mi inima ta, curată, pentru că «Fericiţi cei curaţi cu inima, căci a lor este împărăţia cerurilor», mamă, tată de familie, dă-mi inima ta pentru că eu am zis: «Veniţi la mine voi toţi ce osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă!»". Da, să-i dăm inima!

Împărăteasa Elena, când a venit la Betleem şi a intrat în peştera în care s-a născut Cristos a văzut statuia zeului Adon, zeul necurăţiei, pe care o ridicase, dintr-o ură diabolică împăratul Adrian. A cuprins-o indignarea şi a dat ordin să fie dărâmat acel chip diabolic şi ea însăşi a contribuit la sfărâmarea lui. După aceea a pus să se ridice o biserică măreaţă, care dăinuie şi astăzi, pentru ca acel loc umil, ales de Dumnezeu, unde s-a născut fiul său, să fie sfinţit şi onorat de întreaga creştinătate.

Poate şi-n inima noastră, din nefericire, furaţi de vraja lumii acesteia sau de ispita diavolului, am ridicat statuia vreunui zeu, poate a zeului mândriei, a necurăţiei, a lăcomiei sau a zgârcenie. Astăzi de Crăciun să sfărâmăm statuile acestor zei şi să facem din sufletul nostru o catedrală măreaţă în care să domnească Cristos.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Isus Cristos ar însemna o nerecunoştinţă să încheiem aceste gânduri din ziua de Crăciun, fără un gând plin de iubire faţă de aceea care s-a învrednicit să ne dea pe pruncul Isus.

Între amintirile pe care şi le povestea din copilăria sa sfântul Bernard, cel mai plăcut era acesta: venise ajunul Crăciunului, aşteptat cu acea vrajă cu care numai copii imaculaţi cu inima îl pot aştepta. El a voit numaidecât ca să fie luat de către ai săi şi dus la Liturghia de la miezul nopţii. Dar stând în biserică, furat de murmurul rugăciunilor, toropit de căldura mulţimii, prelungindu-se slujba, învins de somn, a adormit. În vis a văzut trecând pe cer pe Fecioara Maria, care ţinea strâns la piept pe preafrumosul prunc, de-abia născut. Cu emoţie de mamă, aplecat asupra lui, spunea: "Priveşte prin acea mulţime pe micuţul meu Bernard!". Pruncul a deschis pleoapele, şi a întors ochii şi l-a văzut. Şi-au surâs reciproc!

O, dulce şi sfântă mamă, acel cuvânt pe care l-ai spus cândva pentru Bernard, repetă-l astăzi Pruncului tău şi pentru mine! Spune-i să ne privească! Spune-i că tu l-ai înfăşat în scutece sărace, pentru ca el să ne înfăşoare în slava nemuririi! Spune-i că tu l-ai aşezat în regeasca iesle, pentru ca el să ne aşeze în palatul cerurilor imense. Spune-i că tu l-ai adus în suflarea a două animale, pentru ca el să ne ridice în cântul îngerilor! De-i vei spune astfel aşa va fi. Amin!

25 decembrie 2015

Pr. Ieronim Budulai

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
369 accesari.

Alte predici pentru Naşterea Domnului (Crăciunul):

Anul C
25 decembrie 2009 - Pr. Laurenţiu Dăncuţă
25 decembrie 2012 - Pr. Eugen Robu
25 decembrie 2018 - Pr. Romeo Neculai

[ Index predici şi predicatori ]