Anul C
Adormirea Maicii Domnului

Ap 11,19a;12.1.3-6a.10ab; Ps 44; 1Cor 15,20-27; Lc 1,39-56

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Astăzi Biserica celebrează una dintre cele mai vechi şi mai importante şi mai iubite sărbători din anul bisericesc dedicate Preasfintei Fecioare Maria: ridicarea ei la cer. La sfârşitul vieţii sale pământeşti, Maria a fost dusă cu sufletul şi trupul în cer, adică în gloria vieţii veşnice, în comuniunea deplină şi perfectă cu Dumnezeu. Aceasta înseamnă că noi ştim despre două trupuri omeneşti că sunt în Rai cu Dumnezeu în acest moment: trupul lui Isus şi cel al Mariei.

Anul acesta se împlinesc 63 de ani de când venerabilul papă Pius al XII-lea, la 1 noiembrie 1950, a definit în mod solemn această dogmă prin care noi credem că Maria, asemenea lui Cristos, Fiul ei, a învins deja moartea şi triumfă deja în gloria cerească în totalitatea fiinţei sale cu sufletul şi trupul.

Mama lui Dumnezeu este inserată până într-atât în misterul lui Cristos încât este părtaşă de învierea Fiului său cu toată fiinţa ei, deja de la sfârşitul vieţii pământeşti. Trăieşte ceea ce noi aşteptăm la sfârşitul timpurilor când va fi nimicit ultimul duşman, moartea. Trăieşte deja ceea ce proclamăm în Crez: "Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va veni".

Azi ne este dat harul să ne reînnoim iubirea noastră faţă de Sfânta Fecioară Maria, să o admirăm şi să o lăudăm pentru lucrurile mari pe care Cel Atotputernic le-a făcut pentru ea şi în ea.

Contemplând-o pe Fecioara Maria ne este dat un alt har: acela de a putea vedea în profunzime şi viaţa noastră. De aceea, să ne lăsăm conduşi de textele din Sfânta Scriptură pe care le-am ascultat.

Aş vrea să mă opresc în mod deosebit asupra unei imagini pe care o găsim în prima lectură din Apocalips şi la care se referă şi evanghelia lui Luca: chivotul. "S-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer şi a fost văzut chivotul alianţei lui în templul său". Care este semnificaţia chivotului? Chivotul Legii era cel mai important obiect de cult din cortul mărturiei, ambele construite după indicaţiile lui Dumnezeu, când i-a dat lui Moise tablele Legii. Chivotul avea forma unei cutii de lemn de salcâm, lungă de 1,25 metri, lată şi înaltă de 0,75 metri. Era placat în aur şi prevăzut cu inele, prin care se treceau drugi, care serveau la transportul său. Capacul chivotului era din aur şi avea la extremităţi fixaţi doi heruvimi cu aripile întinse. Acest capac se bucura de o cinste deosebită, fiind numit tronul împăcării sau al îndurării, deasupra căruia tronează Iahve şi de aici se descoperă poporului. În chivot se păstrau tablele Legii, vasul de aur cu mană - în amintirea felului miraculos în care Domnul şi-a hrănit poporul în pustiu - şi toiagul lui Aron.

Pentru Vechiul Testament chivotul era simbolul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului său. Însă de acum încolo simbolul a cedat locul realităţii. Astfel, Noul Testament ne spune că adevăratul chivot al Alianţei este o persoană vie şi concretă: este Fecioara Maria. Dumnezeu nu locuieşte într-un mobilier, într-o cutie. Dumnezeu locuieşte într-o persoană, într-o inimă: Maria, cea care l-a purtat în sânul ei pe Fiul veşnic al lui Dumnezeu făcut om, pe Isus, Domnul şi Mântuitorul nostru. Maria este chivotul Alianţei pentru că l-a primit în ea pe Isus. A primit în ea cuvântul viu, tot conţinutul voinţei lui Dumnezeu, al adevărului lui Dumnezeu, l-a primit în ea pe cel care este noua şi veşnica alianţă, care a culminat cu oferirea trupului şi a sângelui său, trup şi sânge, primite de la Maria.

Pe bună dreptate evlavia creştină în litaniile în cinstea Sfintei Fecioare i se adresează invocând-o ca chivotul Legii, chivot al prezenţei lui Dumnezeu, chivot al alianţei de iubire pe care Dumnezeu a voit să o încheie în mod definitiv cu toată omenirea în Cristos.

Sfântul Ioan Damaschinul, referindu-se la acest mister, afirmă într-o predică: "Astăzi Sfânta şi unica Fecioară este condusă la templul ceresc. Astăzi chivotul sfânt şi însufleţit al Dumnezeului Celui Viu, chivotul care l-a purtat în sân pe propriul Creator se odihneşte în templul Domnului, neconstruit de mână de om". Şi continuă: "Trebuia ca aceea care l-a găzduit în sânul ei pe Cuvântul divin să se mute în lăcaşurile Fiului său. Trebuia ca mireasa, pe care Tatăl şi-a ales-o să locuiască în camera nupţială a cerului".

Biserica astăzi cântă iubirea imensă a lui Dumnezeu faţă de această creatură a sa. A ales-o cu adevărat chivot al Alianţei, ca aceea care continuă să-l nască şi să-l dăruiască omenirii pe Cristos, Mântuitorul, pe aceea care în cer se bucură de însăşi fericirea lui Dumnezeu.

Evanghelia lui Luca pe care tocmai am ascultat-o ne arată acest chivot viu, care este Maria, în mişcare. Părăsind casa din Nazaret, Maria porneşte în călătorie spre munţi, pentru a ajunge în grabă într-o cetate a lui Iuda şi pentru a merge în casa lui Zaharia şi Elisabeta. Mi se pare important de subliniat expresia "în grabă". Lucrurile lui Dumnezeu merită grabă, ba chiar singurele lucruri din lume care merită grabă sunt tocmai cele ale lui Dumnezeu, care au o adevărată urgenţă pentru viaţa noastră. Atunci Maria intră în această casă a lui Zaharia şi Elisabeta, dar nu intră singură, intră acolo purtând în sân pe fiul care este însuşi Dumnezeu făcut om.

Cu siguranţă o aşteptau pe ea şi ajutorul ei în casa aceea. Însă evanghelistul ne face să înţelegem că această aşteptare înseamnă ceva mai profund. De fapt, Zaharia şi Elisabeta şi micul Ioan Botezătorul sunt simbolul tuturor drepţilor din Israel, ale căror inimă plină de speranţă aşteptau venirea lui Mesia, Mântuitorul. Şi Duhul Sfânt este acela care deschide ochii Elisabetei şi o face să recunoască în Maria pe adevăratul chivot al Alianţei, pe mama lui Dumnezeu care vine să o viziteze. Şi astfel, bătrâna rudă o primeşte spunând cu glas tare: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău. Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?". Şi acelaşi Duh Sfânt este acela, care în faţa Mariei care îl poartă pe Dumnezeu care s-a făcut om, îi deschide inima lui Ioan Botezătorul în sânul Elisabetei. Elisabeta exclamă: "Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu". Aici evanghelistul Luca foloseşte termenul "a tresălta", acelaşi termen pe care îl găsim într-una din vechile traduceri greceşti ale Vechiului Testament pentru a descrie dansul regelui David în faţa chivotului sfânt, care s-a întors în sfârşit în patrie. Ioan Botezătorul în sânul mamei dansează în faţa chivotului Alianţei, asemenea lui David, şi recunoaşte aşa: Maria este noul chivot al Alianţei, în faţa căruia inima tresaltă de bucurie. Este mama lui Dumnezeu, cel prezent în lume, care nu ţine pentru ea această prezenţă divină, ci o oferă, împărtăşind harul lui Dumnezeu. Şi astfel, Maria, aşa cum spune rugăciunea, este cu adevărat pricina bucuriei noastre, chivotul în care cu adevărat Mântuitorul este prezent printre noi.

Şi ultimul aspect asupra căruia vreau să mă opresc este cerul. Maria a fost ridicată la cer. Noi toţi astăzi suntem foarte conştienţi că prin termenul "cer" nu ne referim la vreun loc din univers, la o stea sau la ceva asemănător. Nu! Ne referim la ceva mult mai mare şi mai greu de definit cu conceptele noastre omeneşti limitate. Cu aceste termen, "cer", vrem să afirmăm că Dumnezeu, cel care s-a apropiat de noi, nu ne abandonează nici măcar în moarte şi dincolo de moarte. Şi are un loc pentru noi şi ne dăruieşte veşnicia. Vrem să afirmăm că în Dumnezeu există un loc pentru noi.

Pentru a înţelege ceva mai mult din această realitate, să privim la însăşi viaţa noastră. Noi toţi experimentăm că o persoană, atunci când a murit, continuă să subziste, într-un fel, în amintirea şi în inima celor care au cunoscut-o şi au iubit-o. Am putea spune că în ei continuă să trăiască o parte din acea persoană. Dar este ca o umbră, pentru că şi această supravieţuire în inima propriilor dragi este destinată să se termine. În schimb, Dumnezeu nu trece niciodată. Iar noi, toţi, existăm datorită iubirii sale. Existăm pentru că el ne iubeşte, pentru că el ne-a gândit şi ne-a chemat la viaţă. Existăm în gândurile şi în iubirea lui Dumnezeu. Existăm în toată realitatea noastră. Suntem păstraţi şi introduşi în veşnicie cu toată viaţa noastră, cu toată fiinţa noastră. Iubirea sa învinge moartea şi ne dăruieşte veşnicia, iar această iubire noi o numim "cer". Dumnezeu este aşa de mare încât are loc şi pentru noi. Asta înseamnă că din fiecare dintre noi nu va continua să existe numai o parte care ne este smulsă, în timp ce altele sunt distruse, înseamnă mai degrabă că Dumnezeu cunoaşte şi iubeşte omul întreg, ceea ce noi suntem. Şi Dumnezeu primeşte în veşnicia sa ceea ce acum, în viaţa noastră, formată din suferinţă şi iubire, trăieşte şi devine din speranţă, din bucurie şi din tristeţe. Omul întreg, toată viaţa lui este luată de Dumnezeu şi purificată în el: primeşte veşnicia.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Vorbim despre Maria, dar într-un anumit sens vorbim şi despre noi, despre fiecare dintre noi. Şi noi suntem destinatari ai acelei iubiri imense pe care Dumnezeu a rezervat-o Mariei, desigur într-un mod absolut unic şi irepetabil. În această solemnitate a ridicării ei la cer să privim la Maria. Ea ne deschide speranţei unui viitor plin de bucurie şi ne învaţă calea pentru a ajunge acolo, şi anume: să-l primim în credinţă pe Fiul său, să nu pierdem niciodată prietenia cu el, ci să ne lăsăm luminaţi şi conduşi de cuvântul său, să-l urmăm în fiecare zi, chiar şi în momentele în care simţim că devin apăsătoare crucile noastre. Maria, chivotul Alianţei care se află în sanctuarul cerului, ne arată cu claritate că suntem în drum spre adevărata noastră casă: comuniunea de bucurie şi de pace cu Dumnezeu.

Să-l rugăm pe Domnul ca să ne facă să înţelegem cât este de preţioasă în ochii săi toată viaţa noastră. Să întărească credinţa noastră în viaţa veşnică. Să ne facă oameni ai speranţei, care lucrează pentru a construi o lume deschisă lui Dumnezeu, oameni plini de bucurie, care ştiu să observe frumuseţea lumii viitoare în mijlocul preocupărilor vieţii zilnice. Şi în această certitudine trăiesc, cred şi speră. Amin!

15 august 2013

Pr. Cristinel Fodor

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
533 accesari.

Alte predici pentru Adormirea Maicii Domnului:

Anul C
15 august, Cacica 2007 - Ep. Aurel Percă
15 august 2010 - Pr. Egidiu Condac
15 august 2016 - Pr. Eduard Păduraru

[ Index predici şi predicatori ]