Sfinţii Petru şi Paul, ap.

Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19

Iubiţi credincioşi, dragi seminarişti, dragi radioascultători,

"Domnul mi-a stat alături. El m-a întărit ca să vestesc până la capăt evanghelia" (2Tim 4,17).

Având încă în inimă ecoul cuvintelor lui Dumnezeu din lecturile proclamate, vreau să povestesc o întâmplare, un fapt real.

Cu mult timp în urmă, un preot a înfiinţat, să-i spunem, "o casă de copii". Acolo aduna tinerii aflaţi în lipsuri şi se îngrijea de ei cu dorinţa de a le oferi posibilitatea unui viitor mai bun. Curtea acelei case de copii, a acelui oratoriu, era mereu plină şi gălăgioasă. Într-una dintre zile, preotul s-a dus în mijlocul copiilor, le-a împărţit câte o foaie de hârtie şi le-a spus: "Scrieţi aici ce vă doriţi cel mai mult. Ce aţi vrea să vă ofer? Mă voi strădui ca fiecare să primească ceea ce-şi doreşte". Fantezia copiilor, tinerilor şi dorinţele lor s-au pus imediat în mişcare şi fiecare a cerut tot felul de jucării şi lucruri. Însă mare i-a fost uimirea şi bucuria preotului când pe un bileţel a găsit scris: "Eu vreau să mă ajutaţi să fiu sfânt!" Atât. Nici o jucărie. Niciun lucru. Doar să fie sfânt (preotul era Don Bosco, iar copilul era cel care avea să devină sfântul Dominic Savio!).

Au fost vremuri, şi poate încă mai sunt sau vor mai fi, când dorinţa oamenilor era să fie sfinţi. Copiii îşi doreau să fie sfinţi, pentru că vedeau această dorinţă în familiile lor. Familiile se deprindeau cu viaţa de sfinţenie, privind la păstorii lor sau la persoanele consacrate, care radiau de această dorinţă după împlinirea cuvântului lui Dumnezeu: "Fiţi sfinţi pentru că eu, Domnul vostru, sunt sfânt".

Astăzi ne putem imagina că sfinţii pe care-i sărbătorim, Petru şi Paul, ne întind fiecăruia o foaie de hârtie şi ne spun: "Scrieţi ceea ce vă doriţi cel mai mult şi noi ne vom strădui să vă mijlocim de la Domnul acele daruri". Ce am scrie pe foile noastre? Ce-şi doresc copiii, tinerii, elevii şi seminariştii, bărbaţii şi femeile, familiile, preoţii, persoanele consacrate, bătrânii, bolnavii? Ce-şi doresc? Ce ne dorim? Mai vrea astăzi cineva să fie sfânt sau toţi vrem doar să fim sănătoşi, să avem ajutor la şcoală sau la serviciu, să fim ocrotiţi de necazuri şi de duşmani?! Cine-şi mai doreşte astăzi să fie sfânt?

Cine este de fapt sfântul? Putem găsi multe definiţii pentru această realitate. Însă pentru vremurile pe care ni le-am construit şi pe care le trăim mi se pare sugestivă o definiţie pe care am găsit-o în cartea scriitorului Ion Desideriu Sîrbu, "Jurnalul unui jurnalist fără jurnal". Iată ce spune autorul: "Sfântul este cel care nu se abate din calea ştiută, este cel ce rămâne drept când toţi se pleacă, este cel ce gândeşte lucid în timp ce întregul său popor este cuprins de spaimă şi turbare" (vol I, 1984-85, pag. 80). Şi tot el spune: "Va veni ziua în care vom declara ca sfânt orice om cinstit. Atât de rar va fi el şi atât de greu va fi ca omul să rămână nepătat, nemânjit, încât un asemenea exemplar va echivala cu un adevărat miracol (pag. 79).

Sfântul nu se abate de pe calea ştiută, sfântul rămâne drept când toţi se apleacă, el este omul care rămâne nepătat. Să nu ne uităm în jurul nostru pentru a găsi astfel de oameni. Să ne uităm mai întâi la noi, în noi: Suntem astfel de oameni? Putem deveni astfel de oameni drepţi, nepătaţi, necompromişi?! Obligaţia de a fi sfânt nu e pentru celălalt, pentru vecinul, sau soţul sau prietenul meu, ci, în primul şi în primul rând, e pentru mine.

Dar unde sunt sfinţii? Unde-i mai întâlnim. Uneori avem impresia că toţi s-au retras în calendar şi au rămas acolo. În jurul nostru sunt din ce în ce mai rari. Oare de ce?

Poate că un motiv îl putem înţelege şi din prima lectură care a fost proclamată la această sfântă Liturghie. Acolo autorul spunea că în timp ce Petru era în închisoare "Biserica se ruga fără încetare pentru el lui Dumnezeu". Poate că ne lipsesc sfinţii sau viaţa de sfinţenie pentru că ne rugăm prea puţin pentru a fi sfinţi, noi sau cei din jurul nostru. De câte ori punem în intenţiile noastre: "Doamne, ajută-mă să fiu sfânt?" sau "Doamne, dă-ne mai mulţi oameni sfinţi!" Sau de câte ori, asemenea Bisericii de la începuturi care se ruga pentru apostolul Petru, ne rugăm noi pentru urmaşul său? De câte ori ne-am rugat pentru papa, să fie sfânt, sau pentru episcopi, preoţi, familii, persoane consacrate, seminarişti? Biserica are nevoie şi astăzi de sfinţi, de oameni ca Petru, ca Paul, de oameni care să vorbească despre adevăr, de oameni care să indice o direcţie clară, dreaptă!

Aceşti doi sfinţi pe care-i sărbătorim astăzi par să se potrivească atât de bine cu cele două momente măreţe pe care le trăieşte în aceste zile Dieceza noastră de Iaşi. Plecând de la cuvintele din evanghelie "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi puterea celui rău nu o va birui", apostolului Petru i-aş asocia evenimentul acestei zile: hirotonirea a 30 de preoţi. Astăzi, peste puţine ore, în catedrala din Iaşi, 30 de tineri vor fi sfinţiţi preoţi. Ei, prin "da"-ul lor, dau mărturie despre cuvintele lui Cristos şi despre Biserică: "Puterea celui rău nu o va birui". Astăzi 30 de tineri au curajul să meargă în mijlocul oamenilor şi să-l recunoască pe Cristos prezent în ei. Ei sunt cei care prin viaţa lor vor da mărturie şi vor spune despre Domnul: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu". Iar Domnul le spune astăzi ca şi lui Petru: "Vouă vă dau cheile împărăţiei cerurilor: orice veţi lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri".

De apostolul Paul, vestitorul cuvântului lui Dumnezeu prin excelenţă, aş vrea să leg evenimentul de ieri, 28 iunie 2013: lansarea Sfintei Scripturi în limba română, o nouă traducere făcută cu suflet, dar şi cu multă pertinenţă, de mai mulţi profesori de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. Cu mult dor a fost aşteptat acest moment prin care cuvântul Domnului, evanghelia, vestea cea bună, se îndreaptă spre cât mai mulţi oameni. Am simţit ieri potrivirea acestor cuvinte ale sfântului Paul: "Domnul mi-a stat alături: el m-a întărit să vestesc până la capăt evanghelia şi s-o audă toate popoarele păgâne. Domnul mă va scăpa şi pe mai departe de orice rău, mă va mântui şi mă va conduce la împărăţia cerească. Domnului să-i fie mărire în veci vecilor". Iar noi am putea parafraza: "Domnul le-a stat alături să traducă până la capăt Scriptura şi ea să poată răsuna cât mai frumos în limba noastră română. Domnul îi va ocroti şi pe mai departe pe cei care au făcut posibilă această traducere, îi va scăpa de orice rău şi-i va mântui".

Avem, aşadar, două sărbători şi doi sfinţi ocrotitori. Suntem în faţa acelor oameni care au spus: "Am luptat lupta cea bună, am alergat şi am ajuns la ţintă, mi-am păstrat credinţa". În viaţa lor sunt multe aspecte care ne plac şi pe care ar trebui să ne dorim să le imităm. Ştiţi ce iubesc eu cel mai mult la sfinţii Petru şi Paul?

Iubesc la ei faptul că l-au recunoscut pe Domnul atunci când l-au întâlnit: "Tu eşti Cristos, fiul Dumnezeului celui viu", a spus Petru şi am auzit şi noi în evanghelie. Iar Saul, atunci când Cristos i s-a arătat pe drumul Damascului, l-a întrebat: "Cine eşti, Doamne?!" (Fap 9,5). Aş vrea ca şi eu să privesc la Cristos şi să spun mereu cu aceeaşi convingere: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!" Toţi vrem să-l recunoaştem pe Cristos atunci când el apare în viaţa noastră, dar (...) de câte ori nu privim ostia în sec, în gol, lipsiţi de credinţă, nereuşind să vedem dincolo de bucăţica de pâine! De atâtea ori ni se întâmplă să nu-l recunoaştem pe Cristos prezent în celălalt, în cel bătrân, sărac, în cel bolnav şi lipsit de ajutor?! Şi pentru că nu-l recunoaştem prezent, trecem mai departe, suntem indiferenţi. Comportamentul nostru din biserică, neglijenţa noastră faţă de sacramente, indiferenţa faţă de bătrâni şi bolnavi ne spun un singur lucru: nu-l recunoaştem pe Cristos prezent în mijlocul nostru. De aceea ne permitem să râdem de alţii, să batjocorim, să stăm departe de Euharistie zile, poate chiar luni sau ani.

Dacă iubesc la aceşti apostoli faptul că l-au recunoscut pe Cristos, iubesc şi felul lor de a renunţa la toate pentru Cristos şi pentru evanghelia sa. Nimeni şi nimic nu a mai fost piedică între ei şi Cristos! Au renunţat la toate de dragul lui Cristos. Cât de convingător ne spune apostolul Paul: "Fraţilor, toate, care mai înainte erau pentru mine câştiguri, acum le socotesc că sunt ca o pierdere faţă de înălţimea cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru el am renunţat la toate şi le consider drept gunoaie, pentru ca să-l pot câştiga pe Cristos" (Fil 3,7-9). Să renunţi la toate pentru Cristos: ce har! Să privim acum la noi: la câte lucruri sau persoane, anturaje, păcate sau vicii nu ar trebui să renunţăm şi noi?! Cine ne ţine departe de Cristos? Ce punem mai sus decât iubirea lui Dumnezeu?

Iubesc la Paul faptul că atunci când l-a descoperit pe Cristos, a simţit că are totul: nu a mai avut nevoie de nimic altceva: "Pentru mine a trăi înseamnă Cristos" (Fil 1,21) sau "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine!" (Gal 2,20). Pentru câţi dintre noi a trăi înseamnă Cristos? Cât din ceea ce trăim raportăm la Cristos?

Îmi place, şi cred că ar trebui să ne placă tuturor, că ei nu şi-au schimbat doar numele, ci atitudinea, viaţa. Întâlnirea cu Cristos schimbă! Simon a devenit Petru, pescarul a devenit pescar de oameni, de suflete; Saul a devenit Paul, prigonitorul a devenit creştinul înfocat! Câte nu ar fi de schimbat şi în viaţa noastră. Prin Botez am primit numele de creştin, dar trăim noi într-un mod vrednic de acest nume? În sacramente şi în cuvântul Domnului ne întâlnim cu Cristos: Ce impact are în viaţa noastră această întâlnire?! Reuşim să ne lăsăm transformaţi de Cristos? Măcar ne dorim acest lucru?

De asemenea, cred că la aceşti doi mari apostoli trebuie iubit faptul că atunci când au găsit adevărul, l-au spus şi altora: au predicat prin cuvinte şi fapte. Nu au fost egoişti, fricoşi, chiar dacă au suferit şi au îndurat multe. A făcut ca adevărul să răsune până la marginile pământului şi chiar ne-au atras atenţia: "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia". Vai mie. Vai nouă dacă nu vestim evanghelia, dacă nu facem ca viaţa noastră să fie un strigăt continuu despre acest adevăr: Cristos este Fiul lui Dumnezeu, este Domnul şi Dumnezeul nostru.

Ba, mai mult, Petru şi Paul nu doar că au proclamat acest adevăr, ci l-au iubit. Şi-au dat viaţa pentru Cristos care devenise totul lor, care era pentru ei calea, adevărul şi viaţa.

Şi nu în ultimul rând mi-e drag la ei modul în care au iubit Biserica, mireasa lui Cristos zidită pe Petru, pe piatră, şi pe care apostolul Paul a dorit-o nepătată, fără niciun rid sau zbârcitură! Din această iubire a lor faţă de Biserică vine pentru noi una dintre cele mai mari provocări ale timpului. Astăzi Biserica este persecutată, prigonită, învinuită de multe ori pe nedrept. De multe ori este greu să o iubeşti, mai ales atunci când priveşti doar la oamenii care o reprezintă sau numai la unii oameni din ea. Însă Biserica este a lui Cristos, este mireasa lui, este trupul său mistic şi trebuie iubită, preţuită. Noi trebuie să luptăm şi astăzi pentru ea, aşa cum apostolii şi-au dat viaţa pentru ea. Şi mă bucur, şi ne bucurăm când vedem că sunt şi astăzi oameni care o iubesc, o preţuiesc, oameni care în ea, în Biserică, îl găsesc pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Să nu ne temem să luptăm pentru Biserică, ci să simţim împreună cu apostolii. Să fim convinşi şi să putem spune mereu împreună cu Paul: "Domnul mi-a stat alături; el m-a întărit", iar împreună cu Petru să avem mereu convingerea că "Domnul l-a trimis pe îngerul său, care m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de soarta pe care mi-o dorea poporul iudeu". Ei s-au încrezut total în Dumnezeu şi au fost mântuiţi.

Privind la ei, la viaţa lor, cred că toţi am vrea ca la sfârşitul vieţii să putem spune împreună cu ei: "Am luptat lupta cea bună, am alergat şi am ajuns la ţintă, mi-am păstrat credinţa".

Aceştia sunt sfinţii spre care privim. Sfinţii de care lumea are nevoie. Spunem că astăzi pare să fie mai puţini sfinţi care trăiesc printre noi. Dar nu trebuie să uităm că încă sunt mulţi printre noi care încearcă, se străduiesc să fie sfinţi. Şi unii chiar reuşesc. Au un chip senin. Şi vorbesc blând. Iubesc frumos. Sunt generoşi. Oameni obişnuiţi, dar cu un suflet neobişnuit. Cu siguranţă mulţi am avut ocazia să vedem oameni care acum sunt deja sfinţi, unii declaraţi şi de Biserică, mă gândesc la cel puţin doi care ne-au vizitat şi ţara: fericitul Ioan Paul al II-lea, la Bucureşti, şi fericita Tereza de Calcutta, la Bacău. Ce vieţi au avut! Când privim la ei, înţelegem că nu e chiar aşa uşor să fii sfânt. Dar nici prea greu. Totul e să ştii să faci ceea ce Dumnezeu îţi cere. Ei au fost sfinţi pentru că l-au simţit bine pe Dumnezeu. Adică au ştiut ce misiune le-a dat. Şi au făcut totul conform planului divin. Ce minte sclipitoare trebuie să ai pentru a citi semnele timpului. Şi, mai ales, ce suflet trebuie să ai. Apoi vine şi sfinţenia. Se aşază peste tine ca o haină brodată cu virtuţi. E uşor să fii sfânt când tot ce-ţi doreşti e Dumnezeu şi când ai puterea să strigi: Mai bine moartea decât păcatul. Am văzut că sfinţenia se cere în genunchi, cu umilinţă însă primirea ei îţi dă puterea să stai drept în faţa tuturor furtunilor. Să fii sfânt înseamnă să simţi cum Dumnezeu te ţine de mână, cum el îşi aşterne peste tine mantia sa ocrotitoare şi nimic nu-ţi mai poate dăuna. Să fii sfânt înseamnă să-l descoperi pe Cristos acolo unde toţi îl ascund sau nu-l văd; să te uiţi la celălalt şi, indiferent cum arată, să simţi că în el creşte Cristos; să dai praful păcatului la o parte, să faci lumină până răsare în inimă Soarele cel fără de asfinţit! Să fii sfânt nu înseamnă să faci lumea să întoarcă privirea după tine sau să se adune în jurul tău, ci să-i faci pe toţi să se adune în jurul lui Cristos. Aşa aţi făcut voi, sfinţilor Petru şi Paul: aţi atras oamenii la Dumnezeu! Aţi făcut din Dumnezeu centrul vieţii şi al istoriei.

Acum sunteţi fericiţi în ceruri. Vă rugăm la această sfântă Liturghie, revărsaţi din fericirea voastră şi asupra pământului. Strecuraţi-vă astăzi în viaţa celor dragi ai noştri şi alungaţi din inima lor orice tristeţe. Luaţi voi inimile noastre zdrobite de dureri şi păcate şi turnaţi peste ele balsamul mângâierilor voastre. Da, faceţi să cadă astăzi pe pământ acea ploaie de trandafiri pe care ne-aţi promis-o! Aşa cum lui Petru i-au răsunat cuvintele "Fericit eşti tu, Simon!", la fel să răsune în cei singuri, în cei bolnavi, în cei bătrâni cuvântul şi mângâierea Domnului: nimeni să nu se mai simtă singur sau părăsit, căci Domnul şi sfinţii lui îi stau alături. Voi, sfinţilor apostoli, daţi omului un suflet nou să reuşim să ne iubim unii pe alţii, să ne îngrijim unii de alţii. Priviţi cu drag spre noi şi binecuvântaţi-ne să ne dorim şi noi sfinţenia. Vă implorăm, mijlociţi pentru noi împreună cu preacurata Fecioară Maria la scumpul şi puternicul Mântuitor, autorul sfinţeniei voastre şi sfântul sfinţilor. Lui îi dăm împreună cu voi toată adoraţia, cinstea şi mărirea. Amin!

29 iunie 2013

Pr. Laurenţiu Dăncuţă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
421 accesari.

Alte predici pentru Sfinţii Petru şi Paul, ap.:

Anul C
29 iunie 2007 - Pr. Toni-Mihăiţă Cântaciu
29 iunie 2010 - Pr. Pavel Chelaru
29 iunie 2016 - Pr. Felix Roca

[ Index predici şi predicatori ]