Anul C
Trupul şi Sângele Domnului

Gen 14,18-20; Ps 109; 1Cor 11,23-26; Lc 9,11b-17

Ecce panis angelorum, factus cibus viatorum, vere panis filiorum

"Iată pâinea îngerilor, pâinea pelerinilor, adevărata pâine a fiilor"

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În jurul anului 1850 dulgherii de pe o corabie britanică au suferit o orbire temporară după ce au doborât un copac pentru a face focul. Când căpitanul vasului a investigat cauza vătămărilor, el a cules câteva frunze şi fructe şi şi-a pierdut şi el vederea, pentru o scurtă perioadă de timp.

Mancinilul este un arbore de mărime mijlocie care creşte în America tropicală. Aparţine aceleaşi familii căreia îi aparţin şi arborele de cauciuc şi alţi arbori. Cei mai mari cresc până la 15 metri înălţime. Frunzele, de 10-15 centimetri, sunt ovale, cu margini zimţate, scoarţa este netedă şi închisă la culoare, iar fructele, de culoare galben verzuie, arată ca nişte mere pădureţi. Dar mancinilul este departe de ceea ce pare, un arbore obişnuit. Deşi, aparent, nepericulos, ascunde o taină. Seva lui este extrem de toxică. Băştinaşii din Insulele Caraibe au transmis o legendă despre puterile otrăvitoare ale copacului, pretinzând că până şi mirosul arborelui este fatal. Dar unii dintre primii exploratori americani n-au dat crezare legendelor. Astăzi se ştie să seva şi frunza mancinilului sunt extrem de otrăvitoare pentru oameni şi animale. Contactul cu arborele produce inflamaţia pielii şi orbire temporară. Chiar şi apa de ploaie care picură de pe frunze dă naştere la vezicule pe tegumente, iar fumul rezultat din arderea lemnului duce la orbire pentru un timp, indiferent cât de nevinovat arată.

În schimb, hrana pe care ne-o dă Dumnezeu, nu este otrăvitoare, ci dătătoare de viaţă.

Astăzi, Sfânta Biserică Catolică îşi sărbătoreşte misterul ei cel mai important şi cel mai scump: Euharistia, Sfânta Împărtăşanie. Este ca o mare familie, reunită în jurul mesei. Noi ne aflăm în această biserică la fel ca unul din acele grupuri de câte 50 de persoane din pustiu, care şedeau pe pajişte, aşteptând să mănânce pâinea înmulţită de Isus. Pâinea pe care el ne- va da este trupul său, pentru viaţa noastră şi a lumii, nu pentru orbire, nu pentru moarte.

Care este semnificaţia proprie a solemnităţii de astăzi, a trupului şi sângelui lui Cristos?

Ne spune însăşi celebrarea de astăzi, în desfăşurarea gesturilor sale fundamentale.

Înainte de toate, ne-am adunat în jurul altarului pentru a fi împreună în prezenţa Domnului.

În al doilea rând, în multe comunităţi astăzi va fi o procesiune, adică a merge împreună cu Domnul.

Şi, în sfârşit, îngenuncherea în faţa Domnului, adoraţia, care începe deja la Liturghie şi însoţeşte toată procesiunea. Dar culminează momentul final al binecuvântării euharistice, atunci când toţi ne vom prosterna în faţa celui care s-a plecat până la noi şi şi-a dat viaţa pentru noi.

Evanghelia pe care am ascultat-o ne-a prezentat minunea înmulţirii pâinilor. Este o minune prezentată de toţi evangheliştii, în total de şase ori, şi ocupă un loc central, întrucât reprezintă un concentrat al întregii misiuni de vestire al cuvântului din partea lui Isus şi al dăruirii sale totale faţă de omenire. Tradiţia creştină a văzut întotdeauna în această minune o prefigurare şi o prevestire a instituirii Euharistiei, izvor şi culme a întregii vieţi a Bisericii.

Observând atent cuvintele şi gestul făcut de Isus, vedem că această minune ne trimite la instituirea Euharistiei în cenacol şi ne ajută să-i înţelegem mai bine semnificaţia. Înmulţind pâinea şi împărţind-o oamenilor Isus a unit persoanele cu sine şi între ele. În mod asemănător, în cenacol, el, sub chipul pâinii frânte, s-a dat apostolilor pe sine însuşi în întregime, pătruns de acea iubire cu care a înfruntat pătimirea, unindu-i cu sine, şi, în acelaşi timp, între ei, în aşa fel încât să facă între ei un singur trup şi un singur suflet cu el. În cenacol noi vedem instituirea Euharistiei, sa sacramentul prin care Isus vrea să-i conducă pe oameni la deplina unitate cu el şi între ei, o unitate nu doar spirituală, ci şi materială.

În relatarea minunii de azi, Isus nu s-a mulţumit să vestească cuvântul, să vindece bolnavii, dar s-a îngrijit şi de nevoile materiale, luând el iniţiativa de a astâmpăra foamea lumii care îl urma. Isus a făcut minunile sale de vindecare şi de înmulţire a pâinilor ca să fie repetate după plecarea sa şi de către discipoli. Bineînţeles, nu în sensul material al cuvântului, dar în sensul de a deveni instrument al iubirii sale, care vrea să salveze omul în totalitatea sa. Şi aceasta o va obţine prin ucenicii săi, dacă îi oferă lui mintea lor, voinţa lor, talentele lor, capacităţile lor materiale.

Prin intermediul nostru, Isus şi astăzi vrea să ajungă la toţi, în special la cei săraci, nevoiaşi, marginalizaţi. Iar Isus vrea lucrul acesta prin intermediul sacramentului Euharistiei. Aceasta este semnificaţia legăturii dintre cenacol şi înmulţirea pâinilor care este sugerată în evanghelia de astăzi.

Ce vrea să ne spună nouă azi celebrarea Euharistiei? Vrea să ne spună să ne apropiem de masa euharistică cu un suflet nou, mai sensibil, mai deschis faţă de toate necesităţile fraţilor noştri, cu o mai mare coerenţă şi generozitate în întâmpinarea semenilor noştri care sunt în nevoi. Vrea să spună să-i cerem lui Isus în Euharistie să facă din noi instrumentele sale tot mai disponibile pentru a construi fraternitatea corectă oriunde ne-am afla noi. Va fi vorba să ne examinăm asupra modului în care folosim talentele noastre, cum ne desfăşurăm munca, cum împlinim serviciile sociale care ne-au fost încredinţate. Mai ales cum folosim bunurile materiale, banii pe care îi posedăm. Isus în Euharistie ne împinge să eliminăm serios toate inegalităţile dintre noi.

În scrisoarea adresată credincioşilor din Corint, în acelaşi capitol de care aparţine şi fragmentul de azi, apostolul Paul le adresează un reproş sever pentru că se apropiau de cina euharistică în mod nevrednic. Păcatul cel grav al lor consta în faptul că rămâneau indiferenţi şi insensibili în faţa puternicelor inegalităţi sociale din sânul comunităţii lor. În timp ce bogaţii se izolau în mod egoist între ei, săracii erau neglijaţi şi marginalizaţi.

Acest episod, cel mai nou din Noul Testament, ne spune cum Biserica, încă de la început, a subliniat mereu cu forţă legătura indestructibilă dintre împărtăşirea cu Isus şi împărtăşirea concretă cu fraţii, legătura dintre pâinea euharistică şi pâinea de fiecare zi. Euharistia cere, prin natura sa, dăruirea de sine, aşa cum a făcut Isus, şi ne ajută să o realizăm.

Venind la zilele noastre, fericitul papă Ioan Paul al II-lea în enciclica Ecclesia de Eucharistia, la numărul 40, le cere presant credincioşilor să asculte apelul clar care vine din Euharistie pentru soluţionarea gravelor probleme care sunt în societate şi în lume.

Iată, aşadar, rodul evangheliei de azi. Va trebuie să plecăm de la orice adunare euharistică cum propunerea de a creşte tot mai mult în această iubire. Dacă nu se realizează acest lucru, Euharistia noastră ar rămâne fără valoare, ar rămâne o Euharistie stinsă.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ştim că sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului a apărut din practica aşa-ziselor rogaţiuni, rugăciuni adresate lui Dumnezeu de patru ori pe an, corespunzător celor patru anotimpuri. Rogaţiunile se încheiau cu procesiuni care traversau oraşele, satele şi câmpurile, care erau binecuvântate pentru ca să asigure, cu ajutorul lui Dumnezeu, o recoltă bună. În timpul acestor procesiuni celebrantul principal, parohul ducea relicvii ale sfinţilor, mai apoi înlocuit de cel sfânt prin excelenţă, Sfânta Împărtăşanie.

Astăzi Biserica retrăieşte misterul Joii Sfinte în lumina Învierii. Şi Joia Sfântă are o procesiune euharistică proprie, prin care Biserica repetă drumul lui Isus din cenacol până la muntele Măslinilor. Astăzi este procesiunea răstignitului înviat, care merge cu noi de-a lungul vieţii noastre pe toate drumurile ei. Ne întâmpină în cazurile când ne ia prin surprindere la intersecţiile drumului nostru. Ne priveşte, necunoscut, din chipul fratelui pe care îl depăşim indiferenţi.

La procesiune Biserica nu călătoreşte spre Dumnezeu, ci merge pe străzile lumii ducându-l cu sine pe Dumnezeul ei şi-l arată oamenilor spunând în cântecele sale: "Iată-l pe acela pe care îl căutaţi. A venit pentru noi şi pentru voi, este Dumnezeul vieţii, trece sacramentul Dumnezeului vieţii. Oamenilor, ridicaţi-vă privirea către Dumnezeul vieţii. Este cu voi".

Noi îl ducem pe Cristos prezent sub chipul pâinii pe drumurile oraşelor şi ale satelor. Încredinţăm aceste drumuri, aceste case, viaţa noastră de zi cu zi bunătăţii sale. Drumurile noastre să fie drumurile lui Isus, casele noastre să fie case pentru el şi cu el. Viaţa noastră de zi cu zi să fie pătrunsă de prezenţa sa. Cu acest gest punem sub privirea sa suferinţelor celor bolnavi, singurătatea tinerilor şi a bătrânilor, ispitele, temerile, întreaga noastră viaţă.

Procesiunea doreşte să fie o mare binecuvântare publică pentru oraşul sau satul nostru. Cristos este în persoană binecuvântarea divină pentru lume, raza binecuvântării sale să ajungă asupra noastră, a tuturor. În felul acesta, vastitatea deschisă a lumii devine Biserica. Soarele devine lumina altarului. Vântul proaspăt cântă cântecele oamenilor. La colţurile străzilor de fiecare zi se înalţă altare. Severa adunare a oamenilor adunaţi în faţa lui Dumnezeu devine plăcutul cortegiu multicolor procesional, iar rugăciunea care se înalţă de pe pământul neliniştit este transformată într-o cântare de laudă.

Taină a retrăirii morţii Domnului, tu eşti pâinea vie, hrana omului. Fii şi pentru mine tainic nutriment, cea mai dulce hrană pe acest pământ. Amin.

30 mai 2013

Pr. Cristinel Fodor

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
350 accesari.

Alte predici pentru Trupul şi Sângele Domnului:

Anul C
3 iunie 2010 - Pr. Wilhelm Dancă
26 mai 2016 - Pr. Iulian Faraoanu

[ Index predici şi predicatori ]