Sfântul Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria

2Sam 7,4-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a (Lc 2,41-51a)

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Liturgia de astăzi a început printr-o exclamaţie, care este o parafrază din Evanghelia după sfântul Luca: "Iată slujitorul credincios şi înţelept, pe care Domnul l-a pus în fruntea familiei sale". Acest slujitor credincios şi înţelept, pe care Dumnezeu l-a pus în fruntea familiei Fiului său din Nazaret, este sfântul Iosif. Şi l-a pus în fruntea familiei din Nazaret şi în fruntea familiei constituită din poporul său, care este Biserica celor credincioşi.

Cultul sfântului Iosif s-a răspândit de timpuriu în toată Biserica. În secolul al IX-lea deja era cinstit pretutindeni. Sărbătoarea lui a fost instituită ca sărbătoare de poruncă în anul 1621 de către papa Grigore al XV-lea. La 8 decembrie 1870, papa Pius al IX-lea l-a numit patronul Bisericii Universale. Iar Sfântul Părinte Ioan al XXIII-lea i-a introdus numele în Canonul Roman la celebrarea Sfintei Liturghii.

Sunt fericit să fi aflat că şi actualul Sfânt Părinte, Francisc, şi l-a ales pe stema pontificatului său. În centrul stelei se află simbolul ordinului călugăresc din care provine, al iezuiţilor, reprezentat de un soare arzător, din care strălucesc iniţialele lui Isus Cristos - IHS - deasupra cărora se află semnul mântuirii noastre, crucea Mântuitorului. Iar într-o parte şi cealaltă a stemei, se află steaua care o reprezintă pe Sfânta Fecioară, călăuzitoare a Bisericii pe valurile învolburate ale istoriei, steaua noii evanghelizări, iar de cealaltă parte, un ciorchine cu flori de nard, care îl reprezintă tocmai pe sfântul Iosif, dând să înţeleagă Sfântul Părinte Francisc că-şi pune pontificatul său sub ocrotirea Mariei şi a lui Iosif.

Şi dieceza noastră are fericirea să fie sub ocrotirea lui încă de la începuturile genezei sale. Primul episcop diecezan, Iosif Nicolae Camilli, a consacrat întreaga dieceză sfântului Iosif încă din anul 1884, iar în 1886 a încredinţat ocrotirii sfântului Iosif şi seminarul diecezan din Iaşi, pentru a cărui ocrotire şi protecţie pot să dau mărturie în prima persoană.

De ce îl celebrează Sfânta Biserică pe sfântul Iosif ca patronul Bisericii Universale, ca patronul familiilor, ca patronul taţilor de familie?

Liturgia cuvântului care s-a proclamat la această Sfântă Liturghie îl pune pe sfântul Iosif în legătură cu începuturile misterului răscumpărării noastre, după cum spunea rugăciunea care a fost proclamată la începutul acestei Liturghii. Sfânta evanghelie pe care am ascultat-o este un fragment din Evanghelia după sfântul Matei. Aţi remarcat cum a început: "Iacob i-a dat naştere lui Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, din care s-a născut Isus care se numeşte Cristos". Acest verset este încheierea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham, cum îşi începe sfântul Matei evanghelia sa. Cred că vă aduceţi aminte această genealogie, este o lectură continuă, monotonă, aproape plictisitoare de nume, dar care toate se caracterizează prin această legătură de naştere: "Abraham l-a născut pe Isac, Isac l-a născut pe Iacob, Iacob l-a născut pe Iuda", ş.a.m.d. Încontinuu, această iniţiativă a omului în procesul de naştere şi de generare. Fragmentul cu care începe lectura de astăzi arată că ceva se schimbă: Iacob i-a dat naştere lui Iosif, dar aici lucrurile generaţionale se modifică. "Logodnicul Mariei, din care s-a născut Isus". Din punct de vedere gramatical, este un pasiv aici: "din care a fost născut Isus", lăsând să se înţeleagă că subiectul acţiunii este Dumnezeu însuşi. Şi, de altfel, ceea ce urmează în lectura care s-a citit la evanghelie ne arată tocmai acest mister în care este implicat Iosif: "Iar naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria era logodită cu Iosif, şi mai înainte ca să fi locuit ei împreună, s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul Mariei, fiind drept şi nevoind să o denunţe, se gândea să o lase în ascuns". Se pare că e un conflict între doi logodnici, în care apare o problemă neclară, o problemă gravă.

Pe Iosif, sfântul Matei îl caracterizează cu doi termeni: "logodnicul Mariei" şi "om drept". Era logodnic, adică din punct de vedere juridic în tradiţia şi în practica poporului evreu, era proprietar, o stăpânea, era unit indisolubil cu Maria. Şi, în acelaşi timp, era om drept. După legislaţia ebraică, un om drept trebuia să o denunţe pe logodnica, pe soţia infidelă, pentru că femeia păcătoasă trebuia extirpată din popor. Era logodnic, era soţ al Mariei şi era drept. Ar fi însemnat să o considere adulteră şi păcătoasă.

Dar sfântul Matei insistă pe faptul că drept, când se referă la Iosif, înseamnă un om cu inimă bună, un om înţelegător. Nu voia să facă scandalul acesta, nu voia să o repudieze. Se gândea să o lase în ascuns. Însă, iată că intervine mesagerul lui Dumnezeu, îngerul care îi apare în vis, şi îi spune: "Iosife, nu te teme să o iei la tine pe logodnica ta, Maria, pentru că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt şi tu îi vei pune numele Isus, pentru că el îl va elibera pe poporul său de păcate". Iosif primeşte o revelaţie de la Dumnezeu: ceea ce nu înţelegea, ceea ce nu pricepea, că logodnica lui era însărcinată, mai înainte ca ei să fi fost împreună, este lucrarea lui Dumnezeu, este de la Duhul Sfânt.

Sfântul Francisc de Sales, reflectând la această taină, spune că lucrurile s-a petrecut cam în felul următor: "Să ne imaginăm o bucată de teren virgin. Trece pe deasupra un porumbel şi scapă o sămânţă de curmal. Aceasta încolţeşte şi devine palmier. Cine este stăpânul palmierului? Desigur că proprietarul ogorului". Şi spune el că "terenul virgin este Fecioara Maria, porumbelul este Duhul Sfânt, sămânţa de curmal care se transformă în palmier este Isus Cristos, iar proprietarul este Iosif".

Iosif e cel care nu a participat pozitiv şi activ la rodnicia solului virgin, dar a lăsat Duhului Sfânt posibilitatea ca el să acţioneze şi să facă rodnică acest sân virgin, pentru ca din dânsa să se nască Fiul lui Dumnezeu. Iar misiunea care îi este trasată de înger lui Iosif este aceasta: să o ia la el pe Maria, pe logodnica sa. Şi, în al doilea rând, să-i dea numele Isus, pentru că el va mântui pe poporul său de păcate, iar atunci când îl avertizează de misiunea pe care o are de îndeplinit, îngerul îi spune: "Iosife, fiul lui David". Adică, trebuia să recunoască că în copilul care se va naşte din Fecioara Maria, logodnica lui, fără participarea lui, este Fiul lui Dumnezeu, pentru că vine de la Duhul Sfânt şi, în acelaşi timp, el era chemat să-i acorde acestuia paternitatea davidică, pentru că, după cum spune genealogia, "Iacob, care era din neamul lui David l-a născut pe Iosif, care este fiul lui David".

Şi ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă tocmai împlinirea profeţiei din prima lectură, pe care am citit-o din Cartea a doua lui Samuel. Ne spune autorul sacru că David era în casa sa şi era liniştit de toţi duşmanii săi de jur împrejur. Şi-i spune profetului Natan: "Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, însă cortul Domnului se află între pânze". Şi atunci Natan, intuind ce avea de gând să facă profetul, adică să-i construiască Domnului o casă somptuoasă, un templu, i s-a părut că-i un lucru bun şi i-a spus: "Mergi şi fă tot ceea ce ai de gând". Dar i-a apărut Domnul lui Natan şi i-a spus: Du-te şi spune-i lui David: Tu ai să-mi construieşti mie casă? Nu eu te-am scos de la oi? Nu eu ţi-am dat victorie asupra duşmanilor? Şi apoi eu, care umblu cu poporul prin pustiu de atâta timp, am avut eu pretenţii vreodată să locuiesc în casă de cedru? Iată, eu îţi voi construi ţie o casă. Şi ca să fie clar sensul în care îi va construi casa, Domnul îi spune: "Iată, că voi ridica un urmaş din tine, el va fi Fiul meu şi eu voi fi Dumnezeul lui". Este o formulă de adopţie, prin care Dumnezeu şi-l face Fiu pe fiul lui David.

Este prima promisiune a mesianităţii, aşa încât toţi urmaşii lui David vor recunoaşte şi vor proiecta într-un anumit fel imaginea acestui Mesia, care va veni în cele din urmă şi care va domni pe scaunul de domnie fără de sfârşit pentru că va fi Fiul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îi va întări domnia şi, iată de ce, Iosif, pentru că este acest fiu al lui David, trebuie să-i transmită lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, născut în mod miraculos prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria, primeşte prin Iosif acest titlu de "Fiu al lui David". Aşadar, când Sfânta Biserică spune acum, astăzi, că Iosif este bărbat drept, este drept pentru că ascultă de revelaţia lui Dumnezeu, de descoperirea lui Dumnezeu făcută prin înger, şi îl recunoaşte pe copilul purtat în sân de logodnica sa, pe Fiul lui Dumnezeu născut din Duhul Sfânt şi pe fiul lui David, cel căruia Domnul însuşi îi va construi domnia pentru totdeauna.

Şi această taină, acest mister, este un lucru la care suntem părtaşi şi noi. Ne spune cea de a doua lectură pe care am ascultat-o, din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani: pentru că în felul acesta, ne înscriem în rândul fiilor lui Abraham, care a fost îndreptăţit, care a fost declarat de Dumnezeu drept nu pentru faptele Legii, ci pentru credinţă, şi pentru că el a crezut împotriva oricărei speranţe că din trupul său, de-acuma mort, şi din sânul Sarei nerodnic, Dumnezeu va face un mare număr de popoare. Aşadar, cei care sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu sunt cei care vin înaintea lui şi se prosternă în spirit de credinţă.

Îl implorăm astăzi pe bunul Dumnezeu, prin mijlocirea sfântului Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria, tată purtător de grijă al lui Isus Cristos, patronul Bisericii Universale, patronul familiilor noastre, să ne dăruiască bucuria de a ne înşirui în acest popor deschis de Abraham, care cred şi care pentru credinţa lor vor fi făcuţi drepţi înaintea lui Dumnezeu.

19 martie 2013

Pr. Alois Bulai

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
378 accesari.

Alte predici pentru Sf. Iosif, soţul sf. Fc. Maria:

Anul C
19 martie 2010 - Pr. Iosif Tiba
19 martie 2016 - Pr. Alois Farţadi
19 martie 2019 - Pr. Iosif Enăşoae

[ Index predici şi predicatori ]