|
Anul C Is 66,18-21; Evr 12,5-7.11-13; Lc 13,22-30 Iubiți credincioși, dragi radioascultători, cu siguranță fiecare dintre noi, la un moment dat al vieții noastre, ne-am pus și noi aceeași întrebare pe care acest necunoscut din evanghelie i-a adresat-o lui Cristos în drumul lui spre Ierusalim: "Sunt puțini cei care se mântuiesc?" La prima vedere este o întrebare perfect logică și îndreptățită, așa cum probabil a considerat-o și acea persoană din evanghelia de astăzi, însă ea ascunde o mentalitate greșită: aceea că Dumnezeu ne privește ca pe o masă de oameni, ca pe un tot, și nu pe fiecare în parte, individual. Este o mentalitate greșită, dar care ne convine căci este ușor ca într-o masă de oameni să te ascunzi, să te dai mai la o parte și să nu fii nevoit să faci ceva care să nu-ți placă. Este o mentalitate care ne permite să ocolim responsabilitatea personală, să ne amestecăm nevăzuți într-un grup, dar să ne putem bucura de realizările acelui grup și chiar să profităm de ele. Este ca și mentalitatea acelor angajați care în colectivul lor de muncă se feresc de ochii șefilor pentru a nu trebui să dea cont de activitățile lor, ocolesc sarcinile cele mai dificile, caută să se facă cât mai puțin observați, dar care se bucură atunci când, în urma realizărilor colegilor lor, au parte de o mărire de salariu sau de o primă. Însă situația este cu totul alta. În ochii lui Dumnezeu noi nu suntem o masă amorfă, o turmă fără stăpân, ci fiecare om este unic și el dorește să realizeze o relație cu fiecare dintre noi, o relație de conlucrare în vederea mântuirii. Din parte lui este o invitație universală la mântuire, așa cum reiese din cuvintele profetului Isaia din prima lectură, o invitație care mai apoi a fost întărită prin moartea și învierea Fiului său. Prin acest sacrificiu al lui Cristos toți oamenii se pot mântui. Dar și omul trebuie să-și aducă aportul său căci, respectându-ne libertatea, Dumnezeu nu ne poate obliga să ne mântuim. Aici trebuie să intervină alegerea noastră, implicarea și responsabilitatea noastră. Iar în această privință cuvintele lui Cristos de astăzi sunt destul de tranșante și chiar dure. Folosind imaginea porții înguste, Isus ne spune că pentru a cuceri împărăția lui Dumnezeu trebuie să-l urmăm pe el, să ne schimbăm perspectiva asupra vieții noastre de credință și asupra scopului nostru pe acest pământ în armonie cu voința și mesajul său. Și nu face acest lucru prin cuvinte îmbietoare sau demagogie, ci spunând clar că el dorește ucenici deciși, sinceri, generoși, dispuși la sacrificiu. Ne amintim de istoria lui Ghedeon cu cei trei sute de oameni. "Poporul care-i cu tine este prea numeros", a spus Domnul. Atunci Ghedeon i-a trimis acasă pe cei fricoși și mai apoi pe cei comozi. Au rămas trei sute și au învins. Acesta este și programul lui Isus: el vrea suflete tari. Iar pentru aceasta, pornind de la cuvintele lui de astăzi, trebuie să fim conștienți de mai multe lucruri. În primul rând, câștigarea împărăției lui Dumnezeu este un lucru serios. Ea cere sacrificiu și disponibilitate totală, statornicie în toate încercările. Ea presupune hotărâri concrete și serioase demonstrate cu fapte și nu numai cu vorbe. Să ne amintim de cuvintele: "Nu oricine îmi spune «Doamne, Doamne!» va intra în împărăția cerurilor". Apoi, câștigarea împărăției lui Dumnezeu nu este un privilegiu înnăscut, o garanție a aceluia care se pretinde ucenicul lui Cristos. Nu este un premiu pentru o bună conduită sau pentru observarea de suprafață a unor practici de pietate sau pentru o fidelitate care nu costă nimic. Isus nu a răspuns: "Da, se mântuiesc numai iudeii pentru că aparțin poporului ales și țin practicile străvechi". La fel și pentru noi. Simplul fapt că facem parte din Biserică și ținem practicile creștine nu înseamnă că am și câștigat mântuirea. E drept că în Biserică relația noastră cu Dumnezeu și drumul nostru spre mântuire sunt facilitate fiind sprijiniți de sacramentele administrate de Biserică și de comuniunea de rugăciune cu toți credincioșii, însă nu suntem deja mântuiți. Este nevoie de o luptă continuă, de o transformare radicală care să implice întreaga noastră ființă. Cucerirea împărăției lui Dumnezeu este pentru cel care devine "mic". Nu numai pentru a "încăpea" pe poarta cea îngustă, ci și pentru a te smeri în fața lui Dumnezeu lăsându-l pe el să devină tot mai mare în inima ta în detrimentul orgoliului și a comodității tale. Cucerirea împărăției lui Dumnezeu este, în sfârșit, pentru "cei din urmă", pentru cei statornici până la sfârșit, pentru cei care nu au abandonat niciun moment armele luptei spirituale, iar la sfârșit au fost declarați învingători, cei dintâi. Toate aceste gânduri trebuie să ne determine la o hotărâre imediată de a iniția drumul urmării lui Cristos, drumul mântuirii. Este un lucru care nu suportă amânare. Se spune că într-o zi un tânăr a venit la un bătrân călugăr pentru a se confesa. Din vorbă în vorbă îi spune acestuia: părinte, eu sunt un om păcătos, sunt un om rău. Sunt indiferent în fața durerii altuia, mă comport urât atunci când mă enervez, vorbesc urât, iar rugăciunea mea mai mult nu este decât este. Am tot încercat să mă schimb dar fără niciun rezultat. Cred că voi reuși atunci când mă voi mai maturiza, când voi deveni adult. Atunci călugărul l-a dus în spatele mănăstirii, i-a arătat un puiet de brad și i-a zis: "Smulge acest brăduț". Tânărul l-a smuls destul de ușor. Apoi i-a arătat un brad mai mare. "Smulge-l și pe acesta" i-a zis călugărul. "Dar este mai mare, am nevoie de ajutor", a răspuns tânărul. "Atunci mai cheamă pe cineva", a răspuns monahul. Și într-adevăr, cu multe eforturi și ajutat de trei prieteni tânărul a smuls acel brad. "Acum smulge acest brad falnic" l-a invitat bătrânul. "Dar este imposibil", a replicat tânărul, "nici măcar ajutat de o sută de oameni nu voi putea să-l smulg!" "Ei, vezi!", a continuat bătrânul călugăr, "trebuie să înțelegi că și cu relele tale apucături este la fel. Orice viciu sau orice păcat pare la început inofensiv, dar cu timpul el se cuibărește, crește și pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este mic, îl poți scoate și singur din suflet. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor. Însă ferește-te să lași răul să ți se cuibărească adânc în suflet căci atunci nimeni nu va mai putea să-l scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în suflet și în viață căci, mai târziu, va fi mult mai greu". De același îndemn trebuie să ascultăm și noi, iubiți credincioși și dragi radioascultători. Să nu amânăm niciodată momentele de întâlnire și de comuniune cu Dumnezeu. Trebuie să fim mereu pregătiți căci nu se știe nici ora nici data când ne vom prezenta în fața lui. Să nu lăsăm preocupări efemere de genul "Cum?", "Când?", "Câți?" sau altele să ne împiedice în construirea unei vieți și a unui drum care să ne conducă spre poarta cea îngustă. Să-l lăsăm pe Dumnezeu să coboare cu harul său în inimile noastre și să colaborăm cu acest har pentru ca viețile noastre să devină demne de adevărați ucenici ai lui Cristos vrednici de a se bucura cu el în fericirea veșnică. 25 august 2013 Pr. Cătălin Farcaș [ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ] Alte predici pentru Duminica a 21-a de peste an: Anul C [ Index predici și predicatori ]
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |