Anul C
Duminica a 19-a de peste an

Înţ 18,6; Ps 32; Evr 11,1-2.8-19; Lc 12,32-48

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi radioascultători,

"Vegheaţi şi fiţi gata, spune Domnul".

În calitate de creştini, trăim într-o lume dezechilibrată, tensionată. Pe de o parte suntem îndemnaţi să fim vigilenţi, să aşteptăm revenirea lui Cristos, pe care nimeni nu o poate prevedea, nici chiar îngerii din cer, ci numai Dumnezeu. Pe de altă parte văzând că întoarcerea lui Cristos întârzie, suntem atenţionaţi să nu neglijăm datoriile noastre zilnice. Pare că suntem atraşi în direcţii opuse:

- către viitor şi către prezent;

- către detaşare de cele materiale şi către o implicare serioasă în cele materiale;

- către fugă de lume şi către schimbarea lumii în bine.

Cum să rezolvăm această situaţie ambiguă?

Cel mai simplu ar fi să ne axăm pe o latură în detrimentul celeilalte. Evanghelia proclamată ne arată că trebuie să le ţinem strâns unite. A veghea, a aştepta revenirea lui Cristos nu înseamnă să fim pasivi sau neimplicaţi în activităţile noastre zilnice, preocupându-ne numai de mântuirea propriului suflet. Sfântul Paul, cu două mii de ani în urmă, i-a mustrat pe cei din Tesalonic care, pe motiv că aşteptă revenirea lui Cristos pe care o credeau iminentă, trăiau în trândăvie: "Când eram la voi, v-am poruncit acestea: Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce" (2Tes 3,10). Revenirea lui Cristos de la sfârşitul lumii se pregăteşte împlinind cu responsabilitate datoriile ce ne-au fost încredinţate. Evanghelia duminicii pe care tocmai am ascultat-o ne învaţă că modelul cel mai bun de a veghea este slujirea semenilor.

În vegherea cerută de Isus important este spiritul de slujire şi nu funcţia pe care cineva o ocupă sau munca pe care o face. Astfel:

- slujitorii Bisericii trebuie să vegheze hrănind poporul lui Dumnezeu ca şi apostolii în ziua înmulţirii pâinilor, cu pâinea cuvântului, a sfintei Împărtăşanii, a prieteniei şi a speranţei;

- părinţii veghează atunci când îşi hrănesc copiii nu numai cu bunuri materiale, ci şi cu bunuri spirituale, morale şi mai ales cu iubire;

- funcţionarii publici veghează atunci când, cu respect şi dăruire, se îngrijesc de binele tuturor;

- veghează toţi cei care cu umilinţă şi în tăcere îşi aduc aportul lor pentru venirea împărăţiei lui Dumnezeu, prin gesturi de ospitalitate, încurajările lor, iertarea acordată, jertfele şi rugăciunile lor, fără a întreba "De ce?" Să ne gândim, de exemplu, la atâtea persoane în vârstă sau bolnave care, imobilizate pe patul de suferinţă, oferă cu iubire jertfele şi rugăciunile lor pentru binele celorlalţi. Sau la atâtea persoane umile care, fără să atragă privirile celor din jur, se vor dovedi într-o zi că au înfăptuit lucruri extraordinare. Tot aici ne putem gândi şi la persoane care nu l-au cunoscut pe Dumnezeu, nu au crezut în el, dar l-au slujit cu iubire în semenii lor. Un exemplu grăitor în această privinţă este marele scriitor francez şi academician Louis Aragon. Era marxist, membru marcant al Partidului Comunist Francez. Într-un interviu luat cu puţin timp înainte de a muri (†24 decembrie 1982) făcea următoarea mărturisire: "Din viaţa mea nu-mi amintesc decât un singur lucru: am învăţat să iubesc". Putem spune că el s-a pregătit în felul său pentru întâlnirea cu Domnul.

Scriitorul german Hans Berg ne povesteşte în una dintre cărţile sale următorul fapt: Un om a avut un vis. Se făcea că a murit şi stătea cu o mulţime de alţi oameni în faţa tronului înalt şi strălucitor al veşnicului judecător. Unul după altul se prezentau în faţa scaunului de judecată şi trebuia să spună doar trei cuvinte: "Isuse, te iubesc", cuvinte de care depindea veşnicia. Unii spuneau aceste cuvinte cu faţa senină şi plini de bucurie. Alţii, în schimb, când ajungeau în faţa judecătorului, amuţeau, nu puteau să-şi deschidă gura. Nimic mai uşor, gândea omul nostru care aştepta rândul, decât să spui aceste trei cuvinte. Dar cu cât se apropia mai mult, cu cât judecătorul îi cuprindea mai mult inima cu privirea, cu atât aceste cuvinte i se păreau mai grele. Când a păşit în faţa dreptului judecător care îi vedea inima şi a voit să le rostească, n-a putut: i s-au blocat maxilarele. Cuvintele lui ar fi fost o minciună. Un strigăt de groază şi s-a trezit. Fusese numai un vis, dar visul acela l-a ajutat să-şi schimbe viaţa.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Indiferent că suntem bărbaţi sau femei, căsătoriţi sau necăsătoriţi, credincioşi sau atei, miniştri sau salahori, europeni sau africani, fiecare va fi întrebat la sfârşitul vieţii: "Ce ai făcut cu inima ta?" Să dea Domnul să putem răspunde: "Doamne, m-am străduit să te iubesc în semenii mei". Atunci vom fi declaraţi fericiţi, vom fi poftiţi la masă şi însuşi Domnul ne va servi. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin.

11 august 2013

Pr. Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
471 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 19-a de peste an:

Anul C
12 august 2007 - Pr. Iosif Enăşoae
8 august 2010 - Pr. Laurenţiu Dăncuţă
7 august 2016 - Pr. Ciprian Bulai

[ Index predici şi predicatori ]