Anul C
Duminica a 18-a de peste an

Qoh 1,2;2,21-23; Ps 94; Col 3,1-5.9-11; Lc 12,13-21

În cartea "365 de povestioare pentru suflet", Bruno Ferrero povesteşte:

"Într-o zi, un călător s-a dus în vizită la un renumit rabin. A rămas uimit văzând cum casa rabinului consta doar dintr-o cameră plină cu cărţi. Singurele lucruri erau o masă şi o bancă.

- Rabi, unde este mobila ta? a întrebat străinul.

- Dar a ta unde este? a replicat rabinul.

- A mea? Dar eu sunt aici numai în trecere, a replicat omul.

- Şi eu, a spus rabinul".

Lecturile de astăzi ne amintesc acest lucru: suntem călători. Patria noastră este dincolo. În lumina acestei descoperiri ne întrebăm: Care sunt lucrurile cu adevărat importante?

În evanghelie un om îi cere lui Isus să-i facă dreptate, adică să-i spună fratelui său să împartă cu el moştenirea familiei. "Omule, cine m-a pus judecător sau împăciuitor peste voi?", îi spune Isus.

Ce a făcut greşit omul acesta? El a cerut dreptate în neînţelegerea cu fratele. Oare nu trebuie să fim preocupaţi de dreptate, de corectitudine?

Ba da. Isus nu are nimic împotriva faptului de a se face dreptate între acest om şi fratele lui. El este mai degrabă dezamăgit că după ce a ascultat predica lui, prima lui grijă a rămas partea lui de moştenire. Puţin mai înainte, în Evanghelia după Luca ni se spune că mulţimea era adunată cu miile în jurul lui Isus, încât se călcau în picioare unii pe alţii. Le-a spus să se ferească de făţărnicie, să nu se teamă de cei care ucid trupul şi i-a încurajat să dea mărturie înaintea oamenilor.

În mulţime era şi omul care era în ceartă cu fratele lui, dar nu a înţeles nici un cuvânt al lui Isus. El era frământat de alte lucruri. Era consumat de bunurile pe care le avea sau care-i mai lipseau. Nu mai auzea chemarea lui Dumnezeu şi nu-i mai vedea pe cei din jurul lui. Omul a încurcat ordinea priorităţilor. Cuvintele vieţii îi intrau pe o ureche, îi ieşeau pe alta. Nu îşi amintea probabil nimic din ceea ce a spus Isus.

Aici este paradoxul: să stai în faţa Mântuitorului lumii şi singura ta cerere este să-ţi rezolve problema moştenirii! Să-l asculţi cum vorbeşte şi să nu reţii nimic! Să mergi la biserică, să auzi cântările, lecturile sfinte, predica, Liturghia şi să fii consumat sau frământat de altceva, de problemele săptămânii...!

Ştiind că sunt mai mulţi în mulţime asemenea acestui bărbat, Isus s-a întors spre ei şi le-a spus: "Fiţi atenţi şi păziţi-vă de pofta de avere; căci viaţa unui om, oricât de bogat ar fi, nu depinde de averea lui!" (Lc 12,15). Isus avertizează că lăcomia vine sub diferite înfăţişări, chiar şi sub înfăţişarea dreptăţii. Lăcomia poate fi pe faţă sau ascunsă, deghizată, conştientizată sau nu. Trebuie să ne păzim de lăcomie în toate formele ei.

Pentru a ilustra cele spuse, Isus relatează parabola bogatului necugetat. Când ascultăm parabola ne întrebăm din nou: "Ce rău a făcut acest om?" A muncit cinstit pe ogorul lui. Pământul a dat o recoltă îmbelşugată. A început să se frământe: "Ce să fac?" În frământarea lui, a găsit soluţia. A decis să îşi construiască un hambar mai mare pentru recoltă să poată trăi liniştit tot restul vieţii sale. Ceea ce nu ştia era că restul vieţii sale însemna mai puţin de 24 de ore.

Nu a furat, nu a luat banii nimănui. Greşeala lui constă în ceea ce nu a făcut. S-a frământat pentru bunurile lui, dar nu pentru viaţa de dincolo. S-a întrebat: Ce voi face cu bunurile mele? Dar nu s-a întrebat: Ce voi face cu sufletul meu? S-a preocupat de desfătarea şi bucuria lui şi nu a avut niciun gând pentru cei de lângă el: nu i-a mai văzut. Bunurile pentru el erau mai importante decât sufletul, decât viaţa de dincolo, decât ceilalţi. El nu se considera trecător, ci mai degrabă unul care moşteneşte această lume, cu hambarele ei şi cu bunurile ei.

Acum vedem de ce omul bogat constituie un exemplu pentru pofta de avere. Înţelegem de ce Isus este atât de aspru în privinţa lăcomiei. Concluzia lui devine mai clară: "Aşa se întâmplă cu acela care îşi adună avere, dar nu se îmbogăţeşte în faţa lui Dumnezeu" (Lc 12,15).

Întrebarea care rămâne după aceste explicaţii este: Cum să ne îmbogăţim înaintea lui Dumnezeu? Mai ales că îndemnul acesta apare de mai multe ori în evanghelii. Probabil că vă amintiţi de texte ca acestea: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte vi se vor da pe deasupra". Sau "Adunaţi-vă comori pe care molia nu le roade şi rugina nu le ajunge". Aşadar, care sunt aceste comori?

Cum să te îmbogăţeşti înaintea lui Dumnezeu? O sugestie vine chiar din începutul celei de-a doua lecturi: "Dacă, aşadar, aţi înviat împreună cu Cristos, râvniţi la lucrurile de sus, unde Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu. Năzuiţi spre cele de sus, nu la cele de pe pământ" (Col 3,1-2). Gândul şi inima îndreptate spre cerul lui Dumnezeu înseamnă bogăţii care nu se distrug.

Cum ne mai putem îmbogăţi sufletul?

Era într-un sat un om bogat. Se ruga în fiecare zi. Era considerat un om evlavios. Se ruga nu numai pentru el, ci pentru toţi: "Doamne, sunt atâţia săraci în poporul tău. Te rog, Doamne, ajută-i. Nu-i lăsa să moară de foame". Se ruga pentru toţi săracii din satul său. Doi-trei îi spunea pe nume. Copilul a crescut auzind aceste rugăciuni. Când a început să priceapă câte ceva, la 7 ani, într-o zi a spus: "Tată, ştii ce mi-aş dori eu cel mai mult în viaţă?" "Ce ţi-ai dori, dragul tatei?" "Aş vrea să am bogăţiile tale, pentru că dacă le-aş avea aş răspunde eu însumi la rugăciunile pe care le faci tu în fiecare zi. Nici nu ar mai trebui să te rogi, tată. Ţi-aş lua o mare povară de pe umeri dacă aş avea banii tăi".

Ne îmbogăţim înaintea lui Dumnezeu când ne orientăm spre ceilalţi, când le venim în ajutor, când împlinim cuvântul lui Isus: "Am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi voi mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi m-aţi primit; am fost gol şi voi m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi voi m-aţi vizitat; am fost în închisoare şi voi aţi venit la mine" (Mt 25,35-36).

Ne îmbogăţim şi când îi încurajăm pe alţii, când găsim cuvinte de apreciere. Într-un timp în care oamenii îşi pierd locurile de muncă, sunt necăjiţi, preocupaţi, îngânduraţi, doborâţi de necazuri şi de boli este nevoie de alţii care să-i ridice, să aibă un cuvânt bun. Spune-le că va fi bine, că Dumnezeu e cu noi.

Sunt atâţia oameni în criză, cu probleme, mulţi care au nevoie să spună cuiva necazurile lor. Fii urechea care ascultă, mâna care ajută, omul care încurajează şi întreţine o atmosferă optimistă în jur.

Zilele trecute am auzit despre Mark Twain că spunea că se hrăneşte cu un compliment, cu o apreciere, două săptămâni.

Găseşte cuvinte de apreciere pentru soţie, soţ, părinţi, copii, pentru cei pe care-i întâlneşti: vor primi curajul de a merge înainte. Şi aceasta înseamnă pentru tine îmbogăţire înaintea lui Dumnezeu.

Ştim atâtea lucruri bune pe care le-am putea face, prin care am putea ajuta pe unii şi pe alţii...

A merge la un bolnav, a face curăţenie în casa unui bătrân care-i singur, a spune o vorbă bună, a da o bucată de pâine cuiva, a îndemna pe altul la bine, a-i arăta drumul spre biserică... sunt tot atâtea moduri de a ne îmbogăţi înaintea lui Dumnezeu.

De fiecare dată rămân mirat când se fac reduceri la magazinele mari. Se trezesc oamenii de dimineaţă, să fie primii. Uneori merg toţi membrii familiei. Când se dă drumul la reduceri mereu e îngrămădeală, bătaie. Oamenii de ordine nu mai fac faţă. Cineva iese cu câte o haină, un televizor sau cu un alt aparat şi spune plin de bucurie: Am reuşit! Pe de altă parte, de exemplu, Iaşiul este oraşul din România cu cele mai multe biserici (erau 43 în anul 1990, azi sunt 71). În fiecare duminică dimineaţă bat clopotele şi-i cheamă pe oameni la Liturghie. Credeţi dumneavoastră că se îngrămădeşte cineva? Credeţi că se trezeşte cineva dis-de-dimineaţă să prindă loc în faţă? Nu. Deloc sau cât mai târziu, şi aşa în cele mai multe biserici rămân locuri suficiente, mulţi considerând că duminica nu este a Domnului, ci a omului: pentru iarbă verde, pentru odihnă sau pentru a sta cu prietenii.

Asta ne aminteşte Isus astăzi: că suntem călători, că este important să avem pentru suflet şi pentru mântuirea lui măcar acelaşi interes cât pentru lucrurile materiale; să depunem măcar acelaşi efort cât pentru bunurile acestei lumi. Să căutăm răspuns la întrebarea puţin schimbată din evanghelie: Ce voi face cu sufletul meu? Ajută-ne, Doamne, la aceasta. Amin.

4 august 2013

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
627 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 18-a de peste an:

Anul C
5 august 2007 - Pr. Mihai Budău
1 august 2010 - Pr. Alois Fechet
31 iulie 2016 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]