Anul C
Duminica a 9-a de peste an

1Rg 8,41-43; Ps 116; Gal 1,1-2.6-10; Lc 7,1-10

Nici chiar în Israel nu am întâlnit o asemenea credinţă!

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi radioascultători,

Tema care leagă lecturile sfinte proclamate la această sfântă Liturghie este marea libertate şi creativitate a iubirii lui Dumnezeu, care depăşeşte orice schemă şi orice barieră. Dumnezeu este viu şi lucrează şi acolo unde nu ne-am aştepta. Întreaga lume a devenit adevăratul templu în care locuieşte şi se revelează misterul lui Dumnezeu. Astăzi am putea spune că este sărbătoarea celor de departe, a celor care sunt în afara Bisericii.

Prima lectură ne prezintă rugăciunea pe care o face Solomon la consacrarea templului pe care l-a construit Domnului la Ierusalim. Surprinzător este faptul că în acel moment solemn atât pentru rege cât şi pentru poporul său este rezervat un loc special pentru străini. Noi ştim că atitudinea iudeilor faţă de păgâni era una de izolare faţă de ei, dacă nu chiar ostilă. Şi totuşi aici chiar regele se roagă pentru străin, "pentru cel care nu aparţine de poporul tău Israel", spune Solomon. Cu această rugăciune, regele exprimă convingerea sa că Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul tuturor popoarelor şi, prin urmare, unicul şi adevăratul Dumnezeu. În momentul în care regele Solomon îl adoră pe Dumnezeu, simte cum i se lărgeşte inima şi faţă de cei de departe, faţă de străini.

Iubiţi credincioşi, rugăciunea trebuie să ne facă şi pe noi să avem o conştiinţă ecumenică, deschisă faţă de toţi fraţii noştri.

Şi lectura a doua, care ne prezintă începutul Scrisorii sfântului apostol Paul către Galateni, afirmă indirect acelaşi adevăr. Creştinii din ţinutul Galaţiei par să se clatine în credinţa lor şi vor să se întoarcă la practicile iudaice, în special la tăierea împrejur, ca şi cum Isus nu ar fi fost în stare să ne mântuiască şi trebuie revenit la observarea legii mozaice. Cu alte cuvinte, părea mai importantă şi decisivă apartenenţa la poporul lui Israel, decât alianţa cu Dumnezeu prin Fiul său Isus Cristos. De aceea, sfântul Paul este nevoit să ia o poziţie fermă faţă de aceste comunităţi. Iată de ce începutul acestei scrisori adresate galatenilor este cu totul specială. Apostolul se prezintă pe sine însuşi, precizând că el este "apostol trimis nu de oameni nici prin intermediul unui om, ci de Isus Cristos şi de Dumnezeu Tatăl, care l-a înviat din morţi" (Gal 1,1). De aceea evanghelia pe care el a predicat-o nu este lucrarea omului, ci a lui Dumnezeu. Galatenii trebuie să înţeleagă că evanghelia predicată de Paul aparţine tuturor popoarelor nu doar poporului ales. În faţa acestui extraordinar şi mângâietor adevăr, Paul se simte liber. El nu caută micile favoruri din partea oamenilor, ci strălucitoarea revelaţie a lui Dumnezeu. Paul este atât de convins de acest adevăr încât ajunge să folosească un limbaj destul de dur, motivat de iubirea lui pentru galateni: "Chiar dacă noi înşine ori un înger din ceruri ar veni să predice o evanghelie diferită de evanghelia pe care v-am predicat-o noi, să fie anatema" (Col 1,8). Anatema înseamnă excomunicat de la comuniunea eclezială. Deci cine îndrăzneşte să limiteze mântuirea adusă de Cristos doar la cei care respectă legea iudaică şi nu se deschide carităţii universale, pe care Dumnezeu ne-a revelat-o în Cristos, este în afara credinţei şi a iubirii şi, prin urmare, în afara Bisericii.

Toate acestea le confirmă şi fragmentul evanghelic proclamat la această sfântă Liturghie. Isus a intrat în Cafarnaum. Numele acestei cetăţi înseamnă câmpul mângâierii. Într-adevăr, este o mare mângâiere lecţia pe care o primim de la Isus. Aici trăieşte un centurion roman deci un străin, un păgân şi, mai mult decât atât, un reprezentant al puterii care a ocupat Ţara Sfântă. După legea veterotestamentară erau motive suficiente pentru a urî un asemenea om. În schimb el se dovedeşte a fi un om bun, demn de stimă şi onoare. Aşa cum dau mărturie locuitorii cetăţii, a fost atât de generos cu ei, încât le-a construit sinagoga şi, ca şi cum aceasta nu ar fi suficient să ne dovedească bunătatea lui, în faţa sclavului bolnav la care ţinea foarte mult, gata să moară, este atât de milostiv încât cere ajutorul lui Isus.

Nu trebuie uitat că pentru romani, sclavii erau ca nişte obiecte de inventar. Erau proprietarii lor şi dispuneau de ei după bunul lor plac. Impresionantă este atitudinea stăpânului care iubeşte şi respectă viaţa sclavului atât de mult. El are o inimă sensibilă, extraordinară, care înţelege valoarea vieţii, chiar şi a unui sclav. De câte ori astăzi omul, ba chiar creştinul, nu mai ştie să preţuiască viaţa proprie sau a aproapelui. Se crede stăpânul vieţii şi, prin urmare, îndreptăţit să hotărască cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară. Centurionul, un păgân care a trăit cu două mii de ani înainte, ne dă o frumoasă lecţie: el preţuieşte viaţa sclavului, având convingerea că viaţa oricărui om are o valoare inestimabilă.

Emilia aparţinea unei familii din clasa mijlocie a Poloniei, ţară la acea vreme sfâşiată de războaie, ameninţată de foamete şi epidemii. S-a căsătorit foarte de tânără cu un muncitor în domeniul textil, stabilindu-se într-o nouă localitate, departe de familie şi de cunoscuţi. Puţin după aceea li s-a născut primul copil, Edmund, apoi o fată care a supravieţuit doar câteva săptămâni. La 14 ani după naşterea lui Edmund, Emilia şi-a dat seama că este din nou însărcinată. Peste puţin timp împlinea 40 de ani. Starea sănătăţii ei era alarmantă din cauza tulburărilor cardiace şi renale. Trăiau la limita existenţei, iar în aer plutea iminenţa unui nou război. Ce-i putea oferi copilului? Un cămin mizerabil? Un popor în război? Emilia avea să moară peste zece ani apoi în mod tragic, şi Edmund? Va izbucni cel de-al Doilea Război Mondial, în care şi tatăl îşi va pierde viaţa. Pentru ce să fi fost adus pe lume un copil pe care îl aşteptau condiţii atât de potrivnice? În situaţii similare, mentalitatea actuală alege fără multe ezitări avortul. Opţiunea avortului putea exista şi în acele vremuri. Nu au lipsit persoane care să-şi ofere serviciile în acest sens, pentru că vârsta şi starea sănătăţii Emiliei făceau ca sarcina să-i pună serios viaţa în pericol. Din fericire, Emilia a privit lucrurile altfel, cu ochii credinţei, criteriul cel mai sigur al discernământului. Nici o clipă nu s-a gândit altfel, decât cu bucuria unică pe care o aduce vestea unui nou copil care aşteaptă să se nască. Într-o frumoasă zi de 18 mai 1920 a adus pe lume un băieţel şi i-a pus numele Carol. Curajul acestei femei l-a dăruit pe Carol Wojtyla, pe care l-a cunoscut şi l-a iubit o lume întreagă; fericitul papă Ioan Paul al II-lea, care şi-a început pontificatul cu frumosul îndemn: "Nu vă fie teamă!"

Preotul şi teologul italian Giovanni Vannuci, mort în anul 1984, spunea: "Fiecare dintre noi este un mesaj pe care Dumnezeu îl trimite lumii, un cuvânt irepetabil, pe care l-a pronunţat şi pe care nu-l va mai pronunţa". Acest cuvânt al lui Dumnezeu poate fi şi o persoană ce nu aparţine unei structuri ecleziastice. Cine are capacitatea să vadă în celălalt o persoană prin care Dumnezeu îi vorbeşte, înseamnă că a înţeles admirabilul mesaj al sfântului Paul din scrisoarea către Coloseni: "În Cristos nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul în toţi".

Să ne ajute Dumnezeu să trăim cu această convingere! Amin.

2 iunie 2013

Pr. Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
359 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 9-a de peste an:

Anul C
29 mai 2016 - Pr. Felician Tiba

[ Index predici şi predicatori ]