Anul C
Epifania Domnului

Is 60,1-6; Ps 71; Ef 3,2-3a.5-6; Mt 2,1-12

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

"Toate neamurile pământului te vor adora pe tine, Doamne!" (Ps 71,11)

Ieri, pe pagina de internet a unui ziar prestigios, cu nume de mare virtute, era afişată o imagine urâtă, o caricatură despre iad, lângă care erau scrise aceste cuvinte: "Să râdem împreună de preoţii care ne ameninţă cu iadul şi cu alte blesteme". Mi-ar plăcea ca măcar o parte dintre cuvintele şi cântările acestei sfinte Liturghii să ajungă la urechile celor care au scris şi comentat acele gânduri. Mi-ar plăcea ca lumea să înţeleagă că nu aceasta e menirea preoţilor, a Bisericii, a lui Cristos: să sperie. Menirea creştinismului este să vorbească despre Cristos care atrage, care mângâie. Şi acest lucru încearcă să-l facă cu blândeţe, cu iubire, ca o stea care străluceşte pe cer, dar care nu te orbeşte. Însă dacă-ţi ridici capul o poţi admira în toată splendoarea ei. Isus nu a venit să sperie, să ameninţe, ci să atragă, aşa cum ne atrage orice prunc pe care-l vedem. Doar cei care nu-l înţeleg se tulbură, asemenea lui Irod. Fac prăpăd. Mi-ar plăcea să mă audă astăzi cei care ieri au râs de cer şi de iad. Ce se vor face ei dacă aceste realităţi există?

Însă ştim că şi prin acea imagine dispreţuitoare, ca şi prin multe alte întâmplări din viaţa de zi cu zi se arată un alt adevăr: Cristos nu lasă pe nimeni indiferent. Prezenţa lui pune în mişcare. Tulbură. Stârneşte reacţii, pozitive sau negative!

Unii sunt tulburaţi, asemenea lui Irod, de apariţia lui Cristos, de apariţia credinţei. Oare de ce unii se tem să creadă? Poate pentru că le e frică şi le este greu să-şi schimbe viaţa: Cristos e frumos, dar e şi exigent. Te pune în mişcare, aşa cum i-a pus pe magii veniţi din depărtări. Mergând spre Cristos, îmbrăţişând credinţa, te simţi obligat să faci anumite schimbări în viaţa ta, iar unora le vine greu şi atunci aleg varianta mai simplă, spun ei: Nu cred! Şi strigă în gura mare şi mass-media se fac deseori ecoul lor: "Dumnezeu nu există. Nu există nici cer, nici iad. Nici nimic", spun ei.

Şi totuşi, dacă există? Dacă există Dumnezeu şi viaţa veşnică, şi iad, şi rai şi ei nu cred, oare nu au pierdut totul?

Îmi vine în minte renumitul pariu al lui Pascal: "Dacă crezi în Dumnezeu şi el există, te duci în rai. Dacă crezi în Dumnezeu, dar el nu există, nu pierzi nimic. Însă dacă nu crezi în Dumnezeu, dar el există, te duci în iad. Dacă nu crezi în Dumnezeu şi chiar nu există, într-adevăr, ai avut dreptate, dar eşti tot în situaţia celui care a crezut. În concluzie, mai bine crezi şi rişti să câştigi totul decât să nu crezi şi să rişti să pierzi totul. Pe care pariaţi?... Da, trebuie să pariezi. Aceasta nu-i după voinţă din moment ce ai intrat în joc... Deci de ce parte vă veţi aşeza? Să punem în cumpănă câştigul şi pierderea în caz că aţi lua partea credinţei, că Dumnezeu există. Dacă câştigaţi, câştigaţi tot; dacă pierdeţi, nu pierdeţi nimic. Deci pariaţi că există; faceţi-o fără şovăire! Da, trebuie să pariaţi!" (Blaise Pascal, Cugetări).

Trebuie să pariem. Astăzi, Epifania Domnului, ziua în care Dumnezeu se face cunoscut, noi trebuie să ne hotărâm: De partea cui suntem? Pe cine pariem?

Mulţi dintre noi nu au dubii şi par a fi gata să parieze pe Cristos, ba chiar să-şi dea viaţa pentru el. Dar sunt şi care stau în îndoială, cei şovăielnici pentru care trebuie să ne rugăm să-l aleagă şi ei pe Cristos, pe acest prunc în faţa căruia îngenunchează păstorii, dar şi magii, cei mici, dar şi cei mari, oamenii simpli, dar şi înţelepţii. Nimeni nu trebuie să se teamă de Cristos. Nimeni nu trebuie să se gândească la Cristos ca la o persoană care îi ameninţă fericirea. Dimpotrivă, Cristos vine în ajutorul celor însetaţi de fericire. Cristos nu ia nimic, el doar dăruieşte. Cristos aduce fericirea în viaţa celui în care este lăsat să intre.

Este adevărat, toţi oamenii caută fericirea, doar fericirea, indiferent în ce formă vine aceasta spre ei. Pentru a smulge vieţii o clipă de fericire suntem dispuşi să înfăptuim multe lucruri, unele cu care ne mândrim, altele de care poate mai apoi ne ruşinăm. Însă vrem, cu orice preţ, să fim fericiţi. Conform unui studiu, oamenii fericiţi sunt cei care se regăsesc în următoarele cinci puncte: îşi construiesc relaţii sociale; sunt recunoscători pentru lucrurile bune din viaţa lor; îşi stabilesc o direcţie în viaţă; au o atitudine optimistă; fac acte de caritate. Putem lua oricare dintre aceste puncte şi vedem că ele fac parte din viaţa celor care cred. Putem arăta, plecând de la acest studiu, că Isus şi credinţa, nu sunt împotriva fericirii omului.

Astfel, cine crede în Cristos nu este niciodată singur, izolat, ci, dimpotrivă, caută să aibă prieteni, relaţii sociale, caută să împărtăşească fericirea sa cu ceilalţi.

Cine crede în Cristos este întotdeauna recunoscător pentru darurile primite. Îşi manifestă recunoştinţa pentru fiecare fărâmă de viaţă. Ştie să spună "Mulţumesc!" şi atunci când viaţa i se arată plină de bunătăţi, dar şi când trece peste o încercare. Ştie să mulţumească şi lui Dumnezeu şi oamenilor pentru sprijinul şi prezenţa lor.

Cine crede în Cristos are întotdeauna o direcţie în viaţă: mântuirea sufletului. Indiferent prin câte trebuie să treacă, el ştie unde trebuie să ajungă: la mântuire. Şi la aceasta - la mântuirea sa, la fericirea veşnică - raportează fiecare gest, cuvânt, gând. Totul!

Cine crede în Cristos are o atitudine optimistă. Ştie că indiferent de ceea ce se întâmplă, asupra vieţii sale veghează cineva atotputernic şi nu se teme. Cum să te temi să treci prin această viaţă când ştii că însuşi Dumnezeu a trecut prin ea şi i-a dat valoare mântuitoare? Cum să te temi de răul ce te înconjoară când ştii că din povestea vieţii tale Dumnezeu vrea să facă o filă de istorie cu final fericit?

Şi nu în ultimul rând, cine crede în Cristos face fapte de caritate, dăruieşte. Nu există sau nu trebuie să existe creştin zgârcit sau avar, creştin care nu împarte din ceea ce are cu cel flămând, lipsit, bolnav. Un creştin adevărat întotdeauna va găsi ceva de oferit!

Ei bine, ştiind acestea, pentru care dintre ele se tem unii de Cristos şi de credinţă? Ce rău poate să-ţi facă să ai prieteni, să fii recunoscător, să ai un ţel în viaţă, să ai o atitudine optimistă sau să faci fapte de caritate? Pentru care dintre ele nu-l vor unii pe Cristos în viaţa lor?

Aceste puncte se regăsesc şi în viaţa magilor. Felul în care ei s-au raportat la Cristos reprezintă o invitaţie pentru noi de a le imita credinţa, căutarea, dorinţa de a-l întâlni pe Domnul şi de a i se închina. Trebuie să fim convinşi că Dumnezeu se lasă găsit, se descoperă celor care îl caută din toată inima.

Aşa cum ştiţi, trăim înconjuraţi de o tehnologie tridimensională, 3D, cum i se spune. Aş vrea ca în această predică să amintesc un altfel de 3D. Este vorba despre trei cuvinte care încep cu litera "D" şi care sunt prezente în viaţa magilor din evanghelie şi totodată sunt potrivite, demne de subliniat şi căutat în viaţa noastră. Şi anume: distanţă, dar şi decizie.

În primul rând "distanţa" pe care trebuie să o parcurgem, ca să ajungem la Dumnezeu. Care este distanţa mea până la Cristos? Pentru unii Cristos e aproape, pentru alţii este foarte departe. Când am plecat ultima dată în căutarea lui Dumnezeu? Avem noi curajul să ne ridicăm astăzi şi să străbatem distanţa necesară pentru a ajunge la Cristos? Unii pot spune că distanţa dintre ei şi Cristos este egală cu distanţa dintre ei şi cea mai apropiată biserică. E adevărat, Cristos e prezent în biserică, în taina sfintei Împărtăşanii, în cuvântul Scripturii. Însă el nu este prezent doar acolo. Uneori Cristos e chiar lângă noi şi nu-l vedem sau nu vrem să ne apropiem de el. Cristos este prezent în soţi, în copii, în familiile noastre. Cristos e prezent în cel bolnav care stă singur, uitat într-o cameră alăturată. Cristos este prezent în cel care acum, chiar acum, suferă de foame sau de frig pentru că astăzi nimeni nu i-a oferit nimic. Cristos e vecinul nostru, aproapele nostru, doar că nu mereu îl observăm şi de aceea între el şi noi este o distanţă. Dar această distanţă trebuie parcursă, eliminată. Am eu curajul să mă ridic din comoditatea mea şi să merg spre celălalt în care locuieşte Cristos? Astăzi voi parcurge distanţa dintre mine şi Cristos: mă voi împăca cu cel de lângă mine, voi vizita pe cel bolnav, îmi voi întinde mâna către săracul de la colţul străzii. Astăzi plec şi eu în căutarea lui Cristos şi ies din comoditatea mea.

Dar nu e suficient să plecăm, trebuie să-l găsim. Şi apoi, nu e suficient să-l găsim, trebuie să ne închinăm lui, să-i slujim. Şi, mai mult, închinarea noastră trebuie însoţită de un dar: trebuie să-i oferim ceea ce avem.

Şi ajungem la al doilea cuvânt, "dar", darul nostru pentru Cristos. Dar ce să-i oferim? Oare nu suntem noi destul de măcinaţi de lipsuri, de unde să mai oferim şi altora? Există totuşi un dar care e la îndemâna oricui. Este vorba despre timp! Mi se pare cel mai la îndemână, dar totodată şi cel mai preţios dar. Timp să stai în rugăciune. Timp să vizitezi pe cineva care zace în singurătate sau în suferinţă. Timp să asculţi. Timp să întinzi mâna pentru a cere pacea sau iertarea. Timp să îmbrăţişezi. Timp să vorbeşti cu cel drag. Timpul nostru e darul pe care vă invit să-l oferim lui Cristos care ni se descoperă astăzi în evanghelie, în Euharistie, dar şi în cel de lângă noi.

Dar poate că a dărui timp e ceva abstract. Atunci iată şi ceva concret care se potriveşte cu această zi. Dacă nu ştim ce să dăruim, atunci să oferim altora un pic din apa sfinţită pe care o vom lua de la Biserică. Astăzi, peste tot în ţara noastră, se sfinţeşte apa însă sunt mulţi care din diferite motive (boală, serviciul, timp etc.) nu vor ajunge la biserică. Mulţi dintre ei ar dori să aibă în casa lor apa sfinţită, dar nu e nimeni care să le ducă această agheasmă. Să le facem noi această bucurie, să le oferim acest dar, un dar din inimă, ca pentru Cristos. Lucrurile mici, un pic de apă sfinţită sau cinci minute petrecute cu cineva, sunt izvor de bucurie de care nu mereu ne dăm seama. Să facem astăzi un astfel de gest: chiar este la îndemâna noastră.

Şi nu în ultimul rând, cel de-al treilea "D" este "decizia". Asemenea magilor, avem şi noi momente când trebuie să ne decidem să ne întoarcem pe alt drum. Există un moment când simţim că viaţa noastră trebuie să se schimbe. Poate chiar astăzi este această zi a deciziei, a hotărârii de a începe un alt drum! E bine că suntem la începutul anului. Cu siguranţă, nici anul acesta nu ne vor lipsi inspiraţiile, şoaptele Duhului Sfânt, vocea conştiinţei care ne va striga: Fugi de rău şi fă binele, nu fă aceasta, pentru că e un mare rău. Însă vom asculta? Vom lua noi deciziile cele mai bune?

Să nu uităm acest "3D": distanţa pe care trebuie să o parcurgem, darul pe care îl putem oferi şi decizia pe care o luăm de a ne schimba viaţa mereu spre mai bine.

Bineînţeles că nu vor lipsi dificultăţile ridicate de oamenii pe care-i întâlnim! Irod nu a murit: trăieşte printre noi, în viaţa celor speriaţi de Cristos. În viaţa celor ce cred că Isus a venit să le ia fericirea. Însă vă invit să mergem astăzi şi să le spunem celor care le este frică de Cristos: Nu vă fie teamă! El nu ia din fericirea voastră, ci o sporeşte, o purifică de păcat şi o face strălucitoare. El transformă întunericul în lumină, boala în sănătate, viaţa trecătoare într-una veşnică, nepieritoare. Cristos nu ia, ci dăruieşte, oferă totul, iubirea şi viaţa sa.

Este trist că în jurul nostru, în fiecare zi se trezesc oameni hotărâţi să parieze împotriva lui Cristos. Aş vrea ca astăzi să căutăm şi să găsim un astfel de om şi să i-l descoperim pe Cristos, să-i spunem ce înseamnă să crezi şi câtă fericire poate aduce prezenţa lui Cristos. Da, astăzi vrem să schimbăm modul unui om de a paria. Îl vom căuta şi-l vom găsi şi-l vom face pe Cristos să strălucească în viaţa lui.

Domnul trebuie să strălucească! Pentru că în centrul acestei zile nu sunt nici magii, nici steaua, nici măcar apa sfinţită, ci Domnul care se descoperă. El trebuie să devină şi centrul vieţii noastre. Alături de el stă în aşteptarea noastră Maria, mama sa. Ea ne invită să-i încredinţăm în rugăciunile noastre pe cei care se tem de Dumnezeu, pe cei care şovăie în a pleca la drum, în a dărui, în a lua decizia bună. Ea, care este tămăduitoarea bolnavilor şi ajutorul creştinilor, ne invită să-i încredinţăm pe cei care suferă şi pe cei singuri. Pentru ei şi pentru întărirea noastră a tuturor repetăm cuvintele psalmistului:

Domnul va ajuta pe săracul care strigă şi pe nenorocitul care cere ajutor. Domnul Dumnezeul nostru va avea milă de cel slab şi lipsit şi va uşura viaţa săracilor.

Amin.

6 ianuarie 2013

Pr. Laurenţiu Dăncuţă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
362 accesări.

Alte predici pentru Epifania Domnului:

Anul C
6 ianuarie 2010 - Pr. Iosif Dorcu
6 ianuarie 2016 - Pr. Ieronim Budulai
6 ianuarie 2019 - Pr. Iosif Tiba

[ Index predici şi predicatori ]