Sfântul Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria

2Sam 7,4-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a (Lc 2,41-51a)

Iubiţi credincioşi şi dragi radioascultători, celebrăm astăzi solemnitatea Sfântul Iosif, patron al Bisericii Universale şi soţ al sfintei Fecioare Maria. În istoria Bisericii, cultul sfântului Iosif a cunoscut un parcurs interesant, practic inexistent pentru mai multe secole, cultul sfântului Iosif se dezvoltă şi se răspândeşte rapid pe la sfârşitul evului mediu. Aşadar, comemorare şi cinstirea publică a sfântului Iosif începe abia în secolul al IX-lea. În anul 1621, papa Grigore al XV-lea declară ziua de 19 martie ca sărbătoare de poruncă, iar în veacul al XIX-lea papa Pius al IX-lea îl proclamă sfântul Iosif patron al Bisericii Universale. După Conciliul Vatican II, cu toate că papa Ioan al XXIII-lea introduse-se numele sfântului Iosif în canonul Roman, cultul sfântului Iosif cunoaşte o anumită decădere, căutându-se, totodată, a se fundamenta cinstea cuvenită sfântului Iosif, având în vedere cuvintele Sfintei Scripturi. Şi iată fragmentul cu care s-a deschis evanghelia de astăzi, este ca un rezumat a ceea ce Sfânta Scriptură ne transmite despre sfântului Iosif. Şi am auzit: "Iacob la avut de fiu pe Iosif, logodnicul Mariei, din care s-a născut Isus, care se numeşte Cristos. Ca urmaş a lui David, Iosif ca Isus să poată fi numit fiu al lui David. Ca adevărat soţ al sfintei Fecioare Maria, Iosif este tatăl lui Isus, apărător şi cap al sfintei familii.

În prefaţa dedicată sfinţilor, se spune că Dumnezeu, prin viaţa sfinţilor, ne oferă un exemplu, prin mijlocirea lor şi prin comuniunea de har cu ei, o legătură de dragoste frăţească. Toate acestea se realizează în mod deosebit în persoana sfântului Iosif.

Înainte de toate sfântul Iosif este un exemplu de credinţă, iar credinţa sa este la fel de simplă şi profundă ca aceea a patriarhilor din Vechiul Testament, credinţă cu care are în comun chiar şi capacitatea de a comunica direct cu Dumnezeu; este o credinţă ascultare, o credinţă care nu constă doar a crede nişte adevăruri, cât mai ales a te încrede total în Dumnezeu, a urma poruncile şi planurile sale. Această credinţă nu se vede în sfântul Iosif nu doar ca o atitudine a inimii, ci este o credinţă care se traduce în modestie, în îndeplinirea datoriei tale.

Sfântul Iosif este imaginea omului care parcă uită de sine, care este mereu gata că intervină în favoarea altora făcând totul fără a aştepta ceva în schimb. Cu acest spirit, Iosif o însoţeşte pe Maria la Betleem. Îi caută apoi un adăpost, fuge mai târziu în Egipt, se întoarce, se stabileşte la Nazaret unde îşi va petrece restul vieţii. Munceşte şi îl formează în meseria sa şi pe Isus, pe fiul său care, aşa cum ştim, avea să fie numit mai târziu fiul tâmplarului.

Având înaintea ochilor toate aceste fapte înţelegem că devoţiunea către sfântul Iosif, ca şi aceea către sfânta Fecioară Maria, a câştigat mai multă forţă din contactul pe care l-a avut cu Sfânta Scriptură. Aşadar, măreţia sfântului Iosif, pusă la început pe seama privilegiilor de care s-a bucurat din partea lui Dumnezeu, o înţelegem acum mai mult din credinţa sa, din grija pe care el a arătat-o faţă de Isus, faţă de împărăţia lui Dumnezeu.

Există, iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, trei categorii de persoane pentru care sfântul Iosif poate fi într-un mod cu totul deosebit un exemplu demn de urmat. Este vorba, în primul rând, despre taţii de familie; apoi despre păstori, despre preoţi şi despre muncitori.

După cum ştim, tradiţia Bisericii îl numeşte pe sfântul Iosif "tată purtător de grijă a lui Isus", pentru a se înţelege bine că Isus este născut prin darul Duhului Sfânt. Remarcăm, însă, că evangheliile nu se feresc în a-l numi pe Iosif simplu: "Tatăl lui Isus", iar pe Isus îl numeşte "Fiul lui Iosif". Vorbind copilului Isus, sfânta Fecioară Maria spune şi ea: "Tatăl tău şi cu mine".

Înţelegem, aşadar, că tată, în adevăratul sens al cuvântului, nu este doar acela care dă naştere unui fiu dar şi acela care acceptă un fiu, acela care îl educă prin sudoare frunţii sale, acela care îşi asumă o responsabilitate faţă de el. Iar sfântul Iosif a făcut acestea în mod exemplar faţă de Isus.

În exortaţia apostolică Redemptoris custos, papa Ioan Paul al II-lea scria astfel despre sfântul Iosif: "Paternitatea sa este expresia că a făcut în viaţa sa un sacrificiu, un serviciu ministerului întrupării şi al răscumpărării. Paternitatea sa se dovedeşti apoi prin faptul că a folosit autoritatea pe care o avea asupra sfintei familii pentru a se dărui în totalitate pe sine, pentru a-şi dărui viaţa şi munca sa".

Într-o cultură a noastră în care poate se exaltă în mod exagerat şi unilateral aspectul eros-ului în Căsătorie, iată figura sfântul Iosif ne aminteşte că sunt şi alte lucruri importante pe care trebuie să le facă un adevărat soţ şi un adevărat tată. Este posibil a da viaţă trupească multor fii şi fiice fără a fi cu adevărat tată pentru vreunul dintre ei, iar moştenirea pe care o lasă sfântul Iosif tuturor soţilor şi taţilor este următoarea: un calm şi o linişte interioară de nemăsurat. Niciodată nu a rostit un cuvânt de dezgust, nu a arătat in semn de nervozitate, chiar şi în momentele mai aprinse din viaţa sfintei familii. Iată un punct în care exemplul, modelul său, se arată tot mai actual. Calmul şi respectul în relaţiile cu soţia, a tatălui în confruntarea cu fii, toate acestea ca un balsam pentru viaţa de familie. Cu calm se pot rezolva multe. Mânia, însă, distruge totul. Deşi există încă o mentalitate prin care se crede că este dreptul soţului de a-şi exprima bărbăţia prin furie, în realitate acest lucru este un semn de slăbiciune şi nu de putere.

Se vorbeşte astăzi de familie o mică biserică, o comunitate de iubire în care membrii ei împacă învaţă dragostea fraternă şi iubirea faţă de Dumnezeu. În calitate de cap al primei asemenea familii-biserică, fiind cap al sfintei familii, sfântul Iosif este model şi pentru păstorii, pentru preoţii Bisericii. De aceea a şi fost proclamat patron al Bisericii Universale şi, aşa cum el a servit capul trupului mistic, l-a servit pe Cristos, la fel şi păstorii, preoţii Bisericii, trebuie să servească trupul lui Cristos, care este Biserica.

Nu în cele din urmă, sfântul Iosif este un exemplu pentru toţi cei care lucrează, care muncesc. Prin atitudinea sa, el devine un model pentru toţi cei care îşi câştigă existenţa în viaţă cu sudoarea frunţii şi fac din muncă o cale de sfinţire.

Prefaţa pentru sfinţi ne aminteşte că dincolo de a ne fi modele, sfinţii ne sunt mijlocitori, sfinţii ne sunt prieteni. Acest lucru este valabil în mod deosebit pentru sfântul Iosif. Mijlocirea sa, mai ales în situaţiile dificile din viaţa unei familii sau a unei comunităţi, este adesea simţită. Chiar sfânta Tereza de Avila spunea că nimeni dintre cei care se pun sub protecţia sa nu va rămâne fără harul cerut de care are nevoie. Sfântul Iosif a cunoscut multe din problemele cu care se confruntă şi astăzi părinţii din familiile noastre: căutarea unei locuinţe, necesitatea de a părăsi propria ţară pentru a trăi mai în siguranţă, preocuparea pentru pâinea cea de toate zilele.

Aflându-ne în oricare din aceste situaţii sau în alte dificultăţi, este de ajutor pentru noii să înălţăm acea rugăciune răspândită, acea rugăciune frumoasă indicate de sfânta biserică: "La tine alergăm o sfinte Iosife în necazurile şi nevoile noastre". Ne amintim atunci în Egipt a început foametea şi oameni începeau să ducă lipsă de grâne, faraonul le-a spus atunci oamenilor săi: "Mergeţi la Iosif", Ite ad Ioseph. Tradiţia bisericii a transferat acest frumos îndemn către persoana sfântului Iosif. Iar, iată, în sărbătoarea de astăzi, nu putem decât să urmăm acest minunat îndemn şi să ascultăm glasul Bisericii care ne îndeamnă cu drag: "Mergeţi la Iosif". Amin! Lăudat fie Isus şi Maria!

19 martie 2010

Pr. Iosif Tiba

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
358 accesari.

Alte predici pentru Sf. Iosif, soţul sf. Fc. Maria:

Anul C
19 martie 2013 - Pr. Alois Bulai
19 martie 2016 - Pr. Alois Farţadi
19 martie 2019 - Pr. Iosif Enăşoae

[ Index predici şi predicatori ]