Anul C
Duminica a 34-a de peste an. Cristos, Regele Universului

2Sam 5,1-3; Col 1, 12-20; Lc 23,35-43

Crucea - un tron diferit de alte tronuri

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cu această duminică încheiem anul liturgic 2009-2010, pe parcursul căruia am celebrat rând pe rând misterele vieţii lui Cristos şi ale împărăţiei sale.

Solemnitatea Cristos, Regele Universului, încoronează acest parcurs al vieţii şi al mântuirii noastre.

Evanghelia pe care am proclamat-o la această sfântă Liturghie încadrează declararea regalităţii lui Cristos în contextul morţii sale salvifice. Isus urcă şi domneşte de pe tronul crucii sale, aşa precum a promis încă din timpul vieţii şi predicii sale: "Eu, când voi fi ridicat de la pământ, îi voi atrage pe toţi la mine" (In 12,32).

Desigur, e firesc să se ridice o întrebare, pe cât de tulburătoare pe atât de adevărată: Ce fel de regalitate este regalitatea lui Cristos, care este proclamată într-o situaţie atât de umilitoare pentru el?

De fapt, s-ar părea că întreaga sa viaţă se termină într-un mod falimentar: pe o cruce, între doi tâlhari, iar pe crucea sa a fost înscrisă şi sentinţa condamnării: "Isus, regele iudeilor" (Lc 34,38). Această explicaţie şi o astfel de inscripţie conţinea în acelaşi timp o dureroasă ironie şi un măreţ adevăr, căci Isus era cu adevărat moştenitorul tronului regal a lui David, după cum am auzit în prima lectură.

Când a fost răstignit şi se afla pe cruce, cei care l-au însoţit priveau cu uimire şi durere, doar mai marii poporului, răzvrătiţi, împreună cu soldaţii romani, strigau: "Pe alţii i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristos al lui Dumnezeu, alesul... Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi. Chiar şi unul dintre răufăcătorii răstigniţi cu el îl insulta, spunând: Oare nu eşti tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi" (Lc 23,35.37.39).

La toate aceste acuze şi ironii, Isus continua să sufere în tăcere. Numai cel de-al doilea condamnat, cu numele Dismas, înţelesese misterul profund al lui Isus. El, care era şi el un condamnat, realizează ceea ce se petrece şi, apostrofându-l pe tovarăşul său de condamnare, exprimă convingerea lui despre nevinovăţia lui Isus, pe care îl roagă cu multă încredere: "Adu-ţi aminte de mine când vei intra în împărăţia ta".

Iar Isus, care nu a reacţionat la gesturile şi cuvintele celorlalţi, acum i se adresează spunându-i: "Cu adevărat astăzi vei fi cu mine în paradis". Aşa s-a învrednicit de un mare har şi un mare câştig pe care îl "fură", adică îl obţine în ultima clipă de la Cristos înălţat pe cruce.

Acest "astăzi vei fi cu mine în paradis" este, de fapt, acel "astăzi continuu al mântuirii", este acel astăzi, prin care începe prezentul şi viitorul noii creaţii şi al noii umanităţi a celor mântuiţi, introduşi în împărăţia lui Cristos prin sângele său vărsat pe cruce.

În lectura a doua, luată din scrisorile sfântului Paul, am auzit cum Tatăl ceresc îl împacă pe om cu sine şi îl confirmă pe Fiul său ca acela care obţine şi deţine primatul asupra cosmosului şi a oamenilor, prin creaţie şi mântuire. Cristos a fost constituit de Dumnezeu Tatăl stăpân peste toate făpturile şi rege al universului.

Este adevărat că Isus, în toată activitatea sa şi în predicile sale, nu a voit să se folosească de acest nume şi această demnitate, ba chiar s-a ferit şi a fugit de lumea entuziastă, atunci când voia să-l facă rege.

Numai o singură dată Isus se declară rege, atunci când, înaintea pătimirii şi sacrificării sale, se afla înaintea tribunalului lui Pilat.

Aici a intervenit, de fapt, şi a voit să explice ce fel de rege şi ce fel de împărăţie deţine, afirmând clar că regalitatea sa nu este ca aceea din această lume, ci cu totul alta, un rege care nu are nimic cu regii pământului.

Tronul său este o cruce; coroana sa, o coroană de spini; sceptrul său de domnie, o trestie; hainele sale regale, o tunică sfărâmată; armele sale, dreptatea şi adevărul; legea sa fundamentală, iubirea; forţa şi tăria sa, slăbiciunea.

Pentru el a domni înseamnă a sluji, de aceea el nu a acceptat ispita unui mesianism triumfalist, chiar dacă pentru acest lucru a trebuit să plătească, oferindu-şi propria viaţă.

Aceasta este şi explicaţia a ceea ce a făcut Cristos atunci când i s-a cerut să coboare de pe cruce, să se salveze de la moarte, el neschiţând niciun gest şi nu a voit să dea ascultare răufăcătorilor, ci a continuat să sufere şi să se roage pentru cei care l-au trădat şi l-au condamnat la moarte.

Marele Dostoievski, în Fraţii Karamazov, v. 5, face o remarcă impresionantă: "Doamne, tu nu ai voit să cobori de pe cruce, pentru că nu ai voit să-i faci sclavi pe oameni printr-un miracol, deoarece ai dorit o iubire liberă şi nu cea care se naşte dintr-o minune. Tu aveai nevoie şi sete de o iubire liberă (voluntară), nu de vraja servilă în faţa puterii care totdeauna îi face pe sclavi să tremure".

Forţa lui Isus e alta, iar puterea şi farmecul slăbiciunii sale este crucea, tronul adevărat al regalităţii sale.

Este ştiut că la începutul misiunii sale, când s-a apropiat ispititorul şi i s-a propus forţa şi puterea unei împărăţii lumeşti, el l-a respins categoric. Aşa ceva nu făcea parte din programul său de iubire şi mântuire.

Conaţionalii săi, împreună cu tot poporul ales, aşteptau şi sperau de la Cristos o împărăţie lumească, dar Isus nu gândea şi nu voia aşa ceva, el a ales puterea iubirii şi a slujirii.

El a venit să înfiinţeze o altfel de împărăţie, împărăţia lui Dumnezeu despre care evangheliile vorbesc de 122 de ori.

Despre aceeaşi împărăţie însuşi Isus a vorbit de 90 de ori în timpul predicilor sale şi a proclamat-o ca vestea cea bună pentru cei săraci şi marginalizaţi.

El a ales să domnească de pe cruce şi nu de pe un tron lumesc. El a voit să realizeze această împărăţie ca o familie, în care toţi să fie fraţi şi egali între ei, în care toţi să se bucure de numele de fii ai lui Dumnezeu.

Solemnitatea de astăzi ne oferă o lecţie pe care suntem chemaţi s-o învăţăm bine, alegerea celui mai nobil tron de domnie: crucea, fragilitatea şi slăbiciunea ei. Ea reprezintă forţa şi puterea lui Dumnezeu, unica realitate ce salvează şi realizează mântuirea şi instaurează împărăţia lui Dumnezeu în lumea oamenilor.

Apostolul Paul ne atrage atenţia în Scrisoarea către Corinteni. Lumea nu a înţeles şi nici astăzi nu e prea dispusă să înţeleagă forţa crucii, acest mister şi paradox, scandal pentru unii, nebunie pentru alţii, dar pentru cei care cred, putere şi mântuire: "Într-adevăr, cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (1Cor 1,18). Crucea însă a fost, este şi va fi stindardul celei mai mari şi durabile împărăţii din lume.

Este cunoscut faptul care a avut loc la 20 noiembrie 1793, în timpul Revoluţiei Franceze, chiar în inima Parisului. O procesiune sinistră de contestatari şi revoluţionari au dus pe străzile oraşului luminilor crucea lui Cristos până la râul Sena şi au aruncat-o în valuri. Doreau să termine cu el şi cu evanghelia sa. Au aşezat pe altarul catedralei, în locul crucii, ca o ruşinoasă batjocură, o actriţă, voind să o declare noua zeitate a raţiunii şi a libertăţii. Au încercat să creeze un nou calendar şi o nouă săptămână, nu cu şapte, ci cu 10 zile. Au distrus biserici şi altare. Au închis preoţi şi credincioşi. Pe mulţi i-au condamnat la moarte. Dar n-a trecut mult şi capii acestor revoluţionari au terminat ei înşişi sub ghilotina pe care o pregătiseră pentru alţii. Intra, atunci, în istorie o nouă tentativă de înlocuire a lui Cristos cu alţi zei şi alte chipuri funeste. Şi ce a rămas? Doar câteva momente şi pagini de istorie care au deschis o lungă serie de conflicte, de haos şi dezbinări.

Crucea a învins încă o dată. S-a confirmat forţa ei divină, pentru că pe ea s-a înălţat Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, alegând-o să fie tronul noii şi veşnicei împărăţii, pe care porţile iadului şi ale întunericului n-o pot învinge.

Şi câte alte tentative s-au înscris în istorie pentru a înlocui acest tron cu tronuri lumeşti, pe care au urcat alţi dictatori, de tristă amintire, dar care au dispărut şi n-au reuşit decât să lase lumii pagini de triste amintiri, contrare iubirii adevărului, dreptăţii şi demnităţii oamenilor. Nu-i mai amintim. Nu merită.

Numai credinţa în Isus, în crucea lui, numai prietenia cu el şi cu evanghelia sa, adică cu Învăţătorul lumii, născut între oameni, solidar cu ei, suferind şi răstignit pentru păcatele lumii, a reprezentat şi reprezintă pentru oameni şi pentru lume o adevărată forţă eliberatoare şi o înţelepciune adevărată a lui Dumnezeu, care a ales un alt drum decât cel pe care-l caută oamenii şi un alt tron de mărire: tronul crucii sale.

Astăzi celebrăm cu bucurie această răsunătoare victorie şi această nouă împărăţie şi trebuie să fim mândri, noi toţi, cei care credem în Cristos, de pe toate meridianele pământului, că avem un asemenea rege, un asemenea prieten şi frate, care a ales un asemenea tron: crucea.

Împreună cu Biserica şi cu prefaţa Liturghiei de astăzi, trebuie să tresăltăm în cântare de bucurie şi de speranţă, proclamând şi cântând marele adevăr al lui Cristos, regele sufletelor noastre şi marea realitate a lumii celei noi, împărăţia sa, în care el este totul pentru toţi şi peste toţi.

Iată cântarea de laudă şi preamărire din Liturghia de astăzi:

Cu adevărat vrednic şi drept, de cuviinţă şi mântuitor lucru este
să-ţi aducem mulţumiri pururea şi în tot locul, ţie,
Doamne, Părinte sfânt, atotputernic veşnic Dumnezeu,
prin Domnul nostru Isus Cristos.
Căci tu l-ai consacrat pe Fiul tău unul-născut
cu untdelemnul bucuriei
ca preot veşnic şi rege peste toate,
pentru ca el, dăruindu-se pe altarul crucii
drept victimă neprihănită de împăcare,
să ducă la îndeplinire tainele răscumpărării noastre
şi, luând în stăpânirea sa toate făpturile,
să ofere maiestăţii tale nemărginite
o împărăţie veşnică şi universală:
împărăţia adevărului şi a vieţii,
împărăţia sfinţeniei şi a harului,
împărăţia dreptăţii, a iubirii şi a păcii.

Cu mare bucurie şi cu vie credinţă îi spunem din inimă: Bucură-te, regele nostru! Adu-ţi aminte şi de noi în împărăţia ta. Amin.

21 noiembrie 2010

Ep. Petru Gherghel

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
449 accesări.

Alte predici pentru Cristos, Regele Universului:

Anul C
25 noiembrie 2007 - Pr. Cristinel Farcaş
24 noiembrie 2013 - Pr. Petru Sescu
20 noiembrie 2016 - Ep. Petru Gherghel

[ Index predici şi predicatori ]