Anul C
Duminica a 25-a de peste an

Am 8, 4-7; 1Tim 2,1-8; Lc 16,1-13

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În această duminică, a 25-a de peste an, lecturile din Sfânta Scriptură ne propun o bogăţie de hrană spirituală şi, în mod deosebit, textul din sfânta evanghelie se pretează nu numai pentru o predică, ci pentru o serie de predici. Avem aici mai multe texte, unele nu neapărat legate de celelalte, altele sunt îndemnuri, altele sunt avertismente, dar fiecare constituie, parcă, o nouă cale, o nouă învăţătură pentru înnoirea vieţii, pentru schimbarea vieţii.

În centru stă parabola unui om, un administrator, care ajunge într-un moment de criză. Ceea ce a fost până la momentul respectiv, ceea ce a făcut, modul în care a administrat nu poate să meargă mai departe. Va pierde imediat locul de muncă, va pierde poziţia socială, va trebui să se reorienteze în viaţa lui. Este o aşa numită parabolă a crizei. Cum reacţionează omul în momentul de criză? Cum reacţionează societatea în timpuri de criză? Cu ajutorul banilor, oamenii din viaţa politică încearcă să măsoare cine este sărac, cine este bogat, pentru ca pe această cale să stabilească cine poate şi cine ar trebui să plătească mai multe impozite. Şi pentru ca această discuţie, această dezbatere, a impozitelor, să prindă şi mai multă viaţă, se spune: bogaţii trebuie să plătească. Prin aceasta sunt alimentate complexe pline de invidie, reapare populismul, prinde viaţa. Politica, administraţia, economia, toate devine teme interesante care par să salveze viaţa oamenilor. Dar, oare, este chiar aşa? Cine este, de fapt, sărac? Şi cine este cu adevărat bogat? Aceasta este o întrebare destul de greu de definit şi cu siguranţă ea nu poate fi rezolvată undeva la un pahar de bere, la un pahar de vin sau la fumatul unei ţigări. Se face prea puţină diferenţă între sărăcie şi mizerie. În mizerie trăieşte cel care nu mai poate rezolva necesităţile zilnice, cum ar fi hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, educaţia; în mizerie trăieşte cel care pierde contactul social şi care se atrofiază la nivel sufletesc. Această mizerie afectează mulţi oameni la nivel global, dar şi la noi, la nivel local. Iar lucrul acesta este accentuat de crize financiare, economice, de invidie, de lăcomie, de înşelătorie.

Ceea ce am auzit în prima lectură, din Cartea profetului Amos, ale cărui rădăcini istorice merg înapoi, în secolul al VIII-lea, î.d.Cr, este foarte actual şi astăzi. A desfiinţa sabatul, ziua Domnului, ziua de odihnă, înseamnă pentru practica de astăzi desfiinţarea duminicii, ca zi în care nu se lucrează, precum şi desfiinţarea odihnei din zi de sărbătoare, având drept consecinţă că viaţa familială, viaţa de întâlnire între oameni este afectată simţitor. Devine dificilă organizarea adevăratelor sărbători, a adevăratelor petreceri, pline de frumuseţe. Dispare frumuseţea primei zile a săptămânii, care este duminica. Să ţinem cont de faptul că la nivel local avem şi noi probleme cu organizarea duminicii. Ne putem chiar întreba astăzi, în ziua Domnului: În ce direcţie se îndreaptă oamenii? Spre biserică, spre lăcaşul sfânt, pentru a se întâlni cu Dumnezeu sau într-o altă direcţie, aşa cum auzim deja pe copii întrebând pe părinţi vineri seara sau sâmbătă dimineaţa: tată sau mamă, când mergem la shopping? Şi astăzi există tendinţa de a ajunge cât mai repede la bani, la bani cât mai mulţi. Oamenii ajung să cadă rapid în capcana datoriilor, nu întotdeauna din nepăsare, ci şi din cauză că trebuie să accepte mai multe servicii, mai multe preocupări, pentru a rezolva problemele de administraţie în propria gospodărie sau pentru că plăţile obligatorii pot fi acoperite doar cu greu din cauza salariului mic. Putem fi siguri, cei care trăiesc în mizerie - şi asta o arată istoria - au adunat mai totdeauna ceea ce aveau nevoie, din păcate, prin recurgerea la violenţă, prin sânge şi lacrimi, chiar şi pentru cei care nu erau neapărat săraci, dar care voiau să-şi menţină bogăţia şi postul social.

Dumnezeu îşi face cunoscută vocea prin profetul său, Amos. Este dureros pentru Dumnezeu modul în care oamenii se rănesc unii pe alţii, îşi distrug demnitatea regească cu care au fost înzestraţi prin naştere şi prin Botez. Este dureros modul în care oamenii îşi provoacă unii altora suferinţă. Asta în trecut, ca şi astăzi. Şi, totuşi, noi suntem cei care am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu.

Ce găsim în evanghelie la administratorul necinstit? Întâlnim înţelepciune sau mai degrabă şiretenie, viclenie, orientare? Evanghelia duce mai departe gândul acesta în parabola despre administratorul înţelept.

Într-o lucrare a sfintei Tereza de Avila din secolul al XVI-lea, intitulată Calea desăvârşirii, se află următoarea propoziţie: "Banii sunt excrementele diavolului, dar sunt un îngrăşământ minunat". Aceasta este deja o parte a intenţiei declarative a parabolei despre administratorul înţelept.

Administratorul nu este lăudat pentru necinstea lui, din contra, ni se arată faptul că înşelătoria, mituirea, încep deja cu lucrurile materiale într-un cerc mic şi se răspândesc apoi mai departe, în marea societate, în rândul popoarelor şi al statelor. De aceea, Isus le recomandă ucenicilor şi înţelepciunea inimii. Şi constată că fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi între ei decât fiii luminii. Fiii luminii au nevoie de un spirit viu, nu trebuie să fie şireţi, vicleni, şmecheri. În momentele decisive, ei trebuie să reacţioneze totdeauna cu un simţ al realităţii, al responsabilităţii. Administratorul este înţelept, se dovedeşte a fi flexibil la nivel spiritual.

După Confucius, un filozof chinez din secolul al VI-lea, î.d.Cr., omul are trei căi pentru a acţiona înţelept. Mai întâi, prin gândire, este calea cea mai nobilă. În al doilea rând, prin limitare. Asta este calea cea mai uşoară. În al treilea rând, prin experienţă. Aceasta este calea cea mai amară. Oare pe ce cale a mers administratorul?

Atitudinea faţă de bani şi faţă de avere, faţă de posesie, este pentru oameni dintotdeauna o afacere complexă, amestecată, ambivalentă. Nu degeaba considera Tereza de Avila că banii sunt excrementele diavolului. Mai întâi sunt ceva mizerabil, dar în momentul în care aceştia se transformă în îngrăşământ, se face loc pentru mult bine. În sensul acesta, se pot găsi multe exemple şi astăzi.

Acum, cine este într-adevăr sărac sau bogat?

Immanuel Kant, un filozof german spunea: "Cineva nu este bogat prin ceea ce posedă, ci, mult mai mult, prin ceea ce îi lipseşte cu demnitate. Se poate întâmpla ca omenirea să devină mai bogată prin faptul că devine mai săracă, să ajungă să câştige prin faptul că pierde".

Har şi bani pot fi înţelese ca semne de mântuire chiar şi în viaţa Bisericii. Fără har, banii nu ajută la nimic. Prin bani, omul poate însă să facă în aşa fel încât harul să devină vizibil, palpabil.

Cum stăm noi cu administraţia, la nivel personal, la nivel social? Cum rezolvăm problemele de criză?

19 septembrie 2010

Pr. Lucian Farcaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
450 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 25-a de peste an:

Anul C
23 septembrie 2007 - Pr. Cristian Diac
22 septembrie 2013 - Pr. Iosif Dorcu
18 septembrie 2016 - Pr. Iosif Enăşoae

[ Index predici şi predicatori ]