Anul C
Duminica a 21-a de peste an

Is 66,18-21; Evr 12,5-7.11-13; Lc 13,22-30

Lăudat să fie Isus Cristos!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cu toţii ştim că există în fiecare om dorinţa de a avea, dorinţa de a stăpâni şi, într-un fel, de a avea o anumită putere asupra unor lucruri şi, nu în puţine cazuri, asupra altor persoane. E natural, e uman acest lucru, ţine de constituţia noastră. Şi în această atitudine e ascunsă, ba chiar e cuprinsă, şi dorinţa de a şti ce ne rezervă viitorul, ce va fi cu noi zilele, lunile viitoare, dacă vom mai fi, dacă ne va fi bine, nouă şi celor dragi ai noştri. Tot în această tendinţă, tot în această deschidere este cuprinsă şi curiozitatea arzătoare legată de destinul de după moarte, dacă există viaţă după moarte, dacă avem posibilitatea de a ne bucura sau nu după ce vom trece din această viaţă. Sau, în termeni creştini, ne preocupă mult, chiar dacă conştientizăm sau nu, chiar dacă recunoaştem sau nu, ideea legată de mântuire. Pentru că în inima fiecărui om, cu atât mai mult în inima fiecărui creştin de pe faţa pământului clocoteşte întrebarea "Dar eu, ţinând cont că voi muri, mă voi mântui sau nu?". Este o întrebare care în funcţie de cât de serioşi sau în funcţie de cât de serios şi conştient ne-o punem, această întrebare şi răspunsul la această întrebare determină viaţa noastră de pe acest pământ. E o întrebare care, dacă o simţim cu adevărat în inima noastră, nu are cum să nu ne pună pe gânduri cât priveşte modul nostru concret de a trăi.

Marii sfinţi au fost persoane care simţeau cu o deosebită insistenţă în inima lor răsunând această întrebare: "Oare mă voi mântui?". Se spune despre sfântul Ignaţiu de Loyola că era obsedat de această întrebare şi i-o adresa des lui Dumnezeu: "Doamne, mă voi mântui oare?".

Această întrebare este refrenul, dacă vreţi, care reiese în cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat împreună la această Sfântă Liturghie. Da, este inutil să punem această întrebare oricui altcuiva decât lui Dumnezeu. Acel cineva de care vorbeşte evanghelia şi care a avut curajul să-l întrebe pe Isus, şi deci şi în locul nostru, dacă sunt puţin cei care se mântuiesc, are meritul de a fi pus întrebarea aceasta, zicem noi existenţială, nu unui om oarecare, nici unui filozof, nici unui om puternic, ci exact cui trebuie, pentru că lui Dumnezeu trebuie să-i adresăm întrebarea "Doamne, mă voi mântui?"

Putem spune că acel om îi reprezintă pe toţi oamenii de bună credinţă, cum spune prima lectură, din orice limbă şi naţiune, din toate timpurile, în inima cărora licăreşte această întrebare: "Sunt puţini cei care se mântuiesc?", adică, cu alte cuvinte, "printre cei se mântuiesc oare mă număr şi eu?".

Istoria omenirii şi cea creştină demonstrează foarte uşor că la această întrebare răspunsul din partea lui Dumnezeu este destul de diferit de răspunsul pe care oamenii, uneori, vor să-l dea aceleaşi întrebări, chiar dacă nu au dreptul să o facă. Oamenii cred că mântuirea este răsplata explicită a eforturilor oamenilor. Într-un fel ne mântuim, credem noi, doar pentru că ne-am forţat toată viaţa să nimerim poarta cea strâmtă, în timp ce mântuirea este, înainte de toate, darul surprinzător al lui Dumnezeu, este cea mai mare dovadă a iubirii milostive a lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii. Sigur că este necesar să corespundem încă de pe acest pământ acestei iubiri, indiferent de forma în care am simţit că se manifestă ea. Însă, întrucât manifestarea acestei iubiri este atât de surprinzătoare, poarte de acces, poarte de acces în Paradis, nu este strâmtă pentru că Dumnezeu ar vrea ca să fie puţini oamenii care să se mântuiască, ci, este strâmtă pentru că oamenii o fac să fie astfel. Ori de câte ori oamenii doresc să-şi croiască ei înşişi modul sau poarta spre mântuire, de fiecare dată această poartă se restrânge, devine mai îngustă. Ba, mai mult, ori de câte ori oamenii, indiferent de cine sunt ei în societate, indiferent de poziţia pe care o au ei, de câte ori oamenii decid că doar în acest mod şi exclusiv doar în acest mod ne putem mântui, tot de atâtea ori se creează alte porţi, mai strâmte, care nu duc la mântuire. Trebuie să recunoaştem, noi, creştinii, că de atâtea ori în istoria Bisericii până la Conciliul al II-lea din Vatican s-a afirmat cu destul de multă insistenţă că în afara Bisericii nimeni nu se poate mântui, într-un fel neţinând cont sau dând la o parte ceea ce răsună cu multă insistenţă în mai toate paginile Sfintei Scripturi, şi anume că (citez doar câteva versete, câteva fraze): spune profetul Isaia "Gândurile mele nu sunt gândurile voastre, căile mele nu sunt căile voastre"; sau în Cartea profetului Samuel se poate citi următorul lucru: "Omul priveşte la exterior, pe când Domnul priveşte la inimă"; ca să nu mai spun fraze din evanghelie, una dintre ele: spune Isus la un moment dat că "vameşii şi păcătoşii vor intra înaintea voastră în Împărăţia cerurilor", categorii sociale clasic destinate nemântuirii, după concepţia contemporanilor lui Isus.

Aşadar, sunt puţini cei care se mântuiesc? Din Sfânta Scriptură rezultă clar că dorinţa lui Dumnezeu este aceea ca toţi oamenii să ajungă la mântuire, nu este exclus nimeni, ba chiar se remarcă o predilecţie a lui Dumnezeu faţă de cei pe care oamenii şi nu de puţine ori cei definiţi ca fiind oameni ai lui Dumnezeu îi exclud automat de la mântuire prin simplul fapt, zic ei, că nu corespund unor criterii care ar asigura în mod automat, direct, mântuirea.

Evanghelia sau vestea cea bună din această duminică, mesajul lui Dumnezeu pe care îl putem auzi astăzi este, slavă Domnului, aş zice diferit. Nu se mântuiesc direct nici cei care, spune evanghelia de astăzi, au mâncat şi au băut împreună, şi nici măcar cei în mijlocul cărora Dumnezeu a predicat sau Domnul Isus a predicat, pentru că aceştia sunt apostrofaţi în evanghelie ca fiind nişte oameni care săvârşesc nelegiuirea, iar nelegiuirea în Sfânta Scriptură este necorespondenţa dintre ceea ce Dumnezeu ne transmite şi ceea ce apoi noi facem. Aşadar, mântuirea este deschisă tuturor. Şi aceasta este vestea cea bună din duminica aceasta: este deschisă tuturor celor care de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi, Dumnezeu îi va aduna în Împărăţia sa fără ca să le ceară documentul care să ateste apartenenţa la o Biserică sau alta. Mântuirea veşnică rămâne să fie decisă numai de Dumnezeu Tatăl care singur cunoscând inima omului ştie ce este în profunzimea ei, ştie ce este în profunzimea inimii chiar şi a celui mai mare păcătos pe care noi îl considerăm că există în această lume.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Să nu uităm niciodată că tâlharului cel bun Isus i-a promis Paradisul imediat, astăzi, şi că, deci, fiecare dintre noi este dorit de Domnul în preajma sa, în Paradis, fiecare dintre noi este aşteptat să vrea să primească mântuirea oferită lui de Dumnezeu. Nu trebuie să restrângem niciodată poarta către Domnul. Nu trebuie să restrângem nici nouă, nici altora, prin niciun fel de sentinţă de-a noastră. Nu trebuie să închidem poarta mântuirii nimănui, ci se impune ca să avem inima mare şi să primim în fiecare zi darurile Domnului, daruri care sunt semne şi dovezi sigure ale mântuirii veşnice.

Avem astăzi şi sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Universului. Sigur, credinţa noastră afirmă că după această viaţă există trei posibilităţi: Paradisul, Purgatorul şi Iadul. Ştim sigur în Paradis există multe persoane, ştim mai puţin sigur câte sunt în Purgator sau în Iad. Ceea ce rămâne valabil este că Dumnezeu îi aşteaptă pe toţi oamenii la mântuire să-i primească în Împărăţia sa. Iar noi astăzi să ne rugăm pentru noi şi pentru ceilalţi, indiferent că sunt creştin sau nu, ca Domnul să ne ajute să înţelegem şi, mai ales, să acceptăm că toţi avem şansa de a ne mântui, că toţi avem şansa de a ajunge la el. Domnul să ne dea harul de a ne putea mântui, de a putea ajunge în preajma sa.

Lăudat să fie Isus Cristos!

22 august 2010

Pr. Eduard Patraşcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
455 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 21-a de peste an:

Anul C
26 august 2007 - Pr. Iosif Comoraşu
25 august 2013 - Pr. Cătălin Farcaş
21 august 2016 - Pr. Cristian Bîrnat

[ Index predici şi predicatori ]