Anul C
Duminica a 19-a de peste an

Înţ 18,6; Ps 32; Evr 11,1-2.8-19; Lc 12,32-48

"Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!" (Ps 32,12)

Se povesteşte despre un român, numit Dumitru, că avea o soţie grav bolnavă. S-a întâmplat ca aceasta să fie vindecată în mod miraculos, de un pastor canadian, Martin. Acesta a vindecat-o de la distanţă, având în faţă doar fotografia ei. La patru ani după acest miracol, Dumitru îl caută din nou pe pastorul făcător de minuni pentru a-i mulţumi. Dar nu-l mai găseşte. Ba mai mult, află că era un escroc: nu avea nici o putere taumaturgică, între timp fusese şi condamnat la doi ani de închisoare, iar acum îşi câştiga existenţa lucrând într-un bar. Dumitru merge în acel bar. Îl găseşte, îi mulţumeşte din nou şi îi aminteşte de minunea ce s-a petrecut în urmă cu patru ani. Dar fostul pastor răbufneşte:

"Sunt un farsor, nu am făcut nicicând minuni, vindecarea soţiei dumitale e o simplă sugestie. De altfel, am plătit pentru minciunile şi înşelătoriile mele cu doi ani de închisoare. Cât despre Dumnezeu, află că Dumnezeu nu există! Dumnezeu a murit... Lasă-mă, nu-mi aminti de trecut, pleacă". Şi deoarece Dumitru tot stăruie şi-i arată fotografia şi-l copleşeşte cu mulţumiri şi-l slăveşte pe Dumnezeu, impostorul izbucneşte exasperat: "Dumnezeu s-a retras din lume, a dispărut. Pentru noi, oamenii, e ca şi mort. Putem spune, fără urmă de nelegiuire, că Dumnezeu a murit, pur şi simplu, pentru că nu ne mai e accesibil. S-a retras, s-a ascuns undeva... iar acel undeva nu face parte din lumea noastră... A murit!"

Ştiţi cum a răspuns Dumitru, om simplu, acestei "formulări" a morţii lui Dumnezeu? Nu prin argumente teologice, nu tunând şi fulgerând, ci simplu de tot:

"Să vă dea Dumnezeu noroc, doctore Martin. Noroc şi sănătate. Dar degeaba încercaţi să mă speriaţi dumneavoastră cum că Dumnezeu ar trage să moară. Nu mă las eu aşa uşor păcălit de o glumă... Nu mă păcăliţi cu una cu două... Degeaba vă trudiţi dumneavoastră să mă duceţi în ispită" Apoi îşi face semnul crucii şi spune: "Doamne fereşte!"

Credinţa simplă, dar fermă, îl face ca vorbirea despre moartea lui Dumnezeu să fie o năzdrăvănie a minţii, curată hulă şi divagaţie care nu poate fi întâmpinată mai eficace decât prin urări calmante, vorbe de exorcizare (ca "Doamne fereşte!") şi facerea semnului sfintei cruci.

Această lecţie de credinţă este o relatare din nuvela O fotografie veche de 14 ani, a lui Mircea Eliade.

Iubiţi credincioşi, zilnic ne întâlnim şi noi, sub diferite forme, cu această negare a prezenţei lui Dumnezeu în lume. Cum reacţionăm noi? În situaţii asemănătoare, când se strigă: "Dumnezeu a murit!", când este izgonit din viaţa de zi cu zi, care este reacţia noastră?! Cum îl apărăm pe Dumnezeu când e atacat de mass-media, de crime, de răutate, de nedreptate sau de necredinţă? Ne asemănăm noi cu acest creştin, Dumitru?

Participând la sfânta Liturghie noi îl întâlnim pe acest Dumnezeu refuzat şi contestat. Noi, fiind aici împreună, în biserică, sau prin intermediul postului Radio Iaşi, ne mărturisim credinţa în el. Dar... aş vrea ca astăzi să ne răspundem la o întrebare: Ce facem cu Dumnezeu, pe care-l întâlnim acum, aici, la sfânta jertfă? Îl primim în inima noastră împărtăşindu-ne, sau îl primim în mintea şi fiinţa noastră ascultându-i şi meditându-i cuvintele, dar apoi? Când se termină slujba, ce se întâmplă cu el? Unde-l lăsăm? Într-un colţ al inimii sau al minţii? De ce atunci când suntem în afara Liturghiei ceilalţi îl întâlnesc atât de greu pe Dumnezeu în noi? De ce comportamentul nostru zilnic nu le vorbeşte mai mult celorlalţi despre Dumnezeu, despre credinţa noastră în el?

Am ascultat cu toţii: Cui i s-a dat mult, mult i se va cere, cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere. Tuturor ni s-a dat mult şi ni se va cere mult... Ce trebuie să facem?

Evanghelia din această duminică ne oferă câteva dintre aşteptările lui Dumnezeu cu privire la noi:

Nu vă temeţi: "Nu te teme, turmă mică, deoarece i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia sa". Cu siguranţă avem cu toţii motive de teamă, situaţii care ne împovărează, lucruri care ne îngrijorează însă chiar Dumnezeu ne apără şi ne încurajează. Nu trebuie să ne temem! Şi aceasta nu pentru că suntem noi puternici, ci pentru că el, atotputernicul, este de partea noastră. Nu trebuie să ne temem, pentru că avem în noi darul credinţei. Credinţa trebuie să alunge teama: ea trebuie să ne facă să sperăm vremuri mai bune. "Credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada lucrurilor pe care nu le vedem", aşa cum am ascultat în lectura a II-a. Nu vedem încă zilele mai bune, fără teamă, fără griji; acum poate nu întrezărim încă o viaţă mai bună, mai liniştită, dar trebuie să credem că ele vor veni.

Credinţa puternică alungă orice teamă şi face să se întâmple minuni. Am auzit ce s-a întâmplat în viaţa lui Abraham şi a Sarei, datorită credinţei. Oare ce se va spune despre noi şi despre credinţa noastră după moarte? Datorită credinţei, a fost un preot bun, dispus să renunţe la tot pentru Cristos şi pentru oameni? Se va spune: Datorită credinţei, a fost un tată bun, o mamă bună, muncind şi educându-şi copiii? Datorită credinţei, a dat de pomană ajutându-i pe cei săraci? Datorită credinţei a făcut cutare sacrificiu sau cutare faptă, a acceptat suferinţa, şi-a purtat crucea? Sau ce se va spune? Până unde merge credinţa noastră?

În al doilea rând: "Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană!" Accentul nu e pe vindeţi, ci pe daţi de pomană. Cristos nu vrea să ne transforme în săraci, în povară pentru alţii, în oameni care nu au ce mânca sau unde dormi, ci ne invită la disponibilitate, la a împărţi. Acum e timpul potrivit să ne arătăm solidaritatea faţă de cei care suferă de pe urma calamităţilor naturale, a inundaţiilor; faţă de cei care suferă pentru că au rămas fără loc de muncă, faţă de cei care suferă de foame etc. Acum e timpul să ne facem pungi care nu se învechesc, să ne procurăm comori în ceruri, comori nesecate, de care hoţul nu se apropie şi pe care molia nu le roade. Poate aţi auzit zilele acestea că 40 de miliardari americani au decis să dea 50% din totalul averilor lor organizaţiilor care au activităţi caritabile, un exemplu pe care l-ar putea urma şi mulţi oameni bogaţi de la noi. Atenţie mare: Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Inima noastră oricum se lipeşte de comori, ferice de noi dacă o lipim de comorile veşnice.

Şi în al treilea rând, Dumnezeu aşteaptă să fim gata: "Fiţi gata, îmbrăcaţi şi cu făcliile aprinse. Fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi". Nu contează ce fac ceilalţi, voi fiţi gata! Nu te uita la vecinul tău sau la prietenul tău care nu se opreşte din munca lui în ziua Domnului, care nu-şi acordă timp pentru a-l lăuda pe Dumnezeu măcar o oră. Nu fă ca el, nu fi ca el, ci convinge-l, luptă ca el să facă aşa cum faci tu: să se oprească, să se roage, să fie gata. Aminteşte-i că este ziua Domnului şi că trebuie să fie şi el gata. Dacă Domnul ar fi venit ieri, oare ne-ar fi găsit pregătiţi? Dar dacă vine astăzi? Oare cât ne va mai răbda Dumnezeu? Nu se ştie. De aceea, fiţi gata. Să fim gata!

Acestor trei aşteptări le corespund trei motivaţii, pe care ni le oferă tot sfânta evanghelie. În primul rând, avem o certitudine: Cristos va reveni! Este doar o problemă de timp: poate va veni astăzi, poate mâine, poate peste un an sau o sută de ani... Dar va reveni! După cum noaptea eliberării din robia Egiptului fusese anunţată dinainte, la fel ne este anunţată şi cea de-a doua venire, pentru a crede în promisiunile Domnului şi pentru a ne bucura de împlinirea lor.

În al doilea rând, această venire va fi şi momentul dării de seamă: cui i s-a dat mult, mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere. Să ne cercetăm şi să vedem ce şi cât am primit şi cum am valorificat talanţii primiţi, pentru că vine ziua când vom da cont.

Şi nu în ultimul rând, Cristos le promite o răsplată mare celor ce vor fi găsiţi gata, veghind: îşi va lua haina de lucru, le va porunci să se aşeze la masă şi îi va servi... El însuşi ne va sluji, însuşi Dumnezeu ne va sluji.

Astăzi suntem chemaţi să-l redescoperim pe acest Dumnezeu gata să vină, pregătit să ne cerceteze şi să ne dea răsplata cuvenită. Să-l regăsim pe cel ce ne strigă "Nu te teme!" Numai redescoperirea lui Dumnezeu ne mai poate salva şi ne poate ajuta să alungăm orice îngrijorare... Poate unii spun acum: E prea târziu; Eu l-am pierdut şi pe Dumnezeu... Nu mai cred nici în el...

Nicolae Steinhardt, venerabilul călugăr ortodox de la Rohia, îi scria prietenului său Virgil Ierunca: "Iubite Virgil, mi-ai scris în repetate rânduri că nu crezi în Dumnezeu. Aida de. Aceasta spune-o franţujilor, te-or crede poate. Aici la noi, unde se mai citeşte Patericul, vieţile sfinţilor, se ştie că omul poate se leapădă de Cristos ori susţine că nu-l cunoaşte, dar se mai ştie că nu-i de-ajuns. Mai trebuie ca şi Cristos să vrea să fie ruptă legătura: S-o fi lepădat el de mine, eu de el însă nu... Felul în care vorbeşti îmi dovedeşte - clar ca lumina zilei - că Dumnezeu în care tot spui că nu crezi, crede el în tine şi te ştie ca pe unul de-ai lui".

Da, iubiţi credincioşi, când, în încercări, ne slăbeşte credinţa, să ne amintim: Dumnezeu în care noi nu mai credem, crede el în noi şi luptă pentru noi, pentru mântuirea noastră.

Trăim timpuri grele, deseori descurajante, dar să nu uităm că pe acestea le depăşim numai împreună cu Dumnezeu, nu luptând împotriva lui. Astăzi, redescoperindu-l pe Dumnezeu, redescoperind aşteptările sale cu privire la noi, să-l alegem să fie Dumnezeul nostru. Când, în anii comunismului, omul şi Biserica erau persecutaţi, dieceza noastră a beneficiat de o mare prezenţă: episcopul Anton Durcovici. În acei ani, Preasfinţitul Durcovici, prin stema s-a episcopală şi prin motoul său, le amintea credincioşilor ceea ce am auzit şi noi în psalmul de astăzi: Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul. Când era mai greu, episcopul Durcovici a ştiut spre cine să întindă mâinile. Şi acum este greu, foarte greu, dar să întindem mâinile în direcţia care trebuie. Să-l alegem pe Domnul ca Dumnezeu, singurul care ne mai poate izbăvi. Da, fericit poporul, fericit omul, al cărui Dumnezeu este Domnul. Amin!

8 august 2010

Pr. Laurenţiu Dăncuţă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
461 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 19-a de peste an:

Anul C
12 august 2007 - Pr. Iosif Enăşoae
11 august 2013 - Pr. Petru Sescu
7 august 2016 - Pr. Ciprian Bulai

[ Index predici şi predicatori ]