Anul C
Duminica a 14-a de peste an

Is 66,10-14c; Ps 65; Gal 6,14-18; Lc 10,1-12.17-20

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

"Dacă eşti creştin, eşti cu adevărat un apostol".

Pace vouă! Pace vouă tuturor, este salutul lui Isus îndreptat spre apostolii săi adunaţi în Cenacol după înviere, este salutul adresat lumii întregi în ziua biruinţei sale. Este salutul pe care-l pronunţă episcopul când celebrează sfânta Liturghie. Este salutul pe care-l recomandă Isus ucenicilor, când îi trimite să vestească împărăţia sa prin satele şi casele din Palestina.

Este salutul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l transmitem oamenilor din zilele noastre. Este cuvântul care se desprinde din prima lectură de la această sfântă Liturghie, din cartea profetului Isaia, ca un dar al lui Dumnezeu peste Ierusalim, numit oraşul păcii (cf. Is 66,16), este mesajul pe care îl vesteşte apostolul neamurilor, sfântul Paul, şi pe care îl doreşte credincioşilor din Colose: "Pacea lui Cristos să locuiască în inimile voastre" şi este dorinţa Mântuitorului, pe care ucenicii sunt trimişi şi trebuie să-l ducă în casele oamenilor (cf. Lc 10,1-12). Este datoria fiecărui apostol ales şi trimis să vestească evanghelia la toată făptura. Este şi misiunea fiecărui creştin care vrea să-l mărturisească pe Cristos şi în zilele noastre.

Fiecare creştin, dacă e creştin cu adevărat, trebuie să fie un apostol şi este chemat să vestească evanghelia, vestea cea bună adusă de Cristos, şi să fie făuritori de pace.

Ne oprim la textul evanghelic proclamat astăzi. El reprezintă pentru noi o sfântă şi nobilă datorie.

Alegerea şi trimiterea celor 72 de ucenici, doi câte doi, a acestor oameni simpli şi săraci, reprezintă aspectul cel mai surprinzător, dar şi cel mai provocator al evangheliei. Ne face să înţelegem modul şi grija lui Dumnezeu de a transforma lumea, de a o salva şi de a o ilumina, respectând demnitatea sa. Dumnezeu a hotărât să nu încalce libertatea omului, să nu facă nici o violenţă asupra libertăţii sale; el a decis să se folosească de libertatea omului, de libertatea sa, de colaborarea sa şi el aşteptă răspunsul omului.

Este frumos să ştim şi să descoperim acest lucru, dar realităţile vieţii ne fac să descoperim cât de greu este acest lucru şi cât de capricios este omul şi câte riscuri îşi asumă Dumnezeu, când alege o astfel de cale. El ia asupra sa riscul ca oamenii să-l respingă, să întâlnească ostilitate şi să nu fie înţeles. El ia asupra sa crucea. El a ales această stradă, acest drum surprinzător.

Cei 72 de ucenici pornesc, merg din localitate în localitate, din casă în casă, împlinind cu bucurie mandatul Domnului şi se întorc fericiţi, reuşind să aducă în multe case şi suflete bucuria eliberării de Cel Rău şi pacea adevărată. Numărul pe care ni-l indică evanghelistul şi pe care îl alege Isus vrea să ne spună un lucru: că toţi trebuie să fie apostoli, toţi trebuie să fie vestitori, misionari; de fapt, creştinii sunt creştini în măsura în care au auzit o voce, un gest de iubire, o bunătate infinită, care le-a ieşit în cale şi care i-a vrăjit, i-a câştigat.

Dumnezeu nu are nevoie de cei care stau lângă tronul său şi spun "Doamne, Doamne", ci el are nevoie de cei care se oferă să vestească omenirii marea noutate a învierii, a mântuirii şi a păcii.

Dumnezeu are nevoie de noi pentru alţii.

Creştinul care nu simte în inimă focul şi neliniştea de a striga şi de a vesti evanghelia, care nu simte nevoia de a vorbi despre Dumnezeu, care nu simte nevoia urgentă de a se implica în apostolat, nu e un adevărat creştin, ci e un manechin, un străin vopsit în culori creştine.

Dacă cineva se declară creştin, afirmă card. Angelo Comastri în comentariul său la evanghelia pe care am proclamat-o astăzi, atunci acela neapărat trebuie să fie apostol, căci dacă nu este apostol, nu este cu adevărat creştin.

În faţa unei astfel de alegeri şi a unui astfel de mandat încredinţat de Isus, învăţătorul şi maestrul, care îi alege pe oameni şi ne alege şi pe noi şi ne trimite în lume, putem avea clipe de ezitare sau întrebări: Cum să împlinim noi o asemenea misiune, într-o lume atât de potrivnică şi atât de cufundată în probleme materiale şi străine de planul lui Dumnezeu?

Credem că şi ucenicilor nu le-a venit uşor, de vreme ce însuşi Isus le-a spus: "Secerişul este mare, iar lucrătorii sunt puţini", adică voi vă veţi considera puţini, insuficienţi şi poate descurajaţi.

Nu există oare nici o soluţie?

Da, este cea propusă de el, de Învăţătorul.

"Rugaţi pe Stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său..."

Ajutorul şi susţinerea creştinului, a apostolului, vine de la Dumnezeu.

"Nimic nu pot face de la mine", spunea şi repeta apostolul Paul, "toate însă le pot în cel care mă întăreşte".

E adevărat, de multe ori, ne îndepărtăm de această credinţă, noi credem că puterea noastră stă în forţele noastre, în iscusinţa noastră şi că nu avem nevoie de nimeni; suntem autosuficienţi sau nepăsători în faţa chemării şi misiunii primite.

Credem că putem aşeza apostolatul nostru doar pe activităţile şi iniţiativele externe, fără a ţine cont că în această privinţă ajutorul nostru este numai de la Domnul, aşa cum ne-a spus şi ne repetă Isus.

El le spunea ucenicilor: "Mergeţi, eu vă trimit pe voi ca nişte miei în mijlocul lupilor; să nu aveţi pungi nici desagă, nici sandale şi nu pierdeţi timpul cu lucruri inutile; nu salutaţi pe nimeni pe stradă, pierzând timpul fără rost, ci intraţi în case, spunând: Pace acestei case!, vestind tuturor: Împărăţia lui Dumnezeu este aproape".

Aşa se exprimă Isus în evanghelia de astăzi şi aşa continuă să o facă şi în zilele noastre. El trimite şi el dă asistenţă celor trimişi, iar roadele lor depind de lucrarea săvârşită cu încredere în maestrul şi Învăţătorul lor.

De multe ori şi noi, oamenii, apostolii zilelor noastre, suntem înclinaţi să credem că rezultatul şi munca de evanghelizare depinde de forţa cuvântului nostru, de forţa propriei apărări, pe când Isus o spune categoric: "Veţi învinge dacă veţi fi ca mieii, dacă veţi fi umili şi blânzi, dacă veţi fi săraci şi dezlipiţi de cele materiale, dacă veţi fi atraşi şi cuceriţi de o altă bogăţie".

Lumea se îngrozeşte dacă un ucenic sau un apostol se foloseşte de aceleaşi mijloace ca acelea pe care le foloseşte ea: violenţe la violenţe, mândrie la mândrie, dispreţ la dispreţ, răutate la răutate, ea, în schimb, nu se înspăimântă, nici nu se sperie când un creştin, un apostol, se foloseşte de aceleaşi mijloace pe care le foloseşte Dumnezeu: blândeţe, răbdare, sacrificiu, iertare, generozitate ori rugăciune.

Împărăţia la care ne cheamă şi ne trimite astăzi este aproape de noi, este între noi, între oamenii timpurilor noastre, începe pe pământul nostru şi în casele noastre. Aici trebuie să coboare şi să înceapă pacea şi mântuirea; aici este nevoie să ajungă cuvintele sale şi să se instaleze dreptatea şi iubirea sa. Iubirea sa nu se limitează la un număr privilegiat, la câteva persoane, ci la toţi: "În orice casă veţi intra (adică la toţi) spuneţi mai întâi: Pace casei acesteia!, şi dacă acolo va fi un fiu al păci, pacea voastră va coborî peste el, altfel se va întoarce la voi" (Lc 10,5-6).

Orice creştin trebuie să ştie că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi şi cel care crede în el trebuie să-i iubească pe toţi.

Trebuie, cu alte cuvinte, să ne îndreptăm spre toţi, deoarece în lume lipseşte iubirea adevărată, bucuria şi pacea; sunt prezente în schimb peste tot imoralitatea, nedreptatea şi atâtea nelegiuiri împotriva vieţii, a copiilor şi a familiilor.

Creştinul este chemat şi trimis să poarte în lume, în case şi în suflet pacea, dar nu ca o formulă, ori cu o baghetă magică (ea nu există!), sau cu un sistem filozofic, ori o doctrină umană, ci printr-o trăire vie şi continuă a evangheliei, a unei bucurii şi păci trăite şi împărtăşite oamenilor acestei planete, aşa cum a voit-o şi o doreşte autorul armoniei şi păcii adevărate. Forţa omului şi a apostolului este una singură: Isus Cristos.

Ne bucurăm să-i auzim pe tinerii noştri, care, la întâlnirile lor, repetă cu profund sens de îngrijorare şi, în acelaşi timp, cu o convingere şi o speranţă adevărată:

În lume lipseşte lumina, tu eşti lumina;

În lume lipseşte credinţa, tu eşti credinţa;

În lume lipseşte speranţa, tu eşti speranţa;

În lume-i nevoie de pace, iar tu eşti pacea;

În lume-i nevoie de viaţă, iar tu eşti viaţa.

Iată misiunea creştinului adevărat.

Aceasta e chemarea noastră: Să-l oferim oamenilor pe Cristos, pacea şi bucuria adevărată.

4 iulie 2010

Ep. Petru Gherghel

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
399 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 14-a de peste an:

Anul C
8 iulie 2007 - Pr. Claudiu Dumea
7 iulie 2013 - Ep. Aurel Percă
3 iulie 2016 - Pr. Iosif Dorcu

[ Index predici şi predicatori ]