Anul C
Duminica a 3-a de peste an

Neh 8,2-4a.5-6.8-10; Ps 18; 1Cor 12,12-30 (1Cor 12,12-14.27); Lc 1,1-4;4,14-21

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Suntem la o lună după Crăciun şi de atunci, ca în fiecare sărbătoare şi duminică, parcă nu a încetat şirul epifaniilor, adică mereu noi şi noi martori sau lucruri ne spun că Isus născut la Betleem este cu adevărat Dumnezeu, cel promis de întreg Vechiul Testament. Îngerii în noaptea de Crăciun, păstorii, martirii, apostolii, apostolul Ioan - a treia zi de Crăciun -, magii, steaua, toţi vorbesc despre dumnezeirea sa. La botez, însăşi vocea Tatălui ne spune că cel coborât în apă, cel botezat, este chiar Fiul său. La nunta din Cana, Maica Domnului ne spune clar acelaşi lucru, ca şi minunea de faţă.

Şi duminica de astăzi poate fi considerată tot o epifanie. Isus astăzi, însă, se prezintă legitimat de însăşi Sfânta Scriptură. Aduce cel mai credibil, cel mai sacru dar şi cel mai puternic argument: declaraţia în Vechiul Testament despre Mesia, adică despre el însuşi.

Era într-o zi de sâmbătă, în sinagoga din Nazaret. Isus intră, ia sulul cărţii şi citeşte. Tocmai acest fragment din Isaia: "Duhul Domnului este asupra mea, pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună, m-a trimis să proclam celor închişi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi". A citit acest verset. S-a oprit puţin iar apoi a început să le explice: "Azi, acest text pe care l-aţi auzit, s-a împlinit". Isus voia să spună că la Botez, Duhul a coborât asupra lui şi prin puterea acestui Duh el înfăptuieşte minunea. O altă dovadă clară că acest text se împlineşte este că celor săraci li se aduce vestea cea bună. Dacă observăm bine, Isus îi favorizează pe cei săraci, pe cei umili, chiar din prima zi a existenţei sale. Îngerii sunt trimişi la săracii păstori şi nu la mai marii preoţi ai Ierusalimului. Mai târziu, ştim că Isus va hrăni săracii cu pâine, va lăuda văduva săracă, va locui printre cei săraci. Deci, versetul se împlineşte.

Un predicator spunea că duminica de azi am putea s-o numim foarte bine Duminica Sfintei Scripturi. Şi el explică de ce. Prima lectură, luată din Cartea lui Nehemia, este o minunată lecţie de ascultare şi de preţuire a Sfintei Scripturi, a Torei. Cirus, regele Babilonului, a permis evreilor deportaţi care au fost mult timp departe să se întoarcă în ţara lor. Iată-i acum pe evrei întorşi, vai de capul lor, necăjiţi, fără pământuri, fără case, fără nimic, adunaţi într-o piaţă din Ierusalim, printre dărâmături şi ruine. Aici, preotul Ezdra a adus cartea, sulul cărţii, şi a început să citească din ea. Imaginaţi-i pe aceşti oameni oropsiţi atâta timp în pământ străin, cât de dornici erau să audă citindu-se din Cartea Sfântă. Parcă nici nu ne vine să credem şi ni se pare exagerat să citeşti aşa de mult din Scriptură. Dar ei, aşa cum am ascultat, ascultă de dimineaţă şi până la amiază. Şi toţi, şi bărbaţi şi femei şi copiii capabili de a înţelege. Mai mult chiar, nu o citesc sau o ascultă cu indiferenţă, dar cu multă veneraţie. Tot poporul, când s-a deschis cartea, stătea în picioare în piaţă. Apoi, ridicându-şi mâinile au spus: "Amin. Amin". Şi plecându-se, au îngenuncheat în faţa Domnului până la pământ. Dacă am face un tablou, este impresionant, printre ruine, atâta dorinţă de Scriptură.

Ne emoţionează, aşadar, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, ne emoţionează gestul acestor evrei. Dar evreii, ca să vedeţi că şi astăzi au ceva special, ei au o sărbătoare foarte interesantă. Se cheamă Simhat Tora. Şi în această zi evreii, grupuri, mai mari sau mai mici, iau suluri în braţe, umblă cu ele în braţe pe străzi, cântă, chiuie de bucurie şi ridică în sus în semn de elogiu această Scriptură, aceste suluri. Ba chiar unii cu camionete, cu microbuze, întreaga zi circulă prin localitate preamărind acest dar al lui Dumnezeu. Şi dacă ar fi să traducem acest nume - Simhat Tora - înseamnă "Bucură-te, Tora", adică o personalizează, o personifică aducând acest elogiu.

În Evanghelia lui Luca, aşa cum am văzut, autorul explică lui Teofil, ucenicul său, cât de mult s-a străduit să aştearnă pe hârtie lucrurile pe care le-a cercetat cu mare grijă. Apoi, am mai spus deja, Isus o citeşte şi o explică din sinagoga din Nazaret. Şi arată clar că textele Scripturii fac referinţă la el.

Iar psalmul, aşa cum am cântat de mai multe ori astăzi, pur şi simplu ceea ce spuneam eu, spunând simplu: "Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă".

Pe de altă parte aş spune că Biblia, Sfânta Scriptură, a fost totdeauna foarte preţuită în Biserică. Biserica a dat mereu respect deosebit cărţilor sfinte. Ea a considerat totdeauna Biblia ca fiind cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Ea este regula supremă de viaţă, deoarece aici este prezent Dumnezeu, ne vorbeşte direct Dumnezeu.

Se spune că primii creştini, care nu aveau mari posibilităţi de a avea fiecare în casa lui o Scriptură, atunci când găseau un mic fragment de pergament, cu doar câteva cuvinte scrise din Biblie, o purtau cu cel mai mare respect într-un buzunăraş la piept şi adesea îl citeau, ştiind că acolo au un cuvânt spus de Dumnezeu însuşi.

Sfânta Scriptură este, aşadar, marea comoară pe care Dumnezeu a oferit-o pământului. Iată, în acest sens, o frumoasă paralelă pe care o face sfântul Ioan Gură de Aur între o livadă şi grădina Sfintei Scripturi. Iată ce spune el: "Frumoasă este grădina şi livada, dar mai minunată este citirea dumnezeieştilor Scripturi. În livadă, e adevărat, sunt flori, dar care se veştejesc. În Scriptură sunt învăţături care mereu sunt în floare. În livadă adie un zefir, dar în Scriptură e suflarea Duhului. În livadă sunt mărăcini care supără şi îngrădesc. Aici e providenţa lui Dumnezeu care asigură. Acolo sunt greierii care cântă. Aici sunt profeţii care cântă. În livadă e încântarea ochilor. Aici e încântarea inimii şi folosul câştigat din citire. Grădina e într-un loc, dar învăţăturile sunt peste tot. Livada aduce rod doar o dată pe an, însă Sfintele Scripturi şi în timpul iernii, şi al verii, sunt pline de frunze şi fructe plăcute".

Biserica a preţuit, aşadar, la justa valoare, încă de la începutul ei, Sfintele Scripturi. Priviţi predicile apostolilor, cea a lui Ştefan, şi veţi vedea că sunt pline de citate din Scriptură. Scrisorile sfântului Paul fac mereu trimitere la Vechiul Testament. Să spunem că dacă veţi scoate din scrierile Sfinţilor Părinţi tot ce se referă la Biblie, oare ce ar mai rămâne? Ceva literatură. Dacă aţi încerca să construiţi o teologie fără Scriptură, oare ce ar ieşi? O grămadă de reflecţii ieftine, fără suport. Dacă aţi duce o viaţă spirituală fără Scriptură, oare unde s-ar ajunge? Poate la un pietism ieftin. Dacă aţi scoate Biblia din viaţa lumii, ce ar fi? Am vedea o lume total dezorientată.

Astăzi asistăm la un lucru foarte încurajator. Creştinii din orice Biserică sau orice comunitate ar face parte, chiar dacă au multe disensiuni între ei, au totuşi toţi Sfânta Biblie, ca suport al credinţei şi ca valoare supremă. Toţi consideră Sfânta Scriptură drept cuvântul lui Dumnezeu. Iată, aşadar, astăzi putem vorbi despre o preţuire extraordinar de frumoasă a Sfintei Scripturi. Ba chiar aici, la noi, în dieceza de Iaşi, am avut, în urmă cu câţiva ani, ani speciali dedicaţi Sfintei Scripturi, semn că lumea de astăzi are nevoie de garanţii autentice, adică de Scriptură.

Iar acum, pentru că suntem în perioada de rugăciune pentru unitatea creştinilor, permiteţi-mi să fac câteva reflecţii scurte pe seama acestui adevăr, dar, mai mult, a acestei necesităţi, a acestei urgenţe a lumii noastre moderne.

Sfântul Paul, de exemplu, spune foarte simplu, când a văzut că deja în timpul său creştinii aveau disensiuni între ei, spune următoarele: "Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului Isus, să fiţi în armonie, să nu fie între voi dezordine, ca să fiţi desăvârşiţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi simţire. Spun aceasta pentru că fiecare dintre voi zice: eu sunt al lui Paul, eu sunt al lui Apollo, eu sunt al lui Chefa, eu sunt al lui Cristos. Oare Cristos a fost împărţit?". O întrebare atât de actuală şi astăzi în zilele noastre.

Şi, mai departe, ca să vedeţi, totuşi, că unitatea creştinilor este cât se poate de urgentă, vă aduc un fragment scurt, spus de cardinalul Walter Kasper în urmă cu trei ani, la noi, aici, la Sibiu. Spune cardinalul cu durere: "Avem această comoară a unităţii, a creştinismului, în vase de lut. Căci, deşi avem acest fundament comun - Isus Cristos - trăim în Biserici diferite. Facem acest lucru contrar dorinţei şi poruncii lui Isus Cristos. Cu alte cuvine, contrar evangheliei. Din această cauză, nu trebuie să considerăm diferenţele dintre noi ca fiind evidente şi nici să ne obişnuim cu ele sau să le amplificăm. Ele sunt contrare voinţei lui Dumnezeu şi astfel sunt expresie a păcatului. Ele sunt eşecul misiunii noastre istorice, anume că lumina ar trebui să-l mărturisească pe Isus tuturor oamenilor şi să pledeze pentru unitatea şi pacea între creştini. Prin diferenţele dintre noi am întunecat lumina lui Isus Cristos în ochii multor oameni, care privesc faptele sale fără îndoială". Dar, spune cardinalul mai departe, "Şi pe această cale s-au săvârşit multe lucruri pozitive în multele decenii. Noi, catolicii, am învăţat de la evanghelici despre însemnătatea cuvântului lui Dumnezeu. Ei învaţă în prezent de la noi despre însemnătatea şi structura Liturghiei. Catolicii şi evanghelicii datorează ortodocşilor o înţelegere mai vie a tainei. Astfel, icoanele au început să fie mai iubite în Apus. Acestea sunt exemple care s-au înmulţit cu uşurinţă. Ne cunoaştem încă prea puţin şi de aceea", concluzionează el, "ne iubim prea puţin".

Dar ca să vedeţi că şi din partea Bisericii Ortodoxe există dorinţe, există cereri, există această - să-i spunem - tendinţă spre unitate, am să închei cu o afirmaţie pe care o fac doi ierarhi ortodocşi. La Sinodul Bisericii Catolice ţinut în urmă cu doi ani la Roma, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, care s-a adresat sinodului, a vorbit despre episcopul Romei ca despre un semn de unitate între creştini. Arhimandritul Ignaţiu, delegat al Bisericii Greciei, a vorbit în faţa adunării sinodale dedicată cuvântului lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii. Discursul său a provocat mai multe aplauze decât orice altă intervenţie în sinod. Iată ce spune el: "Sanctitatea Voastră, societatea noastră este sătulă şi bolnavă. Caută, dar nu găseşte. Bea, dar setea nu este satisfăcută. Societatea de astăzi are nevoie de noi, creştinii, catolici, ortodocşi, protestanţi, de o mărturie comună, de o voce unică. În aceasta stă responsabilitatea noastră de păstori ai Bisericii secolului XXI". Iar mitropolitul ortodox de Pergamon, Înalt Preasfinţitul Zizioulas, spune într-un interviu: "Pentru a spune dacă cineva este eretic, trebuie să analizăm dacă acea persoană respinge principii susţinute de sinoadele ecumenice. Între participanţii ortodocşi la dialogul ecumenic nu am văzut vreo deviere de la principiile credinţei. Mai mult, ştim că dialogul cu cei care se opun credinţei noastre, nu ne face eretici. Dialogul ecumenic nu are nimic de a face şi nimic de ascuns. Iar drumul nostru este încă lung". Şi exprimându-se direct despre ecumenism, spune: "Istoria este călăuzită de Dumnezeu. Cei care proclamă că unitatea Bisericii este imposibilă, încearcă să ia locul lui Dumnezeu. Cine suntem noi să predeterminăm viitorul? Suntem chemaţi să lucrăm fără încetare ca toţi să fie una. El va găsi o cale să facă aceasta. Noi, pur şi simplu, trebuie să lucrăm pentru unitate".

Un apel excepţional al unui mitropolit ortodox pentru unitate, un apel care ne îndeamnă pe toţi şi, mai ales, ne dă garanţie că unitatea sau drumul spre unitate nu are cale de întoarcere. Aşadar, o rugăciune permanentă şi astăzi şi mâine şi în fiecare zi pentru ca toţi creştinii să fie împreună. Amin.

24 ianuarie 2010

Pr. Iosif Dorcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
428 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 3-a de peste an:

Anul C
21 ianuarie 2007 - Pr. Iosif Bisoc, OFMConv.
27 ianuarie 2013 - Pr. Cristinel Fodor
24 ianuarie 2016 - Pr. Mihai Pătraşcu
27 ianuarie 2019 - Pr. Ştefan Lupu

[ Index predici şi predicatori ]