Anul C
Preasfânta Treime

Prov 8,22-31; Rom 5,1-5; In 16,12-15

Astăzi, în sărbătoarea Preasfintei Treimi, sfânta Biserică ne invită să aducem "slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Slavă lui Dumnezeu care este, care era şi care vine". Să contemplăm maiestatea Sfintei Treimi, misterul central al creştinilor, "izvorul tuturor misterelor credinţei şi lumina ce le luminează pe toate celelalte", aşa după cum ne învaţă Catehismul Bisericii Catolice (nr. 234).

Putem spune că această sărbătoare este o împlinire a cuvintelor lui Isus, proclamate în textul evangheliei: "Când va veni Duhul adevărului, el vă va ajuta să înţelegeţi tot adevărul", deoarece numai Duhul divin poate scruta şi face cunoscute profunzimile lui Dumnezeu, aşa cum numai duhul omului cunoaşte şi poate face cunoscute adâncurile fiinţei umane (cf. 1Cor 2,10-11).

Duhul adevărului, revărsat ca dar de iubire în inimile noastre, aşa după cum am auzit în cea de-a doua lectură, luată din Scrisoarea sfântului Paul către Romani, ne dezvăluie că "Dumnezeul este iubire", că prin Isus Cristos "suntem în pace cu Dumnezeu" care ne-a dăruit reconcilierea prin iertarea păcatelor, iar acum ne oferă posibilitatea de a ne bucura de "mărirea fiilor lui Dumnezeu" (cf. Rom 8,1-2).

Duhul adevărului se revelează ca Înţelepciunea eternă, care era de faţă când Dumnezeu a întocmit cerurile şi pământul, cu toate cele ce sunt pe el (cf. Prov 8,27). Acelaşi Duh etern ne revelează că Dumnezeu se gândeşte la omul pe care "l-a făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri şi l-a încoronat cu slavă şi cinste", conform psalmului responsorial, propus de liturgia cuvântului de astăzi (Ps 8,6).

Duhul Sfânt, Duhul Tatălui şi al Fiului, care a coborât la Rusalii sub formă de limbi de foc, a rămas în Biserică, după promisiunea lui Isus, pentru a ne conduce la cunoaşterea întregului adevăr despre Dumnezeu şi despre om.

Dacă vrem să cunoaştem misterul Sfintei Treimi, în care noi suntem, trăim şi ne mişcăm, este necesar ajutorul Duhului Sfânt, învăţătorul şi ghidul nostru interior. Fără acţiunea şi iluminarea lui nu putem cunoaşte nici esenţa lui Dumnezeu şi nici menirea noastră, pentru că numai el cunoaşte profunzimile lui Dumnezeu şi poate scruta abisul insondabil al omului.

Dacă ne-am întreba de ce Biserica ne propune sărbătoarea Sfintei Treimi am putea să găsim mai multe răspunsuri. Biserica, deţinătoarea şi interpreta autentică a revelaţiei divine, este conştientă că omul este însetat de adevăr: "sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu, ca un pământ pustiu uscat şi fără apă". Ea ştie că omul îl caută pe Dumnezeu şi vrea să-i cunoască înfăţişarea: "Faţa ta o caut, Doamne, nu-ţi ascunde faţa ta de la mine, când îmi va fi dat să văd faţa lui Dumnezeu?"

Biserica vede că fiinţa umană este înclinată natural spre iubire, vrea să ştie de ce este atât de sensibilă la iubire şi de ce doreşte să fie veşnic fericită.

Aceasta, pentru a-l ajuta pe creştin să înţeleagă ceva din misterul lui Dumnezeu şi din misterul său, a orânduit sărbătoarea Preasfintei Treimi.

Misterul Sfintei Treimi poate fi privit ca un spectacol grandios divin, care, asemenea unui vulcan, îşi revarsă lava sa de iubire infinită asupra întregului univers, pentru a-l transforma într-un ocean de iubire şi de fericire eternă.

Dumnezeul cel adevărat, deşi unic în natură, este întreit în persoane şi se manifestă ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, îl creează pe om după imaginea şi asemănarea sa şi îl cheamă să se împărtăşească din natura şi viaţa sa fericită eternă.

Dumnezeul creştinilor, conform revelaţiei, nu este un Dumnezeu solitar; nu este un Dumnezeu închis în singurătatea naturii şi fiinţei sale divine; nu este un Dumnezeu gelos pe ceea ce este şi posedă; nu este un Dumnezeu insensibil şi indiferent faţă de oameni. Ci este un Dumnezeu iubire, un Dumnezeu familie de iubire, comuniune de iubire alcătuită din trei persoane distincte, dar egale în demnitate şi mărire, care se dăruiesc total una celeilalte şi sunt total deschise la comuniune şi împărtăşire a vieţii şi a naturii lor cu toate creaturile universului.

Dumnezeu-treime, pentru că este iubire infinită şi comuniune interpersonală, se dăruieşte şi devine izvor de viaţă şi de iubire inepuizabilă.

Dumnezeu cel întreit, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, este iubire infinit mai sensibilă faţă de oameni decât inima cea mai afectuoasă a unei mame faţă de copilul pe care îl alăptează, îl îngrijeşte şi îl creşte.

În prima persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu este Tatăl nostru care ne iubeşte infinit de mult şi ne-a dovedit aceasta prin faptul că ne-a chemat la existenţă ca imagine şi asemănare a sa şi ni l-a dat pe unicul său Fiu ca preţ de răscumpărare şi prin care devenim fiii săi adoptivi.

În persoana Fiului, este Emanuel, Dumnezeu-cu-noi, fratele şi salvatorul nostru.

În persoana Duhului Sfânt este Sfinţitorul, Avocatul, Mângâietorul şi Învăţătorul nostru interior. Iată, acesta este adevărul creştin despre misterul lui Dumnezeu cel întreit, pe care ni-l propune Biserica, bazându-se pe revelaţia divină.

De ce este bine să cunoaştem şi să acceptăm prin credinţă acest adevăr?

Pentru că astfel vom putea înţelege mai bine însăşi fiinţa noastră umană cu înclinaţiile ei profunde spre iubire şi fericire eternă, precum şi chemarea noastră de a fi părtaşi la ospăţul împărăţiei lui Dumnezeu, care constă în pace, iubire şi bucurie în Spiritul Sfânt.

Numai în lumina misterului lui Dumnezeu-iubire vom înţelege de ce suntem atât de sensibili la iubire, de ce dorim atât de mult să iubim şi să fim iubiţi şi de ce nu găsim linişte până când nu ajungem la comuniune de iubire cu persoanele pe care le iubim.

Acest adevăr se clarifică în lumina faptului că suntem creaţi de Dumnezeu ca o imagine şi asemănare a sa, care este iubire şi, încă familie de iubire, deschisă total spre iubire şi dăruită plenar persoanelor pe care le iubeşte.

Experienţa vieţii noastre ne poate trimite, datorită unor realităţi existente în universul nostru, spre misterul Sfintei Treimi. Întâlnim elemente care, prin dimensiunile pe care le includ sau prin efectele pe care le produc, ne pot sugera posibilitatea existenţei unei singure realităţi ce se manifestă în trei ipostaze.

Să vedem câteva dintre aceste elemente.

Apa, deşi este un singur element chimic, poate exista sub trei forme: solidă, ca zăpadă şi gheaţă; lichidă, ca băutură şi element pentru spălare; şi gazoasă, sub formă de aburi sau nori.

Timpul este perceput în trei dimensiuni: trecut, prezent şi viitor.

Curentul electric deşi este o singură realitate, el se poate manifesta ca forţă sau energie de mişcare, lumină şi căldură.

Dacă am încerca să ne folosim de imaginea curentului electric şi am aplica-o misterului trinitar am putea spune că Dumnezeu Tatăl este forţa ce dă viaţă şi pune în mişcare tot universul; Fiul este lumina ce luminează pe fiecare om ce vine în lume şi că oricine îl urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii; Duhul Sfânt este căldura ce s-a manifestat sub formă de limbi de foc şi care a incendiat inimile apostolilor şi ale martirilor, pentru a răspândi evanghelia până la vărsarea sângelui, producând admiraţia păgânilor care spuneau despre primii creştini: Iată-i cum se iubesc.

Pe lângă elementele amintite care ne sugerează posibilitatea existenţei unui singur element ce se poate manifesta în trei ipostaze putem aminti şi natura şi fiinţa umană. Deşi fiinţa umană este una ea include trei dimensiuni: înălţimea, lungimea şi profunzimea.

Dumnezeu care a creat natura şi fiinţa umană poate ocupa toate cele trei dimensiuni ale omului.

Dumnezeu Tatăl este înălţimea noastră, pentru că el consacră aspiraţia noastră profundă spre îndumnezeire şi spre fericirea veşnică.

Dumnezeu Fiul este lărgimea noastră pentru că el consacră extinderea raporturilor noastre de iubire cu Dumnezeu şi cu toţi oamenii, fraţii noştri.

Dumnezeu Duhul Sfânt este profunzimea noastră pentru că el ne descoperă golul abisal al fiinţei noastre ce poate fi umplut doar de infinitul divin şi ne stimulează setea noastră după iubirea infinită ce poate fi satisfăcută numai de Dumnezeu, iubire infinită.

Sărbătoarea Sfintei Treimi ar trebui să trezească în inimile noastre aceeaşi atitudine pe care ne-o relatează un misionar care a predicat pentru prima dată unui trib de oameni cu pielea roşie.

După ce a predicat toată ziua despre iubirea infinită a lui Dumnezeu faţă de oameni şi despre iubirea lui Isus, care şi-a dat viaţa pe cruce pentru mântuirea tuturor oamenilor, şi le-a mişcat inimile până la lacrimi, le-a spus: Mâine voi veni din nou şi vă voi spune cum trebuie să recompensăm această iubire divină. În acea noapte toţi membrii tribului au vegheat şi au discutat între ei zicând: "L-am aflat, în sfârşit, pe Spiritul cel mare al adevărului şi al iubirii, care îi iubeşte pe toţi oamenii ca pe proprii săi fii, mai ales când suferinţa le apasă inima. Marele Spirit ne iubeşte atât de mult, dar cine ştie cât ne va costa răsplata pentru darurile sale atât de mari. Ce va voi oare de la noi?" Unul spunea: "Poate ne va cere să-i sacrificăm toate animalele". Altul spunea: "Poate va trebui să lucrăm pentru el toată viaţa". Un altul afirma: "Poate va fi necesar să sacrificăm vreunul dintre fiii noştri".

În ziua următoare, a venit misionarul numit de ei "Haină neagră". Şeful tribului a spus în numele tuturor: Am discutat toată noaptea şi am decis aceasta: Suntem dispuşi la orice, chiar şi să murim, numai să fim botezaţi. Dar misionarul le-a spus: "Prieteni, Marele Spirit vă cere doar atât: să-l iubiţi din toată inima şi să vă iubiţi între voi. Acesta este singurul lucru pe care vi-l cere pentru a răspunde iubirii sale infinite". La auzul acestor cuvinte au izbucnit toţi în strigăte de bucurie şi au început să danseze în cinstea lui Dumnezeu, care cere atât de puţin ca răsplată pentru o iubire atât de mare.

Sărbătoarea de astăzi ar trebui să trezească în sufletele noastre aceeaşi bucurie. Bucuria că Dumnezeul cel adevărat, unic în natură şi întreit în persoane este Tatăl nostru care ne iubeşte nespus de mult; este fratele nostru care s-a jertfit pentru noi şi a rămas cu noi pentru a ne călăuzi la ospăţul vieţii veşnice; este prietenul nostru cel mai fidel care ne apără şi ne stimulează să perseverăm şi să creştem în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri pentru a fi cu adevărat fericiţi şi pentru a ajunge la sfârşitul călătoriei pământeşti la bucuria şi fericirea eternă cu Dumnezeu-iubire.

Astăzi, precum şi în tot restul vieţii noastre, să contemplăm misterul Sfintei Treimi şi să tresăltăm de bucurie asemenea copilului Ioan Botezătorul în sânul mamei sale şi asemenea sfintei Fecioare Maria cu ocazia vizitei la verişoara sa Elisabeta.

Să-l contemplăm pe Dumnezeu pentru ceea ce este în el însuşi şi pentru ceea ce reprezintă pentru noi şi să-l preamărim spunând: Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

30 mai 2010

Pr. Iosif Enăşoae

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
383 accesări.

Alte predici pentru Preasfânta Treime:

Anul C
3 iunie 2007 - Pr. Ştefan Lupu
26 mai 2013 - Pr. Cornel Cadar
22 mai 2016 - Pr. Fabian Doboş

[ Index predici şi predicatori ]