Anul C
Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile)

Fap 2,1-11; Rom 8,8-17; In 14,15-16.23-26

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Astăzi celebrăm misterul Rusaliilor, desăvârşirea misterului Paştelui lui Cristos. Celebrăm focul de iubire pe care Duhul lui Cristos l-a revărsat în Biserică pentru a arde în lumea întreagă: un foc care nu se va stinge niciodată.

La fiecare celebrare euharistică noi continuăm Rusaliile: Duhul Sfânt este cel care la sfânta Liturghie transformă pâinea şi vinul în trupul dăruit şi în sângele vărsat de Isus; prin invocarea Duhului Sfânt se realizează exclamaţia Bisericii, "misterul credinţei", şi ne permite să vestim moartea Domnului şi să proclamăm învierea sa. Duhul Sfânt este cel care face din comunitatea creştină nu o simplă asociaţie de persoane bune şi pioase, ci trupul mistic al lui Cristos, poporul adunat în iubirea Preasfintei Treimi.

Înainte de a părăsi această lume, Isus a prevăzut pentru discipolii săi riscul oboselii şi al descurajării, al fricii şi al obişnuinţei, şi le-a spus: "Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu. Îl voi trimite la voi pe Mângâietorul. El vă va călăuzi la tot adevărul... el va denunţa lumea cu privire la păcat, cu privire la dreptate şi cu privire la judecată: el vă va da putere, vă va da curaj!"

Astăzi noi amintim îndeplinirea acestei promisiuni: astăzi este sărbătoarea fidelităţii lui Cristos.

Dar Rusaliile sunt numai o amintire? S-a terminat cu generaţia primilor creştini? Evident, nu. Într-adevăr, Biserica îşi continuă misiunea până la sfârşitul lumii. Cuvintele lui Isus sunt clare: "Predicaţi evanghelia... Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii" (Mt 28,20).

Se continuă misiunea Bisericii, continuă şi promisiunile lui Isus.

Sărbătoarea Rusaliilor nu este atunci doar un anotimp, ci este o condiţie, nu este un episod, ci o constantă a întregii istorii a Bisericii.

Suntem mereu în atmosfera Rusaliilor; totdeauna!

Vă invit să intrăm împreună mai profund în misterul sărbătorii de astăzi, lăsându-ne călăuziţi de cele trei lecturi propuse de liturgia cuvântului.

Strălucirea tuturor liturgiilor creştine însoţeşte această mare solemnitate a Rusaliilor, asupra căreia pluteşte Duhul Domnului, cum se cântă în psalmul responsorial, care este o strofă din minunata cântare a creaturilor din Psalmul 104: Trimite, Doamne, Duhul tău, ca să reînnoiască faţa pământului.

Cântarea Sfântului Duh este intonată astăzi de trei voci. Începe însuşi Isus cu promisiunea darului Duhului Sfânt, pe care o face ucenicilor de cinci ori în interiorul discursului de la ultima cină, promisiuni adunate de evanghelistul Ioan. Izvorul darului Duhului este Cristos înviat care, aşa cum a promis la Cina de Taină, el îl oferă Bisericii sale ca Duh Mângâietor sau Consolator. Miezul relatării evanghelice este cuprins într-un act simbolic şi într-o frază a lui Cristos.

Textul din Evanghelia după Ioan (20,19-23), pe care l-am ascultat, ne duce chiar în seara zilei de Paşti, când Isus înviat vine în locul unde discipolii erau adunaţi, le doreşte pace, le arată semnele rănilor din mâini şi din coastă şi, suflând asupra lor, le încredinţează mandatul de a continua misiunea sa: Primiţi pe Duhul Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi cărora nu le veţi ierta, nu vor fi iertate.

Isus încredinţează apostolilor săi o misiune în Duhul Sfânt, o misiune care face prezentă de-a lungul veacurilor opera mântuirii.

Gestul este acela de "a sufla", evocare a evenimentului de la începuturile creaţiei când "Duhul lui Dumnezeu plutea peste ape" (Gen 1,2) şi pătrundea în creatura umană în care Dumnezeu "i-a insuflat duhul faptelor şi a pus în el putere de viaţă" (Înţ 15,11). Cuvintele lui Isus sunt într-un anumit sens descifrarea acelui act simbolic: "Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate" Duhul creează o nouă omenire liberă de rău care este şters prin sacramentul Iertării, celebrat în cadrul Bisericii.

În aceste cuvinte rezultă profilul categoric al Duhului pe care am putea să-l rezumăm în doi termeni: Mângâietor şi Învăţător.

El va fi Mângâietorul, Consolatorul: Duhul este apărătorul Bisericii şi al credincioşilor cufundaţi în complicaţiile istoriei, contestaţi de lume, persecutaţi de cel rău. Duhul susţine şi întăreşte, apără şi călăuzeşte comunitatea creştină în mărturia sa de credinţă şi de iubire. Duhul Sfânt are totuşi şi o funcţie internă în cadrul Bisericii şi în inima creştinului: el va învăţa şi va aminti tot ceea ce eu v-am spus.

Semnificative în fragmentul din evanghelia de astăzi sunt aceste două cuvinte: a învăţa şi a aminti. Duhul Sfânt continuă opera mântuirii realizată de Cristos, dar mai ales o aminteşte Bisericii că trebuie să facă "amintirea" misterului pascal, adică a pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos. Nu este vorba de o simplă comemorare a unui eveniment îndepărtat, nu este o nostalgie după propriul trecut istoric.

Memorialul, amintirea liturgică, este evocarea în prezent a darului divin, este actualizarea sa astăzi, aici, în momentul de faţă, manifestând continuitatea eficacităţii sale divine în mijlocul nostru. Astfel, Duhul Sfânt în Biserică nu păstrează ca într-un vas de cristal amintirea cuvintelor lui Isus, ci le face vii, prezente, rodnice, le transformă în sămânţă care încolţeşte şi aduce roade. De aceea avem nevoie de Sfântul Duh, pentru ca el să ne însufleţească şi să ne facă să pătrundem în cuvântul lui Dumnezeu. Altfel am asista numai la o comemorare sau la o celebrare liturgică rece, rituală, fără viaţă.

Duhul Sfânt ne învaţă şi ne aduce aminte tot adevărul cuvintelor Mântuitorului.

A doua voce care intonează cântarea Duhului este sfântul apostol Paul în capodopera sa teologică, Scrisoarea către Romani. În lectura a doua de astăzi el preamăreşte acţiunea Duhului Sfânt în interiorul creştinului şi descrie situaţia nouă care s-a creat în creştin prin mântuirea adusă de Cristos. Apostolul Paul simte ca orice om atracţia spre rău, povara trupului, care împinge la săvârşirea păcatului. Dar are în sine şi pe Duhul Sfânt care este Duh de adopţie a fiilor lui Dumnezeu şi îndeamnă la bine. Aflăm, astfel, că Duhul este viaţă şi conduce creştinul la victoria asupra păcatului şi la adevărata libertate.

Trei sunt efectele prezenţei Duhului, corespunzătoare la trei învieri.

Duhul, care l-a înviat pe Cristos din mormânt, deschide şi pentru noi viaţa ultimă şi perfectă.

Duhul face să învie şi omul mort în păcatul său: este o înviere morală care transformă existenţa interioară.

Duhul, în sfârşit, ne face să înviem din sclavia răului şi din teamă, făcându-ne să devenim fii ai lui Dumnezeu, punând pe buzele noastre invocaţia intimităţii noastre cu Tatăl ceresc: "Abba, Tată!"

Condiţia de fii ai lui Dumnezeu este minunată totuşi - cum ne aminteşte sfântul Ioan în scrisoarea sa - "Acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este" (1In 3,2).

Duhul Sfânt este, aşadar, începutul transformării noastre radicale, este cel care ne conduce de mână din împărăţia întunericului şi de pe terenul minat al răului în împărăţia luminii şi la "păşunile veşnice ale cerului".

Această acţiune se iradiază în toată omenirea, şi a treia voce, aceea a sfântului Luca cu relatarea marii epifanii a Duhului în ziua de Rusalii, îi este cea mai înaltă celebrare.

La 50 de zile de la Înviere, evenimentul darului Duhului se repetă. Prima lectură din cartea Faptele Apostolilor (2,1-11) îi prezintă pe ucenici în rugăciune împreună cu Maria, mama lui Isus. Pe neaşteptate a venit din cer un zgomot ca de vânt puternic. Duhul Sfânt a umplut casa şi s-a aşezat peste fiecare dintre ucenici sub formă de limbi de foc, iar ei au început să vorbească în alte limbi. Minunea limbilor indică puterea de unificare a Duhului care duce tuturor, în multiplicitatea darurilor sale, acceptarea unicei credinţe.

Accentul relatării din pericopa proclamată cade pe simbolul limbilor: "au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească... fiecare îi auzea vorbind în limba lui... fiecare dintre noi îi aude vorbind în limba maternă".

Probabil că prin acest simbol autorul a voit să facă aluzie la două pasaje din Vechiul Testament.

Primul este cel al împrăştierii omenirii din cauza neînţelegerii dintre oameni, ca urmare a tendinţelor de prepotenţă a celor din Babel (Gen 11): acum Duhul Sfânt adună toate popoarele într-o unică mărturisire de credinţă, deşi are loc în diversitatea limbilor.

Al doilea pasaj este scena de pe muntele Sinai învăluit în focul divin, dar interpretat de tradiţia iudaică şi ca loc al revelării, descoperiri universale a lui Dumnezeu. Se citeşte, într-adevăr, într-un comentariu iudaic la Cartea Exodului: "Glasul lui Dumnezeu la Sinai, când a răsunat, s-a împărţit în 70 de limbi pentru ca toate naţiunile să poată înţelege". Evreii, pe baza tabelului naţiunilor prezent în capitolul 10 din Cartea Genezei, îşi imaginau că pe lume ar fi 70 de naţionalităţi.

La Rusalii se profilează pentru sfântul Luca, autorul cărţii Faptele Apostolilor, o mare întorsătură.

La Babel, cetate simbol al orgoliului şi al oprimării, limbile s-au amestecat, separându-i pe oameni între ei; la Ierusalim, noul Sinai, Duhul devine izvor de armonie şi de unitate între oameni provenind din multe limbi, culturi şi naţionalităţi.

Biserica este prin excelenţă anti-Babel: dacă în cartea Genezei se spunea că "nimeni nu mai înţelegea limba aproapelui", la Rusalii "fiecare înţelegea în propria limbă".

Duhul lui Dumnezeu şterge Babelul limbilor, semn al păcatului, şi inaugurează Ierusalimul comuniunii: limbile rămân, dar nu mai sunt un paravan opac, ci semn de bogăţie pentru a proclama unica credinţă.

Adevăratul, gloriosul dar al Duhului pentru întreaga omenire stă în faptul că mii de limbi, de expresii, de culturi, de naţionalităţi, prin iubirea şi credinţa în Cristos, reuşesc să înţeleagă şi să proclame acelaşi şi unic cuvânt al lui Dumnezeu. Biserica este ca un mare goblen din mii de culori, dar compact în unicul desen de credinţă, bucurie şi iubire.

De aceea, în fragmentul proclamat, Biserica citeşte documentul ei de întemeiere, începutul drumului ei pe cărările lumii. Biserica, aşadar, nu este rodul unei decizii umane, dar izvorăşte din Duhul Celui Înviat.

Este "Marele ceas al Bisericii", astfel definea papa Paul al VI-lea solemnitatea Rusaliilor, adică ziua în care Sfântul Duh, ca şi pentru a completa opera începută de Isus Cristos, pentru a readuce oamenii la nobleţea de fii ai lui Dumnezeu, ne-a dăruit putere şi energie, pe care numai Dumnezeu le poate da şi le dăruieşte.

Aşadar, Biserica sărbătoreşte astăzi originile sale şi ne întrebăm: Care este mesajul acestei sărbători pentru noi? Cu alte cuvinte, ce face Duhul Sfânt în Biserica timpurilor noastre, în noi şi în lume?

Duhul Sfânt, într-adevăr, nu intervine numai la originile Bisericii, dar este cel care o leagă şi o introduce în mod vital în Cristos; o face să crească în sfinţenie, o conformează după Cristos în varietatea şi multitudinea situaţiilor istorice. De aceea, Biserica este totdeauna sub acţiunea de transformare şi de reînnoire a Duhului dumnezeiesc, care permite şi o ajută să treacă peste toate dificultăţile, temerile, lipsurile şi o înclină spre tăcere, interiorizare, la rugăciune, la oferirea unor gesturi de mângâiere şi de atenţie faţă de cei săraci.

Biserica născută la Rusalii este misionară şi ecumenică: la Rusalii, cuvântul îşi începe cursa sa plecând de la Ierusalim şi este proclamat, de-a lungul veacurilor şi a epocilor istorice, pentru a întâlni pe toţi oamenii de pe faţa pământului. Pentru aceasta, Duhul Sfânt conduce Biserica cu putere pe căile dialogului ecumenic şi interreligios. Pentru noi toţi există şi trebuie să fie un drum de împăcare şi de pace care trece prin darul Duhului revărsat asupra Bisericii.

Relatarea biblică despre turnul Babel ne prezintă lumea fără Rusalii: o lume în care ne putem regăsi şi astăzi. Autorul care scrie aparţine poporului format de răbdarea lui Dumnezeu pentru a pregăti lumea în vederea întâlnirii cu Cristos.

Ce anume caută autorul? Un răspuns. Care?

El vede războaiele, diviziunile, confruntările dintre popoare şi se întreabă: pentru ce toate acestea? Întrebare actuală şi astăzi!

Şi răspunde: o societate divizată, rănită, este o societate care l-a respins pe Dumnezeu.

Aici se află miezul mesajului: relatarea cu turnul Babel este numai o imagine pentru a pune problema şi pentru a da un răspuns: fără Dumnezeu nu ne putem înţelege, fără Dumnezeu este deschis drumul spre ură, fără Dumnezeu nu există fraternitate!

Dar va rămâne mereu această situaţie?

Iată minunea Rusaliilor: apostolii erau în cenacol şi aşteptau. După uraganul pătimirii, ei au pierdut orice curaj, sunt umili, se roagă şi aşteaptă. Deodată îşi dau seama de o schimbare: este o minune extraordinară, o minune care nu s-a terminat şi care continuă încă. Înainte apostolii stăteau închişi, iar acum ies în public. Înţeleg că darurile lui Dumnezeu nu pot să rămână ascunse. Dumnezeu îi cheamă pentru a-i trimite!

Ce moment minunat: ei îşi dau seama că hotarul lui Dumnezeu trece prin persoana lor. Şi atunci totul se schimbă; începe cu adevărat o viaţă nouă.

Cine se deschide înaintea lui Dumnezeu devine incandescent ca un metal, care, în contact cu focul, ia caracteristicile focului. Cine se deschide înaintea lui Dumnezeu ia trăsăturile lui Dumnezeu: devine fereastra lui Dumnezeu deschisă asupra lumii oamenilor; este o experienţă minunată!

Apostolii simt că Isus Cristos este viu şi este prezent în ei.

Isus nu mai este o amintire, dar o experienţă vie; îşi dau seama de prezenţa lui Cristos în ei. Cum se schimbă viaţa atunci când Dumnezeu este simţit aproape!

Apostolii au curajul să spună adevărul adus de Isus: vorbesc despre el, vorbesc despre păcat, despre iertare, despre viaţa veşnică, iar aceasta fără nicio teamă!

Aşa cum Duhul Sfânt primit de apostoli le-a schimbat existenţa, la fel introduce şi în noi dinamismul iubirii, al bucuriei, al încrederii, al spontaneităţii, a libertăţii. Sărbătoarea Rusaliilor înseamnă curaj: curaj ce vine din credinţă, din aşteptare, din rugăciune, din sărăcie interioară. Nu curaj de prezumţie, dar curaj de recunoaştere umilă a primatului lui Dumnezeu şi a abandonării generoase în voinţa sa.

Să intrăm şi noi în cenacolul umilinţei şi să aşteptăm cu Maria împlinirea promisiunii lui Isus.

Să-i aducem mulţumire lui pentru tot ceea ce a realizat în inima noastră şi a pus pe buzele noastre, pentru a ne face capabili de a comunica evanghelia mântuirii. Astfel el instaurează pentru totdeauna noua lege, legea iubirii, care nu desfiinţează poruncile, dar le duce la desăvârşire şi ne pune în situaţia de a le trăi cu libertate deplină şi bucurie.

Misterul Rusaliilor ne comunică entuziasmul care a fost specific creştinilor de la începuturile Bisericii. Putem conta pe puterea aceluiaşi Duh Sfânt care a fost revărsat la Rusalii şi care ne ajută să continuăm drumul de credinţă, susţinuţi de speranţa care nu dezamăgeşte. Slujitorul Domnului de fericită amintire, papa Ioan Paul al II-lea spunea într-o scrisoare apostolică: "În fiecare duminică Cristos înviat ne dă întâlnire în cenacol, unde în seara primei zile după sâmbătă, s-a prezentat în mijlocul ucenicilor săi pentru a sufla asupra lor darul însufleţitor al Duhului şi pentru a-i iniţia la marea aventură a evanghelizării" (NMI 58).

Aş vrea să amintesc şi o observaţie deosebită a actualului papă, pe când era cardinal: "Creştinismul ar fi murit în leagăn, dacă apostolii, pentru a asculta de porunca lui Cristos de a evangheliza toată lumea, s-ar fi adunat imediat în şedinţă pentru a elabora planuri pastorale sofisticate". Puterea Bisericii nu stă în planurile oamenilor, dar este darul Duhului!

În epoca în care s-a celebrat Conciliului Vatican II, patriarhul greco-ortodox Ignatios de Latakia făcea următoarea observaţie:

"Fără Duhul Sfânt, Dumnezeu este departe, Cristos rămâne în trecut, evanghelia este literă moartă, Biserica o specie de imaginaţie, autoritatea rămâne o dominaţie, misiunea o propagandă, cultul o simplă evocare şi acţiunea creştină o morală de sclavi. Dar cu Sfântul Duh, (...) Cristos înviat este prezent, evanghelia devine putere vie, Biserica este comuniune trinitară, autoritatea devine slujire eliberatoare, misiunea este o continuă revărsare a Duhului de la Rusalii, liturgia este memorial şi profeţie, acţiunea umană este îndumnezeită".

Vino, Duhule Preasfânt

Şi trimite pe pământ

A ta luminoasă rază! Amin.

23 mai 2010

Ep. Aurel Percă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
404 accesări.

Alte predici pentru Coborârea Sf. Duh (Rusaliile):

Anul C
27 mai 2007 - Ep. Aurel Percă
19 mai 2013 - Pr. Cornel Cadar
15 mai 2016 - Pr. Cristian Farcaş

[ Index predici şi predicatori ]