Anul C
Duminica a 2-a din Postul Mare

Gen 15,5-12.17-18; Ps 26; Fil 3,17-21;4,1; Lc 9,28-36

"Acesta este Fiul meu preaiubit, pe dânsul să-l ascultaţi"

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Suntem în duminica a doua din Postul Mare. Am început duminica trecută drumul de pregătire pentru Paşti. Şi am început acest drum chiar cu episodul ispitirilor lui Isus, un episod în care am fost invitaţi să reflectăm asupra creşterii noastre integrale ca persoane. Isus, care ne învaţă că prin dificultăţi, prin încercări, prin ispită, omul devine puternic şi merge pe calea lui Dumnezeu. Astăzi vedem cum Isus nu numai că merge pe calea lui Dumnezeu, ci îi face şi pe apostoli să meargă pe această cale. În meditaţia de astăzi, ori de câte ori voi rosti cuvântul "apostoli" să ne identificăm fiecare dintre noi în acest cuvânt, "apostoli", pentru că şi noi, prin Botez, am devenit ucenicii lui Cristos.

În evanghelia din această duminică şi în evangheliile din duminicile următoare, vom vedea că, pe de o parte, Isus îi însoţeşte pe apostoli pe acest drum. Pe de altă parte, Isus manifestă tot mai mult care este modul lui Dumnezeu de a iubi. Astăzi, cu acest episod al schimbării la faţă, cu acest glas care vine din cer, cu această manifestare extraordinară, Isus face o revelare foarte mare, acestor trei apostoli, nouă tuturor. Ne ia cu el pe munte, se transformă, se transfigurează în faţa noastră.

Înainte de toate, ce s-a întâmplat în acest eveniment? Acesta este un episod pe care trebuie să-l citim într-o cheie pascală, cu referinţă la misterul pascal al lui Cristos: pătimirea, moartea şi învierea lui. Iată câteva elemente. Isus urcă pe munte. În Vinerea Sfântă, Isus avea să urce pe munte. Va urca pe un alt munte. Isus se urcă pe munte pentru a se ruga. Isus, care va urca pe munte, pentru a se dărui total, pe sine însuşi, pentru a dărui total viaţa sa. Isus care se schimbă la faţă, se transfigurează astăzi, aici, transfigurat în lumină, în glorie, transfigurat în aceste haine care devin albe şi strălucitoare. Este frumos acest amănunt, prin care Luca descrie chiar şi prin lucruri simple, de fiecare zi, ceea ce rămânea într-un fel inexprimabil. Pe Golgota, când Isus va urca pe Golgota, va fi şi acolo cu aspectul schimbat, cu aspectul transfigurat, un aspect transfigurat în durere, un aspect datorită căruia, aici, pe muntele Tabor, este de nerecunoscut din cauza luminii şi a gloriei strălucitoare, acolo, pe Golgota, va fi de nerecunoscut dintr-un alt motiv: din cauza durerii care îl va transfigura sau, am spune noi, îl va desfigura complet, o durere care îl va duce până la moarte.

Isus, care în acest eveniment al schimbării la faţă vrea să-i unească cu sine, în această experienţă, pe apostoli, persoanele cele mai dragi. Dar, aşa cum spuneam, în apostoli vrea să ne facă părtaşi pe toţi de această experienţă a gloriei. Pe Golgota, pe Calvar, Isus va urca având alături persoanele cele mai dragi, pe Ioan, pe Maria, femeile evlavioase, însă, unit cu aceste persoane este fiecare dintre noi, pentru că Isus va voi să-i asocieze pe toţi oamenii atunci când îi va spune lui Ioan "Iată mama ta", iar Mariei îi va spune "Iată fiul tău". Prin urmare, suntem toţi prezenţi în semnul acestor puţine persoane care participă la aceste două evenimente care sunt strâns legate între ele: schimbarea la faţă, pătimirea, moartea şi învierea lui Isus.

Isus le revelează apostolilor, ne revelează nouă, cine este el. Anticipă care avea să fie situaţia lui glorioasă. Pe acest munte are loc deja o anticipare a paradisului. Este deja un paradis. Şi Petru rămâne uimit până acolo încât spune: Vrem să rămânem aici. Însă, aşa cum se întâmplă în episodul de astăzi, aşa cum se va întâmpla şi în ziua de Vinerea Sfântă, nu urcăm pe un munte pentru a rămâne acolo, urcăm pe un munte pentru a coborî. Trebuie coborât de pe acest munte, nu se rămâne acolo, pentru că are să spună Isus apostolilor: Nu este condiţia noastră obişnuită aceea de a rămâne în glorie. Aşa cum, în manieră şi mai puternică, nu este condiţia noastră obişnuită aceea din Vinerea Sfântă, aceea de a urca pe cruce şi a rămâne acolo. Isus a urcat pe cruce, aşa cum a urcat pe acest munte. Dar pentru ca apoi să coboare, pentru ca apoi să coboare şi să urce din nou. De pe acest munte al schimbării la faţă Isus coboară pentru a urca din nou pe Calvar şi de pe Calvar va coborî pentru a urca, din nou, spre cer, ca înviat.

În această experienţă deosebit de puternică pe care apostolii o au cu Isus, cu Isus transfigurat, Petru, Iacob şi Ioan - ne spune evanghelistul Luca - sunt toropiţi de somn. Toropiţi de somn. Înseamnă că omul are nevoie să se trezească pentru a întâlni prezenţa lui Dumnezeu, are nevoie de un salt înainte, are nevoie să meargă dincolo de ceea ce vede, are nevoie - aşa cum ne sugera evanghelia de duminica trecută - să meargă dincolo de necesităţile sale, dincolo de ceea ce simte, dincolo de ceea ce percepe. Aici, Petru, Iacob şi Ioan sunt toropiţi de somn. Aceeaşi toropeală - vă amintiţi - îi cuprinde pe apostoli în Grădina Măslinilor, când Isus le va cere: Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu mine. Şi acolo apostolii sunt toropiţi de somn. Dar şi acolo Isus îi cheamă la această experienţă profundă cu el.

Şi încă un alt amănunt, pe care Luca îl subliniază în mod specific: din cer vine un nor care îi acoperă cu umbra sa. Un nor, care în Vechiul Testament amintea de norul lui Moise, amintea de norul care i-a însoţit pe israeliţi în pustiu, în peregrinarea lor spre Ţara Făgăduită. Luca foloseşte aici pentru norul care îi acoperă cu umbra sa acelaşi termen pe care l-a folosit atunci când a relatat Buna-Vestire. Îngerul care îi vesteşte Mariei naşterea lui Isus: Puterea celui Preaînalt te va umbri. Maria, în momentul zămislirii lui Isus, are o autentică experienţă cu Dumnezeu. Cu acest amănunt, sfântul evanghelist Luca, subliniază că apostolii, în momentul schimbării la faţă, au o autentică experienţă a lui Dumnezeu şi îşi dau seama că acest Fiu transfigurat are în el ceva misterios, ceva care, treptat, încet-încet, se revelează.

Iată, deci, în această experienţă Isus manifestă, arată cine este el. De ce? Pentru că apostolii aveau nevoie să fie întăriţi în drumul lor. Aveau ei să experimenteze mai târziu un alt moment. Iată de ce, legătura aceasta cu pătimirea şi învierea, iată de ce acest episod al schimbării la faţă ne este prezentat tocmai în acest drum al Postului Mare, pentru că este un episod tipic pascal, un episod foarte puternic, care face referinţă la misterul pascal, nu numai în aspectele pe care le-am amintit mai înainte, ci tocmai în experienţa propriu-zisă, în cuvintele lui Isus, când Isus le spune, conform textelor paralele, că nu trebuiau să spună nimic din cele ce au văzut până nu va învia din morţi. Şi asta nu numai pentru a evita un mesianism uşor, un mesianism glorios, ci pentru că apostolii aveau nevoie să fie întăriţi în credinţă, aveau nevoie nu să aibă dovada - pentru că dovada nu ar fi fost suficientă -, aveau nevoie să meargă împreună cu Cristos în această cunoaştere a lui Cristos. Petru îi spusese lui Isus: "Tu eşti Mesia, tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu". Şi în episodul de astăzi chiar aud glasul din cer care confirmă acest lucru. Însă, după aceea, apostolii - ştiţi - mergând înainte pe drumul lor, cedează. Cad. Ba chiar îl reneagă pe Cristos, chiar îl lasă singur în momentul crucii. Isus, întărindu-i pe apostoli, pe aceşti trei apostoli în mod deosebit, vrea să le arate această experienţă: el transfigurat. El, care în viaţa de toate zilele se arăta aşa cum era, aici se arată aşa cum este el, realmente. Când aveau să-l vadă transfigurat în durere, pe Golgota, trebuiau să-şi aducă aminte că adevărata transfigurare a lui Cristos avea să fie aceea în care el se dăruia pe sine, în totalitate. Dar nu trebuiau să uite că l-au văzut şi glorios, aşa cum le spusese Isus, le prevestise: Nu va trece mult timp pentru a-l revedea glorios. Aşadar, transfigurat în durere şi în iubire care se dăruieşte total pe sine însuşi, transfigurat apoi în gloria învierii, înviere care va duce la împlinire această a doua coborâre de pe munte, o ultimă coborâre, o coborâre definitivă, care avea să aducă tuturor mântuirea.

Identificându-ne în această aventură, la care ne cheamă Cristos pe toţi, urcarea pe munte, coborârea, urcarea din nou pe muntele Golgota, fiecare experimentăm suferinţa. Nu ne oprim pe muntele acela, coborâm pentru ca împreună cu Cristos să urcăm spre înviere, aşa cum ne spune sfântul apostol Paul în lectura a II-a de astăzi: "Cristos va transforma sărmanul nostru trup, făcându-l asemenea cu trupul gloriei sale". Amin.

28 februarie 2010

Pr. Mihai Pătraşcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
420 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 2-a din Postul Mare:

Anul C
4 martie 2007 - Pr. Marius Taloş, SJ
24 februarie 2013 - Pr. Cornel Cadar
21 februarie 2016 - Pr. Iosif Dorcu
17 martie 2019 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]