Anul C
Duminica a 2-a după Crăciun

Sir 24,1-2.8-12; Ps 147; Ef 1,3-6.15-18; In 1,1-18

"Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi"

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Suntem deja în a doua duminică a sfintelor sărbători ale întrupării Cuvântului sau Crăciunul, cum îl mai numim noi. Cât de repede au trecut, parcă, aceste sărbători. Se impune, aşadar, pentru a putea pătrunde minunea care se retrăieşte de fiecare dată, în mod sacramental, se impune, e necesar, să zăbovim, încă o dată, asupra marelui mister, asupra nemaiauzitului eveniment al naşterii lui Dumnezeu în lumea noastră. Şi ne ajută, în acest sens, textele sfinte ale cuvântului lui Dumnezeu pe care le-am ascultat împreună la această Sfântă Liturghie.

Apare aproape plictisitor, de câte ori ne este dat să ascultăm cu ocazia sărbătorilor naşterii Domnului, acest imn splendid din primul capitol din primul capitol al Evangheliei după sfântul Ioan. Spun splendid pentru că în 18 versete autorul reuşeşte în mod minunat să facă un elogiu complet la adresa lui Dumnezeu, la adresa Fiului lui Dumnezeu. Deci, ne spune cine este Isus. În acelaşi timp, splendid deoarece aruncă, lansează, revarsă o lumină cu adevărat strălucitoare asupra celor care vor să creadă. Căci, la urma urmelor, credinţa este lumină, sau, ca să spunem cu prima lectură, credinţa este înţelepciune. Suntem într-o lume în care cuvintele abundă, în care cuvintele trebuie să fie splendide deoarece trebuie să convingă, trebuie să atragă, trebuie să fascineze şi, de ce nu, trebuie să domine. Aşa se face că, cine ştie să pronunţe cuvinte mai frumoase, acela se impune. E dorinţa de a se impune, dorinţa de a fi puternic; rămâne o caracteristică profundă, ancorată în om.

Cuvântul are capacităţi deosebit de mari. Poate să creeze, după cum poate să şi distrugă. Câţi dintre noi nu aşteaptă ca în momentele grele să se găsească cineva care să nimerească un cuvânt de încurajare? Sunt sigur că între cei care ne urmăresc acum, prin intermediul radioului, sunt mulţi bătrâni singuri sau bolnavi pe care, poate, nu-i mai vizitează nimeni şi care tânjesc după cineva cu care să apuce să mai schimbe o vorbă, un cuvânt. Pe de altă parte, câţi tineri nu sunt în lumea aceasta care aşteaptă, poate chiar suspină, după cineva care spunându-i un cuvânt sincer şi competent, să le deschidă orizonturi pentru viaţă. Pe de altă parte, de câte ori nu am fost derutaţi de cuvinte frumoase, dar cu conţinut iluzoriu, aproape fals. Un autor francez spunea că, dacă un cuvânt rostit nu iese din inimă, ci doar din minte, adică dacă nu corespunde profunzimii noastre, ci doar intereselor noastre, atunci acel cuvânt pierde ceea ce are cel mai important în sine, şi anume capacitatea de a crea, capacitatea de a da viaţă cu adevărat.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Spunea evanghelia: "La început era Cuvântul, Cuvântul era Dumnezeu". Ba mai mult: "Cuvântul era Dumnezeu". Minunat mister descoperit de Dumnezeul nostru. Când spui cuvânt, spui dorinţă de a comunica, dorinţă de a fi împreună. Dumnezeul nostru este cuvânt, Dumnezeul nostru este dorinţă, ba mai mult, realitate de comuniune, de împărtăşire. Pentru aceasta: binecuvântat să fie Dumnezeu, care ne-a dat orice binecuvântare, care ne-a binecuvântat cu toată binecuvântarea spirituală întru Cristos.

Nu e adevărat, oare, că ori de câte ori reuşim să spunem un cuvânt bun cuiva, care are nevoie de acest lucru, e ca şi cum Dumnezeu şi-ar revărsa asupra acestuia din urmă toată binecuvântarea? Dumnezeu se foloseşte de cuvintele noastre pentru a pătrunde în viaţa oamenilor de azi, pentru a-şi face şi azi simţită prezenţa. Are nevoie de noi, Domnul, pentru ca să poată realiza din nou, mereu din nou, ceea ce am auzit în evanghelie, şi anume, "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi". Este aceasta o dorinţă permanentă a lui Dumnezeu de a se întrupa în noi. Aceeaşi evanghelie ne spunea că "Cuvântul era adevărata lumină care luminează pe tot omul", în aşa fel încât, tuturor celor care l-au primit, le-a dat putere să devină copii ai lui Dumnezeu. Acesta este harul prin excelenţă, harul peste har, pe care Dumnezeu îl dăruieşte oamenilor, şi anume, de a fi copii ai săi, adică de a fi predilecţii, preaiubiţii săi.

Sunt oare cuvintele noastre mereu demne de a fi cuvântul lui Dumnezeu? Câţi oameni în lumea aceasta nu vorbesc numai ca să nu tacă? Câţi oameni nu vorbesc numai ca să-i facă pe alţii să nu vorbească? Ba mai mult, de câte ori nu se întâmplă să ne rugăm pentru ca să nu-i dăm posibilitatea lui Dumnezeu să ne vorbească.

Era odată un copilaş, care, apropiindu-se ziua de naştere a mamei sale, dorea să-i facă un cadou deosebit. Se gândea şi se tot gândea. Ce cadou, anume, să-i facă. Şi cum nu reuşea singur să-şi dea seama care ar fi cel mai potrivit cadou, s-a hotărât să sondeze un pic terenul. Zis şi făcut. Dimineaţa s-a trezit, şi când să o întrebe pe mama dacă mai are parfumul preferat, mama l-a zărit şi imediat l-a întrerupt spunându-i că trebuie să se grăbească să se spele, ca să nu întârzie la şcoală. După ce s-a spălat, copilul era din nou pregătit să o întrebe pe mama. Şi mergând spre masă, s-a trezit iarăşi întrerupt, pentru că, spunea mama, trebuie să mănânce repede, pentru că deja era în întârziere. Şi tot aşa, în fiecare zi, copilul nu reuşea să spună niciodată nimic. Fapt pentru care, s-a hotărât să nu o mai întrebe deloc şi să-i spună pur şi simplu, în ziua ei de naştere, că o iubeşte. Însă, nici în ziua de naştere nu a reuşit acest lucru, pentru că iar a fost întrerupt de mama, care era din nou prinsă de forfota sărbătorii.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Dumnezeul nostru, la Crăciun, se face un astfel de copilaş, un astfel de copilaş care dăruindu-ne în fiecare zi darul vieţii, doreşte să ne spună în fiecare zi, prin intermediul chiar al acestui dar al vieţii că nu este indiferentă viaţa noastră, că nu este el indiferent faţă de noi şi că vrea să ne spună că iubeşte viaţa noastră, că ne iubeşte pe noi înşine.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ce mult am avea de câştigat, dacă am reuşi să găsim un pic de timp pentru Dumnezeu, pentru a-i da ocazia să ne spună că ne iubeşte, să ne spună cât de mult ne iubeşte. Însă noi găsim mereu motive, găsim mereu altceva de făcut, şi ne mirăm apoi că avem impresia că Dumnezeu nu există, că nu ne este alături. Spunea aceeaşi evanghelie: "Era în lume şi lumea a fost creată prin el, dar lumea nu l-a cunoscut".

Să invocăm astăzi, împreună, de infinite ori, numele lui Isus, a cărui sărbătoare o avem astăzi, pentru ca Domnul să ne dea harul de a-l auzi, de a-l percepe şi de a simţi şi de a ne simţi învăluiţi de iubirea sa, acea iubire care ne creează în fiecare zi şi ne întreţine în viaţă. "Cuvântul s-a făcut trup" reuşeşte oare să locuiască şi în noi?

3 ianuarie 2010

Pr. Eduard Patraşcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
377 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 2-a dupa Craciun:

Anul C
3 ianuarie 2016 - Pr. Adrian Blăjuţă

[ Index predici şi predicatori ]