Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI LA RADIO IAŞI 

Anul C
Duminica a 3-a din Advent

Sof 3,14-18a; Is 12,2-6; Fil 4,4-7; Lc 3,10-18

Iubiți credincioși, dragi radioascultători

Deja duminica trecută sfânta Evanghelie ni l-a prezentat pe Ioan Botezătorul prevestit de profetul Isaia drept: Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiți calea Domnului.

În această a 3-a duminică a Adventului același evanghelist Luca ne relatează cum mulțimile veneau să primească botezul lui Ioan. Vestea prezenței sale s-a răspândit în tot ținutul: veneau oameni simpli, țărani, păstori, dar veneau și vameși, soldați, funcționari. Veneau dimineața, după-amiaza, seara. Voiau să fie purificați, vindecați, spălați, voiau să fie botezați. Mulțimile au descoperit în Ioan pe cel care era capabil să le împlinească aceste dorințe, aceste așteptări. În fața acestui om al pustiului fiecare dintre cei care veneau era pus în fața unei provocări. Fiecare simțea că este necesară nu numai intervenția Botezătorului, dar și o atitudine, o luare de poziție proprie.

Ce trebuie să facem? Îl întrebau mulțimile pe Ioan. Dar noi ce trebuie să facem? Au întrebat și vameșii. La fel l-au întrebat și soldații.

1. Trebuie - imperativ personal

Ar putea fi aceasta o întrebare pe care să ne-o punem și noi? Este legitim să ne întrebăm ce trebuie să facem, astăzi, când sunt atâtea de făcut?

Mulți oameni simt o chemare profundă de a face, de a acționa, de a munci. Aceștia ar putea spune: noi știm ce avem de făcut. Ba chiar nu mai dovedim. Să-și pună această întrebare cei care nu muncesc, cei care nu au de lucru, șomerii, tinerii care încă mai trăiesc pe seama părinților. Da, într-adevăr, aceasta parcă ar vrea să ne spună o parte din lumea de astăzi. Și este ușor să observăm această realitate când privim în jurul nostru: oameni grăbiți, oameni ocupați, oameni alergând prin magazine, pe străzi, prin spitale. Nu este oare acesta un tablou al lumii de azi? Copii care se grăbesc la școală și apoi spre casă pentru a avea timp să se folosească de calculator, care a devenit deja de nelipsit în viața lor, tineri care se grăbesc pentru a nu întârzia la un interviu pentru ocuparea unui loc de muncă sau care sunt mereu agitați în căutarea unei locuințe pentru a fi autonomi și a nu mai depinde de părinți, tineri care se grăbesc să se căsătorească pentru că și-au programat timpul pentru aceasta. Familii care se grăbesc să agonisească cele necesare pentru casă, părinți care sunt nerăbdători și vor să-și vadă cât mai repede copiii realizați. Oameni care se grăbesc dimineața la serviciu și seara obosiți spre casă, oameni preocupați să-și achite repede ratele și creditele, oameni care sunt nerăbdători în așteptarea zilelor libere și a concediului. O agitație și o grabă continuă.

Dar, iubiți credincioși, oare nu credeți că tocmai într-o astfel de agitație generală este foarte binevenită o astfel de întrebare? Noi ce trebuie să facem? Eu ce trebuie să fac? Ce așteaptă Dumnezeu de la mine? Nu cumva, oare, chiar noi am început să ne punem treptat alte întrebări care ne-au înstrăinat mai degrabă de noi înșine și de Dumnezeu? Nu ne întrebăm oare mult mai des: Ce vreau să fac? Ce-mi place să fac? Și astfel în virtutea unor sloganuri publicitare ca "urmează-ți dorința" să fiu târât în grabă prin multe preocupări care-mi îngreunează viața ca un balast, în loc să-mi aducă mai multă pace?

Într-o zi, marele filozof Socrate s-a întâlnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre el agitat și care i-a spus: "Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?" "Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește Testul celor Trei". "Testul celor Trei?" "Așa este, a continuat Socrate. Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?" "Nu, spuse omul. De fapt, doar am auzit despre el." "În regulă, zise Socrate. Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, testul binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?" "Nu, dimpotrivă..." "Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?" Omul a dat din umeri, puțin stânjenit. Socrate a continuat: "Totuși mai poți trece testul, pentru că există a treia probă, filtrul folosinței (dacă e de folos). Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?" "Nu, nu chiar..." "Ei bine, a conchis Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici de bine, nici măcar de folos, atunci de ce să-mi mai spui?" Omul era învins și s-a rușinat.

Această mică întâmplare, iubiți credincioși, este o lecție și pentru noi, ori de câte ori suntem porniți să dăm drumul din noi la tot ceea ce ne dictează dorința noastră nestăpânită de moment, fără a face exercițiul unei asceze, al unei discerneri a ceea ce este adevărat, bun și folositor.

Cuvântul trebuie din evanghelia de astăzi exprimă însă un imperativ, o urgență pornită din interior, înseamnă a recunoaște glasul celui care ne vorbește, glasul plin de autoritate al lui Dumnezeu, care este izvorul adevărului și binelui.

Așa cum un pacient trebuie să-și ia medicamentele pentru a se vindeca, chiar dacă nu-i face plăcere acest lucru, la fel și un creștin trebuie să urmeze în viața sa glasul conștiinței luminate de Dumnezeu, chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna ușor sau este în contradicție cu modul de a gândi al lumii.

2. Trebuie - imperativ de schimbare

Dar evanghelia de astăzi ne spune mai mult.

Îndemnul lui Ioan Botezătorul la generozitate, la caritate, la săvârșirea dreptății și la a trăi în adevăr înseamnă, de fapt, un îndemn la schimbare, la convertire. Este o invitație de a se rupe de un trecut păcătos și a fi pregătiți pentru o provocare nouă, care atrage prin autoritatea ei. Este o invitație la sfințirea vieții. Cuvântul lui Ioan în deșert este ca ploaia binecuvântată, după un timp îndelungat de secetă. Este cu adevărat o noutate care aduce o prospețime nemaiîntâlnită. Astfel întrebarea Ce trebuie să fac? se transformă în Ce să urmez de acum încolo? Ioan prezintă un program de viață care va fi predicat de însuși Mântuitorul și va constitui modelul după care va fi judecat fiecare la sfârșitul lumii: "Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut" (Mt 25,40).

Într-o școală de la țară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot care le vorbea despre faptele bune și despre milostivire: "Părinte, dar eu, care sunt sărac și nu am ce dărui, cum pot să fac fapte bune? Dacă aș avea mai mulți bani, aș dărui și eu cu dragă inimă, dar așa..." "Dragul meu, nu numai aceasta înseamnă să săvârșești fapte bune, spuse preotul. Uite, de exemplu, ieri dimineață am văzut-o pe mama ta ieșind din curte și ajutând o bătrână să ajungă acasă cu un braț de lemne pentru foc. Mai târziu l-am zărit pe tatăl tău îndrumând un călător care se rătăcise și, chiar dacă nu l-a putut ospăta, i-a dat un sfat bun. Când vecina de alături a plecat în oraș cu diferite misiuni i-a lăsat mamei tale în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în stradă, tatăl tău a ieșit și cu vorbă bună i-a împăcat. Vezi tu acum ce înseamnă a săvârși fapte bune? Chiar dacă nu ai bani să dai și celorlalți, nimic nu te împiedică să-i ajuți cu ce poți. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet" - a încheiat preotul.

Sfântul Ioan Crisostomul spunea: "Cu un bănuț dăruit poți cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuț, atunci dă un pahar cu apă rece!"

Așadar, gesturile mărunte, făcute cu iubire ne pot schimba atât de mult în bine viața!

3. Trebuie - imperativ spre Cristos

Tocmai acest lucru îl propunea Ioan Botezătorul. O schimbare a omului prin iubire. Era modul de a-i pregăti pe oameni să-l întâlnească și să-l recunoască pe Mesia, pe cel promis și așteptat de veacuri.

Pentru că el însuși spune: "Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei; el vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc" (Lc 3,16).

Ioan este, așadar, cel care predică purificarea, convertirea. Însă nu vrea ca oamenii să se oprească la el. Vrea să-i orienteze spre unul mai mare, spre Cristos Răscumpărătorul, Salvatorul. Ioan este indicatorul spre Isus Cristos. Aceasta ne face să realizăm de câte ori l-am întâlnit pe Ioan în viața noastră și nu l-am recunoscut!

Am eșuat, astfel, drumul spre Cristos. De aceea, timpul Adventului este timpul prielnic pentru a-l întâlni pe Ioan Botezătorul și a face ceea ce el ne îndeamnă, pentru a avea siguranța că ajungem la Cristos. Îl întâlnim pe Ioan în acel bătrân singur care ne surâde când îi călcăm pragul casei, abandonând pentru câteva clipe graba noastră.

Ne asumăm îndemnul lui Ioan ori de câte ori ne hotărâm și ne străduim să fim mai buni, mai îngăduitori, mai sinceri, mai dornici de a face un bine, fără a ne întreba dacă e datoria noastră sau nu.

Dar mai ales auzim îndemnul lui Ioan la convertire atunci când primim sacramentul Pocăinței, atunci când ne spovedim păcatele noastre și primim dezlegarea din mâna preotului. De asemenea, suntem provocați de Ioan Botezătorul atunci când ne rugăm, atunci când rugăciunea este cea care dă sens acțiunilor din viața noastră. Și mai ales suntem mișcați de predica lui Ioan Botezătorul atunci când ne împărtășim, când îl primim pe Cristos în inima noastră.

Sfântul paroh de Ars a recomandat odată unei tinere care s-a spovedit la el să se împărtășească mai des: o dată la două săptămâni, ceea ce, la vremea respectivă, se considera a fi foarte des. Fata însă spuse: "Părinte, în satul meu nu se obișnuiește aceasta". Sfântul nu văzu nici o problema și i-a spus: "Nu contează; dacă nu este obiceiul, îl introduci". La puțin timp după aceea fata reveni: "Părinte, tot satul mă arată cu degetul pentru că mă împărtășesc o dată la două săptămâni". "Nu ai prietene? - o întrebă parohul. Sunt bune? Atunci du-le să se împărtășească împreună cu tine și deja nu vei mai fi singură". Tânăra reveni în curând cu alte două prietene care se angajaseră să o imite. Șase luni după aceea erau deja o duzină. Puțin mai târziu, se prezentă parohul acelui sat pentru a-i mulțumi celui de Ars pentru binele pe care l-a făcut pentru parohia sa.

Deseori se spune că un obicei se schimbă cu un alt obicei contrar. Noi, creștinii, avem obligația de a lupta pentru a schimba obiceiurile care nu sunt bune. Am făcut-o de-a lungul întregii istorii și trebuie și putem să o facem și astăzi. Pentru a face binele - ceea ce credem a fi bun - obiceiurile care există contează cel mai puțin. Nu curentul, ci inima omului, iluminată de credință, este cea care trebuie să-l călăuzească pe creștin.

Apelând la aceste mijloace puternice de har vom simți bucuria pe care altădată profetul Sofonia trebuia să o deștepte în rândul poporului ales, așa cum am auzit în prima lectură: "Bucură-te, fiica Sionului, tresaltă de veselie Israele... Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic" (Sof 3,14.17). Așa îndemna profetul pe popor, orientându-l spre Mesia care trebuia să vină. Numai că așteptarea poporului era în promisiune, iar așteptarea noastră este în har.

De aceea, în lectura a II-a, sfântul apostol Paul adresează filipenilor același îndemn la bucurie, dar o bucurie care aduce pacea lui Dumnezeu în Isus Cristos care este prezent în noi, în toți cei care formează noul popor al lui Dumnezeu, comunitatea Bisericii (cf. Fil 4,4.7).

Fie ca această bucurie, rod al harului lui Dumnezeu și al strădaniei noastre de a trăi din puterea sacramentelor Bisericii și al faptelor de milostivire să ne călăuzească în aceste zile care au mai rămas până la Crăciun și să rămână mereu cu noi. Amin

13 decembrie 2009

Pr. Egidiu Condac


[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
381 accesări.


Alte predici pentru Duminica a 3-a din Advent:

Anul C
17 decembrie 2006 - Pr. Iulian Tancău
16 decembrie 2012 - Pr. Ionuț-Eremia Imbrișcă
13 decembrie 2015 - Pr. Alois Fechet
16 decembrie 2018 - Pr. Mihai Pătrașcu

[ Index predici și predicatori ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat