Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI LA RADIO IAŞI 

Anul C
Duminica a 5-a de peste an

Is 6,1-8; Ps 137; 1Cor 15,1-11; Lc 5,1-11

Ascultând cu atenție lecturile de la liturgia cuvântului de astăzi, vedem cu ușurință cum tema principală a acestor lecturi este aceea a întâlnirii omului cu Dumnezeu și, mai exact, a întâlnirii lui Dumnezeu cu omul, căci întotdeauna în raportul dintre om și Dumnezeu, Dumnezeu este acela care face primul pas, el este adevăratul protagonist.

Deja, în prima lectură, luată din Cartea profetului Isaia, avem relatarea unei astfel de întâlniri minunate dintre om și Dumnezeu. Ascultând această relatare, probabil mulți dintre noi ne-am cutremurat încercând să ne imaginăm ambientul în care a avut loc această întâlnire: un tron înalt și măreț, înfățișarea minunată a serafimilor, mulțimea de îngeri care aduc slavă lui Dumnezeu, precum și glasul lui Dumnezeu care face să se zguduie ușorii ușilor templului. Dar trecând dincolo de toate aceste aspecte cutremurătoare, ceea ce fascinează și provoacă în această relatare este tocmai faptul propriu-zis al întâlnirii dintre om și Dumnezeu (că omul este capabil să-l întâlnească pe Dumnezeu) și, mai ales, faptul că această întâlnire îl transformă pe om, îl purifică și îl face adevărat mesager al acestui Dumnezeu.

Aceeași idee a întâlnirii omului cu Dumnezeu și a schimbării radicale pe care o aduce această întâlnire, o regăsim și în cea de-a doua lectură luată din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni. Vedem cum sfântul Paul, nu doar că dă mărturie despre faptul că l-a întâlnit pe Dumnezeu și că această întâlnire i-a schimbat viața, dar vedem cum el pune această întâlnire și această convertire ca și fundament al credinței sale, precum și a operei sale apostolice: "Însă ceea ce sunt, sunt prin harul lui Dumnezeu, și harul cu care el m-a copleșit n-a rămas fără rod" (1Cor 15,10).

Însă o întâlnire și mai minunată dintre om și Dumnezeu este aceea pe care am ascultat-o relatată în fragmentul evanghelic de astăzi. Ceea ce ne surprinde, este modul cum evanghelistul Luca prezintă această întâlnire. Totul începe parcă dintr-o dorință a lui Isus de a se îndepărta de mulțimile care doreau să-l asculte și care se îmbulzeau în jurul lui. Dar citind cu atenție întregul fragment, înțelegem că ideea pe care sfântul Luca dorește să o evidențieze, nu este aceea a îndepărtării lui Isus de mulțime, ci aceea că Dumnezeu vrea să aibă nevoie de oameni pentru a-și desfășura și continua opera mântuirii aici pe pământ. Și această voință divină, de a avea nevoie de oameni, este un adevărat mister al iubirii divine, iubire ce este întotdeauna o iubire deschisă spre ceilalți, o iubire ce-i angajează și pe ceilalți în opera providenței sale. Vedem cum Simon Petru nu reușește să vadă această prezență divină în barca sa de la început. Abia după ce se încrede cu totul în voința divină și-i dă ascultare, abia atunci Simon Petru îl recunoaște pe Isus ca Domn al vieții sale și își recunoaște nevrednicia de a sta alături de el, în aceeași barcă cu el: "Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus și i-a zis: «Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt păcătos!»" (Lc 5,8). Însă, Dumnezeu este acela care înlătură această nevrednicie și, folosind slăbiciunea umană, își manifestă puterea și măreția, căci puterea lui Dumnezeu se manifestă în slăbiciune: "Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni!" (Lc 5, 10 ).

Vedem, astfel, cum tema întâlnirii lui Dumnezeu cu omul, prezentă în lecturile biblice proclamate astăzi la Liturghie, ne conduce și ne invită să aprofundăm o altă temă, poate, mai importantă pentru viața personală a fiecăruia dintre noi. Astfel, toate aceste lecturi ne invită să descoperim viața ca o adevărată vocație și să ne deschidem inima și existența noastră lui Dumnezeu care ne cheamă și ne trimite să anunțăm tuturor iubirea sa de Tată. El vrea să-și realizeze opera sa de mântuire cu ajutorul colaborării oamenilor. Astfel, vocația creștină a fiecărui om botezat este, de fapt, dialogul dintre Dumnezeu, care își prezintă planul său de mântuire și oferă mijloacele de a-l urma, și omul care, încrezându-se în Dumnezeu, răspunde cu promptitudine și se consacră total împlinirii acestui plan de mântuire.

Probabil ne-am obișnuit prea mult să privim fragmentul evanghelic de astăzi gândindu-ne la cât de mult am vrea să fim în acea mulțime de oameni de pe malul lacului care ascultă cuvintele lui Isus. Probabil și barca lui Petru am ajuns să o cunoaștem foarte bine și să vedem în ea Biserica la a cărei cârmă se află Cristos. Însă, haideți să privim această barcă a lui Petru într-o perspectivă personală: Cristos se află în barca vieții fiecăruia dintre noi, el dorește să se afle în barca vieții fiecăruia. El ne cere să îndepărtăm uneori această barcă de toată agitația și tot zgomotul mulțimii pentru a-l putea asculta cu adevărat pe el; uneori ne cere să avem curajul să înaintăm în profunzimea harului său pentru ca aici el să poată înfăptui minunea, o minune care ne copleșește întreaga existență, care ne ajută să împărțim cu ceilalți bogăția de haruri și care ne ajută să-l urmăm într-un mod tot mai fidel. Într-adevăr, această urmare cere o convertire, care de multe ori înseamnă durerea renunțării la vechea viață, pentru o viață nouă, o viață mai deplină. Însă făcând acest pas, cu încredere deplină în providența divină, vom putea fi siguri de faptul că nu suntem singuri, ci Dumnezeu este alături de noi, în barca existenței noastre și ne călăuzește viața spre împlinire, spre mântuire.

Hotărându-ne să trăim această realitate, nu înseamnă nimic altceva decât a ne hotărî să facem din întreaga noastră existență un semn viu, o dovadă vie a existenței și iubirii lui Dumnezeu și a da mărturie despre toate acestea în fața tuturor oamenilor.

Chiar dacă suntem creștini ai secolului XXI și poate cu atât mai mult datorită acestui fapt, Dumnezeu dorește să urce în barca vieții noastre pentru ca, de aici, să poată vorbi mulțimii oamenilor care, din cauza grijilor și frământărilor de fiecare zi, nu mai reușesc să-i audă vocea și să-i asculte voința. De aceea, în încheiere, aș dori să dau citire unor fericiri, nu a fericirilor proclamate de Isus pe munte, ci a unor fericiri scrise de către niște misionare laice ale sfântului Paul, dar fericiri care ni se pot potrivi și nouă atât de bine, ori de câte ori încercăm să trăim cu adevărat viața noastră ca vocație de a-l urma și a-l mărturisi pe Cristos și iubirea infinită a lui Dumnezeu manifestată prin el:

"Fericiți sunt cei care îi dau lui Isus o față, răspândind iubirea sa în lume.

Fericiți sunt cei care îi dăruiesc mâinile lui Isus, făcând bine fraților.

Fericiți sunt cei care îi dăruiesc gura lui Isus; vestesc cuvântul și iau apărarea celor săraci.

Fericiți sunt cei care îi dăruiesc ochii lui Isus; îi privesc cu bunăvoință pe frații pe care îi întâlnesc în drum.

Fericiți sunt cei care îi dăruiesc urechile lui Isus; ascultă cuvântul său și pe cel al celor care cer ajutor.

Fericiți sunt cei care îi dau lui Isus inima; fac din iubire legea vieții lor.

Fericiți sunt cei care îi dăruiesc lui Isus picioarele; merg pe străzi pentru a consola, lumina și iubi pe cei mici.

Fericiți sunt cei care descoperă fața lui Isus; reflectă frumusețea și sfințenia sa în viața lor".

4 februarie 2007

Pr. Felix-Marius Roca


[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
404 accesări.


Alte predici pentru Duminica a 5-a de peste an:

Anul C
7 februarie 2010 - Pr. Alois Fechet
10 februarie 2013 - Pr. Petru Sescu
7 februarie 2016 - Pr. Alois Hîrja
10 februarie 2019 - Pr. Iosif Agiurgioaei

[ Index predici și predicatori ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat