Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI LA RADIO IAŞI 

Anul C
Duminica a 3-a a Paștelui

Fap 5,27b-32.40b-41; Ps 29; Ap 5, 11-14; In 21,1-19

Iubiți credincioși, dragi radioascultători,

Trăim timpul pascal. Timp de șapte săptămâni Biserica trăiește misterul învierii și prezintă experiența ucenicilor cu Isus înviat.

Ucenicii știau deja despre învierea lui Isus, dar nu prea știau ce va urma. Ideea de a merge la pescuit de cu noapte, putea fi o ieșire din plictiseală, făcând, astfel, ceea ce știau din vechea lor îndeletnicire. Nu trebuie să ne mirăm. După moartea și neașteptata înviere a lui Isus, ucenicii au rămas cutremurați, neștiind încă ce să facă. În ultimii trei ani s-au obișnuit ca Isus să gândească pentru ei, să le plănuiască și le organizeze viața de zi cu zi. Acum au rămas singuri. E drept, l-au văzut de câteva ori pe Isus viu, dar îl vedeau deja altfel decât înainte de tragica pătimire.

De aceea, nimic mai surprinzător, pentru a fugi de aceste gânduri și întrebări nepotrivite. Petru s-a hotărât să iasă la pescuit. Și din nou, ca la începutul întâlnirii cu Cristos, nu au prins nimic toată noaptea. Dar spre dimineață, le apare un musafir: mai întâi i-a întrebat de mâncare, apoi le-a cerut să arunce mreaja. Într-o clipă, ea s-a umplut cu pești. Ioan a fost primul care l-a recunoscut pe Isus, dar în fapt, Petru a fost cel care a reacționat primul. Fără a sta pe gânduri, s-a aruncat în apă, pentru ca, înotând, să ajungă cât mai repede la Isus. Peștii nu mai contau, pentru că Petru nu mai era pescar. El voia să trăiască și să lucreze pentru Cristos și nu pentru pești.

În fața focului era deja pregătită o mâncare simplă, mai mult pentru o întâlnire, decât pentru a se sătura. Dar imediat Petru este chemat să aducă din peștele prins, proaspăt. Iată, colaborarea omului! Iar Isus e cel care oferă, împarte mâncarea: "Veniți și mâncați!" Numai intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu, face rodnică munca oamenilor, a pescarilor, chiar fără ca apostolii să o ceară, căci Dumnezeu știe cel mai bine când trebuie să intervină.

Această "masă" cu Isus a fost numai introducerea la ceea ce urma și era mai important. După mâncare, când ucenicii se bucurau de prezența lui Isus, a intervenit o întrebare decisivă care cerea un răspuns pentru o problemă importantă: ce va fi mai departe. Totul depindea de atitudinea lui Petru și în el, se vedea întreaga Biserică. Din nou, ca la Cina cea de Taină, pentru Isus cel mai important era: iubirea. Isus nu i-a întrebat pe ucenici dacă sunt gata și dacă vor, dacă știu ce și cum vor acționa în viitor. I-a întrebat în persoana lui Petru, dacă iubesc (dacă au iubire). Căci aceasta era cel mai important.

Meditând Evanghelia sfântului Ioan, trebuie să avem mereu în vedere și scena prezentării primatului lui Petru.

De aceea, iubiți credincioși și dragi radioascultători, să încercăm să vedem în scena prezentării primatului lui Petru pe malul mării Tiberiadei, pe acel Petru ales și voit de Cristos Domnul, responsabil și reprezentant al ierarhiei, care organizează munca: "Merg să pescuiesc". Ioan este reprezentantul oamenilor cu o adâncă trăire sufletească, ce colaborează cu Petru. Roadele muncii lor depind de împlinirea concretă a voinței lui Cristos, a lui Dumnezeu. Abia atunci când aruncă mreaja, după instrucția lui Isus, plasa se umple cu pești.

Mereu, oamenii responsabili de viața Bisericii, se îngrijorează de ceea ce este necesar pentru viitor: barcă, plase, pești. Iar în mâinile lui Petru, Isus se îngrijește cu responsabilitate de soarta Bisericii pe pământ. Lui Petru și nu lui Ioan îi încredințează păstorirea: "Paște mielușeii mei, paște oile mele". Așa a voit Cristos.

De un singur lucru se îngrijorează însă Isus: dacă oamenii care decid viața Bisericii pe pământ, vor reuși să împlinească porunca iubirii dată de Dumnezeu. De aici intervine întrebarea pe care i-o pune Isus lui Petru. "Mă iubești, tu, mai mult decât aceștia?" O întrebare grea, provocatoare, căci alături se afla și Ioan, care își iubea învățătorul, pe care nu l-a părăsit niciodată, nici măcar pe Golgota. A dovedit atunci că a iubit mai mult decât ceilalți apostoli, mai mult decât Petru. Dar Petru, în timpul răstignirii lui Isus, vărsa lacrimi amare după întreita lepădare de Isus. Cum să răspundă în această situație Doamne? Petru te iubește mai mult decât aceștia, mai mult decât Ioan? Dar Petru dă imediat un răspuns întreit: "Da, Doamne! Tu știi toate, știi că te iubesc!"

Isus l-a pregătit pe Petru cu mult timp înainte să fie piatră, temelie a Bisericii. Voia să aibă garanția că va găsi o rezolvare sigură chiar și în momentele dramatice, cum este păcatul, greșeala. De trei ori îl întreabă despre iubirea sa. Numai cel care iubește cu adevărat, chiar dacă trădează, reușește să se îndrepte.

Căderea lui Petru nu numai că nu a distrus iubirea sa, dar a întărit-o. Petru mărturisește iubirea iertătoare a lui Cristos. A greșit, și încă greu, i-a părut rău, a regretat și de aceea Isus l-a iertat. O astfel de trăire întărește iubirea mai mult decât oricare trăire, mai mult chiar decât fidelitatea lui Ioan de sub crucea Golgotei. Păcatul rănește adânc inima, dar, dacă în actul părerii de rău omul sincer își deschide rana proprie în fața Domnului, în ea se revarsă iubirea iertătoare a lui Cristos înviat. Omul descoperă astfel măsura iubirii mântuitoare. Păcatul are tendința de a închide omul în sine.

De la această discuție cu Cristos, viața lui Petru se schimbă într-o reală mărturie de iubire și slujire. "Urmează-mă!" Petru a dat mărturie despre această iubire mulți ani, până când a sosit ziua mărturiei martiriului la Roma: ultima mărturie a iubirii pe care a oferit-o pe cruce, asemenea învățătorului său.

Drumul lui Petru de la păcat la mărturia iubirii este pentru noi un model de speranță. Nu trebuie ca după săvârșirea păcatului să ne despuiem de haine, ci trebuie să ne deschidem inima printr-un act de adevărată căință, pentru a permite lui Dumnezeu să reverse în noi iubirea sa iertătoare.

Pricepere și studii speciale nu au toți, dar să iubească poate fiecare. Și dacă cu adevărat cineva iubește, atunci își poate descoperi și priceperea, își poate completa și studiile și să facă tot ceea ce este necesar ca să-și împlinească misiunea pe care i-o impune iubirea. Iubirea trebuie să se realizeze în fapte. Iubirea nu este ruptă de realitatea vieții, ci este temelia slujirii concrete în ceea ce este necesar.

Și aceasta trebuie să fie dispoziția fiecăruia care vrea să-i slujească lui Dumnezeu și Bisericii. Nu este important, dacă cineva vrea să fie preot, și nu știe să predice, dacă iubește, cu siguranță va învăța să predice. Nu este important dacă logodnica nu știe să gătească: dacă iubește, până la căsătorie va reuși să pregătească câteva feluri de mâncare. Iubirea îi permite omului să fie disponibil să slujească. Dar până să ajungă la această iubire, omul trebuie să se străduiască să lupte mult cu sine însuși, cu egoismul său, cu comoditatea și cu mândria sa, cu iubirea de sine.

Iubirea este unul dintre misterele evangheliei. Nimeni dintre noi nu va putea înțelege cuvintele lui Cristos: "Cui i se iartă puțin, iubește puțin". Isus i-a iertat lui Petru mai mult decât lui Ioan. Petru a putut deci să spună că își iubește învățătorul mai mult decât ceilalți, mai mult chiar decât Ioan.

Și noi trebuie să iubim, căci suntem iubiți de Dumnezeu care ne-a mântuit.

Petru avea să declare cu mult curaj în fața sinedriului: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni". Aceste cuvinte ale sfântului Petru din prima lectură, denotă curajul pe care îl are Petru în a vesti victoria lui Cristos - Stăpân și Mântuitor. Să cerem și noi astăzi curajul de a avea bucuria de a-l mărturisi mereu pe Cristos Domnul în iubirea slujitoare. Amin.

Cristos a înviat!

22 aprilie 2007

Pr. Iulian-Eugen Kropp


[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
380 accesări.


Alte predici pentru Duminica a 3-a a Pastelui:

Anul C
18 aprilie 2010 - Pr. Eduard Soare
14 aprilie 2013 - Pr. Laurențiu Dăncuță
10 aprilie 2016 - Pr. Iosif Antili

[ Index predici și predicatori ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat