Anul C
Duminica a 4-a din Advent

Mih 5,2-5a; Ps 79; Evr 10,5-10; Lc 1,39-45

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Duminica de astăzi ne ajută să ne pregătim foarte bine, ba chiar ne dă şi modele pentru sărbătoarea Crăciunului. În exterior, pregătirile au început de mult, mai mult de o lună de acum, din păcate. Însă, din punct de vedere religios am trăit Adventul, suntem în ultima zi a Adventului şi astăzi primim de la Sfânta Biserică câteva modele, aş putea spune, pentru întâlnirea cu Isus Cristos.

Dacă aţi observat, în evanghelie am întâlnit nişte nume. Erau două nume de localităţi şi două nume de femei. Primul era Betleemul, oraşul de care pomeneşte Mihea cu câteva sute de ani înainte de Cristos. De ce Betleemul?, poate vă întrebaţi. Mai întâi de toate pentru că de acolo se trage David. Şi urmaşul său, David, are să se tragă, cum bine ştim, tot din Betleem. Dar Mihea pune tocmai Betleemul sau aminteşte Betleemul şi din alt motiv. La timpul respectiv totul era la Ierusalim, centrul cultural, centrul religios, centrul economic şi tot ce vreţi. Betleemul, necunoscut, deşi era la doar 10 kilometri de Ierusalim, sărac, în pustiu, necunoscut, şi iată că totuşi Mihea vrea să spună că Betleemul, acel loc neînsemnat şi necunoscut va deveni centrul omenirii, centrul pământului, punctul pe care Dumnezeu venit pe pământ îl va atinge prima dată sau primul punct pe care îl atinge Cristos pe faţa pământului. Betleemul, de altfel, este sărac, este pustiu. Interesant că în două părţi Ierusalimul este pustiu, spre Sud şi spre Răsărit, şi în două părţi este foarte înverzit, este frumos: este partea de Vest, unde va merge Maria în vizită la Elisabeta, Ein-Karem, şi partea de Nord.

A doua localitate, de fapt, nu este numită, dar este reconstituită de tradiţia creştină, este Ein-Karemul, cunoscut în evanghelie de "ţinutul muntos al Iudeii". Şi aici trăia familia lui Zaharia şi Elisabeta. Maria a aflat la Buna Vestire că Elisabeta este însărcinată deja în luna a şasea. Sensibilitatea ei, atenţia ei, dorinţa de comuniune a Mariei o fac să pornească la drum, un drum foarte greu: Nazaret - Ein-Karem, lângă Ierusalim, un drum de aproape 100 de kilometri, un drum periculos, un drum care ducea printr-o ţară străină, oarecum, trecea prin Samaria; un drum foarte greu şi ca relief, un drum accidentat: dealuri şi văi; un drum care, totuşi, nu o împiedică pe Maria să meargă să o ajute pe verişoara sa Elisabeta, aflată în greutate, ca orice persoană mai în vârstă care trebuie să nască. Maria vine, face acest efort, din dorinţa de a o ajuta. Şi gestul Mariei a fost aşa de apreciat de Sfânta Biserică, încât unul dintre misterele de bucurie - al doilea - este dedicat acestei vizite, acestui salut al Mariei.

Ce este la Ein-Karem? Este un loc, spuneam, din punct de vedere natural de excepţie, o vale liniştită, o vale împădurită, o vale cu izvoare - de aici vine, de la karem, de la "fântână", vine şi numele - un loc deosebit de important, lângă Ierusalim. Ce este azi acolo? Sunt două biserici suprapuse, foarte frumoase, de altfel, dar în biserica de jos este o fântână şi alăturea se mai vede - aşa, ca o curiozitate - o piatră mare, de un metru şi ceva, sub care se spune că a fost ascuns Ioan Botezătorul pentru a scăpa de furia soldaţilor, atunci când au ucis pruncii nevinovaţi. Iată că şi Isus care a fugit în Egipt, dar şi Ioan a scăpat de acel măcel. Ein-Karemul mai aminteşte, de asemenea, şi de cântecul minunat al Mariei - Magnificat - pe care îl putem vedea acolo, cred că în vreo 40 de limbi, scris, tradus, printre care mă bucur să vă spun că este şi în limba română.

Ce se întâmplă la Ein-Karem? Maria vine de departe şi Luca - pentru a vedea cât de atent este - spune că Maria a intrat şi a salutat. Luca nu trece peste acest amănunt. Şi poate vă întrebaţi de ce? A salutat, ei şi? Ei bine, acest salut al Mariei este deosebit de bogat, de important. Autorii spun că, cu siguranţă, salutul Mariei a fost acela de "Shalom", adică "Pace". Şi e normal să fie aşa, pentru că orice evreu foloseşte acest salut, dar acest salut - în care la prima vedere traducerea este foarte săracă, înseamnă simplu "pace", spunem noi în româneşte - are o bogăţie extraordinară, pentru că atunci când spui "pace" sau sub forma de "shalom" nu înseamnă numai lipsa războiului, înseamnă să-i doreşti celui pe care vrei să-l saluţi tot ce este bun, să fie în armonie, să fie binecuvântat de Dumnezeu, să aibă tot ce îi trebuie, să aibă bogăţie, să fie iubit de toţi. Este aşa de bogat, nu vă puteţi imagina, acest termen simplu, uzual, folosit zi de zi, dar iată-l cu sensurile sale biblice. Ce face Maria mai departe? O ajută pe Elisabeta şi împreună se bucură şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ambele femei au avut din partea lui Dumnezeu o atenţie cu totul şi cu totul deosebită. Ambele au rămas însărcinate datorită puterii şi intervenţiei lui Dumnezeu, Maria la Buna Vestire, iar Elisabeta, după ce Zaharia a fost anunţat în templu că va deveni tată al unui copil.

Vreau să spun că Maria, în aceste zile de Crăciun - sigur, în centrul atenţiei va fi pruncul - rămânea câteodată în umbră, deşi ea ne este model în a ne trăi Crăciunul, în a trăi în această comuniune. Mai întâi de toate, ce înseamnă Crăciunul? Întâlnire cu Isus Cristos, concretă, vizibilă. Maria nu doar se gândeşte: "O să vină!". Îl are concret şi practic şi vizibil în braţele sale. Dar, pe lângă toate acestea, vedeţi, Maria se pregăteşte pentru naşterea copilului Isus şi prin această vizită, care nu e întâmplătoare. Este un semn de comuniune. Maria nu poate rămâne insensibilă la ceea ce se întâmplă verişoarei sale. De aceea, aş spune că noi putem să trăim Crăciunul încercând să fim în comuniune, căutând comuniunea, căutând să-i întâlnim pe ceilalţi, să-i căutăm, să-i vedem, să-i salutăm, măcar să-i întrebăm "Ce mai faci?", măcar o simplă atenţie concretă, dacă vreţi, vizavi de existenţa lor. Pe de altă parte, aş spune că lipsa comuniunii e tare nocivă, ucide aproape. Şi cred că şi dumneavoastră şi noi toţi, am suferit de multe ori din lipsa comuniunii. Nimeni nu ne-a întrebat nimic, nimeni nu ne-a intrat în casă, nimeni nu ne-a salutat. Mai mult decât atât, aş putea spune, că lipsa comuniunii ucide.

Se spune că trei tineri francei au plecat într-o ţară din Africa. Există de mai de mult acolo obiceiul ca în loc de armată, tinerii francezi să poată presta o altă muncă, un alt serviciu la necesităţile timpului. Şi aceşti tineri au fost cooptaţi să ajungă în Angola. Erau foarte buni prieteni, familiile lor se cunoşteau, erau chiar prieteni de familie, totul era excepţional. Şi au zis: "Dacă vor fi trei, va fi foarte bine!". Dar când au ajuns în Angola, acolo au fost împărţiţi în trei sate, la trei şcoli. Şi fiecare se vedea foarte rar. Mai ţineau ei legătura, dar nu prea puteau, oarecum. Părinţii lor, de acasă, s-au gândit: "Hai să le trimitem nişte bani, din timp în timp, ca ei să se adune în fiecare duminică, undeva la un restaurant, undeva să ia masa împreună, ca să se poată întâlni". Zis şi făcut. Părinţii au adunat bani şi le trimiteau din timp în timp. Şi au spus: "Condiţia acestor bani este ca voi să vă întâlniţi între voi şi să păstraţi mai departe legăturile". Doi dintre ei au fost foarte de acord, dar unul a zis: "De ce să merg la distanţă mare? Mai degrabă împărţim banii în mod egal şi rămâne fiecare la casa noastră". Ceilalţi doi n-au zis nimic. Au împărţit banii, şi acest băiat care a dorit acest lucru, pur şi simplu a fost lipsit de comuniune, şi se spune că nemaifiind în comuniune cu ceilalţi, încet-încet a început să intre în păcate, a început să consume droguri, a fost un băiat pierdut şi se pare că, efectiv, n-a mai avut nicio şansă de scăpare. Concluzia? Lipsa comuniunii poate distruge.

Şi la noi, vedeţi, în această comuniune, ruptă, a familiilor noastre, copii plecaţi, membrii ai familiilor plecaţi, Crăciunul ar trebui să fie din nou un moment de comuniune, un moment de sărbătoare. Maria ne dă din plin acest exemplu, ne dă din plin tocmai acest model de a trăi în comuniune, chiar la distanţe foarte mari, aşa cum era şi Elisabeta.

Pe de altă parte, trăim şi noi momente în care vedem că nu întotdeauna Crăciunul se axează asupra lui Cristos. Al doilea aspect. Lumea face tot ce e frumos, împodobeşte, adună, nu ştiu, face de toate. Dar şi Cristos rămâne în umbră. Şi acest lucru îl observă şi Sfântul Părinte, papa, într-o cateheză de săptămâna trecută, în care trăieşte, parcă temerea aceasta că Isus nu este în centru atenţiei, în centrul atenţiei creştinilor. Şi iată ce spune Sfântul Părinte: "Întrebarea mea este: omenirea timpului nostru aşteaptă oare pe Isus, salvatorul? Există senzaţia că mulţi îl consideră pe Dumnezeu drept străin propriilor interese. În mod aparent nu au nevoie de el. Trăiesc ca şi cum nu ar exista. Şi, mai rău, ca şi cum ar fi un obstacol ce trebuie îndepărtat, pentru a se putea realiza pe ei înşişi. Şi printre credincioşi, unii pentru a obţine fericirea, aleg adesea năluci ademenitoare şi sunt distraşi de doctrine deviate care propun scurtături iluzorii spre fericire. Şi totuşi, cu toate contradicţiile, strâmtorările şi dramele sale, omenirea de astăzi caută o cale de reînnoire, de salvare, caută un salvator şi-l aşteaptă pe Cristos, singurul şi adevăratul răscumpărător al omului şi al omului pe deplin".

Nu numai Sfântul Părinte parcă trăieşte această temere. Şi Preasfinţitul Petru Gherghel, în Scrisoarea Pastorală de Crăciun, pe care a trimis-o zilele acestea către toţi credincioşii diecezei noastre, are parcă acelaşi strigăt şi aceeaşi teamă. Şi are o expresie foarte frumoasă: "Nu lăsa să ne fie furat pruncul ceresc din ieslea noastră de sfântul Crăciun". Ce cutremurător! Vedeţi şi dumneavoastră că parcă atâta lumea îl îndepărtează pe Cristos. Zilele trecute a fost chiar o cerere oficială să se scoată din şcoli toate însemnele religioase. Noi strigăm, de asemenea: "Nu lăsa să ne fie furat pruncul ceresc din ieslea noastră de sfântul Crăciun".

Şi am să închei cu o scrisoare, e adevărat, imaginară, dar foarte reală, a pruncului Isus. E o plângere, parcă, şi cred că ni se potriveşte, uneori, multora dintre noi. Iată ce scrie în această scrisoare: "Aşa cum ştiţi cu toţii, se apropie aniversarea mea. Îmi place să cred că, măcar o dată pe an, unii se gândesc la mine. Oricum, trebuie să recunosc că la început oamenii păreau să înţeleagă şi se arătau recunoscători pentru ceea ce am făcut eu pentru ei. Dar, cu cât timpul trece, mai puţini, parcă, par să-şi aducă aminte de motivul acestei aniversări. Familiile şi prietenii se adună pentru a se distra, dar nu au bine întipărită în minte semnificaţia Crăciunului. Îmi aduc aminte că anul trecut a fost o mare petrecere în onoarea mea. Vă mai amintiţi? Nici măcar nu m-au invitat. Chipurile, aş fi fost invitatul de onoare, dar apoi nimeni nu şi-a mai adus aminte de mine şi, prin urmare, nu mi-au mai trimis nici măcar invitaţie. Aşa că am hotărât să iau parte la sărbătoare, dar fără a face zgomot şi fără a mă face observat. M-am dus într-un colţ şi am privit cum toţi beau, glumeau şi râdeau de ceva. În sfârşit, stăteau împreună veseli. Pentru a întregi tabloul, a venit un om voinic, cu barbă albă, care râdea în mod continuu, ca şi cum ar fi fost vorba de o sărbătoare în cinstea sa. La miezul nopţii, toţi au început să se îmbrăţişeze. Mi-am întins braţele şi am aşteptat să vină cineva. În schimb, ştiţi, nu a venit chiar nimeni. Îndată au făcut schimburi de cadouri, pe care le-au deschis unul câte unul, cu mare nerăbdare. Când toate pachetele au fost deschise, m-am uitat să văd dacă, din întâmplare, a rămas vreun cadou şi pentru mine. Voi ce aţi fi spus dacă în ziua aniversării voastre, toţi ar fi schimbat între ei cadouri şi nimeni nu-şi aducea aminte de voi? La sfârşit, am înţeles că, în definitiv, nu eram dorit la acea sărbătoare şi am plecat de acolo discret. Şi pentru că sunt mulţi care anul trecut nu m-au invitat la sărbătoarea lor, anul acesta voi organiza eu însumi una la biserică şi sper că vor veni în număr cât mai mare".

24 decembrie 2006

Pr. Iosif Dorcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
360 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 4-a din Advent:

Anul C
20 decembrie 2009 - Pr. Cristinel Farcaş
23 decembrie 2012 - Pr. Adrian Blăjuţă
20 decembrie 2015 - Pr. Claudiu Dumea
23 decembrie 2018 - Pr. Adrian Blăjuţă

[ Index predici şi predicatori ]