Anul B
Duminica a 28-a de peste an

Înţ 7,7-11; Ps 89; Evr 4,12-13; Mc 10,17-30

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Tânărului bogat doritor să ajungă în cer, Isus îi spune: "mergi, vinde tot ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!". Plecând de la acest cuvânt al lui Isus, mulţi oameni s-au străduit să-l urmeze pe Isus pe calea sărăciei. Unul dintre ei a fost sfântul Francisc de Assisi care, după o tinereţe dezordonată, s-a convertit, a împărţit săracilor averea tatălui său, - a renunţat şi la hainele de pe el - şi l-a urmat pe Cristos pe calea sărăciei absolute. Îl admirăm pe sfântul Francisc dar ne vine destul de greu să-l imităm. Muncim din greu, facem sacrificii imense pentru a câştiga bani, dar nu pentru a-i împărţi.

Ca să fim corecţi - trebuie să spunem că - Isus a avut o abordare flexibilă cu privire la modul de a-l urma. El nu a făcut din sărăcie condiţia esenţială pentru cei care doresc să-l urmeze pentru a ajunge în cer. Tânărului bogat - este adevărat - Isus i-a cerut să-şi împartă averea săracilor şi apoi să-l urmeze, dar lui Petru şi lui Levi le-a cerut doar să-l urmeze. Lui Zaheu nu i-a cerut să împartă averea săracilor şi cu atât mai puţin să-l urmeze. Zaheu a vrut să împartă din avutul lui, după bunul său plac, dar a rămas tot bogat şi Isus a spus despre el. "Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case, întrucât şi el este fiul lui Abraham" (Lc 19,9). Dar, despre tânărul bogat care n-a împărţit nimic săracilor, ci i-a întors spatele, Isus a spus: "Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!" (Mc 10,23). "Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (Mc 10,25).

Reţinem aşadar că: dorinţa de "a avea" vine de la Dumnezeu nu de la diavol. Iată ce citim în Psalmul 112,1 şi 3: "Fericit este omul care se teme de Domnul, care îşi află mare plăcere în poruncile lui! În casa lui va fi belşug şi bogăţie...".

Aşadar este normal să ai o casă a ta, nu să stai cu chirie; este normal să-ţi doreşti şi să ai cele necesare traiului, chiar şi o mică rezervă; este normal să doreşti fiilor tăi un trai bun, lipsit de griji. Şi atunci de unde încep problemele legate de bogăţie?

Din nou, vă invit să reţinem: Nu este greşit să ai dorinţa de a fi bogat ci - este greşit - ca această dorinţă să fie exagerată. Evident: această dorinţă exagerată de a avea, de a poseda se naşte în inima noastră. Aşadar, când începem să acaparăm prea mult încep să apară problemele. Puterea de corupere a banului este imensă. Nu în zadar ne-a avertizat Isus: "Acolo unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră".

Este interesant de reţinut că în 18 din cele 36 de parabole rostite de Isus se vorbeşte despre bani, perle, comori, ţarini, moştenire, turme de oi. Despre rugăciune, Sfânta Scriptură vorbeşte în aproximativ 500 de versete, despre credinţă în aproximativ 500 de versete dar despre bani, bogăţie, avere în peste 2000 de versete, de 4 ori mai mult decât despre rugăciune şi de 4 ori mai mult decât despre credinţă. Să fie o pură întâmplare? Să fie nesemnificativ acest detaliu?

Atunci: care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de bunurile pe care le avem?

1. Prima atitudine să fie recunoştinţa faţă de Dumnezeu.

Noi înşine şi tot ce avem este darul lui Dumnezeu. Deci, să-i mulţumim pentru locuinţa personală sau cu chirie în care stăm, pentru salariul pe care îl primim, pentru pensia pe care o aşteptăm să ne-o aducă poştaşul, pentru ajutorul de şomaj sau de handicap care este totdeauna insuficient. Multe sau puţine, tot ce avem, sunt ale lui şi noi nu putem fi decât recunoscători.

2. A doua atitudine: bogăţiile să nu ne facă să uităm perspectiva mântuirii - cerul.

Bogăţia nu trebuie să devină pentru nimeni un scop în sine. "Ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul?" (Mt 16,26). Aceasta ar fi cea mai rea afacere: să-ţi pierzi sufletul nemuritor pentru bogăţii trecătoare ale lumii.

În Parabola lui Lazăr bogatul a ajuns în iad, dar nu pentru că era bogat. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci şi Abraham ar trebuit să fie în iad - la cât de bogat era - dar, ştim că bogatul l-a văzut pe Lazăr în cer, în sânul lui Abraham. Bogatul a ajuns în iad pentru că nu a fost recunoscător faţă de Dumnezeu, şi pentru că a pierdut perspectiva cerului. Dumnezeu i-a dat mai mult decât avea nevoie ca să aibă de unde să-i dea şi lui Lazăr.

Spre deosebire de el, Abraham a avut o altă abordare. Pentru el cea mai mare comoară a fost copilul său, Isac. Bogăţiile nu-l încântau şi nu-i dădeau satisfacţie pentru că până la vârsta de 100 de ani el nu a avut urmaşi. Tot ce avea urma să moştenească Eleazar, cel mai vechi şi credincios dinte servitorii lui. Aşa era legea lor, atunci. Abraham s-a încrezut în Dumnezeu care i-a dat multe bogăţii şi i-a promis un copil şi o descendenţă numeroasă. Când s-a născut Isac, bucuria lui a fost fără măsură.

Dar, într-o zi, când Isac a crescut mare, Dumnezeu i l-a cerut înapoi.

- Să te văd eu acum, cât de tare mă iubeşti. Ia-l pe Isac, singurul tău fiu, şi adu-mi-l ca jertfă de ardere de tot. Mie să-mi dai tot. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am creat, te-am făcut bogat, ţi l-am dat pe Isac şi acum.... ţi-l cer înapoi.

- O, Doamne! Cum aşa? Ai uitat ce-ai promis?

Aşa am fi spus noi. Dar Abraham n-a spus nimic. El a ascultat de Dumnezeu, nu de glasul inimii, nu de glasul raţiunii. A doua zi dimineaţa, a plecat spre muntele Moria. Nici una, nici două, l-a legat pe Isac cu mâinile la spate şi l-a întins pe lemnele de pe altarul de jertfă.

Mâna lui Abraham era ridicată şi în mâna lui scânteia lama cuţitului. În clipa aceea Abraham nu mai avea nimic. Pierdu-se totul. Sara - soţia lui - îi murise de inimă rea. Cu jertfirea lui Isac, Abraham îşi jertfea - de fapt - propria inimă. Era ultimul act de ascultare pe care îl făcea faţă de Dumnezeul pe care-l slujise cu fidelitate toată viaţa lui, şi-l iubise mai mult decât toate bogăţiile cu care Dumnezeu îl binecuvântase. Fără Isac, Abraham nu mai rămânea cu nimic, i se stingea şi numele.

- Abrahame - a răsunat vocea lui Dumnezeu din cer - am văzut credinţa ta! Ţi-l las pe Isac. Jertfeşte berbecul încurcat cu coarnele în tufişul de lângă tine! Te-am pus la încercare şi am văzut că mă iubeşti din toată inima, mă iubeşti mai mult decât bogăţiile pe care ţi le-am dat, mai mult decât pe singurul tău fiu.

Când a lăsat cuţitul în jos a realizat ce comoară mare i-a dat Dumnezeu. I-l dădea pentru a doua oară pe Isac. Acum, tot ce avea a căpătat o nouă semnificaţie în ochii lui, dar el jertfise totul.

Dumnezeu i-a dat o lecţie lui Abraham pe care trebuie să o învăţăm şi noi fără a trece - neapărat - prin experienţa lui.

Dumnezeu l-a cruţat pe Isac, fiul lui Abraham, dar pe Isus, fiul său, nu l-a cruţat ci l-a jertfit pentru noi pe altarul crucii. De aceea lui Dumnezeu trebuie să-i dăm totul pentru că, şi el, ne-a dat totul.

Doamne, îţi suntem recunoscători pentru darurile tale şi ajută-ne să câştigăm cu ele cerul.

10 octombrie 2021

Pr. Viorel Ababei

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
43 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 28-a de peste an:

Anul B
15 octombrie 2006 - Pr. Anton Ghiurcă
11 octombrie 2009 - Pr. Claudiu Iştoc
14 octombrie 2012 - Pr. Mihai Pătraşcu
11 octombrie 2015 - Pr. Iosif Antili
14 octombrie 2018 - Pr. Viorel Ababei

[ Index predici şi predicatori ]