Anul B
Duminica a 26-a de peste an

Num 11,25-29; Ps 18; Iac 5,1-6; Mc 9,38-43.45.47-48

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Astăzi, 26 septembrie 2021, sărbătorim cea de-a 107-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului. Şi suntem invitaţi să ne unim cu Sfântul Părinte şi Biserica Universală în rugăciune pentru cei care sunt afectaţi de fenomenul migraţiei şi pentru refugiaţi.

Dar, într-un mod deosebit, astăzi suntem invitaţi să ne rugăm pentru noi. Noi, făcând referinţă nu doar la pronumele personal, persoana I, plural, ci la toată încărcătura sa şi anume, conform dicţionarului, "noi" îl desemnează pe cel ce vorbeşte şi persoana sau persoanele pe care acesta le asociază vorbirii sale. Astăzi suntem invitaţi să ne gândim că noi, toţi, din întreaga lume, suntem în aceeaşi barcă a vieţii, căutând împreună să ajungem la liman, aşa cum spune Sfântul Părinte. Şi când spun "noi", mă gândesc atât la cei rămaşi în România, cât şi la cei plecaţi în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Mă gândesc atât la noi, cei rămaşi, cât şi la oamenii care vin în ţara noastră din aceleaşi motive.

Papa Francisc, în scrisoarea adresată Bisericii întregi pentru ziua aceasta spunea: "În Scrisoarea enciclică Fratelli tutti am exprimat o preocupare şi o dorinţă care încă ocupă un loc important în inima mea". Spune el: "După ce trec zilele de criză, mai ales acestea sanitare, de pandemie, reacţia cea mai rea ar fi aceea de a ne afunda tot mai mult în consumism şi în forme de autoprotecţie egoistă. Să dea Dumnezeu ca la sfârşit să nu mai fie ceilalţi, ci doar noi".

Pentru aceasta, el a ales tema acestei zile spre un noi tot mai mare, voind astfel să indice un orizont clar pentru drumul Bisericii Universale. Ca şi la vizita sa în România, în această catedrală, Sfântul Părinte ne invită în scrisoare să mergem împreună, să fim tot mai catolici, să construim o lume mai inclusivă, în care să visăm împreună, privind spre viitor şi având grijă de casa sa comună, care este pământul. Omul creat după chipul lui Dumnezeu, bărbat şi femeie, adică fiinţe diferite şi complementare, este chemat, ne spune Sfântul Părinte, să formeze un noi care include toată familia umană, toate popoarele. Acest om trebuie să pună din nou în centru misterul lui Cristos, mort şi înviat, pentru ca toţi să fie una. Este datoria noastră, a creştinilor, să unim la un loc ceea ce este rupt şi fragmentat, să vindecăm ceea ce este rănit şi desfigurat, să recuperăm adevăratul noi.

Pentru aceasta, însă, trebuie să punem deoparte fricile pe care ni le-am creat şi să privim cu mai mult curaj spre viitor şi spre oameni. Un preot dominican spunea la un moment dat: "Cel mai mare duşman al omului este frica". Dacă există ceva, însă, care învinge frica, aceasta este încrederea în Dumnezeu. Frica este cel mai mare rău, pentru că, din cauza fricii, omul poate săvârşi cele mai mari atrocităţi. Sădeşte frică în om şi-l vei controla. De frică să nu piardă tot poporul, Marii Preoţi îl condamnă pe Isus la moarte. De frică, Pilat îl lasă pe Isus să fie răstignit. De frică, Petru se leapădă. De frică, ucencii fug. De frică, vor ţine uşile închise. Însă, doar până într-o zi. Atunci când ei sunt plini de Duhul Sfânt, nimic nu mai poate să-i ţină închişi. Încrederea în Dumnezeu este cea care învinge frica şi redă omului libertatea de a trăi.

Vă invit să ne aplecăm privirea şi asupra acelora care ar trebui să fie fraţii noştri, pentru simplul motiv că noi, toţi, suntem fiii lui Dumnezeu şi fraţi între noi. Noi toţi ar trebui să fim mai buni unii cu alţii, să ne respectăm, să ne ajutăm, să ne înţelegem, şi nicidecum să ne judecăm, să ne criticăm, să ne condamnăm. Lucrul acesta, de a critica, de a judeca şi condamna se întâmplă nu numai cu migranţii şi refugiaţii, pentru că ne este frică. Dar de cele mai multe ori se întâmplă şi între noi. Se întâmplă între noi, fraţi români, pentru simplul motiv că suntem în regiuni diferite: Moldova, Ardeal, Ţara Românească sau orice altă regiune. Se întâmplă între noi, fraţi creştini - pentru că, nu? -, suntem catolici, ortodocşi sau de alte confesiune. Se întâmplă între noi lucrurile acestea chiar dacă facem parte din aceeaşi comunitate, suntem din aceeaşi casă, pentru că nu găsim consensul între noi. Se întâmplă lucrul acesta şi între noi, preoţi, persoane consacrate, laici, pentru că nu reuşim să ne punem împreună în a-i sluji lui Dumnezeu. Din păcate, am pierdut de multe ori respectul fiilor lui Dumnezeu. Am uitat să ne ascultăm, să ne ajutăm şi, mai ales, să încercăm să înţelegem ce se întâmplă cu noi, de ce ne comportăm într-un anumit fel. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Când îl judeci pe aproapele, îţi înăspreşti judecata ta şi-ţi măreşti vinovăţia".

În Japonia, în timpul foametei din timpul secolului al XVIII-lea, un ţăran, care nu avea cu ce să-şi hrănească familia, s-a înscris la un concurs de luptă cu sabia. Trebuia să înfrunte un maestru. Cu cât acesta era mai renumit, cu atât recompensa era mai mare. Aşa încât, omul nostru care nu pusese în viaţa lui mâna pe sabie, l-a provocat pe cel mai renumit maestru. În ziua stabilită, în faţa unui public numeros, cei doi s-au întâlnit. În interiorul lui, maestrul se gândea că o fi vreo farsă a prietenilor, pentru că niciodată nu a fost provocat de un ţăran. Ţăranul, înnebunit de foame, se năpusteşte asupra maestrului prin mişcări rapide şi ferme. Maestrul rămâne puţin înmărmurit. Văzând forţa acestuia şi incapacitatea de a-i citi tactica, în aşa fel încât să se apere, renunţă la luptă. După ce lupta se încheie, îi spune omului: "Ai învins! Pentru prima dată în viaţă sunt învins. Dintre toate şcolile de luptă, a mea este cea mai renumită. Pot să te întreb: la ce şcoală ai învăţat tu să lupţi?". Iar ţăranul, liniştit, îi răspunde: "La şcoala înfometării, domnule! La şcoala înfometării!". Omul luptase pentru hrana familiei sale. Săracul nu a pus mâna niciodată pe sabie, dar sărăcia şi lipsa de hrană l-au dus până în punctul în care să ridice sabia şi să lupte.

În zilele noastre apar tot felul de campanii TV sau Radio menite să denigreze imaginea migranţilor şi refugiaţilor, şi nu numai. Mă gândesc şi la atacurile la adresa familiei, ale Bisericii, şi aşa mai departe. Dar să mă întorc la migranţi şi refugiaţi.

Apropo, cei care sunt în străinătate sau care aţi fost în străinătate, vă mai aduceţi aminte ce lucruri se spuneau, dacă nu se spun încă, despre noi, românii, în Italia, Franţa, Anglia, Spania şi multe alte ţări? Ştirile TV şi Radio dau prea mare importanţă celor 5% dintre migranţi şi refugiaţi care fac rele. Şi îi îngroapă în uitare pe cei 95% dintre ei, care suferă în tăcere şi care trăiesc la limita sărăciei. Pentru aceştia suntem invitaţi să ne rugăm astăzi şi să îi considerăm ca fiind parte dintre noi, având grijă să îi ajutăm atunci când au nevoie, pentru ca să nu ajungă niciodată în situaţia disperată a ţăranului din Japonia, care a pus mâna pe sabie

Întorcându-mă la lecturile de astăzi, aş spune că nu se putea potrivi mai bine evanghelia de astăzi cu Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului. De ce? Pentru că tema evangheliei de astăzi este acceptarea străinilor şi îndepărtarea scandalulurilor. În jurul acestor două puncte aparent fără legătură se structurează fragmentul evanghelic de astăzi. Isus, care primeşte mărturia de credinţă a lui Petru, făcuse deja şi cel de-al doilea anunţ al pătimirii şi morţii sale. Intrând într-o casă, aici, îi întreabă pe ucenici ce anume au discutat pe drum. Căci ei discutaseră cine este mai mare dintre ei. În această atmosferă, liniştită şi relaxată, Isus îi învaţă ce înseamnă urmarea sa. Îi învaţă cât de importantă este slujirea faţă de aproapele, care presupune trei atitudini: 1) a primi cu dragoste pe cei mici, pe cei firavi, slabi, lipsiţi de apărare şi expuşi tuturor relelelor; a asuma responsabilitatea faţă de aceste persoane, aşa cum ne asumăm responsabilitatea faţă de copii. 2) a primi cu dragoste pe cei străini, cei care nu fac parte din grupul, din societatea noastră, şi care, de cele mai multe ori, nu merită, în mentalitatea noastră, să se bucure de aceleaşi daruri şi de aceleaşi carisme. 3) a îndepărta cu fermitate scandalurile; a nu crea nimănui disconfortul de a vedea în creştini oameni delăsători, neprimitori, lipsiţi de bunătate şi, poate mai rău, chiar răutăcioşi.

Dragi credincioşi şi radio ascultători, mă apropii de finalul predicii. Vă invit să trăim această Sfântă Liturghie ca pe un moment de linişte şi relaxare împreună cu Cristos. Gândiţi-vă că Isus este alături de noi. El este real alături de noi. Doar că noi nu ne dăm seama de lucrul acesta. Asemenea ucenicilor, am parcurs drumul unei săptămâni întregi, mergând înainte şi înapoi, trecând prin provocări, probleme şi greutăţi, am discutat tot felul de lucruri, am făcut tot felul de lucruri, timp în care, preocupaţi de ale noastre, nu am avut timp să-l ascultăm pe Isus. Astăzi, în schimb, ne-am oprit. Suntem în biserică sau acasă. Ne-am oprit. Şi în nemişcare fiind, avem capacitatea, asemenea ucenicilor, de a fi mai atenţi la tot ceea Isus spune şi face. El ne invită prin cuvânt să înţelegem că este Fiul lui Dumnezeu, iar prin jertfă, că el a murit pentru noi. Iar dacă noi credem în el, atunci trebuie să-l şi urmăm. Nu e suficient doar să auzim cuvântul sau să privim ostia frântă. Trebuie să punem în practică ceea ce el ne învaţă. De aceea preotul va spune la sfârşitul Sfintei Liturghii: "Mergeţi în pace!".

Dragilor, aşa cum spunea cea de-a doua lectură de astăzi, nu vă adunaţi comori care trec, nu vă încrâncenaţi aici, pe pământ, pentru averi, locuri de frunte, putere, interes personal sau altele, făcându-i pe alţii să sufere din cauza aceasta. Voi căutaţi, mai degrabă, să fiţi aşa cum ne cere Isus: deschişi şi primitori faţă de cei mici, gata să-i ocrotim şi să-i ajutăm; deschişi şi primitori faţă de străini, gata oricând de a întinde o mână de ajutor; hotărâţi de a nu scandaliza pe nimeni, mai ales pe cei care sunt departe de Cristos sau nu au auzit niciodată de el.

Şi închei cu un gând al sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: "Nu uita creştine, nu există mântuire fără efortul de a mântui pe celălalt". Este datoria noastră, a creştinilor, indiferent cine suntem, de a fi mai buni cu noi şi între noi. Aşa să ne ajute Dumnezeu şi Sfânta Fecioară Maria. Amin.

26 septembrie 2021

Pr. Florin-Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
76 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 26-a de peste an:

Anul B
1 octombrie 2006 - Pr. Iosif Iacob
27 septembrie 2009 - Pr. Leon Budău, OFMCap.
30 septembrie 2012 - Pr. Viorel Ababei
27 septembrie 2015 - Pr. Felician Tiba
30 septembrie 2018 - Pr. Emilian Jitaru

[ Index predici şi predicatori ]