Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI LA RADIO IAŞI 

Anul B
Botezul Domnului

Is 55,1-11; Ps Is 12; 1In 5,1-9; Mc 1,7-11

Iubiți credincioși,

Cu câteva zile în urmă am celebrat Epifania, manifestarea Domnului în fața neamurilor reprezentate de cei trei magi care au mers să îl adore pe regele nou născut al iudeilor. În noaptea de Crăciun și în ziua următoare am trăit cu bucurie momentele cele mai importante descrise de Evanghelii cu privire la evenimentul Nașterii Mântuitorului. Într-o atmosferă asemănătoare celebrăm astăzi Botezul Domnului, în ultima zi în care se intonează cântece de Crăciun. Am putea spune că Sărbătoarea Botezului Domnului este aproape ca și Crăciunul. La fel ca și în Noaptea Sfântă, cerul se deschide și vocile cerești vestesc întruparea lui Dumnezeu. Atunci păstorii erau anunțați de un înger, un mesager al lui Dumnezeu, că viața cea nouă a Mântuitorului s-a născut ca un copil mic într-o iesle. Acum, la botez, o voce, glasul lui Dumnezeu, vorbește din cer: "Tu ești Fiul meu preaiubit, în tine mi-am găsit plăcerea" (Mc 1,11). În ambele cazuri mesajul este că Dumnezeu nu rămâne un Dumnezeu îndepărtat, ci intră în lumea noastră. El devine o persoană, unul dintre noi, unul ca și noi, în afară de păcat. Poate că am auzit acest mesaj de multe ori - nu numai acum, de Crăciun - și ne-am obișnuit atât de mult încât nu mai suntem conștienți de ceea ce se întâmplă în adevăratul sens al cuvântului. Imaginea Botezului lui Isus ne luminează și ne ajută spre a putea să celebrăm cu viața noastră misterul prezenței lui Dumnezeu între noi și în noi. Vă invit să aprofundăm cu mai multă atenție fragmentul evangheliei și să ascultăm ce mesaj de Crăciun vrea să ne transmită.

Vom medita 4 aspecte.

1. Botezul în Duhul Sfânt. Ce înseamnă?

Textul din Evanghelia după Sf. Marcu este atât de concis, încât uneori te lasă parcă fără prea multe explicații. Ce ar putea însemna că "El, [Isus] te va boteza cu Duhul Sfânt"? Cum ar putea fi explicat acest text, astfel încât fiecare credincios, indiferent de originea și perspectiva lui, să beneficieze și să tânjească după o viață mai deplină în Duhul lui Dumnezeu?

Care este aplicația pentru ascultătorii de astăzi, pentru creștinii postmodernității noastre? Ne poate fi de mare ajutor în lămurirea botezului, Ioan Botezătorul, care a avut o misiune unică și irepetabilă de a pregăti oamenii pentru Isus. De ce? Pentru că tocmai când evreii, după ani îndelungați de așteptare încep să se gândească și să creadă că Dumnezeu nu mai trimite profeți, deodată, din deșert, apare acest om pe nume Ioan. Iată cum îl descrie Evanghelistul Marcu pe Ioan Botezătorul: "Hainele lui erau țesute din păr gros de cămilă și purta o centură de piele în jurul taliei". Aceasta este o îmbrăcăminte foarte aspră, o haină foarte neobișnuită. Imaginați-vă că sunteți în oraș și vedeți un bărbat pe stradă cu părul foarte lung, și cu o barbă care arată ca și cum nu a fost tunsă niciodată. Creează impresia că tocmai a ieșit din pădurile unor ținuturi sălbatice, purtând un fel de salopetă decupată din piele de animal. Un personaj ciudat, despre care Evanghelia ne spune că este Sf. Ioan Botezătorul.

Ioan a crescut în casa unui preot care slujea la templu, Zaharia, așa că ar fi fost mai degrabă de așteptat să îmbrace cândva haine preoțești rafinate. Deci, de ce se îmbracă în păr de cămilă? Pentru că Ioan știe că este profet. Și nu un oarecare profet. Într-un anumit sens, este acel profet Ilie care va pregăti oamenii pentru ziua Domnului. Așa că alege să se îmbrace exact ca vechiul profet Ilie. Odată ce a atras atenția tuturor, le predică orientându-i spre o unică direcție, spre un singur punct central: "Vine în curând cineva care este mai mare decât mine; atât de mare încât nici nu sunt demn să mă aplec ca un sclav și să-i desfac curelele sandalelor" Așadar mesajul său de bază era: pregătește-te pentru Isus și pentru botezul său mai mare, în Duhul Sfânt, convertindu-te și mărturisindu-ți păcatele.

2. Ioan pregătește poporul și se retrage

Atitudinea lui Ioan ne învață cum să procedăm pentru a-l urma pe Isus. Dacă privim lumea celebrităților astăzi, atunci când se premiază starurile de cinema, se organizează gale speciale cu mult fast, creându-se o atmosferă de sărbătoare impresionantă. Vedetele sunt nominalizate. Stelele sunt invitate pe un covor roșu.

Mass-media se mobilizează, încercând să ofere telespectatorilor acest spectacol festiv cu celebrități îmbrăcate în rochii și costume de mii de Euro. Machiajul și părul lor sunt realizate de profesioniști care participă din tribune satisfăcuți pentru că au reușit să-și ofere serviciile și să-și facă cunoscut brandul lor prin acești mesageri vizionați de o lume întreagă. Totul se centrează pe vedetele premiate. Totul este astfel conceput încât lumea să rețină bine cine sunt ei, cine sunt vedetele scenei.

Revenind la mesajul evangheliei de astăzi observăm, în comparație cu ceea ce am prezentat înainte, că Ioan vine cu un contra-mesaj. Întregul său discurs se concentrează pe următoarele cuvinte: "Nu sunt eu acela". Cel care vine după mine este cel așteptat, nu eu. El este mult mai mare decât mine pentru că eu te botez cu apă, dar el te va boteza cu Duhul Sfânt. Asta schimbă totul. Și acest fapt este mântuitor. Eu te botez în râul Iordan, dar cel care vine te va boteza în prezența limpede și clară a lui Dumnezeu însuși. El te va schimba pe dinăuntru și vei avea o nouă viață care curge în tine. Îți place să fii umplut de puterea și prezența lui Dumnezeu? Acesta este evenimentul principal.

3. Care să fie atitudinea noastră în fața Domnului?

Ioan Botezătorul indică apoi o atitudine necesară pentru toți în fața celui care vine: "Convertirea și pocăința sunt importante. Sunt o pregătire necesară în fața celui care va veni și va boteza cu Duh Sfânt. Când Ioan a predicat acest lucru, audiența sa era încă pătrunsă de scrierile Vechiului Testament. Ei înțelegeau de ce o viață cufundată în Duhul lui Dumnezeu era tot ce îți puteai dori și tânji. Dar pentru noi ce înseamnă a trăi în Duhul Sfânt? Sfântul Apostol Paul în Scrisoarea către Romani 14,17 oferă un rezumat frumos al botezului în Duh: "Căci împărăția lui Dumnezeu nu constă în mâncare și băutură ci în dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt".

Deci ce presupune cu adevărat viața cu Dumnezeu? Este vorba de dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Dacă ești botezat în Duhul Sfânt, poți experimenta intim dreptatea, pacea și bucuria.

4. A trăi în Duhul lui Dumnezeu înseamnă a simți iubirea de fiică și fiu al lui Dumnezeu Tatăl.

Apariția publică a lui Isus începe cu botezul în râul Iordan. Iar primele cuvinte care i se spun sunt cuvintele Tatălui: "Acesta este fiul meu iubit". Această propoziție conține o mare promisiune și confirmare. Este confirmat solemn că Isus este acceptat pe deplin și necondiționat de Tatăl. - Această acceptare de către Tatăl este mai presus de viața și lucrarea lui Isus. Și această conștiință de a fi Fiul iubit al Tatălui, de a fi acceptat pe deplin și necondiționat, această conștiință este profund înrădăcinată în persoana lui Isus.

Este o convingere care merge atât de departe în conștiința lui încât nici aparentul abandon al lui Dumnezeu pe cruce nu-l aruncă în disperare, ci el își găsește puterea de a pune întreaga sa suferință și agonie în mâinile Tatălui.

Iubiți credincioși

Nu este oare aceasta una dintre cele mai importante dorințe interioare pe care le avem noi oamenii? Să fim primiți, acceptați și iubiți? Dacă simt că sunt acceptat, iubit, atunci sunt fericit. Aceasta îmi redă energie, putere. Viața mea capătă un nou sens. Pot iubi, pot simți adevărata bucurie a inimii. Dar oare e dificil de perceput iubirea lui Dumnezeu față de noi? Când avem un ambient plăcut, când copiii sunt înconjurați de iubirea părinților, când un bunic sau o bunică sunt bine primiți și înconjurați de grija și atenția copiilor și nepoților, atunci se poate observa mult mai ușor iubirea lui Dumnezeu în lume și în viața noastră. Dar vai de cel care simte că nu este acceptat! Ce imagine își face oare despre iubirea lui Dumnezeu pe care nu o regăsește în semeni, în cei apropiați?

Cineva poate avea tot ce-și dorește în viață: imagine bună, profesie de invidiat, bunăstare mai mult decât poate gestiona. Dar nu se simte acceptat, nu a cunoscut adevărata iubire sau a pierdut sensul bucuriei de a fi cu ceilalți, rămânând singur în castelul bunăstării și gloriei sale. Dacă cineva nu este acceptat, devine tensionat și dur. Se retrage în sine.

Un medic pediatru povestea din experiența sa cum a fost cooptat pentru a examina un grup de copii înainte de a începe școala. Pentru a le îndepărta timiditatea, el primea pe fiecare copil spunându-i prietenește: "Iată un copil drag!" Fiecare copil, fiind întâmpinat astfel, înfățișa o figură bucuroasă. Dar la un moment dat a intrat un băiețel care, la auzul acestei constatări (Iată un copil drag) a început să clatine din cap a dezaprobare, spunând: "Nu, nu sunt un copil drag!" "Dar eu pot să văd asta la tine", a spus doctorul, "Nu!" a răspuns băiatul: "Eu sunt Sam cel rău!" Ne putem închipui oare de câte ori auzise aceasta înainte de a i se imprima atât de adânc în memoria sa? Un copil care abia își începea viața de școlar pentru a învăța să citească și să scrie, deja învățase să nu se suporte pe el și să nu-i suporte nici pe ceilalți!

Dacă revenim acum la atmosfera de iubire revărsată de Tatăl la Iordan asupra lui Isus, am fi tentați să spunem că e o adresare specială a lui Dumnezeu către Fiul său Preaiubit. Și așa este. Dar am putea să ne gândim și mai departe, că această adresare a lui Dumnezeu se prelungește și către mine... către tine... către noi?

Cuvântul Evangheliei de azi vrea să transmită un mesaj puternic fiecăruia dintre noi. Aici și acum Dumnezeu spune: "Ești fiul meu iubit, fiica mea iubită!" Vedeți? Miezul credinței noastre nu constă în interdicții, în reguli și convenții ci în primul rând în faptul că permitem ca dragostea lui Dumnezeu să ne cuprindă, că lăsăm pe Dumnezeu să ne atingă și să ne miște. Și odată ce am simțit iubirea Domnului vom transmite ca o reverberație această iubire către ceilalți, ca răspuns la iubirea primită.

Atunci să ne întrebăm: Care este forța iubirii lui Dumnezeu față de noi? Putem afla ceva despre puterea acestei iubiri de la un tânăr cuplu căsătorit care a dat mărturie despre o experiență din propria viață. Tinerii au așteptat cu nerăbdare primul lor copil. Dar s-a născut cu o dizabilitate. "Am fost foarte triști la început", au spus părinții. "Dar am descoperit treptat că ne iubeam foarte mult copilul. Este o iubire care crește zi de zi. Depinde de noi să oferim copilului nostru tot ajutorul posibil. Privind acum viitorul său și al nostru ne umplem de încredere și bucurie".

Iată, iubiți credincioși, ce forță le-a dat o astfel de acceptare din dragoste! Au primit cu încredere și iubire copilul, ca și dar făcut lor de Dumnezeu. Și în fiecare zi simțeau acest lucru într-un mod nou.

Iată cum ne iubește Dumnezeu! Iată cum își găsește plăcerea în fiecare creatură! Ce s-ar întâmpla dacă nu am fi capabili să descoperim iubirea lui Dumnezeu față de noi? Cât de triști și abătuți am fi! Câte persoane am răni și am desconsidera!

Dragi surori și frați!

Fiecăruia dintre noi Dumnezeu îi spune: "Ești copilul meu iubit, în care îmi găsesc plăcerea."

De aceea vă încredințez pentru săptămâna următoare două misiuni concrete pe care să le experimentăm fiecare dintre noi.
1. Să descoperim botezul primit. Cum? Să admirăm în viața personală și în ceilalți cum lucrează Duhul lui Dumnezeu pe care l-am primit la Botez și să-i mulțumim pentru experiențele pe care le vom avea.
2. Să descoperim Iubirea lui Dumnezeu. Cum? Să simțim prin tot ceea ce facem, în persoanele pe care le întâlnim și în tot ceea ce ni se întâmplă, cum ne iubește Dumnezeu și cum ne determină să ne comportăm cu iubire față de ceilalți. Amin.

10 ianuarie 2021

Pr. Egidiu Condac
510 accesări.


Alte predici pentru Botezul Domnului:

Anul B
11 ianuarie 2009 - Pr. Ștefan Lupu
8 ianuarie 2012 - Pr. Vasile Petrișor
11 ianuarie 2015 - Ep. Petru Gherghel
7 ianuarie 2018 - Pr. Ștefan Lupu

[ Index predici și predicatori ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat