Anul B
Toţi Sfinţii

Ap 7,2-4.9-14; Ps 23; 1In 3,1-3; Mt 5,1-12a

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Rugăciunea de la această Liturghie ne-a oferit sensul solemnităţii dedicată tuturor sfinţilor. Ne-am rugat: "Tu dăruieşti Bisericii tale bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele şi slava tuturor sfinţilor". Iar peste câteva minute, în prefaţa Liturghiei de astăzi, vom auzi recitând în numele nostru că ne bucurăm de soarta fericită a membrilor Bisericii, pe care Dumnezeu ni i-a dat ca prieteni şi modele de viaţă.

Biserica celebrează azi, aşadar, gloria tuturor sfinţilor din cer. Ea ne invită, pe bună dreptate, ca întotdeauna să ridicăm privirea în sus, până la cer, pentru a contempla cetatea lui Dumnezeu. Ne invită la această contemplare pentru a ne aminti că scopul, ţinta unică a vieţii noastre este aceea de a fi sfinţi.

Sfinţenia. Este un cuvânt mare, care ne produce teamă de multe ori, deoarece ne gândim la sfinţi ca la nişte persoane de care cu greu ne putem apropia. Şi, în schimb, sfinţenia nu este făcută din gesturi mari; sfinţenia constă în a face în mod constant binele. Spunea sfânta Tereza de Avilla: "Sfinţenia nu constă în a face lucruri extraordinare, dar în a face în mod extraordinar de bine lucrurile obişnuite". Sfinţenia nu constă în a face în fiecare zi lucruri foarte grele, dar în a le face, uneori, cu mai multă iubire.

Să ne amintim că în această lume în care trăim, mereu mai confuză şi unde numai politica îşi are ultimul cuvânt, sfinţenia vieţii noastre creştine este singura politică adevărată. Singurul lucru pe care îl putem face pentru a trezi conştiinţele adormite este sfinţenia. Este convingerea că nu noi, nu politicienii, dar numai sfinţi noi vor putea reînnoi lumea.

Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea că unde trec sfinţii, Dumnezeu trece împreună cu ei. Este o realitate sigură. Mai mult ca niciodată, mai mult ca în orice altă epocă, oamenii nu au fost atât de departe de Dumnezeu, aşa de dispreţuitori de sfinţenia pe care el o cere şi, totuşi, niciodată nu s-a simţit atât de mult şi de clar necesitatea de a fi sfinţi, de a avea sfinţi în mijlocul nostru. Lumea de astăzi aşteaptă mai departe sfinţi.

Sfinţenie. Trebuie să recunoaştem că este un cuvânt care este străin de vocabularul nostru obişnuit. Şi, ce-i drept, ne cam sperie, chiar şi pe noi, creştinii. De aceea, la această sărbătoare din acest an, ne întrebăm din nou: cine sunt, de fapt, sfinţii?

Cineva a spus că sfinţii nu sunt cei care nu au greşit niciodată, dar cei în care greşelile nu depăşesc binele. Sfinţii sunt bărbaţi şi femei extraordinar de normali, care au trăit în mod extraordinar lucrurile obişnuite. Sunt bărbaţi şi femei care au crezut din plin în programul Fericirilor propuse de Isus în evanghelie şi s-au străduit să potrivească viaţa lor cu acest program. Iată pentru ce Biserica îi propune admiraţiei noastre şi imitării noastre.

Cine nu a citit cuvântarea de pe munte a lui Isus, nu este în măsură să ştie ce este creştinismul. Cine nu a citit Fericirile care fac parte din această cuvântare de pe munte, nu ştie ce este sfinţenia. Şi, încă o dată în plus, în această solemnitate a Tuturor Sfinţilor am ascultat această proclamare a Fericirilor, un discurs care cere angajare; am putea spune un discurs cu adevărat revoluţionar. Un discurs clar, deoarece se înţelege că cine va vrea să fie creştin autentic, fidel, să fie discipol al lui Cristos, trebuie să pună în practică acest program. Se înţelege că vocaţia creştină este o invitaţie la fericire. Şi se înţelege că viaţa creştină este în mod fundamental şi trebuie să fie o viaţă optimistă, ba chiar, viaţa este pentru fericire. Şi cine nu caută fericirea? Numai că fericirea trebuie căutată acolo unde este cu adevărat. Cine se adaptează acestui program proclamat în Fericiri, cu siguranţă poate aspira la sfinţenie, poate deveni sfânt.

Iată ce este creştinismul: un adevărat program care ne călăuzeşte spre sfinţenie. Şi mesajul sărbătorii Tuturor Sfinţilor, o sărbătoare pe care o celebrăm astăzi şi care aduce omagiu atâtor bărbaţi şi femei care s-au străduit să pună în practică cuvântul lui Cristos, devin modele adevărate pentru noi.

Cu toate acestea sfinţii nu sunt - putem spunem aşa - supereroi, dar persoane normale, oameni care s-au exercitat zilnic cu evanghelia, au fost oameni extraordinari în mijlocul unei lumi obişnuite. Titlul lor de perfecţiune nu este extraordinarul, dar normalitatea. Sfinţii nu sunt sfinţi pentru că sunt extraordinari, şi prin urmare mai greu de ajuns la statura lor, dar pentru că sunt perfecţi în observarea evangheliei, aşa cum ar trebui să fim şi noi, toţi.

Un mare teolog spunea că sfinţii reprezintă comentariul cel mai important al evangheliei, o actualizare în cotidian şi, prin urmare, reprezintă pentru noi o cale reală de a acces spre Isus. Atunci, privind din acest punct de vedere, sfinţenia nu este un lux, nu este un privilegiu pentru puţini oameni, nu este un scop sau o ţintă imposibilă pentru un om normal. Sfinţenia este posibilă tuturor.

Cunoaştem mulţi sfinţi. În ultimul timp, au început să apară şi pe firmamentul ţării noastre fericiţi, aşteptând şi momentul canonizării lor, adică declararea lor de sfinţi: fericita Veronica Antal, beatificată recent; fericitul nostru episcop, Anton Durcovici; fericitul Vladimir Ghika sau fericitul Ieremia. În cer este loc pentru mai mulţi. Să ne adresăm, aşadar, cu încredere, acestor fericiţi ai noştri, precum şi altor sfinţi pe care îi venerăm în mod deosebit ca maeştri, modele, ca prieteni şi ca protectorii noştri. Dar nu ajunge numai să ne rugăm la ei, trebuie şi să-i imităm.

Într-o societatea ca a noastră în care trăim şi care este năpădită din ce în ce mai mult de necredinţă, de vicii, este posibil, totuşi, să trăim ca sfinţi, să devenim sfinţi. Chemarea la sfinţenie este pentru toţi, ba chiar este posibilă tuturor. Bine-înţeles, acea sfinţenie obişnuită, care constă în a face, cu multă iubire, lucrurile normale, sau a împlini datoriile noastre cu fidelitate, chiar şi cele mai mici datorii.

Ar trebui să amintim şi de o realitate frecventă în viaţa noastră creştină. Şi fiecare o poate constata: sfinţilor le cerem numai harul şi ajutor; alergăm la mijlocirea sfinţilor, dar nimeni, poate, nu cere ajutorul ca să îi imităm pe sfinţi. Cum spunea pe bună dreptate sfântul Bernard: "Sfinţii nu au nevoie de onorurile noastre şi nici nu au vreun profit din cultul nostru faţă de ei". Este clar că atunci când le cinstim memoria urmărim interesele noastre, nu ale lor. Şi ar trebui să fim atenţi atunci că copiem exemplul lor.

"Cât de mulţi sunt sfinţii?", ne întrebăm, dacă tot auzim de atâtea nume şi de atâtea beatificări şi canonizări, mai ales în ultima perioadă. Cartea Apocalipsului, în tentativa de a face un recensământ în cer, ne oferă cifre simbolice: 144000. Ce vrea să spună această cifră? 144000 este rezultatul înmulţirii cifrei 12 cu 12 şi încă odată cu 1000. Este cifra simbolică a totalităţii, adică sub această cifră indicată de Cartea Apocalipsului se ascunde o mulţime imensă de sfinţi.

Mulţi sfinţi în cer, bine-nţeles, dar ar trebui să ne gândim că sunt şi sfinţi pe pământ, bărbaţi şi femei care călătoresc alături de noi, care înfruntă greutăţile vieţii de fiecare zi, care sunt fideli în îndeplinirea datoriilor stării lor, care se apropie des de sfintele sacramente, care fac binele. Dacă ne-am strădui să ne deschidem bine ochii, i-am recunoaşte imediat. Sunt cei curaţi cu inima, cei săraci cu duhul, cei care suferă, cei blânzi, cei care sunt făcători de pace, aşa cum proclamă Fericirile.

Această sărbătoare, aşadar, ne aminteşte că fiecare dintre noi poartă numele unui sfânt. Ce mare respect trebuie să avem faţă de ei şi apoi, câtă angajare ar trebui să avem pentru a imita sfântul nostru patron. Cei din vechime spuneau că numele este omul - în limba latină, nomen est omen. Numele este o urare pentru cel care îl poartă. Ar trebui să ne gândim mai des la puterea patronului şi a numelui nostru.

Această sărbătoare ne aminteşte, de asemenea, că avem un nume în comun: cu toţii suntem creştini; şi creştin vrea să spună: unul care trăieşte din Cristos. Spunea sfântul Leon cel Mare: "Creştinule, aminteşte-ţi de demnitatea ta!". Să fim, aşadar, vrednici de numele de creştin, să fim mândri de credinţa noastră. După exemplul sfinţilor nimeni să nu se ruşineze să-şi mărturisească ceea ce este. Numele de creştin este o mare soartă, dar cere angajare şi coerenţă în viaţă. Nu poate fi creştin cel care nu ştie să prefere perfecţiunea dificilă în faţa mediocrităţii uşoare. Calea fericirilor nu numai că este grea, dar este şi un urcuş, este singura cale indicată de Cristos pentru a ajunge sfinţi.

Scria cu multă insistenţă sfântul Ioan Paul al II-lea într-un document pregătitor la Marele Jubileu al anului 2000: "Este momentul să propunem tuturor, cu mare convingere, această măsură înaltă a vieţii creştine obişnuite. Întreaga viaţă a comunităţii bisericeşti şi a familiilor creştine trebuie să ducă în această direcţie şi anume, în direcţia sfinţeniei".

Cu Fericirile, Isus ne indică un program de viaţă. Înaintea bunului nostru simţ, Isus propune nebunia sa divină. În faţa tradiţionalismului nostru, el propune noutatea extraordinară a mesajului său. În faţa mediocrităţii noastre, el propune programul exigent, dar şi înflăcărat, al sfinţeniei. Să nu încercăm să neutralizăm şi să înăbuşim cuvântul lui Dumnezeu, care ne cheamă mereu la sfinţenie. A sosit ceasul, în sfârşit, să luăm în serios evanghelia. Acesta pare să fie mesajul, din nou, al sărbătorii Tuturor Sfinţilor. A sosit momentul să trecem de partea lui Cristos, dacă vrem ca şi astăzi evanghelia să formeze şi să transforme societatea. A sosit ceasul de a nu ne mai teme de evanghelie. Oare ne cere prea mult Isus? S-ar putea. Dar ne-am gândit vreodată că posibilităţile noastre merg mult dincolo decât putem crede noi? Dacă sfinţii au reuşit, de ce nu şi noi?

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Aşadar, să ne angajăm să fim oameni ai Fericirilor, deoarece societatea noastră nu va putea fi transformată şi schimbată dacă noi, creştinii, nu vom trăi în mod constant în spiritul Fericirilor. Amin.

1 noiembrie 2018

Ep. Aurel Percă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
378 accesari.

Alte predici pentru Toţi Sfinţii:

Anul B
1 noiembrie 2009 - Ep. Petru Gherghel
1 noiembrie 2012 - Ep. Aurel Percă
1 noiembrie 2015 - Pr. Alois Farţadi

[ Index predici şi predicatori ]