Anul B
Trupul şi Sângele Domnului. Joia Verde

Ex 24,3-8; Ps 115; Evr 9,11-15; Mc 14,12-16.22-26

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cred că fiecare dintre noi a avut ocazia în viaţă să vadă odată la televizor cum se încheie o alianţă între două state. Are loc o ceremonie publică în care cei doi şefi de stat semnează un document. Sunt aşezaţi la o masă, după ce semnează îşi schimbă documentele, îşi schimbă stilourile, zâmbind la camerele de filmat. Mai mult, poate vă amintiţi cum recenta reconciliere dintre Statele Unite şi Cuba a fost marcată doar printr-o strângere de mână între preşedinţii celor două state, în faţa multor fotografi care au imortalizat momentul istoric. Nu au existat documente, nicio semnătură, a fost un simplu gest de prietenie, o strângere de mână; o strângere de mână care a însemnat, de fapt, sfârşitul deceniilor de ostilitate şi începutul unei relaţii complet noi şi, astfel, inamicii au devenit prieteni, a început o nouă relaţie între cele două state, trecutul a fost uitat, a fost, parcă, redeschis acel robinet care era închis, iar această deschidere a adus tuturor beneficii, comunitare, pace şi o viaţă mai bună.

Am putea spunea că acelaşi lucru, de-a lungul istoriei omenirii, a încercat să-l facă Dumnezeu cu omul. Dumnezeu a căutat mereu cea mai bună cale de a încheia un legământ cu oamenii, de a deveni prietenul lor, astfel încât oamenii să poată primi din bunurile Domnului, să se poată mişca liberi între pământ şi cer şi, astfel, să trăiască în pace şi prietenie între ei şi cu Dumnezeu. Dar a existat mereu o problemă, pentru că atunci când intri în contact cu Dumnezeu, nu te poţi purta ca şi cum l-ai bate pe Dumnezeu cu palma pe umăr. Iată, în Vechiul Testament, lui Moise, care îi cere cu naivitate Domnului spunând: "Lasă-mă să văd faţa ta", Dumnezeu îi răspunde cu aceste cuvinte: "Nu vei putea să-mi vezi faţa, căci nu poate omul să mă vadă şi să rămână viu". Şi continuă spunând: "Când îmi voi trage mâna la o parte, mă vei vedea din spate, însă faţa mea", spune Domnul, "nu se poate vedea".

Înţelegem, aşadar, că între Dumnezeu şi om există o distanţă infinită, o distanţă pe care însă Dumnezeu a încercat mereu să o umple cu iubirea sa. Această distanţă este bine rezumată în cea de a doua lectură pe care am ascultat-o astăzi, prin expresia "fapte de moarte". Iată, păcatul, care este o lucrare a morţii, care ne face să murim pentru viaţa harului, are această putere diabolică de a ne ţine departe de Dumnezeu.

Dar Dumnezeu oferă omului o realitate minunată, o realitate care se numeşte legământul său, pactul său de alianţă cu omul. Iar legământul funcţionează astfel: omul se obligă să păzească poruncile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, în schimb, garantează binecuvântarea, mântuirea omului de aceste fapte ale morţii. Dar Dumnezeu, fiind invizibil, nu poate face acest lucru cu o strângere de mână, în faţa fotografilor, ci o face, iată, printr-un ritual în care semnătura se face prin intermediul simbolului vieţii, sângele devenind astfel elementul prin care alianţele cu Domnul sunt semnate în Sfânta Scriptură.

Şi ascultând cele trei lecturi propuse nouă ca meditaţie pentru această sărbătoare, observăm că cele două cuvinte cheie, sânge şi legământ, apar în fiecare dintre ele. Iată, Cartea Exodului ne spune: "Moise a luat sângele şi a stropit poporul zicând: Iată sângele alianţei, pe care a făcut-o Domnul cu voi, potrivit tuturor acestor cuvinte". Iar Scrisoarea către Evrei adaugă: "Cu atât mai mult, sângele lui Cristos va curăţa conştiinţa voastră de faptele moarte şi de aceea el, Cristos, este mijlocitorul unei alianţe noi". Iar evanghelia conclude: "Apoi, luând potirul şi mulţumind l-a dat lor şi au băut din el toţi şi le-a spus: «Acesta este sângele meu, al alianţei care se varsă pentru mulţi»".

În Vechiul Testament, sângele a fost stabilit pentru a se stabili alianţa, legământul de prietenie dintre Dumnezeu şi poporul Israel. Sângele a servit, aşadar, ca o cerneală. Cei care au fost marcaţi cu el au devenit aliaţi cu el, prietenii lui Dumnezeu, iar Biblia ne descrie multe dintre legămintele lui Dumnezeu cu omul, începând de la alianţa cu Adam, cu Noe, cu Abraham, cu Moise. Dar ne putem pune următoarea întrebare: "De ce a fost nevoie de atât de multe alianţe?". Pentru că oamenii au încălcat, mai mereu, alianţele făcute cu Domnul, au făcut la fel ca oricare stat ce începe să se comporte ca un inamic mai degrabă, decât un aliat, după ce a semnat cu tratat cu cel pe care acum îl agresează.

Iată, evanghelia ne spune că la Cina cea de Taină, Isus a instituit o alianţă nouă, veşnică, cu omul. Este ultima alianţă, alianţa definitivă, nu vor mai exista altele, iar această nouă alianţă Dumnezeu a voit să o semneze cu sângele Fiului său, care şi-a dat viaţa pentru noi şi, după cum ne spune Scrisoarea către Evrei, obţinându-ne astfel o răscumpărare eternă, purificându-ne conştiinţa de faptele moarte, pentru a putea astfel aduce cult Dumnezeului celui Viu.

De-a lungul celor aproape 2000 de ani de existenţă, Biserica noastră a continuat mereu să repete gesturile, cuvintele lui Isus de la ultima cină în celebrarea Sfintei Liturghii. A luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o şi le-a spus: "Luaţi, acesta este trupul meu". Apoi, luând potirul şi mulţumind l-a dat lor şi au băut din el toţi şi le-a spus: "Acesta este sângele meu, al alianţei".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ajunşi în acest punct, aş vrea să amintesc impresionantele cuvinte ale sfintei Tereza de Calcutta, care spunea în felul următor: "Este greu pentru mine să cred că îl puteţi vedea pe Dumnezeu într-o bucată de pâine, dar nu îl puteţi vedea în chipul fratelui vostru care suferă, care stă alături de voi?". Iată, de ce, cuvintele lui Isus "Acesta este trupul meu", "Acesta este sângele meu", aceste cuvinte nu sunt doar un angajament al lui Isus pentru noi, oamenii, pentru mine, dar aceste cuvinte sunt şi un angajament al omenirii, al nostru, personal, pentru toţi aceia care ne stau alături, pentru întreaga lume. Şi înţelegem, astfel, într-un chip minunat, cum că a trăi cu adevărat o viaţă euharistică nu înseamnă doar simplul fapt de a veni la biserică, nu înseamnă simplul fapt al prezenţei noastre în biserică ci, a trăi o viaţă cu adevărat euharistică, înseamnă în aşa fel încât, din viaţa noastră să facem un dar al dragostei. Ştim că pâinea este făcută pentru a fi mâncată, pentru că închisă undeva într-un sertar se întăreşte. Vinul, la fel, este făcut şi el să fie băut, să fie savurat. Odată deschisă o sticlă de vin şi lăsată pe margine, cu timpul vinul se oţeteşte, devine vechi şi nefolositor.

Iată, pentru a ne găsi cu adevărat fericirea în această viaţă, nu ajunge doar ca să primim cele necesare, ci este nevoie, mai ales, să dăruim, mai mult, să ne dăruim propria viaţă. Şi doar atunci vom avea sentimentul clar şi sigur de a fi utili, că viaţa noastră capătă cu adevărat un sens. Fericirea noastră constă, aşadar, în a putea spune împreună cu Isus aceste cuvinte: "Acesta este trupul meu, acesta este sângele meu, aceasta este viaţa mea pe care vreau să o ofer aproapelui de lângă mine". Iată, ori de câte ori preoţii fac acest lucru în memoria lui Cristos, rostesc la Sfânta Liturghie cuvintele lui. Isus Cristos, mediatorul nostru la Tatăl, coboară în mod real în mijlocul nostru, iar noi primim de la el moştenirea veşnică, suntem făcuţi fii ai lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În multe locuri ale lumii, astăzi, sau duminica ce urmează, iată, Preasfântul Sacrament va fi purtat în procesiune pe străzile oraşelor, satelor, oamenii vor pregăti covoare de flori, decoraţiuni pentru a dovedi credinţa lor în această prezenţă reală a lui Isus Cristos în sfânta Euharistie, o prezenţă misterioasă, dar eficientă pentru viaţa noastră. Este semnul alianţei veşnice, este semnul că planul minunat al lui Dumnezeu este fericirea noastră. De aceea, iată, Isus Cristos s-a făcut jertfă, s-a făcut euharistie. De aceea, Isus Cristos iese din tabernacole pentru a ne căuta, pentru a ne ridica, pentru a ne hrăni, pentru a ne învăţa adevărul ce vine de la Dumnezeu, pentru a ne conduce la viaţa cea veşnică şi a ne dărui fericirea eternă. Amin.

Lăudat să fie Isus Cristos!

31 mai 2018

Pr. Iosif Tiba

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
459 accesări.

Alte predici pentru Trupul si Sângele Domnului:

Anul B
11 iunie 2009 - Pr. Wilhelm Dancă
7 iunie 2012 - Pr. Iosif Dorcu
4 iunie 2015 - Pr. Iosif Iacob

[ Index predici şi predicatori ]