Anul B
Duminica a 25-a de peste an

Înţ 2,12.17-20; Ps 53; Iac 3,16-4,3; Mc 9,30-37

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ascultând cu atenţie evanghelia de astăzi, putem vedea că este o întreagă pedagogie, este un curs de formare a ucenicilor, cu întrebări şi răspunsuri, cu dificultăţi şi exemple. Aşadar, Isus ne formează şi ne învaţă şi pe noi astăzi. Dar ce anume ne învaţă Isus? În primul ni se revelează identitatea Fiului lui Dumnezeu. Misiunea lui Cristos pe pământ este mântuirea omului, însă această mântuire va fi realizată prin suferinţa, moartea pe cruce şi învierea sa. Isus este conştient de acest lucru, l-a acceptat de bunăvoie, din iubire, însă vrea să-i facă pe ucenici să înţeleagă această realitate.

Ne spune evanghelistul că ucenicii nu au înţeles aceste cuvinte, nu au înţeles pentru că nu reuşeau să se despartă de mentalitatea greşită referitoare la Mesia. Se aşteptau ca acesta să fie un conducător politic, militar, care să elibereze poporul de sub dominaţia romană, şi care să guverneze, să conducă ţara. De aceea vrea Isus să-i instruiască, pentru ca atunci când se vor împlini toate, ei să înţeleagă.

În al doilea rând, Isus ne arată care este condiţia ucenicilor săi, a noastră, a creştinilor. Cei care vor să se bucure de învierea lui, vor trebui mai întâi să sufere şi să îndure multe, asemenea lui.

Pentru a înţelege mai bine acest lucru, prima lectură ne prezintă suferinţa celui drept în mijlocul păcătoşilor. Pentru că cel drept respectă voinţa Domnului şi pentru că le atrage atenţia, mustrându-i, pe cei ce sunt pe căi greşite, aceştia vor să se răzbune. "Să-i întindem o cursă, să-l supunem la ocări şi chinuri, să-l osândim la o moarte ruşinoasă". Privind, astfel, cuvintele lui Isus, şi în lumina primei lecturi, trebuie să înţelegem că urmarea Mântuitorului nu înseamnă glorie, nu înseamnă nicidecum triumfuri; dimpotrivă, înseamnă să ne acceptăm fiecare dintre noi crucea.

Dar care este răspunsul ucenicilor? În timp ce Isus vorbeşte despre moartea şi învierea sa, ei discută despre alte lucruri: cine dintre ei este mai mare. Aceasta era preocuparea lor. Şi ne putem imagina cum Petru, probabil, aminteşte că el este piatra pe care va fi zidită Biserica, Iuda se putea crede primul pentru că el ţinea punga cu bani, Iacob şi Ioan se puteau baza pe faptul că au fost aleşi pentru a asista la schimbarea la faţă. Dar greşeau. Deşi l-au însoţit pe Isus şi i-au fost alături, tot nu au înţeles.

De aceea Isus îi aşază, îi cheamă la el pe cei doisprezece şi îi învaţă: "Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor". Aceasta este puterea, aceasta este gloria, aceasta este autoritatea pe care le-o dă Isus însuşi: slujirea. Primul între ceilalţi este cel care slujeşte, aşadar. Cel mai mare este cel care se umileşte, cel care se pune în slujba celorlalţi.

Ce trebuie să facem pentru a avea atitudinea corectă, pentru a fi adevăraţi ucenici ai Domnului? Să căutăm să ne însuşim înţelepciunea care vine de la Dumnezeu. Ne spune sfântul apostol Iacob în lectura a II-a că această înţelepciune este modestă, paşnică, prietenoasă, docilă, plină de milă şi bogată în fapte bune. În schimb, cine se ghidează după înţelepciunea acestei lumi, cine trăieşte conform patimilor, este departe de calea cea dreaptă. "De unde vin războaiele, de unde vin certurile între voi? Oare nu tocmai din patimile care se luptă în voi înşivă? Sunteţi plini de pofte şi pentru că nu le puteţi satisface, ucideţi. Sunteţi invidioşi, şi pentru că nu vă atingeţi ţelurile, intraţi în conflict şi purtaţi război".

Iată de ce, ascultând lecturile propuse astăzi de Sfânta Biserică, trebuie să încercăm să ne lăsăm instruiţi de Isus, să încercăm să-i înţelegem cuvântul. Obişnuim, ascultând ori citind Sfânta Scriptură, să ne punem în pielea celor drepţi, care suferă, în pielea celor care nu sunt înţeleşi. Dar este greşit. Să nu uităm să ne identificăm şi cu cei nelegiuiţi, cu cei amintiţi de prima lectură, pentru că şi noi ne simţim de multe ori deranjaţi de mustrările altora. Nu admitem ca alţii să ne înveţe ce să facem. Nu vrem ca alţii să ne arate greşelile, lipsurile noastre. Nu facem altceva decât să acţionăm ca cei nelegiuiţi. De aceea, este necesar să-l lăsăm pe Isus să ne înveţe, să ne deschidem inima în faţa cuvântului său divin.

O povestioară ne spune că un copil se juca de-a v-aţi-ascunselea cu alţi copii de vârsta lui. S-a ascuns şi aştepta să vină cineva să-l caute. După ce a aşteptat mai mult timp, a ieşit din ascunzătoarea sa, dar cel care trebuia să-l caute şi să-l găsească dispăruse. Atunci şi-a dat seama că acel copil nici măcar nu a încercat să-l găsească. Supărat, a început să plângă şi a plecat acasă. S-a întâlnit cu bunicul său şi s-a plâns de ceea ce i-au făcut acei copii. Atunci bunicul, om credincios fiind, i-a spus: "Nu plânge, pentru Dumnezeu este şi mai greu. Deşi nu se ascunde, deşi este prezent printre noi, nimeni nu-l caută".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Este extraordinar faptul că Isus le propune discipolilor săi să fie pe ultimul loc. Să încercăm să intrăm în sensul propunerii lui Isus. Ce anume intenţionează atunci când ne propune să căutăm ultimul loc? Isus, înainte de toate, contestă viaţa consumată în căutarea prestigiului, contestă viaţa redusă la întrecere pentru a ieşi în faţă, contestă viaţa consumată pentru a da frâu liber orgoliului. De ce? Pentru că acolo unde este orgoliu, este şi fructul otrăvitor al multor vicii, în mod inevitabil. Pentru aceasta, calea lui Cristos, care este înţelepciune ce vine de sus, este calea umilinţei. El înfruntă orgoliul gol al omului, contrapunându-i adevărata măreţie: măreţia de a trăi pentru alţii, de a-i sluji pe fraţi, de a le dărui viaţa în slujba celorlalţi. Aceasta este noutatea adusă de Isus. El ne-a făcut să înţelegem că în Dumnezeu nu există altă putere în afară de puterea iubirii.

Când Isus a fost luat în Grădina Măslinilor, ne spune el însuşi că ar fi putut să facă apel la legiuni de îngeri şi l-ar fi smuls din mâinile soldaţilor. Dar el este atent să nu o facă, pentru că aşa ne-ar fi descoperit un Dumnezeu fals, ne-ar fi descoperit un Dumnezeu ca putere, în loc să ne descopere un Dumnezeu ca iubire, care ajunge până la a-şi da viaţa pentru cei pe care îi iubeşte. Moartea lui Cristos ne descoperă calitatea atotputerniciei lui Dumnezeu. Nu este o atotputernicie de dominare, nu este o atotputernicie a bunului plac. Nu! Dumnezeu nu este altceva decât iubire. Şi această iubire este atotputernică. Dar iubirea, iubirea adevărată, iubirea care este în Dumnezeu, este iubire umilă. Deci, putem să spunem, cu siguranţă, că Dumnezeu este cel mai umil dintre toţi cei care există, tocmai pentru că el este iubire infinită. Şi umilinţa nu permite să priveşti pe nimeni de sus în jos.

Să observăm un detaliu: când Isus spală picioarele apostolilor în seara din Joia Sfântă, el îi priveşte de jos în sus, şi tocmai în acel moment ne spune că este Dumnezeu. Noi, uneori, îl căutăm pe Dumnezeu în diferite moduri şi locuri, în timp ce Dumnezeu se află, de cele mai multe ori, lângă noi, în mijlocul nostru; ne spală picioarele, ne spală inima de păcate. Spălarea picioarelor este o lecţie de iubire fraternă, dar în mod mai profund este o descoperire, o dezvăluire a ceea ce este Dumnezeu. De aceea, Isus ne invită să fim umili. De ce? Pentru a fi fiii lui Dumnezeu, pentru a fi lumină a lui Dumnezeu şi pentru a fi în iubirea lui Dumnezeu.

Ne rugăm bunului Dumnezeu să ne ajute să punem în practică cuvântul său în drumul nostru către cer. Amin.

23 septembrie 2018

Pr. Ciprian Antălucă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
476 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 25-a de peste an:

Anul B
24 septembrie 2006 - Pr. Iulian-Valerian Ianuş
20 septembrie 2009 - Pr. Iosif Dorcu
23 septembrie 2012 - Pr. Cristinel Fodor
20 septembrie 2015 - Pr. Daniel Iacobuţ

[ Index predici şi predicatori ]