Anul B
Duminica a 21-a de peste an

Ios 24,1-3a.1518b; Ps 33; Ef 5,21-32; In 6,60-69

Lăudat să fie Isus Cristos!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Astăzi este a 5-a duminică în care la Sfânta Liturghie citim din capitolul 6 al Evangheliei după sfântul Ioan celebrul capitol, care conţine istoria miracolului înmulţirii pâinilor şi discursul euharistic al lui Isus de la Cafarnaum. Cuvintele pe care Isus le-a rostit, acolo, la Cafarnaum, dar şi mai înainte, şi propunerea pe care el a făcut-o discipolilor săi, principiile pe care le-a propus, au creat o impresie puternică asupra celor care îl urmau. Şi acolo, la Cafarnaum, apele au început să se despartă, deoarece unii dintre ucenicii săi, începând cu acel moment, îl vor abandona, în vreme ce alţii vor continua să îl urmeze. De ce l-au părăsit unii? De ce ceilalţi au preferat să rămână cu el? Iată cele două întrebări ale evangheliei de astăzi, iată cele două repere ale predicii din această duminică.

Mai întâi vorbim despre discipolii care l-au părăsit pe Isus. Aflăm în evanghelia de astăzi că mulţi dintre discipolii săi, după ce au înţeles ceea ce le cere Isus, au început să spună: "Greu este cuvântul acesta. Cine poate să-l asculte?". Este interesant să observăm că ei nu zic: "Cuvintele lui Isus sunt greşite" sau că "Isus nu are dreptate", ci spun "Greu este cuvântul acesta, cine poate să-l asculte?". Şi murmură.

Murmurarea înseamnă exprimarea nemulţumirii sau exprimarea dezaprobării, dar cu o voce joasă, nedesluşită. Murmurarea este atitudinea celui nemulţumit de ceva sau de cineva. Murmurarea este o atitudine negativă, care se exprimă printr-o critică continuă. În Biblie murmurarea exprimă în general necredinţa, dubiul, neîncrederea şi acestea duc în cele din urmă la suspiciune, la răceală, la apostazie. Aşadar, discipolii murmurau spunând: "Greu este cuvântul acesta. Cine poate să-l asculte?".

Ce face Isus în faţa murmurării discipolilor? Îşi retrage cuvintele? Nu! Şi Isus le oferă un principiu, după care ar trebui să se evalueze învăţătura sa şi principiile de viaţă pe care Isus le predică. Iată ce le spune: "Duhul este acela care dă viaţă, trupul nu foloseşte la nimic". Aceasta este o formulare tipic semitică, şi are nevoie de interpretare. Trupul sau carnea, sarx în limba greacă, exprimă natura umană, cu limitările sale. Dar cu mintea omenească, cu raţionamentele omeneşti, noi nu putem intra în logica lui Isus Cristos. De aceea Isus vorbeşte de duhul şi de aceea Isus le vorbeşte de credinţă. Fără credinţă nu putem înţelege ceea ce vrea să ne spună Isus. De fapt, Isus spune în evanghelia de astăzi: "Dar sunt unii dintre voi care nu cred. De fapt, Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda".

Vedeţi, noi, de multe ori, suntem înclinaţi să căutăm duşmanii Bisericii undeva în afara Bisericii. Acolo ne căutăm duşmanii. Şi, fără îndoială, există şi acolo. Dar, probabil, că cei mai mare oponenţi ai lui Cristos sunt adesea printre noi, cei botezaţi, care formăm comunitatea de credinţă.

Se spune că un tânăr a voit să intre într-o mănăstire şi a făcut acolo un vot al tăcerii. Putea să spună doar două cuvinte la fiecare şapte ani, prin care să ilustreze trăirea sa acolo în mănăstire. Iar după primii şapte ani, bătrânii mănăstirii l-au chemat şi el a spus în faţa lor următoarele două cuvinte: "Holurile reci". Bătrânii au dat din cap şi l-au lăsat să plece. După alţi şapte ani de viaţă monastică, tânărul a fost din nou invitat să spună cele două cuvinte. Şi acestea au fost: "Mâncarea rea". Bătrânii au dat din cap şi l-au lăsat să plece. După alţi şapte ani, tânărul a venit pentru a treia oară, chemat de bătrânii mănăstirii, şi în faţa lor a spus următoarele două cuvinte: "Eu plec". Şi atunci bătrânii mănăstirii i-au spus: "Nu este de mirare, pentru că în toţi aceşti ani nu ai făcut decât să critici şi să-ţi exprimi nemulţumirea".

Poate că te consideri un membru al Bisericii, dar ai mereu ceva de comentat despre principiile creştine. Şi nu vorbim aici despre lucrurile greşite care se întâmplă în comunitatea noastră şi care trebuie corectate. Dar vorbim de critica la adresa principiilor creştine. Ceva de genul: "Dar ce tot atâta rugăciune? Dar ce tot atâta Dumnezeu? Dar ce tot atâta mers duminica la biserică? Dar ce tot atâta morală în raporturile sexuale şi în viaţa de familie? Ce atâta fidelitatea conjugală? De ce atâta dreptate, nu veci că mori cu dreptatea în braţe? De ce atâta corectitudine? De ce atâta modestie, nu vezi că numai cei cu tupeu reuşesc în viaţă?". Poate că eşti unul care gândeşti aşa şi vorbeşti aşa şi murmuri aşa. Este firesc să te întrebi: "Mai eşti tu cu adevărat un discipol al lui Isus Cristos, un creştin autentic?".

Discipolii care rămân cu Isus. Iată cea de-a doua parte a evangheliei de astăzi. Noi, câteodată, ne întrebăm: "De ce mulţi oameni părăsesc Biserica, părăsesc credinţa, îl părăsesc pe Dumnezeu?". Poate că aceasta este întrebarea greşită. De ce n-am formula un pic altfel, şi anume: De ce, totuşi, atât de mulţi oameni vin duminica la biserică, deşi ar putea să-şi petreacă duminica în moduri atât de diferite? Poate dormind până la amiază sau uitându-se la televizor sau mergând într-un loc de relaxare sau, eu ştiu, făcând tot felul de jocuri pe internet şi aşa mai departe". De ce, mulţi oameni, vin totuşi, la biserică? Este aceasta doar dintr-o, aşa, necesitate de a ne linişti oarecum conştiinţa? Sau poate că este vorba despre ceva mult mai profund. Poate că e vorba de oameni care înţeleg că viaţa lor porneşte de la Dumnezeu şi în Dumnezeu îşi găseşte împlinirea.

În evanghelia de astăzi, când Isus a văzut că mulţi din discipolii săi pleacă, Isus îi întreabă pe cei doisprezece: "Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?". Noi credem uneori că Isus îi întreabă: "Vreţi să plecaţi? Liber, nu mă interesează". Nu. Isus le lasă libertatea dar, în acelaşi timp, Isus speră ca discipolii să rămână alături de el, pentru că el este lumina, el este viaţa. Iată ce răspunde apostolul Petru: "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am cunoscut şi am crezut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu", ceea ce înseamnă "Tu eşti ca nimeni altul, cine ar putea să împlinească aspiraţiile fiinţei noastre omeneşti, aşa cum o realizezi tu?". Iată sensul răspunsului apostolului Petru.

Se spune despre un misionar că s-a pierdut la un moment dat în jungla africană şi în jurul lui vedea doar jungla, pădurea şi, ici, colo, câte un luminiş. A găsit, în cele din urmă, o colibă, a unui băştinaş, şi l-a întrebat pe acel băştinaş dacă poate să-l conducă la lumină, să-l scoată din junglă. Şi omul acela a spus că "da", îl poate scoate. "Bine", a spus misionarul, "atunci, arătă-mi drumul". Şi băştinaşul i-a spus: "Să mergem". Şi au început să-şi croiască, realmente să-şi taie calea prin jungla aceea deasă. După aproximativ o oră, misionarul a început să se îngrijoreze şi a zis: "Eşti sigur că acesta este drumul? Arată-mi cărarea, unde este cărarea?". Şi băştinaşul i-a spus: "Guana", adică, "Învăţătorule, în acest loc nu există cale, eu sunt calea". S-ar putea ca, asemenea misionarului, şi noi să ne îngrijorăm dacă îl urmăm pe Cristos, să spunem: "Dar poate că urmându-l pe Isus, poate că îmi ratez viaţa, poate că nu mă voi bucura de viaţă cum se bucură alţii, poate că nu mă voi realiza cu adevărat. Cine ştie dacă nu voi pierde în cele din urmă". Sunt întrebări pe care şi le pune orice creştin, iar unii, din teama de a-şi rata viaţa, îl abandonează pe Dumnezeu şi îl abandonează pe Cristos. Ce spune Petru? "Doamne, la cine să mergem, tu ai cuvintele vieţii veşnice".

Iosue, în prima lectură de astăzi, după ce a convocat poporul la Sihem, spune poporului: "Dacă vi se va părea greu să slujiţi Domnului, alegeţi pentru voi astăzi pe sine să slujiţi: dacă pe dumnezeii pe care i-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu sau pe dumnezeii amoreilor care locuiesc în viaţa voastră! Dar eu şi casa mea îl vom sluji pe Domnul". Această formulare a lui Iosue poate fi înţeleasă şi în sensul de "eu şi familia mea, îl vom sluji pe Domnul".

Apostolul Paul, în cea de a doua lectură de astăzi ne dă o lecţie extraordinar de frumoasă despre ceea ce înseamnă familia. Şi ştiţi cu toţii că astăzi la Dublin, în Irlanda, se încheie Întâlnirea Mondială a Familiilor, în care Sfântul Părinte, papa, ne aminteşte tuturor de importanţa şi de rolul familiei. Asistăm astăzi la atacuri la adresa familiei, ori fără o familie sănătoasă şi fără o viziune sănătoasă despre familie, omenirea, România, Europa se îndreaptă spre distrugere, spre distrugere.

Şi o întrebare acum, finală, pentru voi şi pentru familiile voastre. Poate te întrebi: "Trebuie să mă rog astăzi sau nu? Trebuie să merg în această duminică la biserică sau nu? Trebuie să-mi orientez copiii spre Biserică, spre Dumnezeu, sau e mai bine să-i las să aleagă ei ce vor în viaţă?". Iosue a spus: "Eu şi casa mea îl vom sluji pe Domnul". Să vă dea Domnul puterea de a-l sluji pe el întotdeauna şi el va împlini orice gând bun şi orice aspiraţie frumoasă. Amin.

26 august 2018

Pr. Iosif Antili

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
490 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 21-a de peste an:

Anul B
27 august 2006 - Pr. Maricel Medveş
23 august 2009 - Pr. Mihai Enăşel
26 august 2012 - Pr. Egidiu Condac
23 august 2015 - Pr. Claudiu Dumea

[ Index predici şi predicatori ]