Anul B
Duminica a 20-a de peste an

Prov 9,1-6; Ef 5,15-20; In 6,51-58

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Dialogul despre pâinea vieţii, care ne-a însoţit în ultimele patru duminici, ajunge astăzi la culmea sa. Isus îi invită pe iudei să mănânce trupul său şi să bea sângele său, adică îi invită să primească fără rezerve persoana sa. Dar Isus aici face o referinţă clară la euharistie, pe care Biserica de 2000 de ani o celebrează zilnic şi care ne face să creştem ca şi creştini şi comunitate.

Tot fragmentul propus pentru astăzi la evanghelie este centrat asupra Euharistiei, a Sfintei Împărtăşanii. Mai înainte, Isus a spus că pentru a avea viaţa trebuie să avem credinţă în el. Acum precizează că trebuie să mâncăm şi să bem carnea şi sângele său, printr-un limbaj realistic, care nu poate să nu dezorienteze pe cel care îl ascultă. Pentru un evreu, a bea sângele era un lucru nemaiauzit, insuportabil, repugnant. De multe ori în Biblie este afirmată interzicerea sa, deoarece în sânge stă viaţa, care nu-i aparţine omului, ci lui Dumnezeu. Poate am putea crede că Isus foloseşte un limbaj simbolic, aşa cum a făcut până acum, dar nu este aşa, deoarece în faţa mirării iudeilor - "Cum poate acesta să ne dea trupul să-l mâncăm?" - el spune acelaşi lucru şi vorbeşte despre carne şi sânge. Aşadar, trebuie să ne hrănim cu Isus. Este indispensabil pentru a fi în armonie cu lumea lui, cu alegerile lui, pentru a avea stilul lui de viaţă. Viaţa veşnică nu înseamnă numai a crede în Isus, ci a mânca trupul său, a bea sângele său. Nu este vorba despre canibalism, nici despre un cine ştie ce rit al sângelui, ci trebuie legat de ceea ce a făcut la cina cu discipolii săi înainte de pătimire.

Şi, luând pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o spunând: "Acesta este trupul meu dăruit pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea". La fel a făcut cu potirul, după cină, zicând: "Acest potir este noua alianţă în sângele meu vărsat pentru voi". Cuvintele evanghelistului Ioan se referă explicit la Sfânta Împărtăşanie. Şi atunci când scrie el, creştinii cunoşteau deja de zeci de ani Sfânta Liturghie. Într-adevăr, imediat după Rusalii, creştinii, pentru a face memoria întrupării, morţii şi învierii Fiului lui Dumnezeu, nu au trebuit să inventeze un rit, pentru că l-a creat Isus însuşi, la ultima cină. După ce a spus asupra pâinii şi asupra vinului cuvintele pe care şi astăzi le spunem la momentul consacrării, el a încheiat: "Faceţi aceasta în amintirea mea!". Fideli cuvântului Domnului Isus, duminica, prima zi a săptămânii, creştinii au început să se adune pentru a celebra Sfânta Liturghie. Chiar de la început au ascultat cuvântul apostolilor şi a succesorilor lor, amintirile şi comentariile lor, după care au mâncat pâinea şi au băut vinul, după cuvântul lui Isus, adică trupul şi sângele său.

Este curioasă mărturia istoricului Pliniu care, deşi nu era creştin, îi scria împăratului Traian despre obiceiul creştinilor de a se aduna pentru a celebra Sfânta Liturghie. Această mărturie a lui Pliniu devine mai explicită prin prima relatare despre Sfânta Împărtăşanie, făcută de apostolul Paul, în prima sa scrisoare către corinteni, capitolul 11, versetele 23 până la 27.

Această euharistie celebrată în fiecare duminică din an a construit, încet-încet, Biserica, a alimentat credinţa creştinilor, a construit societatea, eliberând oamenii de egoism, de arivism, de intoleranţă, şi a favorizat construirea civilizaţiei iubirii. Noi, astăzi, la fel ca iudeii de odinioară, prezenţi la minune, riscăm să participăm la Sfânta Liturghie ca la un spectacol, să ne oprim la rit, ca şi cum acea bucăţică de pâine, care este ostia, ar fi ceva magic sau un medicament, capabil să acţioneze fără implicarea noastră directă. Nu numărul tot mai mare de împărtăşanii dau naştere intimităţii cu Dumnezeu. Nu ele dau viaţa veşnică şi ne astâmpără foamea pentru totdeauna. Trebuie cu adevărat să ne fie foame şi sete de el. Să ne lăsăm hrăniţi şi transformaţi. Să rămânem legaţi de el la fel ca viţa şi mlădiţele. În schimb, vedem cât de răspândit este obiceiul de a celebra Sfânta Liturghie distraţi, obosiţi, adormiţi, din simplu obicei. Invitaţia lui Isus de a mânca trupul său şi de a bea sângele său are scopul de a ne face vii şi vitali, mai asemănători lui, ca să gândim ca el, să facem azi alegerile pe care le-a făcut el, de a ne simţi la fel ca el, trimişi la fraţii noştri.

În timpul retragerii trupelor franceze la Charles Leroy, în august 1914, un ofiţer mason, cunoscut anticlerical, s-a refugiat într-o biserică a oraşului, pentru un moment de respiro. Pe pardoseală a observat picături de sânge, cu siguranţă ale unui soldat rănit. Într-adevăr, în faţa altarului a văzut un soldat muribund care privea tabernacolul. Cu o voce stinsă, acesta i-a spus ofiţerului: "Prietene, eu sunt un preot. Simt că mor. Nu-i refuza unui muribund o mare favoare. Am ajuns până aici pentru a salva ostiile consacrate. Mergeţi la tabernacol şi aduceţi-mi ultima împărtăşanie". Masonul a încremenit. I s-a făcut frică. Dar era ca şi Saul pe drumul Damascului. I-a sunat şi lui ceasul, ceasul strălucitor al harului. S-a spovedit şi i-a adus ultima împărtăşanie preotului muribund. Astfel, datorită credinţei în prezenţa reală a lui Isus, unul a acceptat moartea, celălalt a primit viaţa credinţei.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Să-i cerem Maicii Domnului să ne dea şi nouă gustul lui Isus, pâinea vieţii veşnice. Amin.

Lăudat să fie Isus Cristos!

19 august 2018

Pr. Cristinel Fodor

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
542 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 20-a de peste an:

Anul B
20 august 2006 - Ep. Aurel Percă
16 august 2009 - Pr. Alois Hîrja
19 august 2012 - Pr. Marius Adam
16 august 2015 - Pr. Mihai Pătraşcu

[ Index predici şi predicatori ]