Anul B
Preasfânta Treime

Dt 4,32-34.39-40; Ps 32; Rom 8,14-17; Mt 28,16-20

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Sărbătoarea de astăzi, Preasfânta Treime, este o adevărată sinteză a adevărurilor fundamentale celebrate în cele mai importante momente ale anului liturgic: Adventul, Crăciunul, Postul Mare, învierea şi înălţarea glorioasă a lui Isus la ceruri, precum şi Rusaliile.

Viaţa noastră de credinţă, de fii adoptivi ai lui Dumnezeu, începe la Botez: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aşa cum a poruncit Isus apostolilor săi, în momentul înălţării sale la ceruri, conform textului evanghelic proclamat astăzi. Astfel, noi, creştinii, am fost introduşi în misterul lui Dumnezeu cel unic în fiinţă şi întreit în persoane, în care acum trăim, ne mişcăm şi suntem.

Acest Dumnezeu care este unic şi singurul Dumnezeu adevărat, sus în cer şi jos pe pământ, aşa cum a afirmat Moise în prima lectură de curând proclamată, şi-a manifestat iubirea sa infinită, generoasă şi milostivă prin harul înfierii, trimiţându-l pe Fiul său unic spre a ne răscumpăra prin misterul crucii şi revărsându-l pe Sfântul Duh în inimile noastre, prin care am primit capacitatea şi dreptul de a îndrăzni să-l numim pe Dumnezeu: Abba, Tată.

Sărbătoarea de astăzi ne invită să conştientizăm faptul că suntem fii adoptivi ai lui Dumnezeu Tatăl, fraţi ai lui Isus Cristos şi temple minunate ale Duhului Sfânt şi să ne bucurăm că suntem introduşi în acest ocean infinit de comuniune de iubire şi de fericire eternă divină.

Aşa cum putem uşor constata, fiecare Liturghie începe prin mărturisirea credinţei: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi se încheie cu binecuvântarea aceleaşi Sfinte Treimi. După semnul sfintei cruci, preotul celebrant ne doreşte o comuniune profundă cu misterul Sfintei Treimi atunci când ne spune: "Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi".

Credinţa noastră creştină o mărturisim atunci când este prescris să rostim Crezul şi spunem: "Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului şi al pământului. Cred într-unul Domn, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, care de la Tatăl şi de Fiul purcede".

La rugăciunea euharistică din această sărbătoare, preotul ne invită să-l lăudăm pe Dumnezeu şi să-i aducem mulţumiri spunând: "Sus inimile! Să-i mulţumim Domnului Dumnezeului nostru, pentru că cu adevărat vrednic şi drept, de cuviinţă şi mântuitor lucru este să-ţi aducem mulţumiri pururea şi în tot locul, ţie, Doamne Părinte Sfânt, Atotputernic, veşnic Dumnezeu. Căci împreună cu Fiul tău unul-născut şi cu Duhul Sfânt, tu eşti un singur Dumnezeu, un singur Domn; nu ca o singură persoană, ci ca o singură fiinţă în trei persoane". Noi adorăm într-o singură natură trei persoane deosebite, dar egale în mărire.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Fiecare persoană umană ajunsă la maturitate şi dotată cu o minte sănătoasă, poate să se cunoască doar în mod limitat şi imperfect. Chiar şi atunci când i se pare că se cunoaşte destul de bine, poate avea surpriza de a mai descoperi anumite aspecte ale vieţii sale pe care încă nu le cunoştea. Dacă este atât de dificil să ne cunoaştem propria noastră persoană, ce să mai spunem atunci când este vorba de cunoaşterea persoanelor de lângă noi? Dacă aşa de complicată şi de precară este cunoaşterea de noi înşine şi cunoaşterea persoanelor de lângă noi, iar noi toţi avem aceeaşi natură umană, ce am putea spune despre cunoaşterea lui Dumnezeu, care este de cu totul o altă natură decât suntem noi, oamenii? Avem vreo şansă, vreo posibilitate să-l cunoaştem pe Dumnezeu în misterul său? Desigur. Şi această unică posibilitate este acceptarea prin credinţă a revelaţiei divine, revelaţie făcută prin acţiuni şi cuvinte. Fără să acceptăm ceea ce ne dezvăluie Dumnezeu despre sine, prin fapte şi cuvinte, nu avem nicio altă posibilitate de a-i cunoaşte adecvat misterul fiinţei sale.

Sărbătoarea Sfintei Treimi ne oferă posibilitatea să pătrundem, călăuziţi de revelaţia plenară făcută de Dumnezeu în cuvântul său întrupat, în persoana lui Isus Cristos, un crâmpei din misterul vieţii şi naturii divine.

Să vedem ce ne descoperă Isus Cristos, plinătatea şi desăvârşirea revelaţiei divine. El ne descoperă misterul lui Dumnezeu ca fiind cămin de iubire trinitară: Tată, Fiul şi Duhul Sfânt. "Nimeni nu cunoaşte pe Tatăl, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i descopere", ne spune Isus.

Dar Isus ne dezvăluie că Dumnezeu Tatăl este iubire. Tatăl vă iubeşte. Şi atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe unicul său Fiu ca jertfă de ispăşire pentru păcate. Isus ne destăinuie natura sa divină arătând că "eu şi cu Tatăl una suntem" şi că el le iubeşte cu iubirea Tatălui, cu iubirea sa supremă, pentru că îşi oferă viaţa sa pentru a ne face părtaşi la natura şi la viaţa divină. "Nimeni nu are o dragoste mai mare decât acela care îşi dă viaţa pentru prietenii săi".

Isus ne arată că Duhul Sfânt, cea de a treia persoană dumnezeiască, este de aceeaşi natură cu el şi cu Tatăl. Acesta este învăţătorul interior, Mângâietorul, Avocatul nostru, care mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite, adică ne face capabili să primim darurile lui Dumnezeu şi să corespundem acestora prin iubire.

Acelaşi Isus ne mai dezvăluie că Dumnezeu este lumină, că în el nu este niciun întuneric, ci că el este lumina oamenilor, care luminează pe fiecare om ce vine în această lume. Acest adevăr, că Dumnezeu este lumină, este relatat de sfintele evanghelii. Isus afirmă: "Eu sunt lumina lumii, cine mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii". Această afirmaţie este confirmată prin vindecarea unor orbi şi a orbului din naştere. Acelaşi adevăr îl confirmă atât prin schimbarea sa la faţă, atunci când hainele lui au început să-i strălucească precum lumina, iar faţa sa să strălucească asemenea soarelui, cât şi la arătarea în strălucirea învierii sale lui Saul, la intrarea acestuia în Damasc, unde mergea să-i prigonească pe creştini. În urma acestei viziuni Saul a orbit. După venirea lui Anania la el, şi-a recăpătat vederea.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Sfântul Columban, abate, scrie: "Mă întreb, cine ar putea să pătrundă esenţa inefabilă şi incomprehensibilă a Celui Preaînalt? Cine ar putea să cerceteze adâncimile lui Dumnezeu? Cine s-ar putea mândri că-l cunoaşte pe Dumnezeu cel infinit, care pe toate le umple şi pe toate le îmbrăţişează, pe toate le pătrunde şi pe toate le depăşeşte, pe toate le cuprinde şi de nimic nu este cuprins?". "Aşadar, cine este Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt? Sunt un singur Dumnezeu", afirmă acelaşi sfânt.

Nu ar fi absurd să credem că în paharul mic şi limitat al intelectului nostru am putea introduce oceanul de viaţă şi de lumină al naturii divine? Noi nu suntem capabili să cunoaştem bine lucrurile simple care ne înconjoară şi nici misterul existenţei, al vieţii şi al morţii noastre. Şi putem avea pretenţia să cunoaştem misterele divine? De ce să ne întristăm pentru ceea ce nu reuşim să pătrundem cu intelectul nostru limitat, cu privire la Dumnezeul cel întreit? Oare nu este mai bine să ne bucurăm, călăuziţi de credinţă, de cele revelate de Dumnezeu despre natura şi acţiunile sale? Este cât se poate de potrivit pentru noi să ne bucurăm atât de ceea ce ne oferă Dumnezeu acum pe pământ, cât şi de ceea ce ne rezervă să pătrundem în ceruri, în lumina sa divină pentru toată veşnicia.

Ce ar trebui să facem pentru a ne lăsa cuprinşi, luminaţi şi încălziţi de soarele imens al vieţii şi al iubirii lui Dumnezeu, ce răsare din înălţime? Următoarea istorioară ar putea să ne sugereze comportamentul adecvat pentru a ne întări şi a ne bucura de Dumnezeu. Într-un teritoriu înconjurat de munţi înalţi, locuia o comunitate de oameni care nu se bucura niciodată de lumina şi de căldura soarelui. Un locuitor al acelui ţinut, a urcat într-o zi pe piscurile munţilor, ca să poată vedea mai bine regiunea lor şi să se bucure de vederea şi căldura soarelui. Acesta a observat că o anumită parte a munţilor împiedica pătrunderea luminii şi a căldurii soarelui peste comunitatea lui. Şi-a dat seama că dacă s-ar îndepărta acel pisc de munte, soarele ar putea pătrunde şi pe meleagurile lor. Coborând de pe munte, i-a adunat pe concetăţenii săi şi le-a sugerat să se unească toţi bărbaţii din comunitatea lor şi să îndepărteze acel vârf de munte care împiedica pătrunderea soarelui în ţinutul lor. Concetăţenii lui s-au arătat neîncrezători. Şi nu l-au urmat. În schimb, el a luat o daltă şi un ciocan şi din acea zi şi până a îmbătrânit, a lucrat pentru a îndepărta vârful acelui munte. Şi fiind pe patul de moarte, a auzit loviturile unui ciocan care îi continuau lucrul. Cel care lucra era fiul său. Atunci a spus: "Cu siguranţă că într-o zi soarele va lumina şi va încălzi şi regiunea noastră".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Dacă Dumnezeu este soarele iubirii care răsare din înălţime, ca să lumineze şi să dea viaţă tuturor oamenilor, atunci datoria noastră este să îndepărtăm piscul semeţ al mândriei noastre. Intelectul nostru orgolios şi înfumurat vrea să pătrundă şi să înţeleagă toate, chiar şi profunzimile lui Dumnezeu, deşi experimentează de atâtea ori cât este de limitat şi afectat de ignoranţă şi de păcat. Nu credeţi că ar fi necesar să ne lăsăm cuprinşi, îmbrăţişaţi de iubirea sa infinită, generoasă şi veşnică şi să-i permitem să ne incendieze cu iubirea sa divină, pentru a putea corespunde iubirii sale trinitare şi să manifestăm această iubire divină în relaţiile cu semenii noştri? Nu ar fi oare mult mai potrivit pentru noi, atât timp cât călătorim pe pământ în credinţă, să ne înflăcărăm speranţa că ceea ce nu putem pătrunde acum cu privire la misterele divine, vom putea cunoaşte în lumina revelaţiei totale în ceruri? Iată, Dumnezeu ne pune la dispoziţie întreaga veşnicie, ca să putem cunoaşte, contempla, adora, şi să-i mulţumim pentru slava sa infinită. Să începem această acţiune sfântă, rugându-ne: "O, Dumnezeule întreit, flacără eternă de calitate, incendiază-ne cu spiritul tău de iubire, ca să putem iubi, să te putem iubi în toate şi mai presus de toate şi să iubim pe toţi oamenii, fraţii noştri, cu iubirea ta divină".

Iar acum, la încheiere, să-l preamărim pe Dumnezeu, aşa cum o vom face toată veşnicia şi împreună să spunem: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Precum era la început şi acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin!".

27 mai 2018

Pr. Iosif Enăşoae

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
423 accesări.

Alte predici pentru Preasfânta Treime:

Anul B
11 iunie 2006 - Pr. Ştefan Lupu
7 iunie 2009 - Pr. Eduard Patraşcu
3 iunie 2012 - Pr. Anton Despinescu
31 mai 2015 - Pr. Andrei Varga

[ Index predici şi predicatori ]