Anul B
Duminica a 6-a a Paştelui

Fap 10,25-26.34-35.44-48; Ps 97; 1In 4,7-10; In 15,9-17

Cristos a înviat!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Dintre toate minunile naturii, care ne fascinează atunci când ne dăm timp să le privim, un loc aparte îl deţin cascadele. Ne simţim atraşi de priveliştea apei, care se prăvăleşte la vale cu putere. Suntem încântaţi de sunetul torentului care se revarsă necontenit. Suntem captivaţi de apa spumegândă, care după cădere se îndreaptă în toate direcţiile, căutând să umple toate spaţiile.

În această duminică, Biserica ne invită să contemplăm o cascadă: cascada iubirii lui Dumnezeu. Verbul "a iubi" şi cuvântul "iubire" apar de nouă ori în textul evanghelic pe care l-am ascultat. Iar în lectura a doua, în doar patru versete, din nou, de nouă ori, sfântul Ioan pomeneşte iubirea. O adevărată cascadă a iubirii se revarsă asupra noastră când ascultăm cuvintele lui Cristos: "Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, la fel v-am iubit şi eu pe voi". Izvorul acestei cascade se află în locul cel mai înalt al întregii realităţi: este iubirea lui Dumnezeu Tatăl. Căderea de apă ce se revarsă necontenit este iubirea Duhului Sfânt. Iar râul care primeşte puterea apelor ce cad din înălţime este inima deschisă a lui Cristos. Această cascadă a iubirii lui Dumnezeu uneşte cerul cu pământul, aduce viaţa dumnezeiască printre noi, coboară veşnicia în clipele vieţii noastre.

Suntem în a şasea duminică a Paştelui, iar astăzi putem înţelege, contempla, misterul Paştelui drept revărsarea cascadei de iubire a lui Dumnezeu. Nu am putea întrevedea această cascadă în coasta străpunsă a lui Cristos, din care a izvorât pentru noi apa vieţii, sângele său preţios, iar din mormântul întunecat nu a izvorât în noaptea de Paşte o cascadă de lumină, acea cascadă care ne-a învăluit pe toţi aceia care ne-am aprins lumânările de la Cristos, lumânarea pascală? Iar timpul pe care îl mai avem acum până la Rusalii, nu vrea să ne pregătească inimile pentru revărsarea din înălţime a focului iubirii Duhului Sfânt?

"Dumnezeu este iubire", ne-a spus sfântul Ioan în lectura a doua. De aceea, el nu poate să facă altceva decât să iubească. Întreaga noastră viaţă de credinţă pleacă de aici. El ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Suntem iubiţi de Dumnezeu cu o iubire care nu poate fi meritată sau câştigată într-un fel, ci poate fi doar primită. De aceea este atât de importantă invitaţia lui Cristos în evanghelie: "Rămâneţi în iubirea mea", Primiţi iubirea mea, Faceţi ca iubirea mea să devină casa în care locuiţi. Aproape că ne roagă Isus: Rămâneţi, nu plecaţi, nu fugiţi de iubire. El cunoaşte bine inima omului şi ştie că noi, destul de des, fugim sau opunem rezistenţă iubirii, ne apărăm de exigenţele iubirii. Poate pentru că avem în inimă amintirea unor răni ale iubirii sau amintirea unor trădări în iubire. Dar Isus este medicul care vindecă acele răni şi de aceea insistă: Rămâneţi în iubirea mea.

Dacă încercăm să medităm cam ce ar însemna a rămâne în iubirea lui, ne dăm seama că nu poate fi nicidecum vorba de o stare pasivă. Dimpotrivă, ne spune Mântuitorul, "V-am pus ca să mergeţi şi să aduceţi rod". Cum e însă posibil ca în acelaşi timp să rămânem în iubire şi să mergem să aducem rod? O lumină, în acest sens, putem găsi, dacă privim natura iubirii. Aceasta este mişcare continuă de dăruire, o cascadă care se revarsă necontenit şi duce mai departe apele râului. Cine se descoperă iubit, nu poate să se instaleze comod în fotoliul unei stări emotive, ci, dimpotrivă, simte că e necesar să meargă şi să ofere la rândul lui ce a primit. Cascada iubirii lui Dumnezeu vrea să ne cuprindă, să ne pună în mişcare şi să ne transforme în râuri care oferă harului lui Dumnezeu posibilitatea de a uda pământul uscat al omenirii. Astfel putem înţelege porunca lui Isus: "Aceasta vă poruncesc, să vă iubiţi unul pe altul".

Care ar fi etapele pe care ar fi nevoie noi să le parcurgem pentru a deveni prelungiri ale acestei cascade a iubirii lui Dumnezeu? Isus ne sugerează că răspunsul îl avem în imitarea lui: "Aşa cum v-am iubit eu, să vă iubiţi unul pe altul".

Evanghelia zilei ne spune că Isus ne-a iubit făcând în special trei lucruri pentru noi.

Înainte de toate, ne-a ales. "Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi". Ne-a ales fără motive specifice, fără ca noi să-i prezentăm în prealabil un curriculum vitae cu cât mai multe pagini. Nu! El ne-a ales pentru că aşa a voit. De aceea, şi noi, pentru a iubi o persoană, trebuie, înainte de toate, să o alegem. Şi nu pentru că o merită, pentru că ne place, ci din pură bunăvoinţă. Iar pentru aceasta trebuie să ştim că suntem noi cei care facem primul pas în relaţiile cu ceilalţi: alegem să facem un prim pas. Aşa cum bunul samaritean a ales să se oprească şi să facă primul pas spre omul rănit de pe drum, şi noi să-i alegem pe oamenii de lângă noi şi să-i facem să se simtă aleşi.

În al doilea rând, Isus ne încredinţează tot ceea ce a auzit de la Tatăl: "Toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute". Cu alte cuvinte, ne oferă încredere şi ne transformă în prieteni. A iubi înseamnă a avea încredere în celălalt, înseamnă a comunica cu celălalt, a deschide un dialog. Chiar şi atunci când percepem diferenţele, uneori foarte mari dintre noi, celălalt are nevoie mereu de respectul şi de încrederea noastră, pentru că doar iubirea este cea care depăşeşte indiferenţa şi refuzul. A da încredere.

În lectura întâi am ascultat un fragment din viaţa Bisericii de la începuturi, când sfântul Petru a avut încredere. Şi-a deschis orizontul încrederii şi către păgâni. A mers în casa lui Corneliu, un păgân, el, care era evreu şi căruia prin lege îi era interzis să aibă legături cu un străin, cu atât mai mult să mănânce lucruri considerate necurate. Însă, ascultând de glasul Duhului Sfânt, a avut încredere, a stat de vorbă cu ei, şi-a deschis inima înaintea lor. Şi în timp ce vorbea, Duhul Sfânt a coborât asupra tuturor celor care ascultau cuvântul. Credincioşii circumcişi, ne spune cartea Faptele Apostolilor, care veniseră cu Petru, erau uimiţi că darul Duhului Sfânt se revărsase asupra păgânilor. Atunci când a avut încredere şi s-a dus într-un loc cu totul nou, Petru a devenit martor al cascadei iubirii. Duhul s-a revărsat cu putere.

În această duminică ne putem întreba: Unde vrea să ne conducă şi pe noi Duhul Sfânt? Spre ce act de încredere? Fiecare, la nivel personal, poate să-şi dea un răspuns gândindu-se la relaţiile sale. Dar, la nivel de Biserică, în acest an suntem invitaţi să mergem cu încredere spre tineri. Sinodul Tinerilor din toamna acestui an şi papa Francisc ne cheamă să depăşim etapa sterilă a tristeţii că tinerii de azi nu mai sunt cei de odinioară, nu mai cred precum cei de odinioară, nu se mai roagă precum cei de odinioară. Nu! Trebuie să avem încredere că putem să le împărtăşim dorinţele, că putem să creştem împreună cu ei, că putem să le luăm în serios întrebările, aspiraţiile, că putem să avem încredere în tineri, că putem să credem împreună.

În al treilea rând, Isus ne spune că iubirea sa constă în a-şi da viaţa. Îşi dă viaţa pentru noi. Toată viaţa sa, toate persoana sa este darul său. El se dăruieşte pe sine pentru că ştie că tot ce este şi are a primit, a primit de la Tatăl. De fapt, se poate dărui doar cine ştie că a primit totul. Şi aceasta este bucuria lui Cristos pe care vrea să ne-o împărtăşească. "V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină". Bucuria profundă şi adevărată este mereu efectul secundar al dăruirii de sine, este o bucurie autentică, liniştită, destul de diferită de bucuria superficială a împlinirii capriciilor noastre. Este o bucurie a sensului, o bucurie prezentă chiar şi atunci când dăruirea de sine comportă să facem un sacrificiu. Este bucuria de a da o direcţie propriei vieţi, bucuria de a-i direcţia oferirii, chiar şi când aceasta cere sacrificii.

Odată, unui autor creştin şi călugăr, Enzo Bianchi, i s-a pus o întrebare: "Care credeţi că a fost greşeala noastră faţă de noile generaţii, pentru că îi vedem uneori pe tineri plictisiţi, uneori parcă nu mai practică credinţa?". El a spus: "Cred că am greşit când le-am luat dreptul de a face sacrificii, pentru că adevăratul sacrificiu nu este o reducere a vieţii, ci este mereu o creştere a vieţii, o dăruire a vieţii, iar bucuria profundă este şi bucuria dăruirii de sine şi chiar bucuria de a face unele sacrificii pentru cei pe care îi iubim".

Să-i mulţumim astăzi Domnului pentru că prin Paşte a revărsat cascada iubirii sale asupra noastră şi să-l implorăm să intrăm şi noi cu vieţile noastre în acest fluviu de har şi de iubire, alegând să iubim, având încredere în ceilalţi şi dăruindu-ne cu smerenie celorlalţi.

Cristos a înviat!

6 mai 2018

Pr. Daniel Iacobuţ

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
466 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 6-a a Paştelui:

Anul B
21 mai 2006 - Pr. Wilhelm Dancă
17 mai 2009 - Pr. Iulian Tancău
13 mai 2012 - Pr. Eduard Patraşcu
10 mai 2015 - Pr. Mihai-Augustin Folner, OCarm

[ Index predici şi predicatori ]