Anul B
Duminica a 5-a a Paştelui

Fap 9,26-31; Ps 21; 1In 3,18-24; In 15,1-8

Cristos a înviat!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Fiecare dintre noi simţim dorinţa să realizăm ceva în viaţa noastră, să lăsăm ceva în urma noastră. Şi frecvent suntem nemulţumiţi, simţim că suntem incompleţi, că ne lipseşte ceva. Mulţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi concursul televizat "Ce spun românii?". Concurenţii încearcă să ghicească cele mai populare răspunsuri la întrebări adresate anterior la 100 de persoane. Dar am putea să adaptăm azi acest concurs numindu-l "Ce spun creştinii?". Dacă s-ar pune întrebarea: "Am întrebat 100 de creştini: ce ne poate aduce fericirea?", oare ce ar răspunde concurenţii? Dumneavoastră ce aţi răspunde? Ce vă vine imediat în minte? Cred că sunt multe răspunsuri şi diversificate, mai ales dacă treceţi printr-o perioadă dificilă din viaţă, dacă sunteţi bolnavi, sunteţi ţinuţi la pat, aţi pierdut pe cineva drag, poate dacă aveţi datorii sau nu reuşiţi să vă înţelegeţi cu persoanele din jur.

Dar Cristos ne prezintă astăzi o reţetă, ne spune că el este adevărata fericire. Şi pentru că se adaptează condiţiei noastre, el foloseşte imaginea viţei şi a mlădiţei, aşa de dragă poporului israelit şi aşa de cunoscută şi nouă. În tradiţia biblică, viţa de vie era stema ţării şi simbolul poporului ales. Şi pe monede aveau viţa de vie.

Textul evanghelic ascultat face parte din discursul de "rămas bun" al lui Isus înaintea pătimirii sale. De aceea sunt cuvinte grele, acestea. Aşa cum sunt cuvintele în testament, ale unui părinte, rostite în ultimele clipe ale vieţii sale.

Pentru Dumnezeu, Israelul trebuia să fie poporul roditor, iar prin el să binecuvânteze întregul pământ. Din păcate, această vie nu a fost roditoare. Iar Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre dezamăgirea lui Dumnezeu, că via pe care a îngrijit-o, a udat-o, a curăţit-o, nu a adus rod. "Ce ar mai fi trebuit să fac pentru via mea şi nu am făcut? De ce, aşteptându-mă să facă struguri dulci a făcut aguridă?" se plânge Dumnezeu în Cartea lui Isaia. De aceea, Cristos spune că el este adevărata viţă, dând naştere unui alt popor, dând naştere Bisericii.

Dacă întrebăm 100 de români despre cele mai obişnuite îndeletniciri ale noastre, sunt sigur că printre răspunsuri va fi şi cultivarea viţei de vie sau viticultura.

Citind evanghelia - eu provenind dintr-o zonă viticolă -, mi-am amintit de zilele în care, după marile geruri, mergeam cu părinţii la vie, o curăţam, o tăiam, o îngrijeam, chiar dacă nu era uşor şi nu înţelegeam neapărat efortul. Şi mereu am rămas impresionat de acea lacrimă care apărea după curăţare. Dar rezultatul efortului îl vedeam toamna, când strângeam strugurii dulci şi aromaţi, care îţi încleiau degetele, şi pe care îi dădeam apoi la zdrobitoare şi la teasc, ieşind acel must şi vin bun care, băut cu măsură, bucură inima omului.

Isus ne spune astăzi: "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele". Această imagine ne arată trei lucruri fundamentale.

Mai întâi, dacă nu suntem rupţi de viţă, nu putem înflori, nu putem face fructe. "Fără mine, nimic nu puteţi face", ne spune Cristos. Dacă suntem departe de Cristos, dacă nu ne întâlnim cu el în rugăciune, în meditarea cuvântului, în euharistie, în sacramente - în special în spovadă şi împărtăşanie -, dacă nu ne implicăm în viaţa comunităţii, noi nu putem fi roditori, nu putem fi dulci. Doar în el putem fi soţi grozavi, mari profesionişti, taţi şi mame extraordinari, copii deosebiţi, buni profesori, preoţi buni, oameni adevăraţi. Pentru aceasta, Isus ne spune încă o dată: "Rămâneţi în mine".

Rămânerea în Cristos, zi de zi, se transformă în prietenie. Numai în acest capitol 15 din Ioan, de 11 ori foloseşte Cristos verbul "a rămâne". Nu vi s-a întâmplat şi dumneavoastră să rămâneţi fără semnal la telefon sau poate fără internet tocmai într-un moment important, când aveaţi mare nevoie de acestea? Şi ce supărare ne cuprinde. Suntem neliniştiţi. Iar asta pentru că s-a pierdut conexiunea, legătura cu sursa semnalului. Dacă rămânem conectaţi la Cristos, vom permite sevei, Duhului Sfânt, acea limfă a iubirii să curgă prin venele noastre spirituale. Resursele de rodire vin proporţional cu suprafaţa de contact dintre mlădiţă şi viţă. Numai pe acolo poate veni seva. Cu cât suntem mai mult conectaţi la Cristos, putem să permitem mai mult harului lui Dumnezeu să lucreze în viaţa noastră.

În acest sens, sfânta Tereza de Calcutta ne propune lecţia creionului, spunând: "Sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu, el scrie ceea ce vrea. Sunt sigură că el, nu eu, este lucrarea lui, nu a mea, eu sunt doar disponibilă la poruncile sale. Fără el nu pot face nimic. Însă nici Domnul nu ar putea face nimic pentru cineva care ar fi plin de sine", ne spune sfânta Tereza.

Departe de Dumnezeu nu reuşim în viaţă. Cristos ne spune categoric: "Nu puteţi face nimic". De câte ori nu ne întrebăm: "De ce lucrurile merg într-o direcţie greşită, de ce nu răsare soarele şi pe strada vieţii sau a ţării noastre?". Însă, nu cumva răspunsul la această întrebare ni-l oferă tocmai evanghelia de astăzi? Nu cumva am ales să ne detaşăm de viţă, de Cristos, nu cumva avem impresia că ne descurcăm singuri? De multe ori văd şi aud părinţi trişti, care spun parcă la fel ca Dumnezeu în Isaia: "Părinte, am crescut copilul ăsta, m-am străduit să aibă de toate, am plecat şi în străinătate la muncă, ca să-i ofer de toate. Nu înţeleg, cum a ajuns aşa sălbatic? Nici nu vrea să audă de Biserică. Cu ce am greşit faţă de copiii aceştia?".

Dragi credincioşi, oare nu au ei nevoie de ceva mai mult decât lucruri materiale? Într-o familie, cu tot ce le trebuia din punct de vedere economic, bunica o creştea pe nepoata sa, care trebuia să împlinească şapte anişori. Dar la un moment dat, bunica a mers unde merg toţi oamenii la un moment dat: să se odihnească. Aşa i-au explicat mama şi tata copilei. Întâmplarea a făcut ca cei doi părinţi să aibă în acelaşi timp mari probleme la serviciu, ajungând până la decizia de a vinde apartamentul şi să cumpere unul mai mic. Erau disperaţi aceşti părinţi. Mama, într-o seară, a încercat să-i explice tristeţea sa copilului: "Draga mea, vom locui într-o altă casă care, probabil, n-o să-ţi placă". Fetiţa întrebă nedumerită: "De ce? În casa aceea nu va locui Dumnezeu?". Ştia ea, mititica, de la bunica, acolo unde oamenii se iubesc locuieşte Dumnezeu. Şi fetiţa a continuat: "Lasă, că am să-i spun eu îngeraşului să-i transmită lui Dumnezeu că ne mutăm". Ce educaţie şi învăţătură pentru acest copil! Şi este adevărat. Un om fără Dumnezeu sau orice altă construcţie fără Dumnezeu nu are rezistenţă, nu poate dura.

Ne gândim la atâtea familii în care s-a pierdut legătura cu Dumnezeu şi nu mai primesc acea sevă a iubirii, care poate transforma viaţa întreagă. Mă gândesc la atâtea societăţi sau chiar Constituţia Europeană, care îndepărtându-se de Dumnezeu se distrug, ajung la faliment. Ne putem aminti de stema regală a ţării noastre, pe care erau scrise cuvintele: "Nihil sine Deo", "Nimic fără Dumnezeu". O deviză care ar trebuie să ne călăuzească mereu.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Facem un pas înainte. Cristos ne spune că, de fapt, Tatăl este viticultorul, este cel care intră adesea în vie şi se îngrijeşte ca ea să aducă roade. Dacă o mlădiţă este uscată sau creşte doar de dragul de a creşte, el o taie. Curăţirea pe care o face Domnul e dureroasă adesea, nu ne place, nu ne simţim confortabil atunci când vine foarfeca viticultorului şi ia decizia tăierii unor mlădiţe care se întind prea mult, fără să aducă rod sau consumă prea multă sevă. Apoi sunt mlădiţe care au tendinţa să se târască pe pământ. Şi cred că aţi văzut asemenea mlădiţe: vine ploaia şi noroiul le stropeşte frunzele şi eventualele roade, iar atunci trebuie să vină viticultorul, să ia mlădiţele, să le cureţe şi să le lege, în partea pe care o doreşte viticultorul. Şi via plânge.

Aşa face Dumnezeu şi cu viaţa noastră. Dacă rămânem în viţă, în Cristos, el se preocupă de noi, ne oferă atâtea haruri şi binecuvântări, dar se aşteaptă şi să rodim. Şi adesea, instrumentul folosit de Dumnezeu pentru curăţire este cuvântul său, pe care îl ascultăm la Liturghie sau îl citim în Sfânta Scriptură. Un cuvânt care, de multe ori, vine şi vrea să taie ceea ce nu ne este de trebuinţă şi nu ne place adesea. El ştie că uneori suntem tare căpoşi, că direcţia pe care o ia viaţa noastră nu e bună.

În anul 1986, în Marea Neagră, o navă cu peste 1200 de oameni la bord şi un cargou de mare tonaj s-au scufundat din cauza încăpăţânării comandanţilor acestora. Amândoi căpitanii au primit ordin să devieze cursul, însă niciunul nu a cedat. Fiecare a mers pe drumul lui gândind că celălalt trebuie să devieze cursul navei. 423 de oameni au murit din cauza acestei încăpăţânări. Şi câte ciocniri nu trăim şi noi în viaţa noastră.

Prin cuvântul său, Dumnezeu ne spune că nu suntem, poate, pe drumul cel bun. Trebuie să renunţăm la egoismul nostru, să mai lăsăm şi de la noi, să nu ne credem noi cei mai importanţi, să mai privim şi la nevoile celorlalţi. Şi, astfel, putem să aducem roade.

Ne spune sfântul Paul în Scrisoarea către Galateni că cele mai frumoase daruri sunt iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea - roade care se pot transforma în gesturi simple, dar care dau dulceaţă vieţii. Poate fi o cană de apă rece, o vorbă bună spusă la timp, un umăr pe care să-ţi plângi durerea, un zâmbet sincer, dar şi o îmbrăţişare a soţului sau soţiei, a prietenului, care vin obosiţi la tine; sau, câteva momente în care stai de vorbă cu cei din casa ta. Da, sunt o grămadă de roade pe care putem să le producem.

Să-i cerem harul Domnului să înţelegem şi să descoperim care pot fi roadele pe care le putem aduce dacă rămânem în Cristos, în această viţă. Sfânta Fecioară să ne înveţe cum să rămânem alături de Cristos, chiar şi în momentul crucii. Ea a făcut-o într-un mod extraordinar. Şi a rămas în picioare.

Să continuăm Sfânta Liturghie cu această dorinţă, de a rămâne conectaţi la mlădiţă, pentru a rodi mult şi dulce.

Cristos a înviat!

29 aprilie 2018

Pr. Adrian Blăjuţă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
458 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 5-a a Paştelui:

Anul B
14 mai 2006 - Pr. Iosif Enăşoae
10 mai 2009 - Pr. Emilian Cătălin, OFMConv.
6 mai 2012 - Pr. Cătălin Farcaş
3 mai 2015 - Pr. Cătălin Florea, AA

[ Index predici şi predicatori ]