Anul B
Duminica a 5-a din Postul Mare

Ier 31,31-34; Ps 50; Evr 5,7-9; In 12,20-33

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o începea prin a ne spune că nişte greci şi-au exprimat dorinţa de a-l vedea pe Isus. S-au adresat unuia dintre discipolii săi, Filip, care, la rândul său, l-a înştiinţat pe Andrei, apoi, împreună, i-au făcut cunoscută lui Isus dorinţa acestora. Îndată ce i se aduce la cunoştinţă lui Isus, în loc să dea un răspuns de genul "Desigur, să poftească, îi aştept, să vină", Isus ţine un discurs care ni se poate părea străin de cele ce se întâmplă, un discurs presărat cu trei mici parabole.

Mai întâi avem parabola bobului de grâu. Cunoaştem, şi noi, foarte bine fraza: "Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare aduce mult rod". Din aceasta reiese clar că moartea, doar în aparenţă, este un eşec. În realitate, moartea bobului de grâu este absolut necesară pentru noua viaţă care se aşteaptă. Bobul de grâu dispare, putrezeşte, însă dă naştere unei plante care creşte şi rodeşte mai mult. Folosind această parabolă, cu imaginea sa atât de sugestivă, Isus vrea să arate şi moartea sa pentru a ajunge să rodească, pentru a ajunge în glorie, la fel cum este necesar şi ca orice discipol al lui să moară pentru sine, pentru a primi aceeaşi răsplată.

Apoi, am văzut celelalte parabole. Cea referitoare la viaţa proprie, care, dacă vrem să ajungem la Cristos, adică să avem viaţa cea veşnică, este absolut necesar să o sacrificăm, să o pierdem.

Şi parabola referitoare la modalitatea concretă în care se pierde viaţa proprie pentru a o câştiga pe cea veşnică, şi anume, urmându-l pe Cristos în slujire, promisiunea dobândirii aceleaşi cinstiri din partea Tatălui ceresc.

"Domnule, vrem să-l vedem pe Isus". Simplu şi la obiect. Este o propoziţie care exprimă o dorinţă cât se poate de firească, a unor oameni de a-l întâlni şi cunoaşte pe Isus. Însă, cineva interpreta această dorinţă a acelor greci - şi nu este deloc greşită această interpretare - ca fiind dorinţa lor de a-l vedea pe Isus în discipolul căruia i s-au adresat, Filip.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ne vedem şi noi astăzi în persoana discipolilor Filip şi Andrei, interpelaţi de cei de lângă noi, nu doar străini, dar chiar şi cei apropiaţi, care doresc să-l vadă pe Isus în noi, care ne cer ca viaţa noastră să ne vorbească de Isus, care aşteaptă ca felul nostru de a gândi, de a vorbi şi de acţiona să-l întruchipeze pe Isus. Şi acesta nu este un moft, dar este o necesitate, este o cerinţă care vine, ca să spunem aşa, "la pachet", cu identitatea noastră de creştini, de discipoli ai lui Isus.

În anul 2010, în numărul din martie al revistei Oaza păcii din Viena a fost publicat interviul pe care Christian Stelzer i l-a luat lui Jim Caviezel, actorul de origine americană, care a jucat rolul lui Isus din faimosul film Patimile lui Isus, regizat de Mel Gibson, un film care a apărut în 2004, şi care, printre altele, a stârnit multe controverse pentru, susţineau unii, conţinutul excesiv de violenţă. Actorul a declarat de la bun început că fără Medjugorje nu ar fi putut interpreta acel rol, cel mai mare şi mai important rol pe care-l poate interpreta vreodată un actor. Şi îşi argumentează această afirmaţie: "Ştiam că dacă vreau să-l reprezint pe Isus, trebuia să fiu foarte aproape de el. În fiecare zi mă spovedeam şi-l adoram în Preasfântul Sacrament. Odată cu Medjogorje începusem să cred că Isus este cu adevărat prezent în Sfânta Euharistie şi că îmi iartă păcatele. Odată cu Medjugorje mi-am dat seama cât de puternică este rugăciunea Rozariului şi ce mare dar este Liturghia zilnică. Cum aş putea să-i ajut pe oameni dacă nu crezând în Isus? Aceasta este posibil atunci când Isus, euharistie, este în mine şi când oamenii, prin intermediul vieţii mele, îl întrezăresc pe Isus. Când am turnat Cina celei de Taină, aveam în nişte buzunărele speciale de la haină câteva relicve ale sfinţilor şi un fragment din Sfânta Cruce. Era atât de mare dorinţa ca Isus să fie prezent, încât l-am rugat pe un preot să fie acolo de faţă cu Sfântul Sacrament. La început a refuzat, însă l-am rugat insistent, pentru că eram convins că dacă eu l-aş fi fixat cu privirea pe Isus, spectatorii îl vor recunoaşte pe el în mine. Preotul, cu ostia consacrată în mână, s-a aşezat puţin mai în spatele cameramanului, şi odată cu el se apropia de mine. Atunci când spectatorii văd lumina în ochii mei, nu-şi dau seama că aceea este reflexia ostiei din ochii mei. Ca atare, de fapt, ei îl văd pe Isus. Chiar şi scena răstignirii, în timp ce eu mă rugam neîncetat, preotul era prezent cu Preasfântul Sacrament în mâinile sale".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Suntem chemaţi nu o dată în viaţă, nu o dată pe an, dar suntem chemaţi în virtutea botezului nostru, ca în fiecare zi să interpretăm rolul lui Isus. De fapt, nu să interpretăm rolul, ci să-l întruchipăm pe Isus. Cu toţii, începând de la Sfântul Părinte, papa, şi până la ultimul botezat, avem datoria ca în viaţa noastră, astfel să ne trăim credinţa, încât, cel care nu-l cunoaşte încă pe Cristos şi vrea să-l vadă, să poată întrezări chipul lui Isus în noi. Aceasta este marea demnitate şi chemare a vieţii noastre de credinţă. Iar timpul Postului Mare este timpul oportun pentru ca fiecare în parte, în taina sufletului său, înaintea privirii milostive a lui Dumnezeu, să-şi revizuiască viaţa, să-şi analizeze sincer modul în care corespunde acestei demnităţi şi chemări.

Cei care mă privesc, cei care mă interpelează, îl recunosc în mine pe Cristos? Peste câteva momente îl vom primi pe Domnul în trupul nostru sub specia pâinii, îl vom primi pe Cristos total, cu trupul şi sufletul, sângele şi dumnezeirea sa. Cum îl vom păstra? Cum îl vom asimila? Cum îl vom arăta celorlalţi? Ne vom strădui să-l întruchipăm în viaţa noastră? Ceilalţi îl vor putea recunoaşte cu uşurinţă în felul nostru de a vorbi, în felul nostru de a ne comporta? Îl vor recunoaşte cu uşurinţă în cuvintele, dar mai ales în faptele noastre?

Actorul despre care pomeneam, în timpul turnării filmului, şi sperăm că şi acum continuă să o facă, s-a apropiat tot mai mult de Cristos şi s-a străduit ca, dincolo de scene turnate şi de machiajul care l-a făcut să semene cât mai mult cu Isus, să se asemene cu el astfel încât spectatorii să se simtă efectiv acolo, în mijlocl evenimentelor, contemporani lui Isus, martori la evenimentele acelea mântuitoare.

La fel, şi în ceea ce ne priveşte, chemarea cuvântului lui Dumnezeu de astăzi nu este o chemare doar pentru această duminică, nu este o provocare doar pentru timpul Postului Mare, dar este o datorie permanentă a vieţii noastre, de la mic la mare, fiecare corespunzător statului şi locului pe care-l ocupă în trupul mistic al lui Cristos, care este Biserica.

"Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, nu aduce rod". Aducem roade în viaţa noastră creştină doar murind pentru viaţa aceasta pământească spre a o avea pe cea veşnică, doar urmându-l pe Cristos în iubirea sa fidelă, slujitoare, până la capăt, până pe cruce. Amin.

Lăudat să fie Isus Cristos!

18 martie 2018

Pr. Paul Budău

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
470 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 5-a din Postul Mare:

Anul B
2 aprilie 2006 - Pr. Iosif Dorcu
29 martie 2009 - Pr. Isidor Mocanu
25 martie 2012 - Pr. Mihai Pătraşcu
22 martie 2015 - Pr. Iulian Butnaru, FIM

[ Index predici şi predicatori ]