Anul B
Duminica a 33-a de peste an

Dan 12,1-3; Ps 15; Evr 10,11-14.18; Mc 13,24-32

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Suntem în duminica a 33-a de peste an. Duminica viitoare este Cristos, Regele Universului, ultima duminică din anul bisericesc. Apoi cealaltă duminică va fi prima duminică din Advent, când vom începe un nou an bisericesc. După cum se ştie, anul bisericesc nu corespunde cu cel civil. Aşadar, ne aflăm la finalul unui an bisericesc. Din acest motiv, Biserica propune lecturi care ne vorbesc despre înviere, judecată, sfârşitul timpurilor şi despre venirea lui Cristos a doua oară.

În acest sens am ascultat evanghelia care ne spune că va veni Fiul Omului a doua oară. Dar mai întâi este subliniat un gând important: totul trece. Isus spune că până şi lucrurile care ni se par nouă că durează şi acelea trec. "În zilele acelea... soarele se va întuneca, iar luna nu-şi va mai da strălucirea ei; stelele vor cădea de pe cer, iar puterile cerului se vor zgudui".

Oamenii sunt mereu ispitiţi să se încreadă în realizările lor şi adesea folosesc cuvinte mari: construim lumea..., stăpânim universul..., cucerim cosmosul... Însă, vine o zi sau alta când tot ce credeam solid şi puternic devine dintr-odată neînsemnat. În faţa marilor crize, a atentatelor din zilele acestea, a suferinţelor, a catastrofelor de la noi, a transformărilor cosmosului sau ale civilizaţiilor, descoperim că suntem mici. Dacă ridicăm privirea puţin mai sus de marginea orizontului nostru pământesc, atunci suntem readuşi la adevărata noastră dimensiune. În faţa soarelui, în faţa stelelor ce suntem noi? În câteva fraze, Isus lărgeşte orizontul nostru: atâtea lucruri nu depind de noi, sunt în afara puterilor noastre... atâtea miliarde de stele, acolo sus, peste care nu avem nicio putere, ne vorbesc despre micimea noastră.

"Cerul şi pământul vor trece", spune Isus. Ce rămâne totuşi? "Cuvintele mele nu vor trece".

Totul este trecător, totul se duce. Adesea trăim pentru veacul acesta şi uităm că suntem trecători. Este important să luăm aminte la gândul acesta: dacă totul este trecător, ce avem de făcut? Încotro ne îndreptăm? De fiecare dată când avem de mers undeva, ştim clar încotro ne îndreptăm. Dar cu viaţa, care-i direcţia pe care am luat-o?

"Fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă?", se întreabă apostolul Petru într-una dintre scrisorile sale (1Pt 3,11).

Gândul de la finalul anului bisericesc că totul este trecător, că nu avem cetate stătătoare aici, că nu moştenim pământul, ne pe poate ajuta să ne punem viaţa pe o direcţie bună.

"Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere mare şi măreţie".

Pentru prima comunitate care trecea prin prigoană aceste cuvinte erau un îndemn de a nu se lăsa învinsă de descurajare, pentru că va veni în slavă Isus Cristos, Domnul, care va pune fiecare lucru în locul său. Îi va aduna pe aleşii săi, va lumina totul, va aduce mântuirea şi împreună cu ea adevărul, dreptatea şi pacea.

Puterile răului, persecutorii, cei răi, cei care ucid nu pot avea ultimul cuvânt în istorie.

"Va veni cu putere mare şi măreţie". Niciodată, de la naşterea sa în sărăcia din grajdul Betleemului, până în această zi, Isus nu vorbise astfel despre el. Ce mare este Isus! Imens, glorios pe norii cerului! Un strigăt de speranţă: Isus vine... victorios!

A fi "cu" Isus: acesta este sfârşitul lumii. Aşadar, războaiele, calamităţile, persecuţiile, genocidurile, urâciunea pustiirii, distrugerea, profanarea nu sunt finalul. Iată cel mai uimitor strigăt de speranţă pe care un om îl poate auzi, chiar şi atunci când totul se năruie în jurul lui, chiar când moartea se apropie şi pare că triumfă.

Va veni Fiul Omului a doua oară sau va veni pentru fiecare şi ne va lua la sine.

Trecem prin necazuri şi dureri. Vedem cum nedreptatea creşte tot mai mult. Dar auzim acest cuvânt mântuitor: că totul va fi până într-o zi, când va veni Fiul Omului. Atunci soarta celor buni şi a celor răi se va schimba. Şi vestea bună este că cei drepţi vor străluci ca soarele şi vor fi ca stelele de pe cer, vor fi cu Domnul mereu.

"Cât despre ziua şi ceasul acela, nu ştie nimeni". Nu aceasta este important. Ci altceva. Am auzit la versetul de la evanghelie: "Vegheaţi în orice moment şi rugaţi-vă, ca să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!". Veghere şi rugăciune.

A veghea înseamnă a mări atenţia, a face ochii mari ca nu cumva să aţipim cu viaţa. Atenţi ca nu cumva duşmanul să pătrundă în suflet, a spori lupta cu păcatul. Dar a veghea înseamnă a avea privirea ţintă spre Cristos şi a fi atenţi la ce aşezăm în viaţa noastră. Putem să cultivăm ură şi răzbunare sau iubire şi bunătate faţă de cei din jur. Putem să aşezăm cuvinte care să-i înalţe pe ceilalţi, fapte de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Săptămâna care tocmai a trecut l-am sărbătorit pe sfântul Martin. Unul dintre lucrurile interesante prezente în Germania, Elveţia, Franţa, Ungaria este că multe biserici îl au ca patron. Numai în Franţa sunt peste 4.000 de biserici. În Moldova, cea mai veche biserică, cea din cimitirul Faraoani-Valea Mare, este dedicată aceluiaşi sfânt. Odinioară era foarte mulţi care dădeau copiilor numele de Martin. Viaţa lui a fascinat şi a întărit generaţii de-a rândul. Cine a fost sfântul Martin? Un ostaş în armata romană din sec al IV-lea. Creştin. Avea 10 ani când a auzit de Cristos şi de atunci nu s-a mai despărţit de el. A trecut într-o zi printr-un oraş. Frig. Îngheţau pe stradă oamenii. De pe străzile acelui oraş i-a ieşit în cale unul care i-a cerut de pomană. Nu avea bani. A văzut că omul este dezbrăcat, cu o zdreanţă pe el. Martin avea mantaua militară peste umeri. A scos sabia şi a tăiat mantaua pe la mijloc. Jumătate a pus-o pe umerii săracului. Noapte a avut un vis. A visat cerul plin de îngeri îmbrăcaţi frumos, toţi cu haine albe, minunate, cu o strălucire extraordinară. Martin se uita şi se întreba: Dacă aceşti îngeri sunt aşa de frumoşi cum va fi Isus? Dintr-un con de lumină a venit Isus. Peste haina de pe umeri purta o jumătate de manta zdrenţuită. "Doamne, au zis îngerii, cine ţi-a dat minunea asta de haină?" "Cine mi-a dat haina aceasta aşa de frumoasă? Slujitorul meu Martin", a spus Isus.

Cea mai frumoasă haină din cer era pe umerii lui Isus: mantaua lui Martin. A veghea pentru Martin însemna a face bine şi a rămâne lângă Cristos.

A veghea pentru noi asta înseamnă: a vizita pe un bolnav, a plânge cu cei ce plâng, un gând, o încurajare, a ajuta pe cineva, a te bucura de realizările celorlalţi, a face bine celor care îţi fac rău...

Vegheaţi şi rugaţi-vă.

Rugaţi-vă ne spune Isus. Păstraţi dialogul cu Dumnezeu. Dialogul zilnic, dialogul de duminică de la Liturghie. Rugăciune cât mai multă, Radio, rugăciune...

Un scriitor, tratând despre ciuma din Europa secolului al 17-lea care a făcut să dispară o treime din populaţia Europei, notează că atunci când oamenii aflau că au fost atinşi de ciumă se împărţeau în două: unii se rugau şi căutau să se pregătească mai bine pentru momentul final, alţii blestemau şi umpleau cârciumile.

Să ne gândim că şi azi se întâmplă la fel. În faţa a ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti, unii au plâns, s-au rugat şi s-au întrebat cu ce ar putea ajuta, alţii au găsit prilej de harţă şi de arătare cu degetul: "prea multe biserici şi prea puţine spitale", au spus ei. Indignaţi de ora de religie, de biserică, de toţi şi de toate.

Între timp noi murim tot mai nepregătiţi. Se moare pe stradă, se moare în sala de concerte, în cafenea, în biserică. Putem muri oriunde. Contează însă cum murim.

Săptămânile trecute am auzit povestea unui om întors din al doilea război. "Eram în lagăr, spunea el. Fusesem într-o divizie rusească. Pe colegii mei care fuseseră într-o divizie nemţească îi omorâseră ruşii. Pe noi ne-au prins nemţii şi ne-au pus în lagăr. Stăteau cu câinii mari lângă noi. Unul dintre ai noştri care avea nişte fire şi o bobină a auzit că Germania a capitulat. Ne-a spus în şoaptă: "S-a sfârşit războiul". Ofiţerii însă nu-au auzit ce s-a întâmplat. Eram vreo 60 şi ei ţineau pistoalele mitralieră spre noi. Câinii abia aşteptau să ne rupă în bucăţi. Indiferent cât am fi vrut să strigăm că s-a sfârşit, vedeam câini. Dar ştiam că s-a sfârşit. Ne gândeam că o să ne împuşte. Aşa am stat trei zile. Ne încurajam. Dacă nu ne-au împuşcat azi, nu ne împuşcă nici mâine. Într-o dimineaţă nu mai erau nici câini, nici arme, nici ofiţeri. Eram liberi. Am plecat spre casă".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

A venit Isus, s-a născut la Betleem, a murit pe cruce pentru a ne mântui, s-a înălţat la cer şi a spus să aşteptăm. Va reveni. Câinii însă mai sunt aici. Diavolul este aici. Încă mai este durere şi plâns. Încă mai avem probleme cu atentatele, cu indiferenţa, cu focul, cu moartea, cu doliul, cu dispreţul, cu sănătatea, cu răul din noi. Va reveni Isus şi ne va aduce libertatea deplină. "Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere mare şi măreţie". Până atunci el spune: "Vegheaţi în orice moment şi rugaţi-vă, ca să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!".

15 noiembrie 2015

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
590 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 33-a de peste an:

Anul B
19 noiembrie 2006 - Pr. Florin Spătariu
15 noiembrie 2009 - Pr. Alois Bişoc
18 noiembrie 2012 - Pr. Tarciziu Şerban
18 noiembrie 2018 - Pr. Iulian Tancău
14 noiembrie 2021 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş

[ Index predici şi predicatori ]