|
Anul B Is 53,10-11; Ps 32; Evr 4,14-16; Mc 10,42-45 Iubiți credincioși, dragi radioascultători, Întâlnirea noastră duminicală cu Domnul devine pentru noi nu numai izvor de har și binecuvântare, ci, dacă ne deschidem inima cu sinceritate și în spirit de credință și ascultăm cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu, devine pentru noi o adevărată făclie pe drumul, uneori întunecos, al vieții noastre. Evanghelia de astăzi ne prezintă episodul vindecării orbului din Ierihon de către Isus care era în drum spre Ierusalim, unde avea să se consume drama pătimirii sale. Această pătimire, precum și învierea sa din morți, așa după cum am văzut în ultimele duminici, fusese anunțată deja de Isus de trei ori, dar ucenicii nu erau capabili să-i înțeleagă sensul. Putem spune că erau cu totul "orbi", în ceea ce privește adevăratul destin al lui Isus: ei încă mai visau onoruri și reușită umană, în timp ce Isus le cerea să-și ia crucea și să meargă pe urmele sale, le cerea să-și dea viața pentru el, să se facă ultimii, să devină precum copiii, să-și vândă averea și să o dea săracilor și să se facă servitorii tuturor. În acest context, evanghelistul Marcu prezintă două vindecări miraculoase de-ale lui Isus: una, vindecarea orbului de la Betsaida, înainte de plecarea lui Isus din Galileea spre Ierusalim și cealaltă, cea prezentată astăzi, vindecarea orbului din Ierihon, când Isus ajunge aproape de Ierusalim. Marcu parcă ar vrea să ne spună că pentru a-l recunoaște pe Isus, pentru a-i recunoaște adevărata identitate nu sunt suficienți ochii trupului. Ca dovadă, mulțimea și chiar ucenicii, deși vedeau cu acești ochi trupești, nu reușiseră încă până în acel moment să înțeleagă cine era Isus cu adevărat. În schimb, reușește acest lucru orbul din Ierihon, care-l vede pe Isus cu ochii sufletului, cu ochii credinței, cu lumina credinței. Ucenicii, înainte de momentul Calvarului, care avea să-i dezorienteze puternic, mai ales în prima fază, aveau nevoie de o pregătire specială, de o lumină nouă, o lumină care să strălucească în suflet și să-i facă să reziste scandalului crucii. Iubiți credincioși, dragi radioascultători, Vă propun să recitim împreună pe bucăți fragmentul din evanghelie, încercând să tragem învățăturile care se potrivesc pentru noi. "În acel timp, ieșind din Ierihon Isus cu discipolii săi și cu o mulțime numeroasă, un cerșetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, stătea lângă drum". Deci, orbul Bartimeu stătea la marginea drumului și cerșea. Era un nenorocit care nu putea să se miște ca ceilalți oameni. Era un marginalizat. Era dependent de alții; cineva îl aducea dimineața și-l lăsa acolo lângă drum cu un colț al mantiei întins pe pământ pentru a primi ceva de la trecători. Și nouă ni se poate întâmpla uneori să simțim că suntem la pământ, că nu mai avem forța să ne ridicăm, că depindem total de alții, totul e întuneric, nu mai vedem drumul pe care să mergem, nu mai vedem niciun viitor, nu mai avem nicio speranță... Dar în astfel de momente, dacă vom avea inima deschisă, vom auzi că pe strada vieții noastre... trece Isus din Nazaret... El este mereu printre noi, mereu alături de noi, nu ne abandonează niciodată. Dar reușim noi oare să ne dăm seama de prezența sa? Spunea sfântul Augustin: "Mă tem că Isus trece și nu se mai întoarce...". Orbul din Ierihon ne dă deja o primă lecție. Auzind că trece Isus el acționează prompt, nu vrea să piardă ocazia. Nu-l văzuse niciodată pe Isus, dar a auzit vorbindu-se despre el. Și noi suntem în situația acelui orb: nu am văzut niciodată chipul lui Isus, dar am crezut în mărturia celor care l-au cunoscut, care și-au dat viața pentru el și așteptăm această "trecere" a lui Isus "care vine". Ce face orbul? Începe să strige: "Fiul lui David, Isuse, îndură-te de mine!". El recunoaște că este infirm, recunoaște că are nevoie de ajutor și de aceea, cu inima plină de credință și speranță, începe să strige după ajutor; practic, aceasta era rugăciunea sa: "Isuse, îndură-te de mine!". Din păcate, de multe ori noi nu avem curajul să recunoaștem că avem probleme, că suntem bolnavi, infirmi trupește sau sufletește; suntem prea orgolioși ca să recunoaștem că avem nevoie de ajutor. Ce vor spune ceilalți dacă vor afla că suntem slabi, că nu ne descurcăm singuri? Orbul nu ține cont de lume; el știe că are o mare problemă și cere să fie ajutat, strigă după ajutor. Lumea încearcă să-l oprească... Se găsesc întotdeauna oameni care încearcă să-l reducă la tăcere pe cel sărac... Și există totdeauna categorii de oameni care cu greu ajung să fie ascultați: imigranți, marginalizați, handicapați, victime de tot felul! "Strigătul" lui Bartimeu răsună și astăzi... Lumea se răstește la el ca să tacă, însă el strigă și mai tare: "Fiul lui David, îndură-te de mine!". Iată o altă lecție pe care ne-o dă orbul: el nu se descurajează dacă nu este ascultat imediat; rugăciunea lui devine din ce în ce mai intensă, mai puternică. În cele din urmă insistența lui a învins. Strigătul său a străbătut prin mulțime și a ajuns la urechile lui Isus. Glasul celui care striga venea din credință. Isus a auzit că e strigat și le-a spus celor din jur să-l cheme pe orbul care striga. Interesant este aici că Isus nu se duce el direct la orb, ci îi pune pe ucenici să-l cheme, îi pune pe "ucenicii" săi în slujba celor mici. El face "să fie transmisă" chemarea sa prin ucenicii lui. Dumnezeu are nevoie de colaborarea noastră, a oamenilor. Da, Dumnezeu se adresează omenirii prin intermediul Bisericii... iar Biserica, suntem noi. Oare suntem noi atenți la strigătele ce se înalță în jurul nostru? Transmitem mai departe fraților noștri chemarea lui Isus, ca să-i conducem la el, la Mântuitorul tuturor? Cei din jur l-au încurajat și l-au ajutat să se apropie de Isus, spune evanghelistul, deși se pare că orbul a făcut totul singur: "Iar el, aruncându-și haina, a sărit în picioare și a venit la Isus". În limbajul biblic, "haina, mantia" este simbolul puterii bărbatului. Aruncarea hainei de către acest orb simbolizează un fel de "ruptură cu trecutul său". Așa cum se întâmplă la botez, când cel botezat îmbracă haina nouă a lui Cristos. Dialogul dintre Isus și orbul Bartimeu este scurt și fascinant. Isus îl întreabă: "Ce vrei să fac pentru tine?". "Rabbuni, (Învățătorule) să-mi recapăt vederea", răspunde orbul. Și pe noi Isus ne întreabă: "Ce vrei să fac pentru tine?". Noi ce-i cerem lui Isus? Isus îi răspunde orbului: "Mergi, credința ta te-a mântuit!". Îndată orbul și-a recăpătat vederea. Dar unde să meargă? Hotărârea lui Bartimeu a fost promptă: a început să-l urmeze pe cale, pe acea cale care duce la Ierusalim, pe acel drum pe care fiecare discipol trebuie să-l parcurgă dacă vrea să fie unit cu Isus. Iubiți credincioși, dragi radioascultători, Este evident că această minune săvârșită de Isus, ca de altfel toate celelalte minuni, se desfășoară pe două planuri: unul fizic și altul spiritual. Există o orbire fizică și una spirituală. Orbirea ochilor și orbirea inimii. A doua este mai gravă și mai greu de vindecat decât prima. Cu ochii trupului se văd lucrurile trecătoare, cu ochii inimii se văd lucrurile care țin de veșnicie. În Franța, la Lourdes, pe străduța care coboară de la bazilica superioară la Grota Aparițiilor, există un monument care înfățișează un orb. La baza monumentului este scris: a regăsi credința înseamnă mai mult decât a redobândi vederea. Aceste cuvinte au fost scrise la sugestia unei doamne care-și redescoperise credința tocmai la Lourdes și care înțelesese cât fusese de oarbă înainte de acel moment de regăsire. Despre Bartimeu putem spune că era doar un nevăzător. Cu inima însă vedea mai bine decât mulți din jurul său, pentru că avea credință și speranță. Tocmai această vedere interioară cu ochii credinței l-a ajutat să și-o recapete și pe cea exterioară. "Mergi, credința ta te-a mântuit!", i-a zis Isus. Un semn al acestei credințe este faptul că, îndată ce a fost vindecat, începe să-l urmeze pe Isus, devine discipol al său. Atitudinea acestui om ne luminează și pe noi și ne face să înțelegem că există o orbire mai gravă decât aceea trupească; este orbirea acelora care, deși au ochi, nu reușesc să-l vadă și să-l descopere pe Dumnezeu și să citească planul lui în cartea vieții. Credința umilă și perseverentă a orbului cerșetor îi permite lui Isus să săvârșească, pe lângă vindecarea fizică, un semn al mântuirii pe care a venit s-o înfăptuiască în lume. Isus le arată astfel discipolilor drumul pe care vrea să-i conducă. Vederea fizică recăpătată în chip minunat de orbul Bartimeu este semnul unei "lumini" mai profunde pe care toți trebuie să o cerem mereu de la Isus. Și noi, la botez am primit lumina credinței, o lumină pe care trebuia să o ținem aprinsă fără încetare. Mai arde această lumină? Lumina credinței este un dar ce vine de sus și pe care trebuie să-l implorăm strigând ca orbul din Ierihon la trecerea lui Isus pe străzile noastre: "Fiul lui David, Isuse, îndură-te de mine!". 25 octombrie 2015 Pr. Benone Lucaci [ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ] Alte predici pentru Duminica a 30-a de peste an: Anul B [ Index predici și predicatori ]
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |