Anul B
Duminica a 17-a de peste an

2Rg 4,42-44; Ps 144; Ef 4,1-6; In 6,1-15

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Evanghelia ne relatează marea minune a înmulţirii pâinilor. Cu acest gest minunat Isus îi pregăteşte pe ucenicii săi pentru hrana şi mai minunată pe care o va da la ultima cină: Sfânta Euharistie. În această duminică lăsăm Evanghelia după sfântul Marcu şi ascultăm timp de cinci duminici Evanghelia după sfântul Ioan: discursul despre pâinea vieţii care începe cu ocazia înmulţirii pâinilor.

Relatarea pe care o medităm astăzi este cea care în mod obişnuit este numită "înmulţirea pâinilor şi a peştilor". Ceea ce este uimitor cu privire la acest episod este că apare de 6 ori în Noul Testament: de două ori în Matei, de două ori în Marcu, o dată în Luca şi o dată în Ioan (cel pe care-l medităm astăzi). Este clar că acest episod a fost foarte important pentru primii ucenici ai lui Isus care au voit să-l păstreze în şase locuri din Noul Testament.

Minunea a impresionat şi mulţimea aceea de peste 5.000 de persoane. Oamenii, văzând ceea ce a făcut Isus, au spus: "Acesta este într-adevăr profetul care trebuie să vină în lume". Cu siguranţă şi-au amintit cum profetul Elizeu a înmulţit douăzeci de pâini şi a săturat o sută de persoane. Aici însă era mai mult. Trecerea lui Isus dincolo de Lacul Tiberiadei, apropierea Paştelui i-au dus cu gândul pe acei oameni la timpul când Dumnezeu a eliberat poporul lui Israel din robia Egiptului, l-a făcut să treacă Marea Roşie ca pe uscat, l-a condus prin pustiu şi l-a hrănit cu mană cerească. Acum ei înţelegeau că se împlineşte vechea promisiune din Cartea Deuteronomului despre trimiterea unui profet asemenea lui Moise. "Acesta este într-adevăr profetul care trebuie să vină".

1. În pedagogia sa, Cristos, prin minunea înmulţirii pâinilor, pregăteşte deja hrana sfintei Împărtăşanii. Gesturile săvârşite de Mântuitorul sunt aceleaşi care se vor repeta la ultima cină: mulţimea se aşază pentru fi hrănită, Isus ia pâinile şi peştii, îşi îndreaptă ochii spre cer către Tatăl, rosteşte binecuvântarea, frânge pâinile, iar ucenicii, în mâna cărora se produce practic minunea, le împart mulţimii.

Când a predicat Isus, oamenii au uitat de mâncare... le era foame de cuvânt. Isus nu a vrut ca oamenii să plece acasă flămânzi. De aceea a făcut minunea înmulţirii pâinilor. Nu există tragedie mai mare decât să plecaţi de la această Liturghie flămânzi, precum la fel de trist este să mergi duminica la biserică şi să nu te hrăneşti. Duminică de duminică să participi la Liturghie şi să fii tot mai slab, să te întorci acasă flămând spiritual. Ar trebui să mulţumim de fiecare dată când ne-am săturat în bisericile noastre. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru preoţii pe care îi avem, pentru şansa de a asculta lecturile sfinte, de a ne împărtăşi, într-un cuvânt de a ne hrăni.

Părintele Gheorghe Pătraşcu, fiind paroh la Luizi-Călugăra, a fost arestat în seara zilei de 25 martie 1949. La 8 august 1949 a ajuns în Penitenciarul din Bacău unde s-a întâlnit cu câţiva preoţi, cu credincioşi din Fundu Răcăciuni, Faraoani şi Sagna, arestaţi şi ei. Printr-un gardian au ajuns câteva ostii, puţin vin şi două foi în care se afla canonul Sfintei Liturghii în limba latină. "Aflându-mă în posesia acestor importante lucruri, povesteşte părintele, ne-am hotărât cu toţii ca în dimineaţa zilei de Epifanie să celebrăm Sfânta Liturghie şi să ne împărtăşim. Eram tot lotul nostru catolic culcaţi în aceeaşi cameră, dar mai erau şi persoane necunoscute. De aceea am hotărât s-o facem în mod cât mai secret. Deci în dimineaţa zilei de 6 ianuarie 1950, pe la ora 4.00, când ceilalţi dormeau, dar ai noştri erau toţi treji, subsemnatul, asistat de pr. Anton Dămoc şi de pr. Carol Susan, ridicat din pat numai pe şezut, am întins pe picioare o pătură şi peste ea o batistă albă. Folosind un păhăruţ ca potir, am celebrat Sfânta Liturghie în această poziţie, rostind în şoaptă cuvintele. Am împărtăşit pe toţi ceilalţi care stăteau atenţi întinşi în pat... A fost aceasta o mare bucurie, dar singura de acest fel, deoarece pe parcursul celor nouă ani de detenţie, deşi am dorit foarte mult, nu am mai avut posibilitatea să celebrez Sfânta Liturghie nici eu şi nici ceilalţi preoţi" (Zile de încercare şi de har, p. 26-27)

Evanghelia de azi ne trimite spre Liturghie. Spre hrana care ne satură cu adevărat. Să continuăm să participăm cât mai des la Liturghie. Să ne împărtăşim cu trupul şi sângele Mântuitorului şi să-i mulţumim Domnului pentru această hrană.

2. Cinici pâini şi doi peşti au fost puse la dispoziţia lui Isus, iar el a făcut minunea înmulţirii pâinilor şi a săturat mulţimea de oameni. Cel care a oferit cele cinici pâini şi cei doi peşti a fost un copil.

Oare cât de uluit a fost Filip când a văzut minunea? Care a fost reacţia lui Andrei? Dar să ne gândim la reacţia celui care a oferit pâinea şi peştii. Să ne punem în pielea băiatului. Să poţi simţi, cum a făcut el, gustul pâinii pe care ai oferit-o! Să poţi gusta din hrana pe care ai împărţit o! Oare nu e asta bucurie?!

Ce ar fi să încercăm şi noi. Să simţim gustul lucrurilor dăruite: valoarea puţinilor bani pe care i-am dat sau a bunurilor la care am renunţat, preţul timpului pe care l-am folosit pentru alţii, forţa energiilor pe care nu le-am cruţat, căldura pe care am aprins-o într-o inimă, bucuria pe care am răspândit-o, speranţa pe care am împărţit-o, mângâierea pe care am dat-o.

La dispoziţia Domnului au fost puse doar cinci pâini şi doi peşti şi el a făcut minunea. Mulţimea a fost săturată. Ne uităm de multe ori la noi înşine şi ne întrebăm: Ce pot să fac eu cu puţinul timp pe care îl am? Cu puţinii bani care îi deţin? Cu slabele mele puteri? Cum îi pot ajuta pe cei din jur? Am atât de puţin... Evanghelia de azi ne învaţă acest lucru: să punem la dispoziţia Mântuitorului puţinul nostru şi el va face minunea... Cinci pâini şi doi peşti erau nimic, dar puse în mâinile lui Isus e totul, e mult, e minune, e săturarea oamenilor.

Domnul este gata să ia puţinul nostru şi să-l transforme în binecuvântare pentru alţii. Să ne gândim la puţinul timp pe care îl putem dedica unui bolnav, vizitării unuia care este singur sau în spital. Puţinul nostru timp este transformat în binecuvântare pentru omul acela care este vizitat. Dar minunea mai mare va fi în inima noastră care se va umple de bucurie. Să ne gândim la timpul pe care îl putem oferi Domnului pentru rugăciune în care cerem har, ajutor pentru noi, pentru ceilalţi. Domnul face minunea pentru că ne ascultă şi pentru că ne ridicăm alţi oameni de la rugăciune.

Ce înseamnă să pui la dispoziţia Domnului puţin timp pentru a citi din Evanghelie sau dintr o carte creştină? E minunea pe care o face Domnul prin cuvântul care ne coboară din minte în inimă, ne umple viaţa şi ne luminează întreaga zi.

Este multă lume înfometată şi trupeşte, dar mai ales sufleteşte. La Liturghie ne hrănim, ne întărim. Strângem firimiturile şi le oferim altora, la cei de acasă, colegilor şi prietenilor noştri. Ei au nevoie de resursele noastre slabe, de puterile noastre, de mâinile noastre împreunate, de puţinele noastre cuvinte, de cunoştinţele noastre în ale credinţei. Cu acestea putem să-i ajutăm pe cei de lângă noi.

Dăruiţi, faceţi bine celorlalţi. Sunt atât de frumoase şi liniştite nopţile când ai făcut un bine!

Să ne gândim la persoanele care susţin pe un tânăr să ajungă preot sau la aceia care ajută un copil orfan să crească.... Un cuvânt spus la timp, până şi acesta poate ajuta...

"Ce-ţi aminteşti despre măicuţă?" a fost întrebat într-o zi un bătrân dintr-un sat care mergea des la biserică. După 1949 călugării şi călugăriţele au fost trimise acasă în familii, mulţi preoţi erau închişi. În satul nostru a ajuns o măicuţă. Într-o zi a venit la noi acasă. Eram adolescent. "Unde-i mama?" m-a întrebat. "E în casă, bolnavă în pat". S-a uitat la mine şi cu o voce caldă mi-a spus: "Antoane, tu ai nevoie de Dumnezeu. Mergi la biserică. Ai înţeles? Mergi la biserică". Am urmat-o în casă. S-a aşezat pe patul mamei, a mângâiat-o, a plâns şi s-a rugat cu ea. Asta îmi amintesc. Cuvintele şi gestul ei m-au impresionat. Datorită ei am prins drag de Liturghie... Şi acum îmi răsună în minte: "Tu ai nevoie de Dumnezeu. Mergi la biserică".

"Nu avem decât cinci pâini şi doi peşti", au spus ucenicii. "Nu avem decât puţin timp, forţe limitate, puţină bunăvoinţă, banii şi bunurile sunt pe terminate, iar cuvintele de încurajare şi vorbele bune le găsim tot mai rar", am spune noi.

"Aduceţi-le aici", ne spune cu hotărâre Cristos, aşa limitate şi imperfecte cum sunt, pentru ca eu să le înmulţesc şi să le perfecţionez şi astfel să ajungă şi la alţii".

Ce-şi vor mai aduce aminte oamenii de noi? E nevoie să fim darnici cu puţinul pe care-l avem. E mai ferice să dăm, să întindem o mână spre celălalt, să ajutăm, să spunem un cuvânt bun. Vrem să ne punem la dispoziţia ta, Doamne. Ne-ai dat nouă pâine şi am înţeles că din pâinea aceasta trebuie să rupem o bucată pentru cei ce n-au. Şi ne-ai dat pâinea cuvântului şi a sfintei Împărtăşanii. Cum să tăcem din gură, când tu, Doamne, Dumnezeule, ne-ai făcut atâta bine. Cum să tăcem şi să nu spunem şi celorlalţi despre minunile pe care tu zi de zi le faci cu noi! Amin.

26 iulie 2015

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
493 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 17-a de peste an:

Anul B
30 iulie 2006 - Pr. Mihai Budău
26 iulie 2009 - Pr. Eugen Budău
29 iulie 2012 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş
29 iulie 2018 - Pr. Eduard Păduraru

[ Index predici şi predicatori ]