Anul B
Duminica a 15-a de peste an

Am 7,12-15; Ps 84; Ef 1,3-14; Mc 6,7-13

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Lecturile sfinte pe care le-am ascultat la liturgia cuvântului din această duminică a 15-a din timpul de peste an ne invită să reflectăm asupra misiunii pe care o avem cu toţii de a lăsa ca harul lui Dumnezeu să lucreze prin noi în Biserica sa. Prin Botez cu toţii suntem chemaţi să fim instrumente de care Dumnezeu să se poată folosi pentru ca mesajul său să ajungă şi să fie primit de oamenii zilelor noastre. Prin Botez cu toţii suntem misionari, iar viaţa misionară a Bisericii ne interpelează pe fiecare unul dintre noi: preoţi, laici, persoane consacrate. Fiecare însă în funcţie de misiunea pe care o are de îndeplinit ca membru viu al trupului mistic al lui Cristos care este Biserica. Veşnicul misionar care este Duhul Sfânt prezent printre noi ne invită să fim la rândul nostru misionari. Astfel, unii pleacă în misiune în diferite ţări din Africa, America sau Asia, iar alţii sunt invitaţi să facă misiune în propria ţară, în propria comunitate, în propria casă, în propria familie. Ascultând lecturile sfinte suntem invitaţi să ne întrebăm la nivel personal: Ce fel de misionar sunt? Cum îmi trăiesc eu această vocaţie în Biserică de a fi un instrument în mâinile lui Dumnezeu?

Cred că niciun credincios, indiferent de confesiunea religioasă, în momentul în care răspunde chemării lui Dumnezeu de a-şi oferi propria viaţă pentru a da mărturie de mesajul creştin nu o face pentru a căuta propriul succes sau dintr-o ambiţie personală. Cred însă că a vesti un mesaj de speranţă care vine prin cuvântul lui Dumnezeu este cu adevărat un dar divin care nu poartă cu sine onoruri şi aprecieri aşa cum poate unii sunt tentaţi să creadă, dar presupune de cele mai multe ori împotriviri, dificultăţi, greutăţi şi neînţelegeri, mai ales când este semnalat un comportament nedrept în relaţia cu aproapele sau cu Dumnezeu.

Un martor incomod a fost în Vechiul Testament şi profetul Amos, aşa cum am auzit la prima lectură a liturgiei cuvântului din această duminică. Originar din regatul lui Iuda sau regatul de sud, Amos este trimis de Dumnezeu să predice cuvântul său şi să denunţe faptele de corupţie din regatul de nord sau regatul lui Israel. Amos este insultat şi respins de conducătorii lui Israel, mai ales de preoţii de la sanctuarul din Betel care îl alungă spunând: "Vizionarule, pleacă, fugi în ţara lui Iuda! Mănâncă acolo pâine şi profeţeşte acolo!". Dar Amos îşi continuă misiunea pentru că este întru totul conştient că nu a căutat şi nu a cerşit nimic. Ceea ce el face nu o face din proprie iniţiativă. Amos recunoaşte că nu este un profet sau fiu de profet, recunoaşte de asemenea că nu a avut nici măcar o formare profetică şi nimic de a face cu şcolile de gândire din perioada respectivă. El afirmă însă că este un simplu păstor, un cultivator de plante în deşert, un nomad. Cu toate acestea el profeţeşte pentru a răspunde la o chemare venită din partea lui Dumnezeu. Deşi era conştient de faptul că semnalarea nedreptăţilor petrecute în regatul de nord va stârni refuz şi împotrivire din partea conducătorilor şi a marilor preoţi, Amos nu poate spune "nu" chemării venite din partea lui Dumnezeu de a profeţi. Avem astfel o primă învăţătură venită din partea profetului Amos, şi anume, când Dumnezeu cheamă este dificil să rezişti chemării sale. Aceasta este valabil nu numai pentru un păstor din Tekoa cum era Amos, dar este valabil şi pentru un pescar din Galileea cum era Petru, şi pentru un colector de taxe cum era Matei, şi pentru un revoluţionar cum era Simon zelotul, şi pentru o femeie păcătoasă cum era Maria Magdalena, şi pentru un fariseu cum era Paul din Tars, putem spune că aceasta este valabil pentru noi toţi. Toţi aceştia au fost chemaţi aşa cum erau şi trimişi să anunţe, fiecare acolo unde locuia, mesajul de speranţă a lui Dumnezeu.

Aşadar când Dumnezeu cheamă este dificil să rezişti chemării sale.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Evanghelia din această duminică, ne vorbeşte tot despre misiune. Cristos îi trimite pe ucenici în misiune doi câte doi pentru a vesti împărăţia lui Dumnezeu. Ei nu pornesc unul câte unul, ci doi câte doi. Deja modul de a merge în misiune doi câte doi reprezintă o primă predică din partea ucenicilor, am putea spune că este o predică fără cuvinte. Sfântul Francisc de Assisi îi îndemna pe confraţii săi să predice evanghelia spunând: "Predicaţi Evanghelia, predicaţi, şi dacă este necesar folosiţi şi cuvinte". Prima predică, aşadar, este fără cuvinte şi se reflectă în modul de a reuşi să însoţeşti pe cineva, de a merge lângă celălalt, ascultând, ajutând, arătând şi oferind iubire. Isus le porunceşte ucenicilor săi să meargă doi câte doi şi să nu ia nimic cu ei decât un baston. Un baston pentru a se sprijini de oboseala zilei şi un prieten pentru a se sprijini în momentele de singurătate.

În logica lui Cristos călătoria la care suntem invitaţi să pornim astăzi presupune să avem un bagaj lejer, uşor de transportat şi o inimă plină de încredere în prezenţa lui Dumnezeu şi în ajutorul venit din partea aproapelui. Mâine nu ştiu dacă cineva îmi va deschide uşa dar astăzi sunt chemat să mă încred în comoara iubirii presărată pe străzile satelor şi oraşelor, în mâinile şi surâsurile oamenilor care deschid uşa inimii lor.

Sugestivă în acest sens este imaginea cu acel tânăr care făcând o drumeţie pe munte şi-a pus în rucsacul pe care trebuia să-l poarte pe spate o mulţime de lucruri care nu erau absolut necesare. La început bagajul părea uşor de purtat însă odată cu trecerea timpului şi datorită greutăţii drumului rucsacul a început să devină din ce în ce mai greu. Respectivul tânăr, lipsit de experienţa muntelui, pe drum a fost pus în faţa faptului de a alege fie de a renunţa la anumite lucruri pentru a putea continua drumul cu uşurinţă, fie să continue cu rucsacul plin care se transforma după fiecare pas într-o povară din ce în ce mai grea. Experienţa trăită în acea călătorie l-a ajutat pe acel tânăr să-şi dea seama cât de important este să nu-şi îngreuneze rucsacul cu lucruri care nu sunt necesare. Aşa se întâmplă de multe ori şi în viaţa noastră. Ne încărcăm poate zilnic bagajul propriei vieţi cu lucruri pe care suntem nevoiţi să le purtăm pe parcursul întregii zile şi care de cele mai multe ori nu ne sunt de un real folos. Faptul de a introduce lucrurile respective în propriul bagaj ne dă o oarecare siguranţă că deţinem controlul şi nu avem nevoie de ajutorul altora, însă purtarea lor ne obosesc şi ne fac să ne pierdem entuziasmul şi elanul în timp ce călătorim. Raportându-ne la viaţa spirituală, detaliile "valizei misionare" sau a "rucsacului misionar" se schimbă odată cu trecerea timpului. La fiecare etapă din viaţă suntem chemaţi să renunţăm şi să introducem noi lucruri în propria geantă. Ceea ce este important este faptul că spiritul rămâne aşa cum ne învaţă Cristos. A merge la drum fără a avea rezerve de alimente, bani sau haine este o referinţă puternică la simplitate, la libertate interioară şi exterioară. Nu este bine să porţi cu tine o prea mare siguranţă economică sau materială deoarece aceasta umbreşte credinţa, iubirea, entuziasmul, curajul, speranţa, bucuria şi încrederea în ajutorul lui Dumnezeu. Misionarul trăieşte cu ajutorul providenţei şi pentru aceasta se încrede în generozitatea comunităţii prin tot ceea ce primeşte.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cei doisprezece ucenici pornesc în misiune şi, fără să folosească cuvinte, contestă prin modul lor de a trăi înclinaţia oamenilor spre bunurile acestei lumi. Prin mărturia pe care o dau afirmă că în această lume sunt două modalităţi diferite de a trăi viaţa: fie lipiţi de bunurile acestei lumi, fie atraşi de bunurile viitoare sau, altfel spus, trăind pentru lumea cealaltă. Lumea cealaltă nu este reprezentată aici de bunurile materiale, ci este reprezentată de focul interior care arde plin de strălucire şi învăluit în mister. Viaţa trăită în sărăcie de ucenici reprezintă încrederea în ajutorul lui Dumnezeu şi exprimă potenţa creativă a iubirii, pe când alipirea inimii de bunurile acestei lumi stinge creativitatea Bisericii aşa cum s-a întâmplat în nenumărate rânduri pe parcursul istoriei. Cel care proclamă evanghelia, ne spune Cristos, trebuie să fie infinit de mic pentru a face ca anunţul evangheliei să fie infinit de mare. Ucenicii au pornit în misiune doi câte doi fără să aibă niciun bun material la ei. Nu au avut bunuri materiale, dar au avut focul interior al iubirii faţă de Cristos pe care l-au aprins şi în alte inimi, deoarece ştim cu toţii că focul se propagă mai departe tot cu ajutorul focului.

Cristos le porunceşte ucenicilor: "Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo". Iată care este punctul de sosire: casa. Casa este locul unde se naşte şi se dezvoltă viaţa, înconjurată de iubirea şi sprijinul familiei. Astfel, în casă, cuvântul lui Dumnezeu trebuie să vorbească şi să vindece atât în zilele cu lacrimi cât şi în zilele de sărbătoare, atât în zilele când copilul părăseşte casa părintească pentru a-şi face un rost în viaţă ca şi atunci când un bătrân îşi pierde sănătatea sau sensul vieţii. Casa este locul unde ucenicii sunt invitaţi să poposească. La refuzul din partea oamenilor, ucenicii sunt chemaţi să nu răspundă cu resentimente sau prin descurajare deoarece puţin mai departe ei vor găsi o altă casă, sau un alt sat, sau un alt oraş, sau o altă inimă unde vor fi primiţi.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Lectura a doua de astăzi, luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni, ne aminteşte că Dumnezeu, după ce ne-a ales înainte de întemeierea lumii, după ce prin Botez ne-a integrat în Biserica sa şi ne-a rânduit pentru a fi copiii iubirii sale veşnice, ne-a trimis apoi ca mesageri ai acestei iubiri în lume. Dumnezeu doreşte ca noi, creştinii, care facem parte din Biserica sa, să fim în mijlocul lumii amăgite de păcat, ca nişte instrumente care cântă gloria sa. Să dăm şi noi astăzi curs invitaţiei venite din partea lui Dumnezeu, să ne deschidem inima şi să cântăm gloria sa prin viaţa noastră. Amin.

12 iulie 2015

Pr. Alois Farţadi

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
480 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 15-a de peste an:

Anul B
16 iulie 2006 - Pr. Felician Tiba
12 iulie 2009 - Pr. Daniel Iacobuţ
15 iulie 2012 - Pr. Emil Dumea
15 iulie 2018 - Pr. Anton Despinescu

[ Index predici şi predicatori ]