Anul B
Duminica a 11-a de peste an

Ez 17,22-24; Ps 91; 2Cor 5,6-10; Mc 4,26-34

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cuvântul lui Dumnezeu din această duminică ne arată modul în care Dumnezeu acţionează, se face văzut în istoria omenirii sau, mai bine zis, ne face să cunoaştem una dintre legile comportamentului său cu oamenii. Acum, la începutul verii, când natura îşi continuă cursul normal al creşterii şi al regenerării, lecturile sfinte pe care le-am ascultat astăzi ne conduc cu mintea la o experienţă comună, obişnuită, pe care orice agricultor o are: experienţa seminţei aruncate în pământ, care se transformă şi devine ceva cu totul diferit de ceea ce era la început.

Am auzit în evanghelie folosită de mai multe ori expresia "împărăţia lui Dumnezeu". Ce este "împărăţia lui Dumnezeu"? Pentru ascultătorii lui Isus, cunoscători şi cititori ai Bibliei ebraice, o asemenea expresie era foarte cunoscută. Ei ştiau foarte bine că Dumnezeu este rege pentru veşnicie. Deseori Psalmii, care sunt plini de aceste expresii, "Domnul stăpâneşte în veci ca rege", "Spuneţi printre neamuri, Domnul stăpâneşte", "Domnul stăpâneşte, să se bucure pământul", erau, aşadar, expresii care făceau deja parte din memoria oricărui evreu evlavios.

Dar pentru noi, oamenii de astăzi, nu este uşor să dăm o definiţie a împărăţiei, pentru că, am văzut, Isus nu închide această realitate într-o definiţie teoretică. El se foloseşte de exemple, de parabole, de comparaţii, pentru a face ca mesajul său să fie primit şi înţeles de ascultătorii săi. Împărăţia lui Dumnezeu se aseamănă cu o sămânţă sau cu un năvod sau cu o perlă preţioasă sau chiar cu o comoară care este ascunsă în pământ.

Cele două asemănări din evanghelia de astăzi ne vorbesc despre o sămânţă aruncată în pământ. În prima parabolă, creşterea seminţei, am auzit, nu depinde de lucrarea omului, ci de fertilitatea solului; fie că el doarme, fie că el este treaz, noaptea sau ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte. În a doua parabolă intervine imaginea grăuntelui de muştar, cea mai mică sămânţă, care devine, însă, cea mai mare dintre legume.

Cum putem înţelege noi, oamenii de astăzi, această realitate a împărăţiei lui Dumnezeu?

Marea lucrare a lui Dumnezeu, împărăţia sa, pe care o invocăm mereu atunci când recităm rugăciunea Tatăl nostru, începe cu mijloace care în ochii noştri sunt, poate, insuficiente. Dumnezeu îşi arată puterea nu aşa cum îşi arată oamenii puterea. Întruparea cuvântului a fost realizată în cea mai mare linişte, în cel mai neînsemnat orăşel de pe acest pământ, într-o familie discretă şi necunoscută, în cel mai neobişnuit mod. Isus explică în parabolele sale această regulă, a modului de a acţiona al lui Dumnezeu. El nu recurge la mijloace glorioase, triumfaliste, se foloseşte de realităţi mici, pe care le transformă, le face să crească şi le conduce la maturitate tocmai în vederea împărăţiei sale.

Şi textul din prima lectură de astăzi, care este o anticipare profetică a evangheliei, ne vorbeşte despre aceeaşi logică. Sunt identice imaginile din prima lectură şi din evanghelie, care vorbesc despre creştere, despre extinderea împărăţiei lui Dumnezeu şi despre modul său de a opera în istoria omenirii. El este cel care, în ciuda păcatului omului, ştie să-i ofere acestuia un viitor nou, un viitor diferit. Iniţiativa renaşterii şi a creşterii nu îi aparţine omului, ci lui Dumnezeu. "Vor şti toţi copacii câmpului că eu sunt Domnul, eu am înjosit copacul înalt şi am înălţat copacul înjosit, am făcut să se usuce copacul verde şi am făcut să înflorească copacul uscat". Cum să nu ne aducem aminte de imnul Magnificat evocat de evanghelistul Luca, imn în care Fecioara Maria aminteşte aceeaşi putere a lui Dumnezeu, care îi dă jos de pe tron pe cei puternici şi îi înalţă pe ce smeriţi? Sau de cuvintele lui Isus, care spune: "Cel ce se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat"?

Aşa lucrează puterea harului, aşa înaintează şi creşte împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este logica împărăţiei lui Dumnezeu şi acesta este modul lui Dumnezeu de a lucra între oameni. Este motivul pentru care cel drept poate străbate căile acestei lumi pentru a face cunoscută de dimineaţă îndurarea sa şi noaptea fidelitatea sa. Împărăţia lui Dumnezeu vine, ba chiar este deja prezentă atunci când fiecare dintre noi intră în această logică, în acest proiect, atunci când reuşim să trăim între noi şi în lume după învăţătura şi exemplul lui Isus. El este cel care a întrupat aici, pe pământ, împărăţia lui Dumnezeu. El a învins moartea, a vindecat neputinţele oamenilor, infirmităţile lor, făcând să se înţeleagă în mod tainic că el le ia asupra sa. Toate acestea din urmă sunt consecinţe şi imagini ale păcatului din lume. Isus a luat asupra sa păcatul lumii iar în clipele de slăbiciune, de sărăcie, de infirmitate, el îşi oferă viaţa sa pentru noi. Devine ceea ce suntem noi, pentru ca noi să devenim o sămânţă a împărăţiei sale.

Iată cum, iubiţi fraţi, împărăţia lui Dumnezeu se manifestă încetul cu încetul. Nu este ca o maşină gata fabricată, care vine de sus şi se instalează pe pământ. Împărăţia lui Dumnezeu este o realitate care s-a manifestat progresiv chiar şi în viaţa lui Isus. Putem spune că împărăţia care stă să vină este chiar el, Isus. În noi, această împărăţie devine posibilă printr-un proces de regenerare, de schimbare a inimii, de schimbare a interiorului nostru, o schimbare care a început la botez, care a început să crească, să tindă către maturitate şi către manifestarea deplină a lui Isus în viaţa noastră.

Noi, toţi, care ne facem proprii atitudinile şi învăţătura lui Isus, care trăim aşa cum a trăit el, care ne dăm viaţa aşa cum a făcut el, care luăm asupra noastră povara celorlalţi, noi arătăm deja prezenţa efectivă a acestei împărăţii pe pământ.

Mesajul duminicii de astăzi trebuie să fie pentru fiecare dintre noi un mesaj de speranţă. Dumnezeu ne încredinţează astăzi acest cuvânt al său pentru a ne întări speranţa. Noi, oamenii de astăzi, suntem obişnuiţi să avem rezultate imediate, să apăsăm butoane pentru a obţine produse instantanee, însă imaginile biblice de astăzi ne învaţă tocmai contrariul: să fim răbdători, să avem speranţă, să avem încredere. Aşa cum este agricultorul care pregăteşte solul şi plantele, el este răbdător, pentru că ştie că nu toate depind de el. Poate fi răbdător acela care este în stare să urmărească ce se petrece în spatele său, cel care se încrede în puterea lui Dumnezeu şi în lucrarea sa. Folosindu-ne doar de categorii omeneşti putem avea dubii cu privire la această împărăţie, vedem că aici pe pământ ea este refuzată, întâlneşte multe obstacole, este respinsă sau, în alte locuri, cu totul necunoscută. Dar având o atitudine de credinţă, care ne asigură că Dumnezeu îndreaptă toate spre binele slujitorilor săi, putem să ne încredinţăm şi noi ritmului de creştere dorit de Dumnezeu.

Este nevoie de calm, de răbdare din partea noastră. Mai puţină frenezie eficientistă, mai multă capacitate de a contempla, de a contempla lucrarea lui Dumnezeu. Contemplarea, tăcerea, răbdarea, speranţa, încrederea, ele trebuie să ia locul activismului nerăbdător şi gălăgios. Există şi astăzi numeroase seminţe care încolţesc, nici noi nu ştim cum. Prinşi prea mult de ceea ce facem noi, de modul în care recităm rolul nostru de fiecare zi, am putea să credem că fără noi totul ar merge rău sau într-o direcţie greşită. Dar să fim convinşi că există şi astăzi seminţe bune, despre care poate nu ştim nimic şi care aşteaptă în linişte intervenţia cea mai importantă, cea a lui Dumnezeu.

14 iunie 2015

Pr. Eduard Soare

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
453 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 11-a de peste an:

Anul B
18 iunie 2006 - Pr. Iosif Dorcu
14 iunie 2009 - Pr. Eduard-Mihai Coşa
17 iunie 2012 - Pr. Petru Dorcu
17 iunie 2018 - Pr. Ciprian Bulai

[ Index predici şi predicatori ]