Anul B
Duminica a 10-a de peste an

Gen 3,9-15; Ps 129; 2Cor 4,13-5,1; Mc 3,20-35

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Problema ridicată de evanghelia din astăzi este a discerne dacă suntem cu Isus sau împotriva lui, dacă îl urmăm pe el sau vrem ca el să ne urmeze pe noi. E o problemă esenţială, o problemă de viaţă şi de moarte. Şi cred că fiecare dintre dumneavoastră, de aici din biserică sau de lângă aparatele de radio, aţi vrea să ştiţi clar dacă în acest moment sunteţi în tabăra lui Isus sau sunteţi împotriva lui. Nu poţi să fii creştin şi să nu vrei să fii în tabăra lui Isus.

Din evanghelia ascultată desprindem trei caracteristici ale celui care este de partea lui Isus. Acesta are mentalitatea lui Isus, face faptele Isus şi ascultă de Isus. Mentalitate, fapte şi ascultare. A fi cu Domnul, a fi de partea lui înseamnă a alege acestea trei: mentalitatea, faptele şi ascultarea lui Isus.

Ce înseamnă a avea mentalitatea lui Isus? Spune evanghelia că pe când Isus învăţa au venit "ai săi" să-l ia acasă. Cine sunt aceşti "ai săi"? Sunt în primul rând rudele apropiate. Apoi, "ai săi" suntem noi, creştinii, care prin botez am intrat în familia lui Isus, Biserica. Suntem şi noi ai săi.

De ce vor să-l ia "acasă?" Pentru că, spun ei, "şi-a ieşit din fire". Îl iubeau, ţineau la el, dar nu le plăcea ceea ce spune. Nu de puţine ori, şi noi avem aceeaşi reacţie: ne vine să-l luăm acasă, să-i închidem gura, pentru că nu ne place cum gândeşte Isus, ce învaţă Biserica; par "să-şi fi ieşit din fire". Şi astfel ne apropiem de Isus, de Biserică cu gândul de a impune noi ce ar trebui să înveţe Isus şi ce ar trebui să promoveze Biserica.

În felul acesta îl vrem pe Isus acasă, să fie cu noi. În realitate, Isus vrea ca noi să fim cu el, să gândim cum gândeşte el, să avem mentalitatea lui. Noi să-i slujim lui, nu să-l punem pe el să slujească intereselor noastre egoiste. Isus e mereu cu noi, dar noi mai suntem cu el? Am ajuns să vrem ca Isus să aibă mentalitatea noastră, el să fie cu noi, nu noi cu el!

Care este, în mod concret, mentalitatea lui Isus în evanghelia de astăzi? Cu puterea lui Dumnezeu, cu puterea binelui el învinge rău. El ştie că răul nu poate fi învins decât făcând binele. Învăţăm de aici că a avea mentalitatea lui Dumnezeu înseamnă că răutatea nu poate fi învinsă decât prin bunătate, că îi vom ajuta pe ceilalţi să se schimbe doar dacă îi iubim, înţelegem că noi nu avem dreptul să cerem ca Dumnezeu să-i pedepsească pe cei care ne fac răul, eventual îi putem cere Domnului să dea gânduri bune duşmanilor noştri. Aceasta e mentalitatea lui Isus: fă întotdeauna binele, răul niciodată; răul poate fi învins doar prin bine; poţi schimba doar ceea ce iubeşti; cere gânduri bune pentru duşmanii tăi! Isus a făcut binele chiar şi atunci când oamenii l-au condamnat la moarte. A făcut binele chiar celor care l-au ucis. Pentru această mentalitate Isus a fost respins atunci şi este respins şi astăzi.

Dostoievski în romanul Idiotul aminteşte de viaţa prinţului Mîşkin care vine din Elveţia la Sankt Petersburg. Acolo se comportă ca un om educat, manierat, civilizat, neahtiat de bani, ajută pe oricine. Era apreciat şi simpatizat de ceilalţi. Spune el: "Viaţa este prea scurtă pentru a fi răi unii cu alţii". Prinţul are totuşi o problemă: nu se roagă şi nu participă la sacramente. Este apoi amestecat într-o afacere murdară, are loc şi o crimă, iar în final prinţul e dus într-un spital de nebuni. Concluzia romanului e aceea că nu poţi să-l imiţi pe Isus ca şi cum ar fi un mare erou.

Viaţa pe urmele lui presupune să ai mentalitatea lui, să vezi şi să gândeşti cum gândeşti el. Dacă încerci să-l imiţi pe Cristos, să-l iubeşti fără a avea mentalitatea lui poţi ajunge să înnebuneşti, trăieşti o schizofrenie puternică. Nu poţi avea acţiuni cu adevărat morale, evanghelice dacă nu ai mentalitatea lui Cristos, dacă nu îi vezi pe oameni aşa cum îi vede el: cu ochii bunătăţii. Doar cine are mentalitatea lui Cristos poate spune că e în tabăra lui Cristos.

În al doilea rând, pentru a fi ai lui Isus să facem faptele lui Isus. Care sunt faptele lui Isus din evanghelia de astăzi? Isus luptă cu Cel Rău, cu diavolul, şi îl învinge. Mai mult încă, el nu încetează lupta nici atunci când e acuzat de colaborare cu Belzebut, când e criticat. Atitudinea cărturarilor, de a-l acuza că acţiunea lui e diabolică, se naşte din invidie.

Şi noi, în fiecare zi ne întâlnim cu răul. Diavolul îmbracă astăzi haina dezbinării, a patimilor, a invidiei, a mâniei ş.a.m.d. Viaţa devine adesea un câmp de război. În faţa răului, unii dezertează şi devin complici, alţii îl ignoră, dar cei care sunt cu adevărat de partea lui Isus luptă împotriva răului până la sânge. Se găsesc destui care să critice, să invidieze, să intimideze, dar cine e de partea lui Isus nu opreşte lupta. Creştinul se teme de Dumnezeu, nu de gura oamenilor.

Creştinule, care e atitudinea ta în faţa răului, a răului din familia ta, din casa ta, din comunitatea ta? Nu cumva te faci că nu vezi? Nu cumva alegi calea comodă a indiferenţei, pentru a nu avea duşmani? Dacă faci astfel tu devii complice al răului şi înseamnă că nu eşti de partea lui Isus. El a plătit cu viaţa în lupta cu răul, dar apoi a învins. Care e preţul pe care tu îl plăteşti pentru credinţa ta, pentru lupta ta împotriva răului? Pe tine te-a costat ceva lupta cu răul? Pe Isus l-a costat viaţa, pe tine? Cine renunţă la luptă pierde şi ultima şansă de a învinge. Şi apoi, răul se învinge cu puterea lui Dumnezeu, nu cu puterile noastre.

Un mare duşman al luptei cu răul, în a face ceea ce face Isus, este descurajarea. Omul pleacă urechea mai mult la ceea ce spun oamenii, şi nu la ceea ce gândeşte şi vrea Dumnezeu. Isus nu s-a descurajat când cărturarii s-au ridicat împotriva lui. Gura lumii nu o poţi închide. Dumnezeu este adevăratul judecător, nu omul. Dacă eşti de partea lui Dumnezeu, atunci important este să faci ceea ce face Dumnezeu, nu ceea ce aşteaptă şi vor oamenii.

O fabulă mai veche spune că o bufniţă şi o rândunică îşi disputau întâietatea în frumuseţe. "Ba eu sunt cea mai frumoasă!", "Ba eu!" ... şi se certau într-una. Ajung la un consens: să întrebe prima pasăre pe care o vor întâlni, iar cine pierde să rămână fără ochi. Prima pasăre întâlnită fu o cioară. Bufniţa intră repede în vorbă: "Nu-i aşa surioară că eu sunt cea mai frumoasă?" "Sigur că da!" răspunse cioara! "Ai auzit?" se grăbi bufniţa. Şi îi scoase ochii. Rândunica, rămasă fără ochi, stă şi plânge într-o poieniţă. "De ce plângi? Pentru că ai rămas fără ochi?", o întrebă o altă rândunică. "Nu, nu de asta plâng, răspunse ea printre lacrimi, ci plâng pentru că m-am lăsat judecată de o cioară!" E o simplă fabulă, dar morala e grăitoare: creştinule, lasă-te judecat doar de Dumnezeu. Continuă lupta împotriva răului, fă ceea ce face Isus, apără adevărul, frumosul, dreptatea, binele. Aceasta e datoria ta, dacă eşti de partea lui Dumnezeu!

Şi în al treilea rând, a fi de partea lui Isus înseamnă a asculta de el. La botezul lui Isus în Iordan se aude un glas: "Acesta este fiul meu preaiubit, pe el să-l ascultaţi!".

Notează evanghelia de astăzi că mulţi s-au aşezat în jurul lui ca să-l asculte. Cei care ascultă de el devin frate, soră şi mamă. Nu e suficientă apa botezului, e necesară ascultarea credinţei, adică să te încrezi în el. Mulţimile aşezate în jurul lui se aseamănă cu Maria, sora Martei, care aşezată la picioarele lui îl ascultă.

Duşmanul cel mai mare al ascultării este timpul. Mulţimea din evanghelie îl asaltează pe Isus, iar acesta nu mai are timp nici să mănânce. Nouă mulţimea ne ia chiar şi timpul pentru hrana spirituală, timpul de a asculta. Avem atâtea de făcut! Liturghia, Euharistia devin adesea un timp furat între două activităţi importante. Suntem grăbiţi, mereu cu ochii pe ceas. Am devenit oameni fără timp!

Cine nu are timp pentru a sta cu Domnul, pentru a asculta cuvântul, pentru a se ruga, înseamnă că are un alt domn, nu pe Isus. Când două persoane se iubesc nu se uită la ceas. A avea timp pentru Domnul e o chestiune de iubire. Avem timp să ascultăm doar dacă iubim. Iubeşte doar cine ascultă.

A avea mentalitatea lui Isus, a face faptele lui Isus şi a asculta de Isus sunt trei condiţii esenţiale pentru a fi de partea lui.

Se spune că un om s-a întors din război cu un picior amputat. Cu toate acestea, continua să meargă zilnic la Liturghie. Mulţi se întrebau: "La ce-i mai foloseşte?". Într-o zi cineva se apropie de el şi îl întreabă: "De ce mai faci asta, de moment ce eşti bolnav?". El răspunde simplu: "Ca să ştie toţi de partea cui sunt! Ca să ştie toţi că eu sunt de partea lui Dumnezeu."

Când alţii vă vor întreba, dar dumneata de ce faci bine duşmanilor tăi, să le răspundeţi: ca să ştie toţi că sunt din tabăra lui Dumnezeu, pentru că eu am mentalitatea lui Dumnezeu, iar răul se învinge doar prin bine. Când vă vor întreba ceilalţi, de ce continui să lupţi cu răul, de ce nu te opreşti din lupta cu răul? Dumneavoastră să răspundeţi: pentru ca să ştie toţi că eu fac parte din tabăra lui Dumnezeu, iar cel care nu luptă cu răul este un învins. Când vă vor întreba ceilalţi de ce vă rugaţi în fiecare zi, de ce vă împărtăşiţi, de ce participaţi la Sfânta Liturghie, de ce aveţi timp să ascultaţi cuvintele lui Isus, dumneavoastră să le răspundeţi: ca să ştie toţi că eu fac parte din tabăra lui Dumnezeu. Vă doresc tuturor să aveţi mentalitatea lui, să faceţi faptele lui şi să ascultaţi de el, de Isus, adică să faceţi binele celor care vă fac răul, să nu încetaţi lupta împotriva răului, a patimilor, şi să găsiţi timp pentru asculta de Domnul, pentru a sta cu el, şi astfel vor şti toţi că sunteţi din tabăra lui Dumnezeu. Amin.

7 iunie 2015

Pr. Petru Tamaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
540 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 10-a de peste an:

Anul B
10 iunie 2012 - Pr. Petru Sescu
10 iunie 2018 - Pr. Robert Râtan

[ Index predici şi predicatori ]