Anul B
Duminica a 5-a de peste an

Iob 7,1-4.6-7; Ps 146; 1Cor 9,16-19.22-23; Mc 1,29-39

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Tabloul omului creionat de puţinele versete extrase din Cartea lui Iob este sumbru şi plin de pesimism. Ele sunt ale unui om lipsit de speranţă, de putere, un om zbuciumat. Spune Iob: "Oare nu este numai zbucium pentru om pe pământ şi zilele sale nu sunt ca zilele celui tocmit?". Şi, totuşi, acestor gânduri din prima lectură îi răspunde psalmul responsorial, încurajându-ne cu un imn dedicat puterii şi bunătăţii Domnului: "Domnul este mângâiere în orice suferinţă", am cântat împreună.

Pentru început, din lecturile pe care le-am auzit astăzi, desprindem următoarele idei: răul există, dar nu este de neînvins. Observăm că răul intră şi în casa unde locuieşte Isus, intră şi în casa şi în viaţa noastră, a creştinilor. Necazurile vin şi noi nu suntem scutiţi de ele. În textul de astăzi vedem că Isus nu a fost ferit de astfel de experienţe. Se întoarce de la sinagogă, unde a vindecat un posedat şi îşi găseşte gazda bolnavă.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Răspunsul decisiv la problemele suferinţei, a răului din lume, ni-l dă însuşi Isus Cristos în evanghelia de astăzi. În faţa dramelor pe care le trăiesc oamenii este inutil să-l condamnăm pe Dumnezeu. Dar unicul lucru de făcut este de a ne apropia de cel care suferă şi a lupta cu toate puterile împotriva răului, aşa cum a făcut Isus. Când îi vorbesc despre boală, Isus nu se îndepărtează, nu fuge, dar se apropie. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi în faţa suferinţelor celorlalţi. Trebuie să ne apropiem de oricine este victima unor situaţii dezumanizante. Isus a luat-o de mână pe soacra lui Petru şi a ridicat-o. Acest gest simbolizează transmiterea puterii divine, purtătoare de mântuire. Sfântul evanghelist Marcu foloseşte termenul care înseamnă înviere, ridicare din morţi, scoatere dintr-o condiţie de moarte. Bolnava care zăcea la pat, incapabilă de a se mişca, prizoniera febrei, reprezintă întreaga umanitate care se apropie de Isus pentru a o introduce într-o nouă condiţie.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, Iată răspunsul lui Dumnezeu la problema răului. Dumnezeu nu este indiferent la strigătul de durere al omului. Imaginea unui Dumnezeu nepăsător şi senin în faţa răului a fost creată de mulţi filozofi în decursul anilor, însă Dumnezeul biblic cere să nu ne îndepărtăm de cei care varsă lacrimi: să plângem cu cei care plâng, pentru că şi el suferă, plânge, este mişcat în faţa suferinţelor; are aceleaşi sentimente ca o mamă, aude plânsul şi vine să împartă condiţia noastră de suferinţă şi durere. Se aşază alături de noi în lupta împotriva răului şi ne invită să o transformăm în ocazie de a face fapte bune, fapte de iubire.

Al doilea lucru pe care-l învăţăm din acest text este mulţumirea, recunoştinţa. Şi ce s-a întâmplat după ce soacra lui Petru a fost vindecată? S-a dat jos imediat din pat şi a început să slujească ucenicilor şi Domnului nostru Isus Cristos. Aceasta a fost o nouă minune. Poate că în acele momente ar fi trebuit să găsească scuze sau să ceară ajutorul celor prezenţi, să motiveze că fiind bolnavă este prea slăbită să mai facă ceva. Fără însă să găsească vreo scuză, după ce a fost atinsă de Dumnezeu, soacra lui Petru s-a dat jos în grabă din patul în care zăcea şi a început să slujească cu mare dedicare şi bucurie. Slujirea ei a fost modul prin care a vrut să spună mulţumesc pentru darul vindecării primite. Slujirea ei, însă, a început când a fost atinsă de dragostea lui Dumnezeu, prin slujirea Domnului nostru Isus Cristos.

Şi noi am fost atinşi de dragostea lui Dumnezeu, prin faptul că Domnul nostru Isus Cristos a păşit în lumea noastră, nu numai ca să ridice dintr-un pat boala, grăbindu-ne vindecarea, ci ca să ne ridice din moarte şi din mormânt, dăruindu-ne viaţa veşnică. Noi cum spunem mulţumesc pentru această minune?

Ştiţi de ce foarte mulţi creştini nu mai fac nimic astăzi? Pentru că nu simt atingerea Domnului nostru Isus Cristos. Adevărata mulţumire se exprimă nu numai prin cuvinte, ci şi printr-o slujire imediată şi cu dedicare deplină: după ce febra a lăsat-o, soacra lui Petru a mulţumit lui Isus prin slujire.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Şi noi trebuie să ne întrebăm dacă am fost recunoscători atunci când Isus a binecuvântat viaţa noastră. Minunile pe care le face Domnul în vieţile noastre trebuie să fie o motivaţie la slujire. Şi spune sfântul apostol Paul în A doua scrisoare către Corinteni: "Iubirea lui Cristos ne constrânge". Aşadar, odată ce am primit dragostea lui Dumnezeu în diverse moduri, prin diverse haruri, avem datoria, obligaţia, de a ne arăta recunoştinţa urmându-l şi slujindu-l cu fidelitate. Spune sfântul apostol Paul în a doua lectură de astăzi: "Datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!". Aceasta înseamnă să împărtăşim bucuria şi durerea cu celălalt. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că nimic nu este mai greu decât un creştin care nu se preocupă de mântuirea celorlalţi.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, Iată, avem datoria, odată ce a primit binefacerile lui Dumnezeu, să ne arătăm recunoscători, făcându-l cunoscut pe Dumnezeu prin viaţa noastră semenilor noştri.

Al treilea lucru pe care-l învăţăm despre Isus Cristos în acest text este perseverenţa. Dacă citim versetele de la 32 până la 34, vedem că, cu toate că se făcuse seară, Isus a avut timp, răbdare şi putere pentru a ajuta mulţi oameni. Astfel, Isus este pentru noi un exemplu adevărat că trebuie să ne ducem sarcina la îndeplinire. Şi ştim acest lucru şi din faptul că el şi-a vărsat sângele pe cruce, chiar şi pentru cel mai mic păcat al nostru.

Un prieten obişnuia să stea pe o bancă în parc, câteva minute, în fiecare dimineaţă. Îi plăcea să se uite la copiii care se adunau şi se jucau în staţia de autobuz. Într-o zi, a observat un puşti care se chinuia să urce în autobuz. În timp ce ceilalţi treceau pe lângă el, puştiul stătea aplecat, încercând cu disperare să descurce un şiret înnodat. Era din ce în ce mai îngrijorat, iar privirea disperată îi era aţintită când asupra pantofului, când asupra maşinii. Brusc, a fost prea târziu. Uşa s-a închis. Băiatul a căzut atunci în şezut, pe trotuar, şi a oftat. Atunci l-a văzut pe bărbatul de pe bancă, acest prieten. L-a privit cu ochii plini de lacrimi şi a întrebat: "Dumneavoastră vă pricepeţi să dezlegaţi noduri?".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, Viaţa se încâlceşte, oamenii intră în tot felul de încurcături. Să ştim bine un lucru mare: nu suntem niciodată prea mari pentru a privi în sus şi a striga "ajutor". Răul există dar nu e de neînvins. Cu Dumnezeu reuşim să trecem peste toate. Iubirea lui Cristos, totuşi, ne constrânge la recunoştinţă, exprimată cel mai bine prin slujire. Iar lucrul acesta trebuie să-l facem cu multă perseverenţă.

Doamne, uneori grijile şi suferinţele par să ne strivească, însă ştim că tu ai urechi şi pentru problemele noastre.

Doamne, chiar şi atunci când nu decurg planurile după dorinţele noastre, ştim că tu ne iubeşti şi ne stai alături. Pentru aceasta îţi mulţumim astăzi şi în veşnicie. Amin.

8 februarie 2015

Pr. Eugen Robu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
486 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 5-a de peste an:

Anul B
8 februarie 2009 - Pr. Claudiu Dumea
5 februarie 2012 - Pr. Alois Fechet
4 februarie 2018 - Pr. Lucian Farcaş

[ Index predici şi predicatori ]