Anul B
Duminica a 5-a a Paştelui

Fap 9,26-31; Ps 21; 1In 3,18-24; In 15,1-8

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cuvântul Domnului din aceasta duminică, a cincea a Paştelui, ne vorbeşte despre Biserică şi începuturile ei. În prima lectură, vedem cum Saul, cel care-i persecuta pe creştini, devine Paul, marele martor al credinţei în Cristos cel înviat. Dar va trebui treacă mult timp, înainte ca el să fie acceptat, deoarece prezenţa sa le amintea creştinilor de trecutul său de persecutor. Şi pentru că ei nu l-au primit, a ales să meargă printre străini, unde datorită mărturiei sale, şi mai ales, acţiunii Duhului Sfânt, vestea cea bună a evangheliei a fost anunţată naţiunilor păgâne. Vedem aici cum nimic nu i se poate împotrivi acţiunii Duhului Sfânt. Este un mesaj de speranţă, pentru noi toţi creştinii de astăzi. Duhul Sfânt lucrează şi astăzi fară încetare, pentru ca mărturia noastră de credinţă să aducă roade.

Problema noastră însă, este păcatul nostru şi cel al lumii în care trăim, pentru că el ne îndepărtează de Dumnezeu. De aceea, deseori şi noi ne gândim că în situaţia la care s-a ajuns astăzi, nu se mai poate face nimic. Dar să nu uităm, ne spune sfântul apostol Ioan, în cea de a doua lectură: "Chiar dacă inima noastră ne-ar acuza, Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre". Cu privirea îndreptată spre Dumnezeu, avem certitudinea că el ne iubeşte dincolo de păcatele noastre. Întăriţi de această credinţă, şi noi la rândul nostru, vom putea săi privim pe ceilalţi cu iubire. Nu ne vom mai mulţumi doar cu cuvinte goale, ci îi vom iubi în spirit şi adevăr; sau, mai bine zis, Isus este cel care-i va iubi în noi si prin noi.

Evanghelia insistă asupra necesitaţii de a fi uniţi cu Isus, aşa cum mlădiţa este unită cu viţa. Isus ni se prezintă ca fiind viţa cea adevărată, şi pune accent pe această legătura vitală, care trebuie să existe între el şi discipolul său. Cu toţii ştim ce se întâmplă cu mlădiţa dacă este tăiată de pe viţă, aceasta se usucă şi moare. La fel se întâmplă şi cu discipolul care nu rămâne în Isus, acesta nu mai poate să facă nimic, devine inutil. Însă dacă rămâne unit cu Isus, va aduce mult rod.

Este un cuvânt care revine de mai multe ori în evanghelie, acesta este verbul "a rămâne", cu sensul de "a trăi împreună". Rămâneţi în mine, trăiţi împreună cu mine. Isus ne cere să fim cu adevărat uniţi cu el prin credinţă. A crede în el presupune o dăruire totală de sine, o comuniune permanentă. Sfântul apostol Paul descrie aceasta cu cuvintele sale în Scrisoarea către Galateni: "Nu mai sunt eu cel care trăieşte, ci Cristos este cel care trăieşte prin mine". Suntem departe aici de cei care se mulţumesc doar cu câteva gesturi pioase.

De unde şi întrebarea: A rămâne în Isus, de acord, dar cum? Cum putem noi fi siguri că-l vom întâlni? Pentru că acest lucru nu se întâmplă ca şi cum ne-am întâlni cu vecinul nostru pe stradă. Nu-l întâlnim pe Isus în mod direct, ci, prin intermediari. În evanghelie, ne sunt descrise trei căi pentru a-l întâlni: cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea şi sacramentele, şi viaţa de fiecare zi.

Prima cale este aceea a cuvântului lui Dumnezeu: pentru a rămâne în Isus, trebuie să rămânem în cuvântul său. Să ne luăm timp necesar pentru a-l asculta şi a-l primi. Acest cuvânt al lui Dumnezeu, îl putem găsi în Biblie, în evanghelie, într-o revistă sau o carte religioasă, la un post de radio creştin sau la o emisiune religioasă televizată. Şi bineînţeles, de fiecare dată când ne este proclamat la Sfânta Liturghie. Dar, să ne întrebăm: ne acordăm noi suficient timp pentru a asculta şi a primi acest cuvânt? Nu vom spune niciodată îndeajuns cât de importante sunt orele de catehism pentru copii. Dar să nu uităm, că şi pentru noi adulţii, este la fel de important să ne luăm timp, pentru a medita şi reflecta, singuri sau cu alţii, acest cuvânt al lui Dumnezeu.

Cea de a doua cale pentru a rămâne uniţi cu Isus, este aceea a rugăciunii şi a sacramentelor. Pentru a rămâne în prezenţa sa, trebuie să-i vorbim si să-l ascultăm. Aceasta este rugăciunea fidelă, regulată si frecventă, şi nu doar "o mică rugăciune" din când în când. Vorbim cu Isus pentru a-i încredinţa pe cineva, pentru a-i mulţumi, sau pentru a-i cere, ca el să ne lumineze viaţa. Rugăciunea este aceea care ne ajută să trăim evanghelia, în viaţa noastră şi în relaţiile noastre cu ceilalţi. Şi nu în ultimul rând, prin rugăciune, ne susţinem unii pe alţii, ne rugăm unii pentru alţii, şi toţi împreună.

Rugăciunea ne ajută aşadar, să rămânem în comuniune cu Isus. Această comuniune se realizează şi prin sacramente, în mod deosebit prin euharistie. Euharistia este sursa şi desăvârşirea fiecărei vieţi creştine. Ea ne uneşte cu Isus, ne dă să fim una cu el. Prin ea, primim viaţa si iubirea sa.

Cea de a treia cale, este aceea a vieţii noastre de fiecare zi. Pentru a rămâne în Isus, nu trebuie să abandonăm viaţa noastră de fiecare zi şi nici să fugim de lume. Ceea ce Isus ne cere, e să ne înrădăcinăm şi să aducem roade. Pentru că ceea ce dă valoare unei vieţi, nu sunt cuvintele frumoase pe care le rostim, ci mai degrabă dragostea reciprocă, gesturile de caritate, de primire şi de solidaritate.

Ne-am adunat astăzi, Doamne, pentru a ne hrăni cu pâinea cuvântului şi a euharistiei tale. Tu nu încetezi niciodată să te alături celor care se adună în numele tău. Păstrează-ne mereu uniţi cu tine Doamne, pentru ca misiunea noastră să aducă roadele pe care tu le aştepţi de la noi. Amin.

3 mai 2015

Pr. Cătălin Florea

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
416 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 5-a a Paştelui:

Anul B
14 mai 2006 - Pr. Iosif Enăşoae
10 mai 2009 - Pr. Emilian Cătălin, OFMConv.
6 mai 2012 - Pr. Cătălin Farcaş
29 aprilie 2018 - Pr. Adrian Blăjuţă

[ Index predici şi predicatori ]