Anul B
Duminica a 2-a a Paştelui

Fap 4,32-35; Ps 117; 1In 5,1-6; In 20,19-31

Misericordias Domini in aeternum cantabo!

Pace vouă!

Evanghelia din această a doua duminică a Paştelui ne prezintă un moment greu din viaţa unor apostoli şi ucenici care încă nu-l întâlniseră pe Isus cel înviat, aşa cum ne relatează evanghelia pe care am proclamat-o, în care îl întâlnim pe unul dintre ei, apostolul Toma. Încă nu erau convinşi şi siguri cu toate mărturiile femeilor şi a celor care au văzut mormântul gol. Şocul fusese prea mare şi se aşteptau să fie urmăriţi. Stăteau încă ascunşi, cu uşile încuiate de frica iudeilor.

Participaseră la cele mai cumplite clipe: arestarea învăţătorului lor, teribila biciuire, răstignirea şi aşezarea în mormânt a celui în care au crezut şi şi-au pus speranţa.

Totul se ruinase şi se aşteptau să fie şi ei prinşi, acuzaţi de cine ştie ce crime şi pedepsiţi. Discutau între ei, împărtăşind zvonurile ce veneau din toate părţile şi aşteptau să vadă ce se va mai întâmpla.

Într-o astfel de atmosferă, deodată, în mijlocul lor, se prezintă Isus şi le adresează un cuvânt care îi surprinde. Îi salută, spunându-le: "Pace vouă!". Şi ca să nu rămână în dubiu, zicând acestea, le arată mâinile şi coasta, cu rănile pe care le purta în urma biciuirii şi a răstignirii, argumentul vizibil al suferinţelor sale, şi îi salută din nou: "«Pace vouă! Aşa cum m-a trimis pe mine Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi». Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute»".

Abia atunci s-au liniştit şi l-au înconjurat cu un nou curaj. E Domnul, e Învăţătorul! E viu, nu a rămas în mormânt. Acum au o nouă speranţă. Erau siguri că el este, pentru că i-au văzut rănile de la mâini şi picioare şi nu era o nălucă sau o închipuire.

Cristos, apărând în mijlocul lor, le-a adus pacea pe care a obţinut-o prin moartea sa pe cruce. Cu sângele său, vărsat pe cruce, Cristos a ispăşit păcatele lumii, iertându-i până şi pe călăii săi, care l-au răstignit. El i-a iertat şi pe apostoli, care au fugit, pe Petru, care l-a renegat de trei ori, pe toţi care au strigat împotriva lui: Răstigneşte-l! Răstigneşte-l! Iubirea sa l-a dus la moarte şi numai din iubirea sa s-a dăruit pe sine şi a rămas în misterul tainei trupului şi al sângelui său, memorial al celei mai mari jertfe şi iubiri, sfânta Liturghie.

În această a doua duminică, a doua a Paştelui, Isus se întoarce din nou în cenacol, unde îi întâlneşte pe apostoli, dar de data aceasta şi pe Toma care lipsise la prima întâlnire, un apostol, care încă nu se convinsese pe deplin. Auzise aşa de multe în zilele care trecuseră de la moartea Învăţătorului său, că el s-a încăpăţânat să nu creadă până nu va vedea cu ochii lui şi nu va pipăi el cu degetele sale locul cuielor.

Am auzit cuvintele evangheliei: "După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: «Pace vouă!». Apoi i-a spus lui Toma: «Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!»". Toma a rămas surprins, a fost cucerit de imaginea lui Isus; nu a mai fost nevoie de a pipăi cu mâinile sale trupul lui Isus, ci a zis: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". O adevărată lecţie de credinţă şi o mărturie puternică, după îndoielile pe care le-a avut. Isus, văzând drama lui, ca şi a celorlalţi ucenici, cu o fineţe doar de el ştiută, îl laudă pentru credinţa lui, o credinţă argumentată prin experienţa simţurilor, dar în acelaşi timp aduce un elogiu tuturor celor care cred pentru cuvântul său şi pentru dovezile iubirii sale.

În tot ceea ce a făcut Isus, venind pe pământ, în toată învăţătura sa, dar mai ales prin faptele sale, prin jertfa sa pe cruce, prin moartea şi învierea sa, el a dorit să ne asigure de un lucru extraordinar, de iubirea şi milostivirea Tatălui veşnic, care "Atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să aibă viaţă veşnică" (In 3,16).

Învierea sa devine garanţia a ceea ce a intenţionat Tatăl şi ce a realizat el însuşi prin suferinţa şi moartea sa pe cruce: iubirea infinită şi milostivă a lui Dumnezeu, care oferă omului slab şi păcătos pacea şi împăcarea sa.

Salutul său din prima zi a săptămânii, ziua învierii sale, repetat şi astăzi, după opt zile, când s-a arătat din nou ucenicilor adunaţi în cenacol, reprezintă finalul tuturor învăţăturilor sale: Pacea - pace şi bucurie în suflet, pace şi bucurie între oameni, pace şi iubire cu Dumnezeu.

Când cineva simte pacea şi o trăieşte, se bucură de întreaga iubire şi milostivire a lui Dumnezeu. În această lumină, duminica de astăzi, ce poartă diferite nume - Duminica Albă, pentru haina purtată de cei botezaţi în noaptea Paştelui; Duminica Tomei, pentru necredinţa lui Toma şi apoi pentru credinţa lui ca o mărturie cu totul specială; Duminica Păcii, pentru darul făcut ucenicilor de Isus, chiar din prima zi a Învierii, această duminică poate şi merită să poarte un nume care le cuprinde pe toate: Duminica Divinei Îndurări, adică a iubirii şi milostivirii divine.

Astăzi, aşa cum se ştie, celebrăm şi un aniversar cu totul special, legat de sfântul papă Ioan Paul al II-lea, care nu numai că a fost unul dintre cei mai mari martori ai divinei îndurări de pe timpul când era episcop la Cracovia, ci mai ales pentru faptul că după ce ajuns a ajuns papă, cu o carismă deosebită, a avut misiunea să treacă Biserica în mileniul trei, proclamând întregii lumi suprema sa iubire şi milostivire divină, prin care a susţinut şi continuă să susţină şi să ocrotească lumea, prin Fiul său care singur cunoaşte cu adevărat misterul omului şi este singurul său Mântuitor: Redemptor hominis (Mântuitor al omului).

În enciclica Dives in misericordia (Bogat în milostivire), papa Ioan Paul al II-lea semnalează clar necesitatea de a da mărturie despre milostivirea lui Dumnezeu ca misiune fundamentală a Bisericii faţă de lumea actuală: "Biserica trebuie să dea mărturie despre milostivirea lui Dumnezeu, ca misiune fundamentală a Bisericii faţă de lumea actuală. Biserica trebuie să dea mărturie despre milostivirea lui Dumnezeu revelată în Cristos, în toată revelaţia sa mesianică, dar mai ales proclamând ca adevăr mântuitor al credinţei şi al vieţii şi, în consecinţă, străduindu-se să o introducă şi să o transpună în viaţă, atât în viaţa celor care o proclamă, cât şi, pe cât posibil, în aceea a tuturor oamenilor de bună voinţă" (nr. 12).

Potrivit sfântului papă Ioan Paul al II-lea misiunea proclamării "milostivirii divine" se exprimă atât prin proclamarea adevărului că Dumnezeu este îndelung răbdător şi milostiv cât şi prin laudele ce trebuie aduse Dumnezeului milostiviri. Misericordias Domine in aeternum cantabo.

Acest lucru l-a făcut după experienţa din Polonia anilor '60-'80, împreună cu ucenica divinei îndurări, sora Faustina, şi apoi în tot mandatul său de păstor suprem, încrezător în providenţa divină şi ocrotit vizibil de milostivirea sa în faţa atentatului din 13 mai, conducând Biserica peste pragul anului 2000.

Este ştiut că înainte de a-şi încheia mandatul de suveran pontif, după ce a proclamat-o sfântă pe sora Faustina a Divinei Îndurări, în anul 2000 (primul sfânt al secolului al XXI-lea, la 30 aprilie), cu puţin timp înainte de intrarea sa în împărăţia lui Dumnezeu, în ziua de 22 aprilie a anului 2001 a instituit sărbătoarea Divinei Îndurări chiar în duminica de azi. Este cu adevărat impresionant faptul că tocmai în ajunul aceleiaşi sărbători din anul 2005, în ajunul acestei duminici a milostivirii, fiind şi prima sâmbătă a lunii, a sosit şi ceasul să-şi încheie pelerinajul său pe acest pământ, intrând în împărăţia divinei îndurări, în iubirea veşnică a Tatălui, "bogat în milostivire".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Duminica trecută, la sărbătoarea Învierii Domnului, am fost chemaţi să mergem şi să vestim învierea. Acest lucru l-am făcut în toată Săptămâna Albă şi-l vom mai face tot timpul pascal.

Astăzi, în Duminica Albă, duminica instituirii sărbătorii Milostivirii Divine, suntem chemaţi ca, în bucuria proclamării marelui mister al învierii, să vestim însuşi izvorul oricărui mister, "milostivirea lui Dumnezeu", fără limite şi fără graniţe. Tocmai în această atmosferă îl întâlnim pe Cristos trimis de Tatăl pe pământ să ne asigure de iubirea şi pacea sa, care ne cheamă şi ne trimite şi pe noi să proclamăm fără încetare această milostivire şi iertare.

Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi". (In 20,21-23).

Dacă vom face acest lucru vom putea beneficia de cuvintele şi făgăduinţele lui Isus, transmise de către discipola divinei îndurări, sora Faustina, şi întărite de către sfântul Ioan Paul al II-lea: "Pe sufletele care răspândesc cinstirea milostivirii mele, eu le voi ocroti toată viaţa, ca o mamă duioasă pe pruncul său, iar în ceasul morţii nu voi fi pentru ele judecător, ci mântuitorul milostiv. În acel ceas de pe urmă sufletul nu mai are pe nimeni şi nimic în apărarea sa, în afara milostivirii mele. Fericit sufletul care, în timpul vieţii sale, s-a cufundat în izvorul milostivirii mele, căci judecata nu-l va atinge".

E o bucurie pentru noi şi pentru cinstitorii milostivirii divine că Sfântul Părinte papa Francisc, cu încrederea şi marea sa admiraţie pentru iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu, a anunţat întregii Biserici Catolice un jubileu special dedicat divinei îndurări în care toţi să redescopere şi să preţuiască marele dar al iubirii Părintelui ceresc şi infinita sa bunătate cu care îi aşteaptă şi îi primeşte pe toţi cei care se îndreaptă spre el.

"Am decis să stabilesc un jubileu extraordinar care să aibă în centru milostivirea lui Dumnezeu. Va fi un An Sfânt al Milostivirii pe care vrem să-l trăim în lumina cuvântului Domnului: Fiţi milostivi precum Tatăl (...) Acest An Sfânt va începe în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri şi se va încheia la 20 noiembrie 2016, în Duminica Isus Cristos, Regele Universului şi chip viu al milostivirii Tatălui", anunţa papa Francisc la 14 martie 2015. O mare bucurie şi un mare dar pentru întreaga Biserică şi pentru cei care aşteaptă milostivirea Domnului.

Suntem siguri, dragi credincioşi, că razele iubirii ce se revarsă din inima lui Isus cel milostiv, după recomandarea sfintei Faustina, vor coborî asupra noastră şi a lumii, iar în sufletele noastre se va revărsa iubirea milostivă a lui Dumnezeu, cel mereu viu în mijlocul nostru, căruia să-i fie cinste şi mărire în toţi vecii.

Tuturor, salutul lui Isus: Pace vouă!

12 aprilie 2015

PS Petru Gherghel

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
389 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 2-a a Paştelui:

Anul B
23 aprilie 2006 - Pr. Petru Sescu
19 aprilie 2009 - Pr. Iosif Comoraşu
15 aprilie 2012 - Pr. Alois Fechet
8 aprilie 2018 - Pr. Iosif Iacob

[ Index predici şi predicatori ]