Anul B
Duminica Floriilor

Is 50,4-7; Ps 21; Fil 2,6-11; Mc 14,1-15,47

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

După ce am ascultat lecturile din această duminică, mai mult decât să vorbim, simţim nevoia să stăm în tăcere şi să facem să răsune Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră.

Ne permitem, aşadar, numai câteva minute de reflecţie, câteva referinţe la lecturi, pentru a pune în evidenţă câteva idei de fond.

Ideea centrală a acestei duminici este aceea a "slavei" unită cu cea a "crucii". Momentul de glorie coincide cu prima parte a liturgiei, aceea a "comemorării intrării lui Isus în Ierusalim".

Am binecuvântat ramurile, apoi am proclamat evanghelia intrării triumfale a lui Isus în cetatea sfântă. Nu ne-am limitat să amintim un fapt trecut, dar l-am făcut actual, l-am retrăit. Astfel, noi l-am primit astăzi şi l-am aclamat în mod real pe Isus Cristos, Mesia şi Mântuitorul nostru.

Momentul crucii începe cu Liturghia. Deja cu prima rugăciune, liturgia ne pune înaintea lui Cristos "făcut om şi umilit până la moartea pe cruce", pentru a cere Domnului harul de a avea "mereu prezent (nu numai în aceste zile) marea învăţătură a pătimirii sale, pentru a lua parte la slava învierii".

În prima lectură, profetul Isaia ne-a schiţat figura slujitorului lui Dumnezeu ascultător şi suferind, care este ca o fotografie anticipată a pătimirii viitorului Mesia: "Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau".

Apoi refrenul de la psalmul responsorial ne-a făcut să repetăm invocaţia sfâşietoare a lui Isus în agonie: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?", în timp ce strofele psalmului 21 scandau prevestirile profeţilor despre suferinţele lui Mesia.

În lectura a doua, apostolul Paul ne-a prezentat misterul înjosirii infinite a Fiului lui Dumnezeu care "s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce", dar şi misterul supremei sale înălţări prin opera Tatălui.

Şi în fine - moment culminant al liturgiei cuvântului - am ajuns la relatarea Pătimirii, care în acest an a fost prezentată în versiunea evanghelistului Marcu.

Caracteristica cea mai evidentă a relatării lui Marcu constă în sublinierea deosebită pe care acesta o face despre părăsirea, singurătatea, agonia lui Isus. Evanghelistul Marcu insistă în mod deosebit, de exemplu, în a descrie neliniştea lui Isus în grădina Măslinilor; pune în evidenţă lepădarea lui Petru; povesteşte moartea lui Isus ca moartea unui om care se întreabă dacă Dumnezeu l-a părăsit, citând un psalm (dar ştim că acel psalm se încheie cu un act de încredere în Dumnezeu).

Relatarea evanghelistului este una destul de dură, prezentată în culori sumbre; motivul trebuie căutat în intenţia teologică a evanghelistului de a arăta că tocmai în abisul morţii, Isus îşi revelează măreţia şi puterea divină.

Isus este cel care salvează omenirea împărtăşind până la capăt destinul morţii. Arătând că Isus moare astfel, în comuniune cu Dumnezeu pentru că este drept, dispreţuit şi părăsit de toţi, dar nu de Dumnezeu, evanghelistul demonstrează până la ce punct a voit Dumnezeu să fie aproape de oameni, să fie solidar cu ei.

Expresia care iese de pe buzele centurionului pe Calvar este sinteza teologiei evanghelistului Marcu despre pătimirea lui Isus: "Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!". Era teza pe care Marcu şi-a propus-o chiar de la începutul evangheliei sale: "Începutul evangheliei lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu".

Fiul lui Dumnezeu, adică cel care este "una cu Tatăl", se revelează în această moarte atât de umană, dar în acelaşi timp atât de sublimă.

Prin intermediul unui păgân, centurionul, am putea spune primul dintre cei care vor crede, este celebrat triumful lui Isus asupra morţii şi proclamată divinitatea sa.

Şi noi, după ce am ascultat Pătimirea repetăm cu credinţă: "Tu eşti, o, Cristoase, Fiul lui Dumnezeu; tu eşti învingătorul morţii; tu eşti răscumpărătorul meu; spre tine se îndreaptă mulţumirea mea plină de recunoştinţă şi toată iubirea mea".

La sfârşitul acestei celebrări euharistice vom purta în casele noastre ramurile binecuvântate astăzi. Acest obicei are o semnificaţie religioasă precisă şi trebuie să aibă pentru noi valoarea unui "semn" şi al unei chemări: să-l cinstim pe Domnul în casele noastre cu rugăciunea şi cu practicarea credinţei; să trăim în familie în pacea lui Cristos, în iubirea şi în respectul reciproc.

Şi astfel se deschide Săptămâna Sfântă, cea mai solemnă din întreg anul liturgic, cu invitaţia de a traduce întâlnirea cu misterul lui Cristos în mărturia vieţii creştine, individuale şi familiale. Amin.

29 martie 2015

PS Aurel Percă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
387 accesări.

Alte predici pentru Duminica Floriilor:

Anul B
9 aprilie 2006 - Ep. Petru Gherghel
5 aprilie 2009 - Ep. Petru Gherghel
1 aprilie 2012 - Ep. Petru Gherghel
25 martie 2018 - Pr. Fabian Doboş

[ Index predici şi predicatori ]