Anul B
Neprihănita Zămislire

Gen 3,9-15.20; Ps 97; Ef 1,3-6.11-12; Lc 1,26-38

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Sărbătoarea de astăzi, a Sfintei Fecioare Maria neprihănit zămislită, are menirea de a aduce în sufletele noastre care străbat drumul Adventului, al aşteptării în credinţă, un impuls aparte. Este ca un curcubeu care, datorită soarelui prezent, apare pe cer în timpul unei ploi purificatoare şi binefăcătoare şi ne redă o imagine plină de farmec, de frumuseţe.

Într-adevăr, în Neprihănita Zămislire celebrăm frumuseţea. În Maria contemplăm frumuseţea creaţiei, nu numai a creaţiei vizibile dar şi frumuseţea creaţiei invizibile. Sfânta Fecioară este cea care ne instruieşte în acest sens pentru că ea ne vorbeşte prin caracterul, prin exemplul ei, despre frumuseţea sufletului, a sufletului mântuit de Dumnezeu.

Sfântul Augustin, într-unul din comentariile sale despre psalmi spune chiar că frumuseţea are glas şi strigă: "Nu m-am creat eu însămi dar este Dumnezeu care m-a creat, El m-a plăsmuit". A celebra Neprihănita Zămislire înseamnă cu adevărat celebrarea frumuseţii Sfintei Fecioare Maria care exclamă: "Nu eu m-am creat pe mine, dar Dumnezeu este cel care m-a creat".

Pentru a înţelege bine ce înseamnă această frumuseţe a Mariei, va trebui să-l contemplăm pe Cristos, fiul ei. Va trebui deci să intensificăm căutarea Domnului care vine să ne mântuiască.

În Maria se ţese omenitatea întreagă a lui Isus: El este cu adevărat om, dar este şi cu adevărat Dumnezeu. Aşadar în Maria, în trupul ei, s-a sălăşluit în acelaşi timp întreaga divinitate.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În faţa unui mister atât de sublim, suntem invitaţi să recunoaştem cu umilinţă că ne aflăm în postura unui copil care este mereu chinuit de multe întrebări pe care le adresează cu multă seninătate tatălui sau mamei sale. Astfel, îndrăznim să întrebăm şi noi astăzi pe mama noastră, Biserica, ce înseamnă acest mare mister, stabilit ca dogmă de credinţă la 8 decembrie 1854 de Papa Pius al IX-lea, în prezenţa a 200 de episcopi şi cardinali şi a unei mulţimi imense de credincioşi. Iar Biserica ne va răspunde cu autoritatea şi experienţa ei.

Neprihănita Zămislire este în primul rând darul lui Dumnezeu pentru oameni prin Maria. Sugestivă este aici imaginea binecunoscută din evanghelie a bobului de grâu care, doar dacă moare, aduce rod. Aşa cum bobul de grâu pus în pământ nu se bucură el însuşi de rod, dar ceilalţi, care îl treieră şi îl transformă în pâine, la fel Maria se sacrifică pentru Fiu şi cu Fiul pentru a se bucura toţi oamenii de darul mântuirii aduse prin acest sacrificiu. Bobul de grâu trece prin jertfa morţii pentru a da viaţă noului spic. Maria trece prin sacrificiul transformării pe care o produce harul şi dă viaţă.

Ea colaborează cu Dumnezeu pentru viaţa trupească a Fiului. Dar conlucrează prin aceasta cu Dumnezeu pentru viaţa spirituală a fiilor, a creştinilor, pentru viaţa Bisericii.

Neprihănita Zămislire înseamnă şi alegerea lui Dumnezeu. Dumnezeu îşi alege oamenii: pe Abraham, pe Isac, pe Iacob, alege pe regele Saul, pe David, pe Solomon, alege pe profeţi. Cristos apoi alege pe ucenici. Aleşii Domnului sunt chemaţi din mulţimea de oameni. Dumnezeu alege dintr-un popor numeros pe unii. Aşa cum artistul, pictorul, alege anumite detalii pe care le scoate în evidenţă pentru a da sens tabloului, la fel Dumnezeu identifică pe aleşii săi. O identifică pe Preasfânta Fecioară Maria dintr-o mică localitate, dintr-o familie umilă, neînsemnată în ochii lumiim, pentru a da sensul mântuirii lumii.

Neprihănita Zămislire mai înseamnă apoi răspunsul Mariei, captată, captivată, pătrunsă, transformată de mesajul, de invitaţia pe care i-o adresează Dumnezeu prin înger, astfel încât exclamă: "Iată slujitoarea Domnului!".

Neprihănita Zămislire este şi o stare permanentă de dialog, de comuniune cu Dumnezeu. Nu sunt doar momente de reflecţie, de rugăciune, de reculegere. Dar este o stare constantă ca neprihănită.

Neprihănita Zămislire înseamnă însă şi curaj, trăirea libertăţii pe care ne-a oferit-o Dumnezeu. Este combaterea atitudinii lui Adam care, neascultând de Dumnezeu, şi-a dat seama că este gol. Goliciunea reprezintă în Sfânta Scriptură teama, sensul limitării. Este experienţa pe care o trăim şi noi când avem nereuşite în viaţă, când greşim.

Iată ce îi dă frumuseţe, sfinţenie, Mariei! Ea a fost aleasă să-l primească pe Dumnezeu. Ea este acest tabernacol, acest templu în care Dumnezeu a ales să vină să sălăşluiască pentru a se naşte pentru toţi oamenii. De aceea Maria a fost pregătită fiind scutită, ferită de orice întinare, umbră a păcatului originar.

Maria este imaginea oricărui credincios şi a întregii Biserici. Ceea ce s-a petrecut în viaţa ei trebuie să aibă loc în viaţa fiecăruia dintre noi şi a tuturor. Acel "da" al omului care primeşte şi zămisleşte Cuvântul, de la care totul începe, este scopul însuşi al creaţiei. Scena precedentă avea loc în templu; acum are loc în casă, pentru că Dumnezeu a găsit în sfârşit casa care este prefigurată de templu.

Misterul sărbătorii de astăzi poate fi explorat, privit, meditat sub diferite aspecte, după cum o putem considera pe Maria ca imagine a celui care crede, sau ca reper important al lumii, sau ca cea prin care se realizează promisiunea lui Dumnezeu că nu ne va abandona pe noi, oamenii păcătoşi. Cel mai potrivit mod este acela de a fi de partea lui Dumnezeu însuşi. Misterul existenţei Fecioarei Maria este întâlnirea pe care el a căutat-o încă din veşnicie, este momentul hotărâtor prin care începe timpul, istoria, împlinirea visului său de iubire, răsplata muncii sale, recompensa strădaniei sale. În fine, din abisul creaţiei sale care s-a îndepărtat de el, se înalţă acum acel "da" capabil să atragă creaţia din nou spre Dumnezeu. Iar el vine, se uneşte şi încheie înţelegerea, alianţa cu omul pentru totdeauna.

Cât de mare a fost bucuria lui Dumnezeu când a putut să-i spună Mariei: "Bucură-te!". Mirele, în sfârşit, suspină, după ce a trăit atâtea drame în istoria Vechiului Testament pentru că găseşte mireasa inimii sale. În sfârşit se sfârşeşte suferinţa sa în momentul în care este îmbrăţişat de cea care iubeşte, care îl iubeşte. Oferta sa găseşte acum mâinile care îl primesc şi braţele mari ale lumii cuprind, concep şi îmbrăţişează pe cel fără de care omul nu poate fi cu adevărat om. Iubirea este iubită: a găsit o casă în care să poată locui iar acum casa omului nu mai este pustie. Pe drept se spune că acolo unde într-o familie există neînţelegere, tensiuni, acolo unde părinţii se acuză reciproc şi copiii suferă trăind zilnic această dramă, acea casă deşi e locuită este ca şi pustie. Doar iubirea, înţelegerea, bunătatea pot da viaţă casei şi familiei.

Pasajul evanghelic pe care l-am ascultat începe cu "îngerul" trimis şi se termină cu "îngerul" care pleacă. Îngerul este prezenţa lui Dumnezeu în cuvântul pe care îl anunţă. Credinţa noastră în cuvântul său îl primeşte pe el însuşi şi ne uneşte cu el: este naşterea lui Dumnezeu pe pământ şi naşterea omului în cer. Cuvântul se întrupează în noi, fără să ne mai părăsească şi îngerul poate să meargă să-l vestească altora, până când, împlinindu-se în Maria se va împlini pentru toţi oamenii. Mântuirea fiecărui om înseamnă ca fiecare să devină precum Maria: să răspundă cu "da" la propunerea de iubire a lui Dumnezeu, să pună la dispoziţie întreaga sa fiinţă Cuvântului veşnic, aducând astfel la lumină pe însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Acest text de la începutul Evangheliei Sfântului Luca reprezintă cheia de lectură pentru întreaga Evanghelie: tot ceea ce urmează mai departe ne propune, la fel ca şi Mariei, să ne "bucurăm", ne descoperă un aspect al nostru de creştini care avem un nume ce ne reprezintă - "plini de har" şi în acelaşi timp ne descoperă şi un aspect al lui Dumnezeu: "Domnul este cu tine" . Totodată, ne adresează un cuvânt-invitaţie, care aşteaptă răspunsul nostru afirmativ, aşteaptă acel "da" al nostru pentru a se întrupa în noi, prin puterea Duhului Sfânt. Important este ca noi să ne străduim să fim mereu în stare de veghe, de aşteptare, să trăim Adventul, venirea Domnului. Altfel, vom rătăci printre ocupaţiile meschine ale vieţii pământeşti şi vom uita de adevărata noastră menire, de sensul vieţii noastre înspre Dumnezeu, cu Dumnezeu.

Undeva, într-o mică localitate în care viaţa decurgea bine, oamenii erau mulţumiţi şi bucuroşi, la un moment dat au început să se petreacă lucruri ciudate. Copiii nu mai ascultau de părinţii lor, nu-şi mai îndeplineau datoriile faţă de şcoală. Oamenii nu se mai salutau pe stradă. Tinerii stăteau închişi în casele lor omorându-şi timpul în faţa calculatoarelor. Uşile bisericii rar erau deschise de enoriaşi. Clopotele nu se mai auzeau. Puţini oameni mai ştiau să recite rugăciuni. Într-o dimineaţă de luni, un învăţător îi întreabă pe copii: "De ce nu aţi venit ieri la şcoală?".

"Dar ieri a fost duminică!", au răspuns elevii. "Duminica nu se face şcoală!", au continuat ei.

"De ce?", insistă din nou învăţătorul. Copiii nu mai ştiau ce să-i răspundă. Erau derutaţi. Se apropia Crăciunul şi în centrul localităţii era un brad deja împodobit. Învăţătorul îi întreabă de ce se afla acel brad cu lumini, dar nimeni nu ştia răspunsul. Pe străzi însă oamenii erau tot mai preocupaţi, tot mai trişti. Unii constatau că nu mai au prieteni. Totuşi, cu toţii recunoşteau că ceva nu merge, că nu mai este ca înainte. Aveau sentimentul că au uitat ceva.

Într-o zi un vânt de iarnă a început să sufle atât de tare în acel oraş încât părea că smulge copacii din rădăcini. O rafală a făcut ca unul din clopotele de la biserică să răsune. Deodată oamenii care erau pe stradă s-au oprit privind în sus. Atunci unul dintre ei a exclamat: "Iată ce am uitat: l-am uitat pe Dumnezeu!".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Sfânta Fecioară neprihănit zămislită, care a ascultat de glasul Domnului, care a permis să răsune în viaţa ei curată mesajul mântuirii, ne aminteşte astăzi de Fiul ei şi de Mântuitorul nostru. Ea ne ajută să nu uităm niciodată care este menirea noastră, indiferent cât de preocupaţi suntem cu datoriile noastre zilnice ca laici în familie, la servici, la şcoală, în activitatea socială şi pastorală ca preoţi sau persoane consacrate.

Fericitul episcop Anton Durcovici, a cărui comemorare o vom celebra peste două zile, spunea într-o scrisoare adresată preoţilor cu ocazia practicării devoţiunii lunii mai în cinstea Maicii Domnului: "În faţa Maicii Preacurate a Creatorului şi Stăpânului Atotputernic, valurile furioase ale patimilor omeneşti se opresc şi stau ca un perete, cetăţile şi atacurile duşmane, oricât de înfricoşătoare, se prăbuşesc neputincioase şi nimic nu mai poate împiedica poporului creştin intrarea în Împărăţia Fiului ei... Maria a fost şi este ajutorul credincioşilor în orice nevoie sau strâmtorare. Totodată, ea este pildă strălucitoare de virtute şi sfinţenie pentru toţi, pentru tineri şi bătrâni, pentru săraci şi bogaţi, slugi sau stăpâni, mai ales în ceasuri de grea încercare şi jertfă". (În umbra crucii)

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Să purtăm, aşadar, cu noi acest îndemn al episcopului martir şi vom simţi intervenţia Mamei cereşti, dacă o vom invoca.

Un preot misionar, călătorind cu trenul către una din misiunile pe care le avea în slujire, folosea timpul deseori rugându-se liturgia orelor. Din cartea sa de rugăciuni a alunecat pe podeaua din compartiment o iconiţă cu Maica Domnului. Un copil care se afla în faţa lui s-a aplecat şi a ridicat-o. În timp ce i-o restituia preotului l-a întrebat: "Cine este această doamnă frumoasă?". Ezitând puţin, misionarul i-a răspuns: "Este mama mea!". Copilul îl priveşte pe el, apoi imaginea şi adaugă: "Nu semeni aşa de mult cu ea!". Misionarul surâzând adaugă: "Totuşi, te asigur că mă străduiesc toată viaţa mea să-i semăn, măcar puţin!".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Noi, ce am putea să răspundem? Cum ne asemănăm cu mama noastră cerească? Să răspundem la această întrebare cerând ajutorul lui Dumnezeu, aşa cum ne învaţă Biserica la rugăciunea de la începutul Liturghiei: "Te rugăm Doamne, ca, după cum ai ferit-o pe Sfânta Fecioară de orice prihană pentru meritele morţii lui Cristos, să ne dai şi nouă, prin mijlocirea ei, harul de a ajunge curaţi la tine

8 decembrie 2014

Pr. Egidiu Condac

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
430 accesări.

Alte predici pentru Neprihanita Zamislire:

Anul B
8 decembrie 2008 - Pr. Iosif Dorcu
8 decembrie 2011 - Pr. Iosif Iacob
8 decembrie 2017 - Pr. Iosif Antili
8 decembrie 2020 - Pr. Gabriel-Cătălin Păuleţ

[ Index predici şi predicatori ]