Anul B
Duminica a 4-a din Advent

2Sam 7,1-5.8-12.14.16; Ps 88; Rom 16,25-27; Lc 1,26-38

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Nişte oameni învăţaţi vin într-una din zile la un rabin, fiind preocupaţi de întrebarea: "Unde locuieşte Dumnezeu?". Aceştia i-au zis: "Eminenţă, ce părere aveţi? Dacă toată lumea este plină de gloria lui Dumnezeu, atunci el este pretutindeni". Dar el le-a răspuns: "Dragii mei, Dumnezeu locuieşte acolo unde este lăsat să intre".

Duminica a 4-a din Advent, ultima a acestei perioade, ne îndreaptă atenţia către venirea şi locuirea lui Dumnezeu printre oameni. Se pot formula două întrebări. Prima: "Unde îşi stabileşte Domnul locuinţa?". Şi a doua: "Cum îl întâlnim sau îl lăsăm să intre pe Dumnezeu în viaţa noastră?".

Prima lectură, luată din celebra profeţie a lui Natan, din 2Sam 7, oferă o imagine despre prezenţa lui Dumnezeu. Este un reflex al unei griji constante din partea evreilor să descopere unde şi cum este prezent Dumnezeu în mijlocul poporului. Animat de aceeaşi dorinţă, regele David vrea să-i construiască Domnului o casă, un loc pentru a-l găzdui. Dumnezeu nu pare entuziasmat. Cum ar putea maiestatea sa, infinitatea sa, să fie circumscris într-un spaţiu, între nişte pereţi reci? În faţa iniţiativei regelui, răspunsul divinităţii este surprinzător: Domnul însuşi îi va zidi o casă, o dinastie durabilă, de unde va proveni şi regele mesianic. De ce acest lucru? Deoarece iniţiativa trebuie să provină de la Dumnezeu, el face mereu primul pas. Totul are la bază favoarea divină, predilecţia pentru David şi poporul ales cu care a încheiat o alianţă, arătându-şi totdeauna chipul de Tată milostiv.

Spre deosebire de David, Domnul pune accent nu pe construcţii făcute din pietre, ci pe persoana omului, nu o casă materială, ci o casă făcută din pietre vii. Dumnezeu, cel fidel, alege dinastia davidică şi doreşte să rămână aproape de poporul său, să-l copleşească cu darurile şi binecuvântările sale. Mai apare un aspect: Domnul este un Dumnezeu al istoriei, în locul templului alege timpul, preferă să fie alături de oameni, să-i însoţească în evenimentele vieţii. Dumnezeu are o vocaţie nomadă, este într-o continuă mişcare, chiar dacă mulţi l-ar voi sedentar, fixat în cer sau pe pământ.

Şi astăzi, Domnul ar putea repeta fiecăruia dintre noi: "Oare tu îmi vei construi o casă, pentru ca eu să locuiesc în ea?". Deci, nu vă grăbiţi să-l aşezaţi într-o iesle, o statuetă în mijlocul altor statuete. El iubeşte mişcarea, e un veşnic călător. Fiind un Dumnezeu al exodului, doreşte să iasă cu tine, vizitează oraşul, se amestecă cu lumea, intră la locul de muncă, se apropie de cineva, stă la masă cu familia ta, vrea să cunoască pe prietenii tăi, să discute problemele tale. Aşadar, condu-l să umple singurătatea vreunui bătrân, să asculte plânsul unui om disperat, să aştepte într-o cameră de spital, să se confunde cu larma copiilor într-un parc de joacă, să cerceteze vreun cartier mizerabil, să arunce o privire într-o baracă.

Evanghelia de astăzi, descriind cunoscutul episod al Bunei-Vestiri, surprinde acelaşi aspect al modului în care Dumnezeu vine şi se face prezent printre oameni. Nu e vorba de vreun templu unde să locuiască gloria divină, ci de întruparea Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi". Astfel, Dumnezeu coboară din înaltul cerului şi devine om, poate fi văzut, ascultat, contemplat în Isus Cristos.

Aşadar, la prima întrebare "Unde locuieşte Dumnezeu?", un răspuns este: "În persoana lui Isus Cristos". El este Dumnezeul întrupat, chipul şi icoana perfectă a dumnezeirii. Acest lucru echivalează cu o invitaţie la a cunoaşte, a căuta şi iubi chipul lui Cristos, un Isus asemenea nouă, dar, totuşi, diferit: învingătorul morţii şi cel ce a înviat, un om în care timpul se contopeşte cu eternitatea, un om ale cărui cuvinte nu vor apune niciodată, un om-Dumnezeu care ne arată calea spre veşnicia fericită.

Însă, acest chip divin al lui Isus trebuie descoperit în oameni. Într-o legendă despre călugărul Epifaniu este scris: "Nu căutaţi niciodată chipul unui singur om în Cristos, ci căutaţi în fiecare om chipul lui Cristos". Să-l căutăm pe Dumnezeu în viaţa concretă de fiecare zi, nu neapărat în cerurile înalte, ci în oamenii pe care-i întâlnim zi de zi.

Dincolo de imaginea lui Isus, descoperim în pagina evanghelică chipul minunat al Mariei. Evanghelistul relatează vocaţia ei. Ea primeşte o invitaţie la bucurie, motivată de intervenţia lui Dumnezeu pentru a elibera omenirea. Este declarată "plină de har", "preaiubita Domnului", care îi promite că este alături de ea, aşa cum a fost cu Moise, cu Ieremia şi alţi oameni speciali, chemaţi din Vechiul Testament.

Anunţul răsunător este acesta: Maria va da naştere Fiului lui Dumnezeu. Se împlineşte în acest mod oracolul lui Natan: Isus este Fiul celui Preaînalt şi primeşte tronul lui David, tatăl său, iar împărăţia sa nu va avea sfârşit. Este cel care, într-adevăr, inaugurează era ideală visată de toate generaţiile. Marele miracol, însă, este acesta: Maria devine lăcaşul lui Dumnezeu, în sânul ei feciorelnic se stabileşte cortul prezenţei lui Dumnezeu.

Ceea ce este important de subliniat este atitudinea Mariei, o atitudine ce trebuie să fie un model pentru orice creştin.

Avem în acest punct, un răspuns la a doua întrebare: "Cum să-l primim sau ce fel de locuinţă pregătesc lui Dumnezeu?". Fecioara de la Nazaret ne oferă câteva piste.

În primul rând, Maria aşteaptă în tăcere; o femeie senină, reculeasă, care ştie să citească viaţa în profunzime, reflectează asupra misterului. În ceea ne priveşte, cine trăieşte astăzi în reculegere, în tăcere, meditând cu atenţie la semnele voinţei lui Dumnezeu?

În al doilea rând, Maria cunoştea Scripturile. În zilele noastre, cine are timp să citească Biblia? Cine se lasă astăzi format de înţelepciunea care vine de la Domnul? Câte dintre familiile creştine au obiceiul de a se ruga din Biblie şi să le arate fiilor că Scriptura trebuie cunoscută, meditată şi trăită?

În al treilea rând, Maria adresează întrebarea: "Cum se va întâmpla aceasta?". Nu e dorinţă cauzată de dubii sau de dorinţa de a vedea totul clar, e o întrebare animată de credinţă, care exprimă dorinţa de a înţelege voinţa Domnului, pentru a o putea urma. Noi avem multe îndoieli. Uneori urmăm voinţa Domnului, dar numai până când aceasta coincide cu a noastră. Suntem oameni liberi, dar trebuie să folosim bine libertatea noastră, care înseamnă mişcare şi schimbarea continuă, convertire permanentă.

În sfârşit, Maria este conştientă de micimea sa şi se deschide pentru a primi darul de sus. Este o sclavă umilă, pătrunsă de credinţă şi iubire. Astăzi, multă lumea este autosuficientă, iar umilinţa nu mai este o virtute. În plus, pentru mulţi, nu e nevoie de Dumnezeu, e o entitate inutilă, superfluă. Noi, în schimb, să fim asemenea Mariei, la fel cu acele flori care îşi dau seama că fără lumina şi căldura soarelui nu se poate trăi.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În evanghelia de astăzi, Maria ne arată cum să acţionăm: să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. Un creştin trebuie să fie un ascultător al cuvântului. Să îi spunem da lui Dumnezeu, chiar şi când pare a fi împotriva planurilor noastre, împotriva speranţelor. Să fim slujitori, sclavi ai Domnului şi să îl dăm lumii pe Isus.

Preotul mistic dominican Meister Eckhart spunea că Dumnezeu a făcut sufletul omului pentru a-l purta în el pe Fiul dumnezeiesc, iar atunci când această naştere are loc, Dumnezeu este mai bucuros decât crearea cerurilor şi a pământului.

Crăciunul fiind aproape, fie ca Maria să ne amintească acest lucru: cel mai bun Crăciun, de fapt adevăratul Crăciun, este acela în care Cristos se naşte nu în micul Betleem, ci în sanctuarul interior al inimii mele. Amin.

21 decembrie 2014

Pr. Iulian Faraoanu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
480 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 4-a din Advent:

Anul B
21 decembrie 2008 - Pr. Felix-Marius Roca
18 decembrie 2011 - Ep. Aurel Percă
24 decembrie 2017 - Pr. Egidiu Condac
20 decembrie 2020 - Pr. Valerică Ciobanu

[ Index predici şi predicatori ]