Adormirea Maicii Domnului

Ap 11,19a;12.1.3-6a.10ab; Ps 44; 1Cor 15,20-27; Lc 1,39-56

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Creştinii din Orient şi din Occident celebrează împreună sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În Biserica Catolică, dogma ridicării Sfintei Maria cu trupul şi sufletul la cer a fost proclamată în anul 1950. Însă rădăcinile acestei credinţe sunt din primele secole ale Bisericii.

Într-un vechi mozaic din bazilica "Santa Maria Maggiore" din Roma, apostolii sunt prezentaţi împrejurul patului Sfintei Maria în timp ce primesc vestea îngerilor că a venit finalul vieţii pământeşti pentru ea. În centru este Isus, care ţine între braţele sale o fetiţă: este Maria, devenită "cea mică" pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi este condusă de Domnul în cer. Multe sunt icoanele care, atât în Răsărit cât şi în Apus, prezintă aceeaşi credinţă. Cristos ia în braţele sale sufletul şi trupul, curate şi albe, ale Sfintei Maria şi le duce în cer unde sunt aşteptate de îngeri şi de sfinţi.

Sărbătoarea Înălţării Mariei este o zi de bucurie. Dumnezeu a învins. Iubirea a învins. Viaţa a învins moartea. S-a demonstrat că nu numai în Dumnezeu, dar şi în oameni, în oamenii care cred în el, iubirea este mai puternică decât moartea, că Dumnezeu are adevărata putere, şi puterea sa este bunătate şi iubire.

Autorii spirituali văd în Maria lucrarea lui Dumnezeu, imaginea cea mai realizată a lui Dumnezeu. De aceea, ea va primi titlul de Preafrumoasă. Expresia dă impresia de banalitate pentru cei care nu văd semnificaţia ei dogmatică. Dar unii teologi folosesc următoarea explicaţie. Numim frumos lucrul în care vedem o realitate superioară. Cărbunele şi diamantul au aceleaşi forme şi se pare că aceeaşi compoziţie chimică. Totuşi, primul ni se pare urât, în timp ce al doilea este o piatră preţioasă datorită frumuseţii sale. Motivul este evident. În cărbune se văd doar zidurile. În schimb, în diamant se reflectă cerul. Sfânta Maria este un diamant. Şi aşa suntem chemaţi să fim cu toţii: pietre în care se reflectă cerul, pietre preţioase în care se reflectă Dumnezeu. De ce? Pentru că noi, oamenii, suntem în creştere continuă. Şi ca să creştem bine, ca să creştem şi să ne dezvoltăm pentru cer, trebuie să-l reflectăm în noi pe Dumnezeu.

E normal să ne întrebăm de multe ori "ce facem noi, ce suntem în stare să producem?", "cum putem deveni mai buni?". Adevăratul creştin ştie că nu lucrează singur. Fiecare act al său se naşte din sinergie, adică din colaborarea cu Dumnezeu. În osteneala noastră, harul lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfânt, sunt esenţiale ca să creştem bine şi să realizăm progrese.

Aşa a fost în Maria. Ea s-a deschis în faţa lucrării Duhului Sfânt, pe care l-a primit cu toată inima. În acelaşi timp, ea şi-a demonstrat toată disponibilitatea şi colaborând cu Dumnezeu a ajuns la cel mai sublim act al întâlnirii între Dumnezeu şi oameni: întruparea Fiului lui Dumnezeu. Ceva asemănător trebuie să trăim şi noi. De aceea, scria Origene, "fiecare creştin este chemat să fie în felul său asemenea Mariei, pentru a-l lăuda pe Dumnezeu şi pentru a-l aduce pe Dumnezeu în lume".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Mormântul Mariei rămas gol, ca şi mormântul gol al lui Isus, este semnul şi preludiul victoriei totale a lui Dumnezeu şi a oamenilor care cred. Căci cei care cred, aşa cum Isus a înviat, vor învia şi ei. Iar între cei înviaţi, Maria este printre primii. Dar să fim atenţi că acest drum al învierii cere şi lupta noastră sprijinită de harul lui Dumnezeu.

Cartea Apocalipsului vorbeşte despre o luptă dintre femeie şi balaur, între bine şi rău. Sfântul Ioan ne aminteşte de primele pagini ale Cărţii Genezei, care relatează rezultatul întunecat şi dramatic al păcatului primit de Adam şi de Eva. Strămoşii noştri au fost învinşi de Cel Rău. La împlinirea timpului, Isus, noul Adam, şi Maria, noua Evă, înving în mod definitiv pe duşman. Şi aceasta este bucuria acestei sărbători. Prin victoria lui Isus asupra răului, chiar moartea - interioară şi fizică - este învinsă. Maria, care a fost prima ce l-a luat în braţe pe Fiul lui Dumnezeu, pe Isus devenit copil, acum este prima să fie alături de el în gloria cerului.

Cu toate acestea, ar fi prea puţin să înţelegem în această sărbătoare că este suficient doar să privim la cer, să visăm la destinul care ne aşteaptă, uitând că acest destin se construieşte, înainte de toate, aici, pe pământ, printr-o viaţă vie a credinţei. Vom fi ridicaţi, ca şi Maria, în gloria pe care Dumnezeu o rezervă credincioşilor săi, în măsura în care (permiteţi-mi să fac un joc de cuvinte) ne ridicăm spre cer. Da, trăind în credinţă şi prin har, aici şi acum ne ridicăm spre cer, dacă ne asumăm acea angajare serioasă de a sluji viaţa împreună cu Dumnezeu, de a iubi, de a face binele. Ne înălţăm spre cer când în fiecare zi ne străduim să trăim o viaţă demnă. În această privinţă, imnul Magnificat nu este doar unul dintre cântecele noastre pioase, dar este un adevărat imn revoluţionar. El afirmă că se poate schimba istoria în bine prin credinţă, că se pot crea valori noi, iar iubirea lui Dumnezeu este izvor de curaj, de mari realizări şi devenire. Şi noi suntem chemaţi, ca Maria, să fim luptători care schimbă în bine raporturile dintre oameni. Şi noi putem fi mai puternici. Şi pe noi se poate conta în rezolvarea problemelor. Nu e normal să fim sclavi ai consumismului, ai viciilor sau victime ce plâng mereu. Putem fi asemenea Mariei, cu ajutorul harului, adevăraţi oameni, adică oameni liberi, capabili de a face binele şi de a sluji. Revoluţia realizată de evanghelia lui Isus nu are nevoie de forţe teribile ci, mai ales, de micile gesturi zilnice trăite cu iubire.

Motivul cel mai puternic al demnităţii Mariei şi al fericirii este credinţa care asculta de Dumnezeu. Ea s-a lăsat mereu călăuzită de Duhul Sfânt, căruia nu i-a opus nicio rezistenţă. Ea l-a slujit pe Isus şi a slujit cu Isus. A făcut aceasta în grabă, nu atât ca să ajungă prima la destinaţie cât, mai ales, ca să nu piardă timpul cu lucruri fără rost sau bazate pe comoditate şi egoism.

Numai dacă Dumnezeu este mare pentru om, şi omul devine mare. Cu Maria trebuie să începem să înţelegem că este aşa. Asta trebuie să înţelegem de la Maria: dacă Dumnezeu este mare în viaţa noastră, noi devenim divini. Dacă trăim cu Dumnezeu splendoarea divină, apare tot mai mult în noi şi în viaţa noastră frumuseţea dumnezeiască.

Să-i facem spaţiu în fiecare lui Dumnezeu în viaţa noastră. Dacă Dumnezeu intră în timpul nostru, timpul nostru devine mai mare, mai amplu, mai bogat, ne pregăteşte pentru o veşnicie fericită. Să trăim ca Sfânta Maria, să trăim ca cei înviaţi, ca să ajungem cu ea în ceruri.

Lăudat să fie Isus şi Maria!

15 august 2012

Pr. Alois Hîrja

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
404 accesari.

Alte predici pentru Adormirea Maicii Domnului:

Anul B
15 august 2009 - Pr. Anton Despinescu
15 august 2015 - Pr. Iosif Enăşoae
15 august 2018 - Pr. Pavel Beşleagă

[ Index predici şi predicatori ]